CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Istoria romanilor-materie de bac
2) Contestatia la executare in materie contraventionala
(materie), MATERIEI. FUNCTIE. NATURA JURIDICA In cazul in care debitorul, obligat printr-o hotarare judecatoreasca
3) Contestatia la executare in materie contraventionala
(materie), materie contraventionala Avand in vedere acest lucru se pune problema daca procedura contestatiei la executare in materie contra
4) Controlul sanitar veterinar al laptelui materie prima si produselor din lapte
5) Competenta in materie penala
6) Calatoria in timp
(materie), materie din exterior, materie ce se presupune ca ar exista dar nu a fost înca descoperita (materie neagra). Gaurile negre exista cu certitudine ,variind de la obiecte în galaxia noastra (Calea Lactee)
7) Paradoxul lui olbers
(materie), materie difuza". Aspecte diferite, incepand cu absorbtia interstelara a luminii, demonstreaza pe deplin diferitele forme sub care se prezinta aceasta materie. Faptul ca materia difuza exista in realit
8) Dualismul unda-corpuscul
(materie), materie sau unde de Broglie.      Proprietatile corpusculare ale particulei sunt caracterizate de energia E si impulsul p, iar cele ondulatorii de pulsatia ? si de vectorul de unda k. E reprezinta
9) Sir joseph john thomson
(materie), materie.      El a construit un tub special in care razele treceau prin niste campuri magnetice si electrice ce erau perpendiculare.Razele deveneau vizibile sub forma de puncte in celalalt capat a
10) Apele reziduale
(materie), materie organica sa fie transportate de apa rezultata din ploi. Spre sfarsitul Evului Mediu, in Europa s-au dezvoltat depozite subterane in care erau aruncate gunoaiele. Cand acestea se umpleau, lucra
11) Crearea lumii vazute
(materie), materie preexistenta, ci este creatia lui Dumnezeu.       Lumea si omul au fost create de Dumnezeu în mod liber si nu sunt eterne ci au un început si vor avea si un sfârsit. Timpul si spatiul sunt
12) Titu maiorescu (contribuirea lui la dezvoltarea culturii si literaturii romane)
(materie), materie sensibila, cuvintele au rol determinant in formarea de imagini prin personificari, comparatii, epitete, toate alcatuind conditiunea materiala a poeziei. Criticul atrage atentia ca sentimentele
13) Mihai eminescu - floare albastra (rezumat)
(materie), materie si spirit, idee si instinct. Aceasta contradictie apare înca din primele versuri prin reprosul fetei, adresat poetului:      Iar te-ai cufundat în stele      Si în nori si-n ceruri nalte
14) Drepturile Minoritatilor
(materie), materie de muncă şi caracterul obligato- riu al convenţiilor colective sunt garanta- te. Dreptul la propriet
15) Utilizarile resurselor naturale
(materie), materie primă în chimie. Utilizarea în procesul de combustie este conferită de randamentul energetic deosebit de mare, dispunând de o putere calorică cuprinsă între 9000 - 11000 kcal/ kg. La aceasta
16) Astronomia
(materie), materie interstelară, planete, sateliţi naturali şi artificiali ai planetelor, etc. Este bine-cunoscut faptul că ,,motorul" dezvoltări astronomiei ca ştiinţă in
17) In mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu
(materie), materie fosforescenta la licurici", faptul ca reusise sa-l prinda pe narator, atunci cand aceste cazuse din tufan inainte lupilor, zburand parca, dar mai ales faptul ca Luparul
18) Mara - caracterizarea personajului principal
(materie), materie religioasa. Cand nepotul este botezat in legea catolica, rosteste : << E frumos, grai dansa, intorcandu-se spre Persida. E frumos si la dansii botezul ! Oameni suntem cu totii ! >>. In fond, Ma
19) Ecosistemul Marii Negre
(materie), materie organică. O parte mai mică este formată din mici prădători. La acestea trebuie adăugate vietățile pasagere, în special păsările de mare. 2. Etajul mediolitoral - ce cuprinde zona de sparger
20) Originea vulcanilor
(materie), materie astfel format atacă litosfera, reușind s-o perforeze; în acel moment vulcanul devine activ. Cum litosfera continuă să se deplaseze, în același timp ce jetul de materie rămîne imobil, vulca
21) Echilibrul necesar - eseu
(materie), materie, între ficțiune și realitate", care poate fi găsit și explicat cu ajutorul Legii Kybalionului. Esență a filozofiei hermetice, cunoscută și sub denumirea de ,,Legea a tot ce este" sau ,,Le
22) Cultura Cartofului
(materie), materie primă importantă pentru industria spirtului, amidonului, glucozei, dextrinei etc. De la bun început trebuie stabilită terminologia de cartof timpuriu, de vară și de toamnă, deoarece nu de p
23) Stelele
(materie), materie are loc la gigantele de masa mica. In acest mod se formeaza nebuloasele planetare, ale caror nuclee firbinti se transforma in stele pitice albe. Pentru gigantele cu masa mai mare, pierderea
24) Gimnospermele
(materie), materie primă în construcții, la fabricarea chibritelor, mobilei, instrumentelor musicale.Din conifere se obîin diverse materiale și substanțe chimice:viscoză, spirt, celuloză.Din scoarță se extrage t
25) Compania "Alfa nistru"
(materie), materiei prime joacă un mare rol în crearea concurenței sănătoase pe piața de desfacere. Conservele și sucurile de la SA “Alfa – Nistru” sunt fabricate din roada culeasă din văile Ni
26) Big Bang
(materie), materie interstelara, nebuloasa si stele tinerece iau nastere din aceasta materie. Pe de alta parte centrul galaxiei este format din stele batrane concentyrate in grupuri cu o forma sferica. Galaxia n
27) Mara
(materie), materie religioasa. Cand nepotul este botezat in legea catolica, rosteste : << E frumos, grai dansa, intorcandu-se spre Persida. E frumos si la dansii botezul ! Oameni suntem cu totii ! >>. In fond,
28) Fertilitatea solului
(materie), materiei organice din sol, cu consecințe asupra persistenței lor în mediul ambiant. Prin influența favorabilă pe care o are asupra însușirilor fizice, materia organică contribuie la valorificarea mai
29) Izvoarele dreptului international privat
(materie), materie de casatorie si Conventia pentru reglementarea conflictului de legi si de jurisdictie in materie de despartenie si de separatiune de corp, ratificate de tara noastra prin Decretul-Lege nr. 87
30) Sistemul institurional al UE
(materie), materie normativă au fost delegate de către Consiliul Europei, prin procedura delegării de putere, procedură acceptată prin Actul Unic European. 2.2 Comisia Europeană Este cel de-al doilea org
31) Vulcanul Toba - Sumatra
(materie), materie; cenusa si gazul au fost aruncate in stratosfera si au acoperit intreaga planeta. Eruptia unui vulcan are efecte multiple asupra biosferei. Dioxidul de sulf emis in atmosfera, combinat cu v
32) Importanta si utilizarea substantelor organice
(materie), materie primă pentru industria coloranților, a medicamentelor și a detergenților. Aminele primare aromatice sunt materie primă pentru fabricarea coloranților. În reacție cu acidul nitric (HNO2), fo
33) Polimeri
(materie), materie prima se numeste monomer. Se disting doua tipuri de reactii de polimerizare. Unele duc la polimeri cu grade de polimerizare mici : dimeri,trimeri tetrameri; în altele iau nastere polimeri ina
34) Vechimea sistemului planetar al Soarelui
(materie), materiei în imensitatea ei, aparțin comparării Universului. Lungimile de undă corespunzatoare acestor cîmpuri sînt de ordinul de mărime Nx1024 adică a unui număr N ori 10 la puterea +24 de metri, ia
35) Drept parlamentar - curs
(materie), materie de numiri etc. Deasemenea, alte reguli fundamentale ale procedurii parlamentare reglementate de Constituție privesc învestirea Guvernului, relațiile dintre Parlament și Guvern.
36) Energia Solara
(materie), materie fosiliazata (petrol si cărbune) încât rezervele se vor epuiza in adoua parte a secolului următor. Mai demult s-a crezut ca centrala atomica este o soluție alternativa, dar gradul sau de pe
37) Petrolul si carbunii
(materie), materie prima). Extractia si transportul petrolului brut precum si a produsilor otinuti prin rafinarea acestuia sunt riguros supravegheate cu scopul asigurarii calitatii mediului inconjurator. De a
38) Ordonanta presedentiala
(materie), materie și anume până la restabilirea situației anterioare. Menționăm, că în doctrină, soluția se propune mai ales în cazurile în care executarea silită a constat în evacuarea sau în predarea unui
39) Rolul materiilor organice in fertilitatea solului
(materie), materiei organice din sol și de rolul lor specific, Schffer și Ulrich (1960) au împărțit pragmatic materia organică din sol în “humus nutritiv” și “humus stabil”. Humusul nutri
40) Cosmosul
(materie), materie cosmica. La început era mult mai luminos și mai fierbinte. Pe masura ce îmbătrânește, cantitatea de căldura emanate și intensitatea luminii sale scade, deoarece materia din c
41) Sticla de cuart
(materie), materie primă cu un conținut de SiO2 de 99.96-99.98%. Topirea de cuarț transparent se face în cuptoare cu gaz și electrice. Cuarțul tehnic transparent se topește în cuptoare electrice inductive, dar a
42) A patra elegie stanesciana
(materie), materie exisŹtă și spirit. Materia și spiritul sunt polii opuși ai oricărei entiŹtăți, dar au o natură identică. Nimic nu este numai materie, așa cum nimic nu este nuŹmai spirit. Cele două
43) Paralelism intre Sonet de Mihai Emiescu si Sonet de George Bacovia
(materie), materie lichida, mahalaua este invaluita in intuneric. Toate acestea sugereaza nu numai descompunerea unui cadru obositor ci si o destramare interioara, un suflet imprastiat in neant. “E-o noap
44) Sistemul juridic englez Common-Law
(materie), materie financiară; -Curtea plângerilor comune Common Pleas, competentă în materia proprietății funciare și a posesiunii imobiliare; -Curtea băncii regelui Kings Bench, competentă &icir
45) Companiile de tip e-business
(materie), materie de comnicații au fost mult reduse, informațiile pot fi prelucrate, stocate și transferate rapid, prețurile serviciilor legate de transferul informației sunt în continuă scădere. Compa
46) Promovare vanzari
(materie), materie de vânzări. -Pe piețele mature, activitățile de promovare a vânzărilor nu tind să atragă noi cumpărători pe termen lung, deoarece ele atrag, în principal, consumatorii tenta
47) Globalizarea afacerilor
(materie), materie de pret, logistica comerciala sau activitatea promotionala, urmarind drept finalitate maximizarea profitului global la nivel international.
48) Mercantilismul - doctrina economica
(materie), materie politica. Inspirati de acest mediu , Jean Bodin sau Antoine de Monchretien sustin ideea unui stat puternic, autonom si nesubordonat bisericii, un stat condus de un suveran.Omniprezenta stat
49) Marimea si tipologia costurilor
(materie), materiei prime și consumul pe unitatea de produs, va însemna și dublarea costului de materii prime, și anume la 6000000 de lei. Costul total reprezintă suma costurilor fixe și variabile. Modifi
50) Platile internationale prin acreditiv
(materie), materie de acreditiv documentar devenea tot mai necesara. Problema își avea originea, pe de o parte, în faptul că în unele țări legislația bancară națională ignora existența acrediti
51) Vanzarea lucrului altuia in cunostiinta de cauza a ambelor parti
(materie), materie a fost reprodusă fidel în codul. Acesta se mulțumește doar să prevadă definiția vânzării și faptul că „predarea este strămutarea lucrului vândut în puterea și
52) Indicatori tehnico-economici - Procese tehnologice
(materie), materie prima introdusa in reactor =cantitatea totala in moli de mateie prima transformate in diferite produse Conversiile si randamentul se pot calcula si in fuctie de masele care corespund ca
53) Contractul de schimb - Notiune si caractere juridice
(materie), materie de vanzare, legea prevede numai posibilitatea suspendarii platii pretului daca exista vreun pericol de evictiune, dar numai pana ce vanzatorul va face sa inceteze tulburarea sau va da o cauti
54) Contractul de inchiriere
(materie), materie de locatiune - intalnim si in legislatia altor tari cu veche traditie democratica, scopul declarat flind protectia chiriasilor prin norme imperative, considerandu-se ca acest domeniu nu poate
55) Simbolismul in poeziile Plumb si Lacustra - Bacalaureat
(materie), materiei – stări specifice: - angoasă - spaime - spleen - cădere - senzația de gol perpetuu, de greutate, dematerializare - Natura la romantici era un spațiu paradisiac, ide
56) Contractul de arendare
(materie), materie de locatiune o dubla (multipla) cesiune. Din interzicerea subarendarii mai rezulta ca folosinta bunurilor arendate nu poate fi adusa ca aport social intr-o societate agricola sau asociere s
57) Ceapa
(materie), materie prima importanta pentru industria conservelor de legume, peste sau carne, ca si pentru industria de medicamente.Importanta alimentara, medicamentoasa si terapeutica duce la recomandarea ca in
58) Intoxicatia cu suplimente alimentare la iguana verde
(materie), materie vegetala sau harana speciala comerciala este strict interzisa. Aceste produse nocive au un continut ridicat de vitamina D3 care le face si mai periculoase pentru reptile (si pasari). Nivelul d
59) Resursele biosferei
(materie), materie lemnoasa (90 m3/ha in America de Nord si 75 m3/ha in Rusia). Padurile intertropicale umede, repartizate intre cele doua tropice, se dezvolta intr-un mediu umed si cald, pe circa 2 miliarde
60) Dreptul finantelor publice
(materie), materie.
61) Drept comercial
(materie), materie si sediul celor mai importante institutii juridice ale materiei dreptului comercial. 3.2 Izvoarele dreptului comercial Izvoarele dreptului comercial pot fi împărtite în doua ma
62) Madrid
(materie), materie de urbanizare, in evul mediu, a constituit-o domnia lui Carlos al III-lea de Borbon, cand Madridul s-a imbogatit cu o ce
63) Privire gnoseologica asupra mortii
(materie), materiei dintr-o stare în alta, pierderea capacității de autoreînnoire prin metabolism condiționând pierderea tuturor celorlalte funcț
64) Cresterea si ingrijirea unei plante
(materie), materie prima in industrie. Valorificarea consta in punerea in evidenta a calitatilor unui produs destinat vanzarii.
65) Cai ordinare si cai extraordinare de atac - proceduri civile si adminstrative
(materie), materie sau dupa calitatea persoanei; 2. compunerea completului de judecata; 3. publicitatea sedintei de judecata; 4. obligativitatea participarii procurorului, inculpatului, aparatorului
66) Conventia europena relativa la spalarea, depistarea, sesizarea si confiscarea produselor crimei
(materie), materie, prin transmiterea de informatii asupra instrumentelor si produselor criminale despre care se presupune ca fac obiectul infractiunilor la care se refera Conventia. Totusi în practica sta
67) Limitele recunoasterii
(materie), materie de faliment izvorînd dintr-o conventie încheiata anterior intrarii sale în vigoare de acest stat cu unul sau mai multe state terte. 4. Alte cazuri de limitare a recunoast
68) Politica Uniuni Europene
(materie), materie de sanatate publica pentru aspectele definite prin Constitutie. Competenta de a actiona pentru sprijinirea, coordonarea si suplimentarea actiunilor statelor membre se manifesta in urmatoar
69) Agentia Internationala pentru Energie Atomica si armele de distrugere in masa
(materie), materie de proliferare nucleara este Tratatul de Neproliferare din 1968, alaturi de care au fost incheiate si tratate de neproliferare regionale « care reflecta aspiratiile politice ale statelor
70) Regimul Politic al Elvetiei
(materie), materie de organizare a sistemului de guvernare si au elaborat un proiect de ConstituTie pentru un stat federal. Potrivit proiectului, cantoanele erau reprezentate la nivel federal în Dietă. La
71) Dezvoltarea durabila ajutata de biocombustibilii obtinuti din alge
(materie), materie de reducere a emisiilor de gaz carbonic, iar ecologiștii o pot vedea ca pe inițiativă de domolire a încălzirii globale. Utilizați la scară mică, biocarburanții sunt inofensivi. 3. ALG
72) Extinderea Nato
(materie), materie de mediu. b) obiective de securitate si aparare: capacitatea statelor candidate de a contribui la apararea colectiva si la noile misiuni ale Aliantei. Participarea în cadrul Parteneri
73) Protectia dreptului la un mediu sanatos
(materie), materie de mediu. Principalul dezavantaj al acestor reglementări constă în faptul că dreptul fundamental la un mediu sănătos este redus la simpla sa dimensiune procedurală. DREPTUL LA MEDIU &
74) Povesti de adormit copii
(materie), materie stelară scade deci treptat. Potrivit unor păreri în scurt timp (stelar, adică miliarde de miliarde de ani) materia stelară va fi o raritate în univers având ca efect moartea
75) Un pedagog de scoala noua
(materie), materie. Cand micul Ftiriadi raspunde la ultima intrebare corect,profesorul se intoarce la elevi,spunandu-le ca acesta este un elev eminent,iar doamna Ftiriadi pleaca cu copilul,laudand meto
76) Codul lui Calimach
(materie), materie civilă și criminală, cîte erau in putere de patru secole, cu arătarea ramurii și izvorului lor. „Partea întîia a acestei legislații s-a tipărit acum (1816) la Iași &ici
77) Contractul international de factoring
(materie), materie. În această lumină, elementul de internationalitate, care defineste ca atare contractul international de factoring, antrenând posibilitatea supunerii concomitente a acestuia la
78) Extradarea
(materie), materie civila si penala intre Romania si Grecia, B. Of nr.78 din 3 iunie 1973 ; Conventia dintre Romania si Italia , B.Of nr.77 din anul 1973; Conventia dintre Romania si Marocdin 30 august 1972; Con
79) Reglementarea normativa si utilitatea economica a contractului de mandat comercial
(materie), materie civilă nu prin structură, cât prin funcție. Mandatului comercial îi sunt astfel aplicabile principiile generale referitoare la mandatul civil,
80) Beermaster S.A
(materie), materie prima naturala, si incercarea de a inlocui sticlele de mase plastice ce nu permit pastrarea buna a berii cu cele de sticla sau cu aluminiu.
81) Strategii de comunicare
(materie), materie de comunicare externa se realizeaza prinPentru a determina contribuabilii sa-si indeplineasca in mod voluntar obligatiile fiscale si pentru a îmbunătăți relațiile cu contribuabilii, ANAF
82) Introducere in studiul chimiei
(materie), Materie.Corp.Substanta.Material 1. Materie Materia este lumea inconjuratoare si prezinta urmatoarele proprietati: - ocupa un loc in spatiu - prazinta masa proprie - se gaseste in continua miscare
83) Personalitatea juridica a societatilor comerciale
(materie), materie de societăți, rămânând în vigoare numai dispozițiile referitoare la asociația în participațiune (art. 251-256) și la asigurările mutuale (art.257-263). Normele jurid
84) Ministerul Public
(materie), materie penala, participarea procurorului în cadrul procesului penal fiind regula, iar exceptia o constituie participarea la procesul civil. Organizarea Ministerului Public:Constitutia Rom&acir
85) Perimarea
(materie), materie civila, 6 luni în materie comerciala si executare silita 4.Într-o alta definitie a perimarii, aceasta este prezentata drept „sanctiunea procedurala ce determina stingerea pr
86) Instanta de judecata
(materie), materie civila, instantele judecatoresti sunt compuse din: - Judecatorii; - Tribunale; - Tribunale specializate; - Curti de Apel; - Înalta Curte de Casatie si Justitie. Judecatoriile &bd
87) Mierea de Albine
(materie), materie prima atat in industria alimentara la obtinerea dulciurilor,a otetului si vinului din miere cat si in industria farmaceutica la fabricarea medicamentelor In concluzie,mierea de albine este
88) Hidrodinamica si sedimentarea suprafetelor inundabile litorale
(materie), materie organica. Scopul acestei lucrari este in primul rand de a revedea pe scurt cercetarile cu privire la morfologia si dinamica acestor tipuri de suprafete si in al doilea rand de a descrie r
89) Autoritatea electorala permanenta
(materie), materie electorală, precum și elaborarea și aprobarea de normative și prescripții tehnice proprii, obligatorii pentru celelalte autorități publice; - de reprezentare, pe plan intern și extern, a sta
90) Dreptul comertului international
(materie), materie de transporturi internaționale: - Convenția de la Varșovia din 1929 modificată prin Protocolul de la Haga din 1955 și a fost renegociată prin Convenția de la Montreal din 1996 privind trans
91) Etanol
(materie), materie prima se poate folosi in loc de acetilena, direct acetaldehida, respectiv etilena. Fermentatia zaharurilor este calea utilizata pentru obtinerea celor mai mari cantitati de alcool. Desi fe
92) Garantiile prevazute de art. 6 al CEDO
(materie), materie penala" in sensul art. 6 din Conventie. In ce priveste al treilea criteriu, "natura si gradul de severitate al sanctiunii aplicate" Curtea a avut in vedere faptul ca amenda contraventionala
93) Problema labirintului
(materie), materie de nedemnitate succesorala (art. 656 C.civ.); - in materie de recuzare a judecatorilor (art. 27-28 C.proc.civ.); - in materie de stramutare a proceselor (art. 37-39 C.proc.civ.); - in mater
94) Competenta tribunalului
(materie), materie penala, ar putea fi infiintate instante cu o competenta speciala in ceea ce priveste infractiunile din Codul vamal, infractiunle din domeniul afacerilor, infractiunile de natura fiscala etc.
95) Lumea Sofie - recenzie
(materie), materiei. Acestia gandeau ca nu tot ce ne inconjoara e creat din neant, ca in spatele acestora exista ,, o materie originara". Thales (c.624-c.546 i.Cr.) spunea ca:→ apa este principiul tuturor
96) Problema raului biblic in teologia patristica
(materie), Materie se interpune un demiurg. Dupa parerea gnosticilor universul a fost creat din materie si nu din nimic. Cauza raului a fost, in versiunea gnostica, curiozitatea ultimului eon, care produce o fii
97) Metode de tratare biologica a deseurilor
(materie), materie prima pentru compostare, datorita umiditatii ridicate si a structurii fizice reduse, fiind de importanta majora amestecarea lor cu deseuri compostabile (rumegus, deseuri de gradina, paie) aces
98) Logodna in noul cod civil
(materie), materie matrimoniala si in materia responsabilitatii parintesti si din Cartea verde din 14 martie 2005 a Comisiei Europene privind legea aplicabila si competenta in materia divortului. In linii
99) Contractul comercial din perspecticva Codului europen al contractelor
(materie), materie contractuala, dar si a obligatiilor, in sensul larg al termenului. Desi proiectul se refera la o reglementare civila, totusi, acesta presupune, in primul rand, raporturile dintre comercian
100) Drept comercial roman
(materie), materie. Legea nr. 64/1995 a fost modificata prin O.G. 38/1996, abrogata prin O.U.G. 58/1997 si ulterior prin Legea nr. 99/1999. In baza art. XI din Legea 99/1999, Legea nr. 64/1995 a fost republicata
101) Intelegerea si rezolvarea problemelor manageriale
(materie), materie trateaza in mod diferit fazele procesului de rezolvare a problemelor manageriale, si ca urmare si numarul acestora variaza de la autor la autor. In conturarea acestor faze noi plecam de la
102) Istoria universului
(materie), materiei obisnuite si anume quarcul UP si quarcul DOWN. Pe masura ce spatiul a devenit din ce in ce mai incapator, quarcurile si-au pierdut libertatea, gasindu-se "blocate" in cadrul unor grupari
103) Ecosistemul
(materie), materie organica nevie); 5. microorganisme reducatoare sau descompunatoare (organisme ce reduc materia organica la componentii minerali). O schema a modului de interactiune dintre componente
104) In dulcele stil clasic
(materie), materie insemnand finite, eleganta, melancolie. A doua secventa e un moment de maxima tensiune lirica: eul poetic zareste "o secunda" pasul de domnisoara. Clipa e comunicata prin repetitie: "O sec
105) Titu Maiorescu
(materie), materie de traduceri si de limba, in domeniul folclorului, folcloristicii si cu precadere, in domeniul literaturii pe care a publicat-o. "Junimea" si "Convorbiri literare" au avul un rol decisiv i
106) Violenta asupra animalelor
(materie), materie sangeroasa de jertfa".Victimele erau injunghiate , iar sangele era lasat sa curga spre a stropi altarul sau chiar pe participanti . In religia geto-dacilor erau s
107) Hazarde naturale si antropice
(materie), materie topita ce determina ascensiunea acesteia la suprafata unde da lave, cenusa vulcanica, fragmente de roca si gaze fierbinti, etc. Cei mai numerosi si mai activi vulcani de pe Terra sunt situati
108) Curtea Penala internationala
(materie), materie de competenta si admisibilitate. Raspunsul negativ al Camerei preliminare nu impiedica procurorul sa prezinte in continuare o noua cerere, bazandu-se pe noi fapte si probe avand legatura c
109) Capitalism si libertate - controlul monetar
(materie), materie monetara. O data ce au fost introduse unele elemente fiduciare, s-a dovedit dificila evitarea controlului guvernamental asupra lor, chiar atunci cand ele erau emise initial de persoane part
110) Judecata in prima instanta a litigiilor comerciale
(materie), materie comerciala Prin competenta se intelege aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti (unui alt organ de jurisdictie sau cu activitate jurisdictionala) de a judeca o anumita pric
111) Analiza merceologica a metanolului
(materie), materie prima. RID/ADR: Clasificare Nr.UN 1230, METANOL, Clasa 3, Gr.de ambalare II, Cod FT1, Etichete 3+6.1 , Nr.de identificare a pericolului 336.Exceptii ADR referitoare la cantitatile trans
112) Introducere in teoria si practica aptitudinilor - definitie si caracterizare generala, tipologie, cunoastere si influentare
(materie), materie de aptitudini manageriale, in organizarea investigatiilor experimentale si in aprcierea rezultatelor obtinute. Investigarea aptitudinilor este o problema importanta, ceea ce implica o mare
113) Obiectul de studiu al psihologiei educatiei
(materie), materie si spirit (spiritul nu comunica cu materia, dar este influentat de apropierea materiei pe care o animeaza). In sistemul Vedanta sufletul omului si cel al Universului se considera ca formeaza o
114) Vita de vie
(materie), materie prima fosfatii care se gasesc in natura sub forma de zacaminte de provenienta sedimentara, magmatica sau precipitare. Ele sunt clasificate dupa solubilitatea lor in apa sau diferite solutii (s
115) Contracte civile
(materie), materie, privind colectarea creantelor bugetare". (Sublinierile imi apartin.) O persoana juridica nu poate incheia conventii civile pentru desfasurarea activitatilor inscrise in obiectul de acti
116) Tehnologii agricole - graul
(materie), materie prima in industria celulozei sau ca materie pentru compostori. Mijloacele mecanice performante sunt echipate cu dispozitive de tocare a paielor si imprastiere pe sol pe latimea de lucru a c
117) Iatrogeniile
(materie), materie de sanatate si de boala -individual este nesigur pe el, fara o stabilitate si o securitate interioara, nelinistit, preocupat pana la anxietate -la aceasta categorie de indivizi, "boala" ap
118) Curs - Audit financiar
(materie), materie de audit exista Standarde Internationale de Audit ( ISA) . Conchidem ca activitatile de audit si control financiar se desfasoara pe baza de norme sau standarde .Cat priveste analiza ec
119) Globalizarea si implicatiile sale
(materie), materie de comert si politica tarifara.Intr-o incercare de sistematizare, marile tendinte-problema ale globalizarii sunt: 1.Evolutia sistemului financiar international, caracterizata prin: progresul
120) Drepturile omului
(materie), materie civila si comerciala, in special asupra executarii contractelor. In acest domeniu, Curtea a pronuntat deja 80 de decizii." Daca ar fi sa definim natura juridica a acestei instante putem s
121) T.V.A.-Resursa bugetara
(materie), materie de TVA, acordate statelor care au devenit membre ale UE in 2004 si 2007. Conform propunerii, ratele foarte scazute, intre 0 si 5% ar putea fi aplicate anumitor produse si servicii, precum
122) Sisteme judiciare comparate
(materie), materie este instituita regula paritatii, adica hotararea trebuie data intotdeauna de cei 4 membri ai biroului de judecata. Divergentele acestora determina repunerea pe rol si prezidarea completul
123) Raspunderea contraventionala a functionarului public
(materie), materie. Constata savirsirea contraventiei si cine aplica sanctiunea contraventionala.Contraventiile savirsite de functionarii publici in afara serviciului si fara legatura cu sarcinile de serviciu, n
124) Calificare:preparator produse din carne si peste
(materie), materie prima. Preparatele tipizate se fabrica conform instructiunilor tehnologice ale Ministerului industriei Alimentare.Tipizarea asigura valorificarea superioara a materiei prime,utili
125) Prejudiciul in cadrul raspunderii civile delictuale
(materie), materie ca fiind sinonimi.In Iiteratura de specialitate s-a statuat ca prejudiciul consta in rezultatul, in efectul negativ suferit de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite savarsite de o alt
126) Valoarea juridica si manageriala adugata in sistemele administrative
(materie), materie penala si civila. Rolul politic al monarhului este pur formal, intrucat acesta se conformeaza, fie dorintei guvernului, fie unor cutume in favoarea acestuia. Teza dupa care, in tarile anglo
127) Arhetipurile si inconstientul colectiv
(materie), materie", astfel ca Jung a ajuns sa-l considere o preconditie esentiala tuturor evenimentelor psihofizice. Jung a afirmat ca structurile arhetipale nu sunt fundamentale doar pentru existenta si su
128) Orientarea catre client
(materie), materie prima - oferte publicitare - fonduri financiare Uneori, furnizorii, in special cei de fonduri funciare incearca sa-si impuna punctul de vedere. Dar redactiile trebuie sa tina cont de pr
129) Politica interna a lui Ludovic XIV
(materie), materie de asedii si fortificatii.
130) Omul si cosmosul
(materie), materie, el se va considera ca om cu atat mai valoros cu cat proprietatea acumulata va fi mai mare. Tot mai multi oameni ajung sa i
131) Ilustreaza conceptual operational arta poetica, prin referire la o creatie lirica studiata, apartinand unui autor canonic
(materie), materie artistica. Elemente ale modernismului:Modernismul fiind o orientare artistica novatoare, opusa traditionalismului, primul dintre elementele sale il constituie sursa de inspiratie: lumea inchi
132) Colesterolul si tulburarile inimii
(materie), materie grasa. Bineinteles, si alte grasimi vegetale sau animale pot fi intrebuintate cand sugarul absoarbe si alte alimente in afara de lapte.Colesterolul, fabricat de ficat, pornind de la grasimi si
133) Parlamentul european
(materie), materie bugetara (autoritatea bugetara este vitala din punct de vedere material), participa la procesul legislativ (consultare, aviz, cooperare, codecizie) si, de asemenea, dispune de unele capacitati
134) Evolutionismul
(materie), materiei neinsufletite in materie vie un proces continuu, care se produce in permanenta. Prin aceasta teza se rupe cu urmele revelatiei crestine din stiintele naturii: procesul generarii vietii nu
135) Locul sistemului birotic in cadrul firmei
(materie), materie, nici energie". Pornind de la ideea ca informatia este una dintre cele trei forme de manifestare a materiei, incercarea de o defini este un nonsens. Din punct de vedere al teoriei comunicat
136) Haine pentru persoane supraponderale
(materie), materie prima de o calitate indoielnica ); sau privind concurenta ( este impotriva legii practicarea unei concurente neloiale prin utilizarea necorespunzatoare a secretelor comerciale ) , noua lege p
137) Gestiunea costurilor calitatii
(materie), materie, printre care: J. M. Juran din Statele Unite, P. Lemaitre din Franta, M. Nixon din Marea Britanie s.a. Rezultate spectaculoase s-au inregistrat insa dupa anul 1954, cand dr. M. Jur
138) Analiza si sinteza manageriala SC Alpines Sport SA
(materie), materie de alocare a resurselor, tinand cont de obiectivele prioritare ale organizatiei etc
139) Diagnosticarea mediului extern
(materie), materie de efecte nedorite pentru sanatatea umana. Recent a fost emisa H.G. nr. 670/2001 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 178/2000 privind produsele cosmetice. Astfe
140) Macroeconomie
(materie), materie de productie, pentru constructorii francezi, cu aproape 5 milioane de automobile fabricate (+3,2%). Productia indutriala franceza a inregistrat, in anul 2002, o diminuare cu 0,8%, continuan
141) Fabricarea berii
(materie), materie prima indispensabila fabricarii berii conferindu-i acesteia gust amar si o aroma specifica. Componentele chimice ale hameiului contribuie la o mai buna stabilitate si limpezire a mustului si l
142) Filosofia moderna
(materie), materie. Ce este materia? Spune el ca material este un ansamblu de senzatii, o totalitate de senzatii, mai spune el ca este spatiu timpul si miscare, toate aceste sunt totalitati de senzatie. 3.Filo
143) Materia, unda sau corpuscul
(materie), materie pentru interpretarea regulii de cuantificare a lui Bohr. El a discutat o unda de materie care se deplaseaza in lungul orbitei circulare a electronului. Daca pe orbita electronului raportul
144) Demiurgul ignorant
(materie), materie" (p. 67 B). 3. Crearea Puterilor ceresti:Dupa credinta ofitilor lui Irineu (I 30, 4 sq.), Ialdabaoth emite un fiu care la rindul lui emite un altul si astfel apare hebdomada arhontilor plan
145) Reforma si administratie publica
(materie), materie de management public sint descrise ca o " modernizare" a organizatiilor publice:" guvernele din tarile cele mai dezvoltate sint pe cale a reconsidera sau revedea ipotezele fundamentale in ceea
146) Originea Universului
(materie), materiei intr-un asemenea univers nu va putea opri expansiunea si ea va continua vesnic. Daca viteza de lansare este sub cea critica, expansiunea se va opri si va da inapoi, culminand cu o contractie
147) Mijloacele de combatere a tiraniei
(materie), materie de dogma. Asa au facut Justinian I, imparatii iconoclasti, Manuel Comnenul (1143-1180) sau Ioan Cantacuzino. Nicetas Choniates spunea ca "prin pretentiile lor de infailibilitate in domeniul re
148) Dreptul muncii
(materie), materie, ca pentru ca o cauza sa fie serioasa si reala trebuie ca aceasta sa nu disimuleze un alt temei, cum ar fi intentia de a concedia neaparat o anumita persoana. Altfel spus, imposibilitatea apa
149) Constractul de donatie
(materie), materie de donatie nu sunt incidente.
150) Cismigiu et comp
(materie), materie grea, ca de exemplu: Germana, Matematicile, sau o materie la care stiam ca nu stiu si ca trebuia sa m-asculte, "intirziam", ca sa amin catastrofalul deznodamint pe alta data, cind ma socoteam
151) Calcule cu marimi si unitati importante in chimie
(materie), materie, cu o compozitie chimica bine definita.Substantele chimice pot fi subimpartite in doua categorii: substante elementare (elemente chimice) si substante
152) Contracte translative de drepturi
(materie), materie de vanzari imobiliare (constructii si terenuri), pentru ca transferul dreptului de proprietate sa fie opozabil tertilor trebuie respectate si formalitatile de publicitate imobiliara (art. 1295
153) Materii prime si materiale
(materie), materie prima si material au semnificatii asemanatoare datorita elementelor comune de definire si utilizare a acestora in sfera productiei materiale. Materiile prime reprezinta produsele naturale
154) Practici anticoncurentiale si politici antitrust in Uniunea Europeana
(materie), materie de strategii de intreprindere si de marketing, concepte pentru castigarea de cote de piata dominante in segmentele vizate, un angajament simultan catre o calitate inalta si o productivitate p
155) Organizarea sistemelor judiciare - Romania si SUA
(materie), materie penala art. 28 ind. 1 C. proc. penala. Presedintii Curtilor de apel au calitatea de ordonator de credite secundar, au atributii de coordonare si control ale administrarii instantei. Compl
156) Competenta materiala
(materie), materie de asigurari, cererea privitoare la despagubire se va putea face si la instanta in circumscriptia careia se afla fie domiciliul asiguratului fie al bunurilor asigurate fie al locului in care s
157) Publicitate imobiliara
(materie), materie necontencioasa prevazute de Codul de procedura civila. In acest context, se poate constata ca Legea nr.7/1996, republicata, nu contine dispozitii care sa confere legitimare procesuala pasiv
158) Strategii de procurare si achizitionare
(materie), materie de pret, termene, calitate, reprezinta un domeniu specializat al intreprinderii care impreuna cu celelalte compartimente functionale asigura desfasurarea ritmica si continua a procesului produ
159) Rolul materiei organice in fertilitatea solului
(materie), materie organica se face diferentiat. La solurile organice, ca si la solurile de sera imbogatite prin aporturi masive de materie organica partial descompusa, se determina ,,materia organica'', in timp
160) Cucerirea Constantinopolului de catre turci
(materie), materie de religie, crestinismul era credinta nationala a grecilor, asa cum cea mahomedana era cea a turcilor. Ca si in iudaism, de-o maniera generala putem spune ca islamul nu facea distinctie intre
161) Mediul asociativ in presa
(materie), materie de privare de libertate". APADOR-CH sustine "in mod categoric" anticoruptie, insa anunta ca "nu poate accepta" incalcarea drepturilor omului sub pretextul cresterii eficientei actiunilor autor
162) Lectura in dezvoltarea culturala a individului
(materie), materie scolara. Consultarea revistelor si enciclopediilor, a bibliografiei, cititul sintezelor si dictionarelor, studiul cartilor reprezinta forme concrete de implinire a curiozitatii placerii si
163) Textul jurnalistic
(materie), materie prima - limba - si aceleasi principii ca orice utilizator al limbii: selecteaza cuvintele sau expresiile, formuleaza enunturi si construiesc texte pe baza unor modele de constructie insusite a
164) Albastru Briliant E 133
(materie), materie prima meta-nitrobenzaldehida, care printr-o reactie de condensare cu dietilanilina formeaza o leucobaza incolora. Printr-o succeAZsiune de reactii, ca de exemplu descompunerea sarii de diazoni
165) Romania si integrarea europeana
(materie), materie sociala si de munca. La acestea se adauga o serie de dispozitii privind problemele sociale ale Europei comunitare ("Europa sociala") : stabilirea unei strategii comune in completarea unor prog
166) Autori fundamentali. I. L. Caragiale - Poetica generala a operei
(materie), materie (materia mundi) la materia superior organizata care este Textul. Un astfel de demers se poate organiza in functie de cele doua mari coordonate care "regleaza" opera lui Caragiale. Prima solici
167) Tipuri de strategii manageriale
(materie), materie prima.
168) Politica de marketing principalul avantaj competitiv si avantaje competitive
(materie), materie de dulciuri sau racoritoare, cei mici vor mai degraba cantitate decat calitate. Si totul s-a facut cu un buget pentru publicitate foarte limitat. In 1939 COCA-COLA a cheltuit 15.000.000 de
169) Metoda de calculatie a costurilor pe faze
(materie), materie prima plus cheltuielile de prelucrare specifice fiecarei faze. De exemplu in industria alimentara: obtinerea berii (curatire orz, fabricatie malt, fierber
170) Romanul adolescentului miop - rezumat
(materie), materie de fete. 5. Un prieten Prietenul lui Marcu era inalt , uscatel , cu ochii mari si bulbucati , cu parul cret , mainile si picioarele lungi . Desi erau diferiti aveau in comun dragostea pen
171) Contabilitate creativa
(materie), materie de evaluare ,care permit intreprinderilor sa-si,, netezeasca'' rezultatele.
172) Controlul preventiv de medicina muncii
(materie), materie de SSM vizeaza in permanenta si acest aspect al mentinerii curateniei.
173) Istorie sociala - puncte principale
(materie), materie prima'' de cercetare asemanatoare sau identica, -dispun de instrumente intelectuale suficiente si necesare investigarii socialului, - utilizeaza, in buna masura, aceleasi tehnici si metode d
174) Reflectii privind mandatul european de arestare
(materie), materie penala etc. Ea implica o apropiere, chiar o aproximare a legislatiilor penale a statelor pentru a se ajunge la definitii uniforme ale infractiunilor grave cu caracter infractional. De ase
175) Echipamente folosite pentru proiectarea ramelor de ochelari
(materie), materie prima pentru duble aliajul de staniu-bronz. Acesta se foloseste la piesele care nesecita o prelucrare mai fina. Alpacaua este un aliaj inrudit cu aliajele cupru-nichel. Seamana foarte mult
176) Imaginea brokerului
(materie), materie de perceptie vizuala, exista cateva etape premergatoare, dupa cum urmeaza: suntem mai intai: VAZUTI, AUZITI, INTELESI. NU PUTEM SA NU COMUNICAM Daca eliminam momentele in care suntem singu
177) Ideea bizantina de Biserica si Stat
(materie), materie de religie era un fapt strain crestinilor, cum le era strain si "clericalismul", adica subordonarea ierarhiei fata de Stat, care va apare mai tarziu in Occident. In conceptia ortodoxa, Biseric
178) Uniunea Europeana - obiective - etapele integrarii - tratatele - institutiile si acquis-ul comunitar
(materie), materie fiscala sau in domeniul concurentei de exemplu. Presupune de asemenea existenta unor politici sectoriale comune, de exemplu in materie agricola sau in domeniul transporturilor.Notiunea de
179) Cotarea unei societati pe actiuni la bursa de valori
(materie), materie. Societatea cotata la bursa isi cunoaste in permanenta valoarea reala atribuita de piata bursiera. f) Din necesitati de lichiditate, detinatorii de actiuni sau de obligatiuni simt nevoia unei
180) Ghidul suplimentelor nutritive in culturism
(materie), materie de suplimente destinate cresterii anabolice. Acestea sunt flavone nehormonale care stimuleaza in mod natural sinteza proteinei, retentia azotului si cresterea masei musculare. Au eficienta max
181) Obligatiile partilor in contractul de vanzare-cumparare civila si comerciala
(materie), materie de vanzare, articolul 1312 cod civil conform o regula speciala si derogatorie; vanzatorul - care stabileste, o regula, conditiile contractului, trebuie sa explice clar obligatiile sale, iar da
182) Economie monetara - Fondul Monetar International (FMI) si rolul lui in economia mondiala
(materie), materie de comert fiind rezolvate prin (AGTC) Acordul General cu privire la Tarife si Comert. Astfel Fondul Monetar International este o oganizatie a Natiunilor Unite infiintata prin tratatul din 1
183) Consideratii generale privind importanta loviturii de stat de la 23 august 1944 pentru Romania
(materie), materie de efective, respectiv: Natiunile Unite dispuneau, inainte de actul Romaniei de la 23 august 1944, de peste 10000000 de ostasi in Europa, pe diverse fronturi, in vreme ce Germania dispunea de
184) Mesopotamia
(materie), materie prima pentru olarul primitive. Locuitorii vechii Mesopotamii amestecau lutul in asa fel incat obtineau o compozitie ce inlocuia piatra, intalnita in special in partea sudica a Mesopotamiei. Si
185) Viata cotidiana intr-o scoala de fete in a doua jumatate a secolului al XIX-lea
(materie), materie ce se preda zilnic in scoala. Modelul educativ sufera o serie de modificari in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Laturii traditionale ce urmarea formarea de "bune mame, sotii si fiice",
186) Proiect de cercetare literatura
(materie), materie, intre intelectual si afectiv. Cultura umana a debutat prin simbol si mit. Prin simboluri mostenite din epoci ancestrale, omenirea si-a pastrat unitatea si continuitatea ei spirituala .
187) Patologii si terapii comunicationale - manipularea
(materie), materie prima in detrimentul produselor finite, etc.
188) Elemente introductive privind economia si gestiunea intreprinderii
(materie), materie prima, utilaje, munca si clienti. Exista si intreprinderi care au ca obiectiv comertul si serviciile. Problemele care vor fi prezentate se refera
189) Partidele politice in primul deceniu interbelic
(materie), materie, principiile esentiale sunt: proprietatea individuala si justa despagubire. Vrem cinste! Starpirea abuzurilor. Cercetarea averilor stranse in razboi de functionarii publici. Dar mai inaint
190) Managementul calitatii totale
(materie), materie de business american de la Dale Carnegie incoace, "Managementul trebuie sa-i imputerniceasca pe oameni in sensul cel mai profund si sa indeparteze barierele si obstacolele pe care tot el le-a
191) Factorii fiziografici ai bazinului hidrografic si ai retelei hidrografice
(materie), materie si de energie care patrunde si circula in limitele lui si rezistenta opusa de suprafata topografica. In conditii normale, principala sursa de materie o constituie precipitatiile, iar pr
192) Eminescu si stiinta 2
(materie), materie, imensul spatiu si nesfarsitul timp nu exista: "Stii ca in puterea unei legi, nu este spatiu desert". Cum sa nu te gandesti la raspunsul dat de Einstein, unor ziaristi, care voiau sa stie
193) Impactul antropic asupra ecosistemelor
(materie), materie de deseuri toxice si periculoase. Comisia a decis in decembrie 2000 sa sesizeze Curtea in vederea fixarii de constrangeri pentru Germania si Marea Britanie, pentru nerespectarea hotararilor lu
194) Speculatii bursiere
(materie), materie de manipulare a pietei, de aceea consideram ca e important sa facem o trecere in revista a altei definitii si reglementari care exista intr-un stat cu o inde
195) Omraam Mikhael Aivanhov - Casatoria, simbol universal
(materie), materie, dar aceasta materie nu se aprinde, e moarta, stagnanta, pentru ca spiritul e absent. Nu uitati aceasta. Casatoria este o problema foarte vasta pe care putem sa o studiem peste tot in natura
196) Exista o stiinta pierduta
(materie), materie si antimaterie? Unde se afla astazi cea mai mare parte din materia si energia Cosmosului? Cum si cand se va sfarsi "totul"? Unde se afla - daca exista (!) - pun
197) Locul si rolul protocolului in sfera relatiilor internationale la etapa actuala
(materie), materie de eticheta, onoare, prioritate si precadere in cadrul ceremoniilor oficiale". In diplomatie, de pilda, protocolul reprezinta ansamblul de reguli dupa care se conduce un ceremonial si diver
198) Ecosistemul urban
(materie), materie dintre el si natura, munca presupune atat unitate cat si contradictia dintre om si natura. In procesul muncii, producand cele necesare existentei, oamenii pe de o parte extrag din mediul natur
199) Fibre naturale, artificiale si sintetice
(materie), materie prima matasea naturala importata din China, cat si matasea sintetica (artificiala). Matasea naturala este obtinuta in sud-vestul tarii; se prelucreaza la Lugoj, Timisoara, alte centre fiind Bu
200) Medicamentul numit soia creste potenta
(materie), materie prima pentru fabricarea preparatelor care imbunatatesc activitatea cerebrala si chiar pentru tratarea diabetului.Se recomanda ca in fiecare zi sa se foloseasca nu mai putin de o lingura de boa
201) Competenta speciala
(materie), materie penala, insa si cele mai recente reglementari referitoare la competenta organelor judiciare romane privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, cu accente referitoare la comi
202) Preot si filozof - Mihai Eminescu
(materie), materie de cunoastere filosofica, de epistemologie insa, Kant l-a tulburat in cea mai mare masura, chiar mai mult decat Schopenhauer, i-a zdruncinat temelia credintei. De altfel, el incepuse traducere
203) Management - Tehnologie si inovare 2
(materie), materie prima in chimie 3 se arde in caupere pentru a mari randamentul furnalului 4 se pune in miscare o turbina pentru obtinerea de curent electric 5 se filtreaza si se lichefia
204) Modernism, postmodernism - o ipoteza
(materie), materie-energie, corpuscul-unda, si definind fotonul ca "un tip de lucru-miscare") vor conduce, convergent, spre o noua imagine a lumii, alcatuita nu din obiecte discrete, nu din entitati individualiz
205) Portretul unei personalitati renascentiste - Rafael Sanzio
(materie), materie, el aspira, dimpotriva, la armonizarea lucrurilor.Nu are crize de constiinta, nu se indoieste de nimic, iar programul intruchipat de compozitiile Vaticanului convine intru totul si in mod fire
206) Sistemul birotic in cadrul firmei
(materie), materie, nici energie". Pornind de la ideea ca informatia este una dintre cele trei forme de manifestare a materiei, incercarea de o defini este un nonsens. Din punct de vedere al teoriei comunicat
207) Antropologia
(materie), materie, intre intelectual si afectiv." [6] Puterea sa de rezonanta in sufletul oamenilor isi are chintesenta in aceasta optimizare a echilibrului dintre suflul cosmic, atemporal si materia palpabila.
208) Teorie literara si poetica
(materie), materie de studii macedonskiene al lui Tudor Vianu si atragea atentia prin conjugarea documentului si textelor cu evocarea "fiintei morale a poetului", intr-un sens personal, intrucit cercetarea refuz
209) Contraspionajul tehnico-economic
(materie), materie vom remarca ca directorul pentru problemele de securitate a intreprinAZderii nu are sarcina de a aresta pe spioni. El trebuie sa desfasoare o activitate cu caracter preventiv, adica sa organiz
210) Calitate si sortimentul produselor de mobilier in cadrul SC Mobreal Divers SRL
(materie), materie perimata sau pe care societatea noastra ar avea de gand sa o respinga. Lemnul ramane o resursa economica primordiala si o materie prima indispensabila industriei moderne. Inca de acum 30 de
211) Uniunile de obsti
(materie), materie civila si penala, putand aplica sanctiuni, mergand pana la excluderea din obste.
212) Importanta proteinelor pentru organismul uman
(materie), materie de coafura este posibila datorita proprietatilor cheratineide a se contracta.Astfel, in firul de par normal, lantul polipeptidic din cheratina are forma unor creneluri de cetate.Daca se inmoai
213) Polibiu
(materie), materie de poezie, filozofie, istorie, isi insusise si arta militara. Polibiu se numara printre primii straini care simt fascinatia irezistibila a Rome
214) Administrarea domeniului public al statului
(materie), materie de concesiuni il constituie Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunii, alaturi Regulamentul privind organizarea licitatiilor pentru achizitii publice de bunuri si servicii (Monitorul Ofic
215) Conducerea si organizarea BNR
(materie), materie.
216) Sindicatele - managementul conflictelor
(materie), materie si, dupa caz, preiau o parte din sarcinile organizarii sindicatului. La data stabilita de initiatori are loc adunarea generala de constituire a sindicatului, in prezenta a cel putin 15 membrii
217) Contributii la teoria interiorului gol al Pamantului
(materie), materie din ce in ce mai grea. Totusi, avand in vedere modul de formare al sistemului solar si al planetelor, teorie unanim acceptata astazi, pamantul s-a format alaturi de celelalte planete ale si
218) Cosmogonia in Scrisoarea I si teoria "Marea explozie"
(materie), materie, timp, spatiu, absolut nimic. De aceea perioada dinaintea exploziei nu poate fi determinata sau masurata si este considerata infinita. Calculele oamenilor de stiinta ne arata ca evenimentele c
219) Verificarea calitatii materiilor prime - semifabricatelor si produselor finite din industria extractiva
(materie), materie prima mecesita si cunoasterea unor proprietati ce pot influenta desfasurarea procesului tehnologic. Astfel, zaharul este usor solubil in apa, solubilitate ce creste cu temperatura. Incalzi
220) Serviciul public, functia publica si functionarii administratiei publice
(materie), materie), sunt: legalitate, impartialitate si obiectivitate; transparenta; eficienta si eficacitate; responsabilitate, in conformitate cu prevederile legale; orientare catre cetatean; stabilitate in e
221) Luceafarul - comentariu
(materie), materie siderala ca o izvorare continua a luminii: "Si din a chaosului vai/Jur imprejur de sine/Vedea ca ziua cea dintai,/Cum izvorau lumine;//Cum isvorand il inconjor/Ca niste mari de-a-notul.Motivel
222) Atributiile Presedintelui Republicii
(materie), materie de legi organice si ordinare [9].
223) Inchizitia
(materie), materie religioasa, in dauna credintei. Biserica a considerat firesc sa aiba si ea un for care sa ceara socoteala celor care se amestecau in probleme religioase fara a fi - dupa parerea ei - compet
224) Religia peruvienilor - incasilor
(materie), materie, solul, ci spiritul generator care anima toate cate sunt.Lui i se aduc sacrificii omenesti, la fel ca lui Huitzilopochtli de la azteci. F) Cultul se desfasura in temple. Acestea erau construc
225) Scoala Waldorf - fara manuale - fara note
(materie), materie, timp de cateva saptamani, pentru ca informatia sa se intipareasca mai bine in memoria elevului.
226) Strategia nationala antidrog in perioada 2005 - 2012
(materie), materie, precum si a prevederilor specifice din tratatele internationale la care Romania este parte.
227) Politica de mediu a Uniunii Europene
(materie), materie de mediu. Confruntarea cu poluarea, in crestere rapida, statele membre au adoptat masuri la scara nationala. Fiind un fenomen transfrontalier, poluarea nu putea fi combatuta in mod eficace doa
228) Pimkie - brand
(materie), materie de fire de tricotat si sosete in Franta. Acolo este si sediul acesteia , ulterior s-a extins in Europa. 3. Istoricul firmei Totul a inceput in 1970 cand societatea Phildar, numarul 1 in ma
229) Utilizarea combustibililor alternativi si curati la nivelul Uniunii Europene
(materie), materie de energie regenerabila si o solutie cheie la problema emisiilor din ce in ce in ce mai mari din sectorul transporturilor, acestia nu trebuie promovati decat daca sunt produsi intr-o maniera d
230) Aspecte ale comunismului
(materie), materie multa pentru teze, facilitau invatarea si reduceau gradul de stres al elevilor.Uniformele erau obligatorii ceea ce a uniformizat diferentele sociale intre elevi si a contribuit la formarea u
231) Forme internationale de decontare
(materie), materie de plati internationale constituia un obstacol major in dezvoltarea schimburilor internationale. Debutul si elaborarea regulilor uniforme in materie de acreditive documentare a fost lung si di
232) Societatea comerciala - notiune, forme, modalitati de constituire
(materie), materie cuprinse in Legea nr. 21/1924), stabileste si dreptul in favoarea asociatiilor si fundatiilor de a infiinta societati comerciale, dividendele astfel obtinute fiind obligatoriu de folosit, fie
233) Personalitate si stil in management
(materie), materie impune aplicarea unor teste de evaluare psihologica a viitorilor salariati. Fie in conexiune cu profesia exercitata (domeniu), fie fara nici o legatura directa cu aceasta, anumite teste ps
234) Dreptul comunitar al falimentului
(materie), materie de insolventa au fost retinute si preluate de Regulamentul 1346/2000 al Uniunii Europene, intrat in vigoare la 31 mai 2000,in aparenta, dreptul comunitar pare sa se fi indreptat catre teza ter
235) Fiziologia speciala - fiziologia inimii
(materie), materie intre diferite parti ale organismului:marea si mica circulatie se realizeaza prin vasele sanguine: artere, capilare si vene T schimburi prin
236) Problema alimentara pe plan mondial
(materie), materie de definire a unor produse si crearea unor institutii pentru aplicarea acestor reglementari. Instrumente de politica nutritionala ale tarilor industrializate: Subventii ale consumului de al
237) Prezentarea societatii SC Sigstrat SA
(materie), materie prima in principal material lemons. In sectia placaj are loc prelucrarea bustenilor rezultand furnire, placaje care se vand ca atare si semifabricate. Sectia are in dotare echipament tehnolo
238) Conceptul de birotica
(materie), materie de echipamente si de programe informatice, birotica ofera noilor tehnici de procesare a informatiei valente profesionale si economice cu multiple efecte sociale. Birotica este un nou mod de
239) Cercetare de marketing - studiu de piata
(materie), materie de ciocolata. Totodata, prin intermediul acestei cercetari, firma va putea stabili care este pozitia ocupata de produsele fabricate de firma "SNIKERS" pe piata produselor din ciocolata din Buc
240) Informatii generale despre curs, seminar, lucrare practica sau laborator
(materie), materie (campul electrostatic: forta coulomb, intensitatea campului electric, potentialul electric, flux electric, energia unui sistem de sarcini; dielectrici, teorema lui Gauss, vectorii campului ele
241) Spionajul si lupta dintre grupurile financiar-industriale
(materie), materie, el s-a aratat a fi destui de strain de asemenea cunostinte atunci cind interlocuAZtorul sau i-a pus citeva intrebari de stricta specialitate. Cercetatorul de la "Parke-Davis"
242) Reteaua morfogenetica
(materie), materie si in organismele biologice se petrec procese vizibile si invizibile. O parte din aceste procese invizibi
243) Razboaiele religioase din Franta
(materie), materie de religie;a dat teribile exemple de severitate. Henric II lansa astfel semnalul marilor persecutii religioase prin edictele de la Chateaubriant (1551)si Compiegne (1557).Dupa incheierea pa
244) Informatica medicala si biostatistica
(materie), materie (de exemplu trebuie sa obtina 50% din punctajul testului) iar nota obtinuta (atat la practic cat si la examenul teoretic) sa fie cel putin eg e ala cu 5. Examenul practic are o pondere de 30%
245) Principalele categorii de substante
(materie), materie la luarea la cunostinta a acestei noi definitii n-au fost in intregime favorabile. Ca atare, pentru a defini cu mai multa acuratete notiunea juridica de drog, expertii renunta la controversata
246) Impactul revolutiei industriale asupra evolutiei lumii moderne
(materie), materie prime au facut-o mediul ideal pentru declansarea uneirevolutii indistriale Deplasarea spre oras a unui numar mare de tarani care nusi mai gaseau de lucru la sat da dus la necesitatea creariiun
247) Ministeriatul lui Richelieu si inceputurile preponderentei franceze
(materie), materie de religie;in ciuda sprijinului englez, hughenotii au pierdut principala lor fortareata,la Rochelle,fiind redusi la statutul de secta tolerata in stat prin pacea la Alais (1629).
248) Politica de mediu a Uniunii Europene
(materie), materie de mediu. Confruntarea cu poluarea, in crestere rapida, statele membre au adoptat masuri la scara nationala. Fiind un fenomen transfrontalier, poluarea nu putea fi combatuta in mod eficace doa
249) Triunghiul Bermudelor
(materie), materie. Cititorii atenti au putut observa ca autorii se inspirau reciproc din lucrarile lor. In 1975, Larry Kusche, bibliotecar la Universitatea Statului Arizona, a publicat o lucrare care demitiza c
250) Problema continutului
(materie), materie absolut indiferenta fata de valoare, absolut intimplatoare si haotica -- materia si haosul, in general, sint notiuni relative --ci are de a face, totdeauna, cu ceva deja apreciat si cit de cit
251) Gestiunea integrata a apelor pe bazine
(materie), materie de gestiune durabila a resurselor de apa se foloseste notiunea de "ecosistem fluvial", deoarece singura abordare posibila este cea care tine seama de om si natura, uniti intr-un singur sistem
252) Incheietura mainii
(materie), materie sau fiinte) si noi insine. Atunci cand ne impiedicam sa facem, cand nu ne dam posibilitatea, pumnii (si mainile) se vor incorda si vor suferi. La incheietura mainii sunt puse catusele priz
253) Asianism
(materie), materie de stiluri (a se vedea ca exemple Orator si Brutus). A. este considerat drept prima forma a manierismului (v.) european.
254) Preluarea traditiilor in valorificarea superioara a plantelor medicinale in ultimele decenii
(materie), materie prima vegetala va permite realizarea unui medicament nou, numai in cazul in care acesta va corespunde cerintelor terapeutice contemporane.Remediul sau materia prima nu sunt medicamente. Medica
255) Conceptul de birotica
(materie), materie de echipamente si de programe informatice, birotica ofera noilor tehnici de procesare a informatiei valente profesionale si economice cu multiple efecte sociale. Birotica este un nou mod de
256) Management - planificarea
(materie), materiei prime, indeosebi a celei de esente rare; presiuni ale pietei asupra mentinerii unui anumit pret limita; scaderea sensibila a incasarilor in sectorul culturii padurilor si, in consecinta, i
257) Romania ca o prada
(materie), materie prima. Se poate aprecia ca intentiile de a penetra economia din Transilvania se realizeaza prin intermediul unor firme ale minoritarilor maghiari, aflate in relatii cu firme din strainatate,
258) Particularitati ale contractului de vanzare-cumparare comerciala fata de contractul de vanzare - cumparare din dreptul civil
(materie), materie comerciala. Principiul comercialitatii raporturilor juridice comerciale este consacrat juridic de normele juridice cuprinse in acte normative comerciale cum sunt: Codul comercial roman, Leg
259) Statutul partidului liberal democrat
(materie), materie. Statutul se adopta si poate fi modificat numai de Congresul partidului. Art.3. Denumirea integrala a partidului este Partidul Liberal Democrat, iar denumirea prescurtata este PLD. Art.4.
260) Management Analiza Swot
(materie), materie prima de cea mai buna calitate? Consumatorii cumpara produsul firmei sau utilizeaza unul dintre servicii datorita marcii sau datorita reputatiei firmei? Punctele slabe(W) sunt privit
261) Management financiar 1
(materie), materie de investitii. Riscul poate fi:de exploatare ,determ de politica de investitii a intreprinderii;risc financiar,legat de folosirea capitalului de imprumut;risc de faliment , rezulta din inca
262) Raportarea,inregistrarea si evidenta evenimentelor
(materie), materie de SSM.
263) Management financiar-suport de curs
(materie), materie decizionala. Intr-o analiza structurala, acest factor detine o pondere de 60%, fiind urmat la mare distanta de evolutia nefavorabila a pietei (cu o pondere de 20%), fenomene naturale, incendii
264) Managementul calitatii - consideratii generale
(materie), materie de calitate se regasesc in principal la nivelul metodelor, si deseori ele sunt transferate la nivelul instrumentelor de lucru, care doar printr-o cunoastere si utilizare corecta pot asigura ab
265) Recrutarea si incadrarea functionarilor publici - drepturile si indatoririle functionarilor publici
(materie), materie, este Hotararea Guvernului nr. 1209/2003, privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici. Ca principiu, recrutarea functionarilor publici se face prin concurs organizat in
266) Anastasius I
(materie), materie de credinta, cerand sprijin imperial. De data aceasta, avand si sprijinul imparatului, Filoxene reuseste sa impuna patriarhului Flavian o retragere partiala: acceptarea condamnarii lui Nest
267) Calatori din timpul razboiului de la 1879 la 1791
(materie), materie de cultura si de politica, an fost necontenit minati inainte de altii si ca n-a venit nimic din fondul nostrv propriu. E absolut fals. Avem in spiritul poporului nostru o tendinta spre ini
268) Concepte fundamentale introductive privind relatia dintre economie si dreptul financiar fiscal
(materie), materie de impozite si taxe unul din principiile fundamentale care opereaza este legalitatea: nimic, nici un impozit si nici o taxa in afara explicitarii lor in lege, ordonanta guvurnamentala sau hota
269) Coordonatele activitatii de standardizare la nivel international si regional
(materie), materie de standardizare au fost puse prin infiintarea, in 1926, a Federatiei Internationale a Asociatiilor Nationale de Standardizare (ISA). In 1946, ca succesoare a acestei federatii, a f
270) Albert Einstein
(materie), materie" a lui Buchner si ,,Critica ratiunii pure" a lui Kant. Intre Talmud si adolescentul Einstein se leaga o prietenie stransa bazata pe interesul lor comun pentru stiinta si filosofie. In anul
271) Tematica examen grad principal - Radiologie
(materie), materie vie - Dozimetria clinica; - conceptul de raditii ionizate (definitie); - ionizarea mediului (fenomenul de ionizare si excitare a materiei); - formarea de perechi de particule; - modificari
272) David Emmanuel
(materie), materie. Din pricina ca urmarea evolutia continua a disciplinelor pe care le preda, cursurile, in special de teoria functiilor, erau mereu reinnoite. Aceasta teorie a functiilor a evoluat la Emmanuel
273) Semnele de ortografie si punctuatie
(materie), materie de punctuatie, regulile gramaticale spun mai mult, dar nu spun tot. In fiecare semn, dincolo de ceea ce sta in definitia lui stricta, pulseaza si o parte de imponderabil, capabil sa genereze o
274) Cea mai frumoasa jucarie este jucaria de vorbe - Tudor Arghezi
(materie), materie si cuvant, cum de altfel sesizam stransa legatura dintre cei doi termeni. Materia se refera la universul nostru, al oamenilor, este ceva bine definit, pe cand cuvantul reprezinta infinitul,
275) Vasile Voiculescu In gradina Ghetsemani
(materie), materie.Strofele doi si trei dezvolta tragedia omului inspaimantat de patimile crucificarii, dar si depasirea acestui moment prin intelegerea sensului misiunii divine a lui Isus. "Paharul chinurilor s
276) Cadrul juridic al firmei
(materie), materie prima; le funizeaza produsele proiectate (desene si diverse grafice); si incheie contracte de vanzare a produselor respective din numele lor cu parteneri din strainatate. Tot societatea efectu
277) Apele statatoare
(materie), materie organica din ecosistem. Astfel ei pot descrie relatiile existente intre organismele consumatoare si cele consumate, cu alte cuvinte, verigile unui lant alimentar . Dar organismele se hranesc r
278) Apele Terrei
(materie), materie prima,ca mijloc de racire si de incalzire,in procesele de dizolvare,recristalizare,purificare, distilare,hidroliza ,ca mediu de reactie etc.Apa este cea mai raspandita substanta in natura.Ea s
279) Avantajele competitive ale multinationalei Coca Cola
(materie), materie de dulciuri sau racoritoare, cei mici vor mai degraba cantitate decat calitate. Si totul s-a facut cu un buget pentru publicitate foarte limitat. In 1939 COCA-COLA a cheltuit 15.000.000 de dol
280) Energia piramidei
(materie), materie de reflectie spirituala. El va vedea in forma piramidei esenta celui de al "cincilea element". Este elementul "eter" din care apar cele patru elemente si in care ele reintra. El este samburele
281) Sufletul - prizonier al trupului
(materie), materiei brute; si mai mult decit simbolul: si in greceste si in latineste numele materiei este acelasi cu al padurii.Or trupul nostru este "materie". Mai mult, este o materie impregnata cu lichid (hy
282) Politica de securitate a Romaniei - riscuri si amenintari
(materie), materie de securitate, trebuie sa faca fata acelorasi provocari ca si celelalte state ale lumii. Este vorba de terorismul international, de proliferarea armelor de distrugere in masa, de criminali
283) Indicatii pentru elaborarea lucrarilor de licenta
(materie), materie - Introducere - Capitol despre intreprindere,si componenta informationala/informatice - Capitol privind fundamentarea teoretica pe domeniul de aplicatii -
284) Asa arata interiorul intestinelor tale
(materie), materie partial digerata in stare de descompunere (putrefactie), chiar si medicamente si alte chimicale toxice, decenii la rind. O persoana obisnuita acumuleaza in colon dealungul anilor, intre 2,5 si
285) Cand Israel era copil
(materie), materie prima (pamant, lemn, os) si a fost animat prin suflarea creatorului, in numeroase cazuri, forma sa este aceea a creatorului sau. Altfel spus, asa cum am vazut cu privire la un mit sumerian, pr
286) Marca postala
(materie), materie prima care ar putea fi mobilizata in vederea exploatarii si/sau prelucrarii. Daca pamintul depaseste teritoriul, orice teritoriu, acest fapt nu trebuie inteles in sensul resorbirii, ci intr-un
287) Plutarh
(materie), materie istorica. Nu a prezentat insa contextul istoric in ansamblul sau; a selectat din istorie ceea ce a considerat necesar ptntru a reliefa caracteristicile vietii eroilor prezentati, intr-un cuvan
288) Placile tectonice si dinamica scoartei terestre
(materie), materie si energie); un rol foarte important il au curentii de convectie (curentii subcrustali)3. placile tectonice se deplaseaza pe astenosfera si isi modifica forma, dimensiunile si pozitia
289) Contractul de transport maritim
(materie), materie a conventiilor.
290) Otravirea organismului
(materie), materie si energie pentru buna dezvoltare si functionare a corpului uman. Pentru a trai avem nevoie in primul rand de HRANA si de APA, pe langa celelalte conditii de viata. Dar atunci cand n
291) Sistemul Solar
(materie), materie interplanetara. sase planete, cel putin trei planete pitice si multe alte corpuri mici au sateliti naturali care se rotesc in jurul acestora. Fiecare planeta exterioara este inconjurata de ine
292) Cooperare juridica internationala in materia penala
(materie), materie penala reprezinta doar un domeniu in cadrul activitatilor specifice de cooperare intre statele lumii,domeniu extrem de important care s-a impus cu necesitate inca de la inceputul secolului tre
293) Poluarea apei
(materie), materie organica Ingrasamintele si alti nutrienti folositi pentru cultivarea plantelor in ferme si gradini pot ajunge foarte usor in apa. Odata ajunse in apa, aceste produse incurajeaza creste
294) Legea privind comertul electronic
(materie), materie de publicitate si incheiere a contractelor, sau cele care privesc raspunderea furnizorilor; 10. instrument de plata electronica - un instrument care permite titularului sau sa efectueze urma
295) Contractul de inchiriere
(materie), materie de locatiune - intalnim si in legislatia altor tari cu veche traditie democratica, scopul declarat flind protectia chiriasilor prin norme imperative, considerandu-se ca acest domeniu nu poate
296) Contractul de inchiriere
(materie), materie de locatiune - intalnim si in legislatia altor tari cu veche traditie democratica, scopul declarat flind protectia chiriasilor prin norme imperative, considerandu-se ca acest domeniu nu poate
297) Cum am putea vorbi cu celulele noastre
(materie), materie, dar existenta independent de aceasta, precum si interconectata cu ea. Si, nu-i vorba doar de o ureche, cat despre o superconstiinta, capabila sa creeze, sa schimbe, sa auda, sa vada si sa int
298) Fisa postului consultant credite
(materie), materie de servicii financiar-bancare si formularea unei oferte; -solicitarea documentelor necesare obtineri unui credit(serviciu financiar-bancar), asistenta in intocmirea dosarelor, verificarea doc
299) Conventia de arbitraj
(materie), materie civila in lumina practicii judiciare,pag. 9)Mircea N.Costin si Sergiu Deleanu definesc conventia de arbitraj ca"acordul partilor contractului de comert international de a supune litigiul ivit
300) Principiul reflectarii si modelarii informationale
(materie), materie superior organizata si dezvoltata - creierul;2. Are un caracter subiectiv;3. Are un caracter ideal. Caracterul subiectiv inseamna ca orice proces psihic se realizeaza si apartine unui individ
301) Conceptul de integrare economica
(materie), materie prima ieftina si diversificata, forta de munca la costuri reduse, piete de desfacere, piete emergente).
302) Bancile centrale si politica monetara
(materie), materie de politica monetara, intre gradul de independenta al bancii centrale in aplicarea politici monetare si responsabilitatile sale prudentiale existand o puternica interconditionare. La intreb
303) Doctrina administrativa comparata
(materie), materie de cultura generala in invatamantul secundar,respectiv elementar.Potrivit art.32 din aceasta lege "instructiunea obligatorie" a copiilor intre 8-12 ani cuprinde : citire,scriere,notiuni de
304) Statutul euroregiunilor
(materie), materie.Comitetul Regiunilor este un organ consultativ pentru problemele locale si este compus din reprezentantii colectivitatilor teritoriale locale la nivel regional si de baza,fiind alesi dupa acel
305) Cresterea economica si dezvoltarea durabila
(materie), materie - ]i la toi oamenii, nu numai la un grup, ci la @ntreaga societate". (2) Include cu alte cuvinte schimb[ri importante @n economie, @n mecanismele economice, structurile instituionale, comporta
306) Scoli de management pe plan mondial
(materie), materie de organizare se regasesc in lucrarile lui F.W.Taylor "Organizarea atelierelor" (1906), "Managementul atelierelor" (1913). In anul 1911, F. W. Taylor a publicat "Principiile managementului
307) Cum ne imbracam
(materie), materie de imbracaminte ! Poti sa porti cea mai scumpa si mai eleganta toaleta , dar daca ai o poseta urita si demodata de plastic veti fi catalogata ca prost imbracata. Va rog sa ma credetei !
308) Comertul si turismul
(materie), materie prima adusa de parteneri externi, iar valoarea adaugata a exporturilor este relativ mica in aceste ramuri (practic este un export de forta de munca). Exportam deci catre UE urmatoarele gr
309) Citologie
(materie), materie si energie cu mediul. Aceste transformari se pot desfasura in sens anabolic (asimilatie) - integrarea substantelor si energiei in biostructura celulei si catabolic (dezasimilatie) - degradarea
310) Tehnologia preparatelor din subrpoduse comestibile de abator
(materie), materie prima pot fi primite refrigerate sau congelate. La primirea in unitate se receptioneaza cantitativ in conformitate cu actele normative in vigoare. La receptia calitativa se va tine seama de
311) Geografia mediului
(materie), materie, energie sau informatie iesite din acesta avand rol de control al sistemului. Geomorfosistemul e definit de Mac. I. ca o multime de entitati geomorfologice care etaleaza relatiile, putand cu
312) Cum ne imbracam
(materie), materie de imbracaminte ! Poti sa porti cea mai scumpa si mai eleganta toaleta , dar daca ai o poseta urita si demodata de plastic veti fi catalogata ca prost imbracata. Va rog sa ma credetei ! Tre
313) Ecologia si activitatea umana
(materie), materiei vii. Notiunea de sistem ne permite sa comparam intre ele cele mai diferite obiecte din natura, chiar daca sunt nevii sau vii, ori care par a nu avea nimic comun unele cu altele, in natura s
314) Logica generala
(materie), materie alte discipline urmeaza a se rosti. Discursul educational trebuie sa tina seama si de aspectele de ordin psiho-logic, de particularitatile de varsta si de cele individuale ale personalitat
315) Amidonul
(materie), materie prima, la fabricarea amidonului servesc de obicei cartofii sau faina de porumb; procedeul consta in framantare in apa curgatoare, care antreneaza mai usor amidonul decat celalalte componente.
316) Etena
(materie), materie prima in industria chimica de sinteza pentru obtinerea alcoolului etilic, a cauciucului sintetic, a materialelor plastice, a unor dizolvanti etc. (vezi schema urmatoare).
317) Proprietatile fizice ale pamantului
(materie), materie mai densa. Intr-adevar compozitia meteoritilor vine sa confirme aceasta supozitie. Meteoritii sideritici sunt meteoriti metalici formati esential din Ni si Fe cu o densitate relativ ridicata (
318) Fenomene seismice
(materie), materie din inveliturile superficiale ale globului terestru. Explicatia este fundamentata pe faptul ca miscarile seismice sunt foarte frecvente acolo unde intensitatea miscarilor tectonice este eviden
319) Garantii bancare internationale
(materie), materie a evidentiat limitele ei. Drept urmare, in 1992, CCI-Paris elaboreaza un nou document, denumit ,,Reguli uniforme pentru Garantiile de Cerere " - Publicatia nr.458, care a devenit aplicabila
320) Participantii in afaceri
(materie), materie - ORDONANTA DE URGENTA Nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familia
321) Partide politice
(materie), materie si totodata al tuturor aprehensiunilor si marotelor marxiste: "O astfel de A©explicatieA>> (a originii partidelor inlauntrul regimului reprezentativ, ghilimelele avind - desigur - un r
322) Modele de organizare politica si sociala in Grecia Antica
(materie), materie de viata religioasa, justitie si economie, particularitatea distincta reprezentand-o prezenta capeteniei. Acelasi lucru se poate afirma despre cetate, respectiv polis, unde apare un cult co
323) Industria metalurgica
(materie), materie prima de import aduse pe Dunare; -Hunedoare - minereu de fier din apropiere (minele Ghelari si Teliuc) dar si din import -Calan - se produce fonta de turnatorie - semicocs din huila din E de
324) Cum a luat nastere universul?
(materie), materie neagra ,materia obisnuita si energie intunecata. Peste tot in univers,explodeaza stele.Acestea sunt catastrofe cosmice,dar pentru cercetatoriele sunt faruri catre adancurile spatiului.Ele lum
325) Protectia si conservarea calitatii solului
(materie), materie organica, e mult prea subtire, iar ploile l-ar spala repede. Cu toate acestea, consumul de alimente la nivel mondial creste, mai ales din cauza cresterii populatiei. In acest context, crester
326) Managementul organizatiilor
(materie), materie si energie cu mediul exterior. In anii 1950 - 1970, alti cercetatori s-au preocupat sa puna la punct aparatul logic - conceptual matematic al T.G.S. Teoria generala a sistemelor s-a impus atat
327) Rockeffeler
(materie), materie prima nu depindeau de hazard si de riscurile pe care acesta le presupunea.Rockefeller se decide asadar sa investeasca in rafinarii. Si reusita este atat de mare incat, impreuna cu prietenul sa
328) Industria metalurgica
(materie), materie prima de import aduse pe Dunare; -Hunedoare - minereu de fier din apropiere (minele Ghelari si Teliuc) dar si din import -Calan - se produce fonta de turnatorie - semicocs din huila din E
329) Ordinea publica
(materie), materie contractuala opereaza principiul autonomiei de vointa, dar cu conditia conformitatii legii straine cu "ordinea publica locala ". Bartin in Franta si Cristian von Bar in Germania sunt ce
330) Economia de piata
(materie), materie de impozitare a veniturilor, autorul a efectuat un studiu detaliat si aprofundat ordinii si mecanismelor de plata catre buget a sumelor care constituie impozit pe venit.Metoda de baza folosi
331) Arhitectura populara din Romania pana in secolul al XIX-lea
(materie), materie prima a fost folosit si pamantul, la constructia de case, sub diferite forme: paianta, pamant batut sau vaiuga. Urmarind o repartitie teritoriala a folosirii diferitelor materiale de constr
332) Arhitectura populara din Romania pana in secolul al XIX-lea
(materie), materie prima a fost folosit si pamantul, la constructia de case, sub diferite forme: paianta, pamant batut sau vaiuga. Urmarind o repartitie teritoriala a folosirii diferitelor materiale de construct
333) Politica de mediu a Uniunii Europene - aspecte generale
(materie), materie de mediu. Confruntarea cu poluarea, in crestere rapida, statele membre au adoptat masuri la scara nationala. Fiind un fenomen transfrontalier, poluarea nu putea fi combatuta in mod efi
334) Cautarea si identificarea urmelor biologice in cercetarea efectuata la fata locului
(materie), materie. In general, ele nu au o forma anterioara bine conturata, exceptand oasele, unghiile, firele de par. Biotraseologia se ocupa cu identificarea si ridicarea urmelor de natura biologica. Acestea
335) Managementul dezvoltarii companiei
(materie), materie prima de grosime medie. In anul 1994, a castigat in urma unei licitatii un spatiu pe care l-a dotat ultramodern si in care isi desfasoara activitatea in prezent. In anul 1998 s-a deschis
336) Curtea Europeana de Justitie
(materie), materie administrativa si civila, aceasta neavand competente in materie penala. Originile, Curtii Europene de Justitie se gasesc in Tratatul ins
337) Hotarari judecatoresti
(materie), materie in care participarea procurorului la judecata este obligatorie ; b) cererea de apel s-a depus direct la instanta de apel ; c) instanta a respins apelul desi intimatul nu era legal citat . 5
338) Politica de mediu a Uniunii Europene
(materie), materie de mediu. Confruntarea cu poluarea, in crestere rapida, statele membre au adoptat masuri la scara nationala. Fiind un fenomen transfrontalier, poluarea nu putea fi combatuta in mod efi
339) Dispozitiile Legii Tarii cu privire la raspunderea colectiva
(materie), materie penala, raspundera colectiva, constituia o urma indepartata a vechiului sistem denumit razbunarea sangelui . In epoca prestatala , daca un membru al gintii suferea o vatamare corporala, membri
340) Medierea si legea
(materie), materie civila, comerciala, dreptul familiei, in materie penala, din domeniul protectiei consumatorlui in situatia in care consumatorul invoca existenta unu prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui
341) Conceptul de trezorerie
(materie), materie este O.U. a Guvernului nr. 146/2002: sistem integrat si unitar prin care statul asigura efectuarea unor operatiuni de incasari si plati privind fondurile publice, inclusiv datoria publica si
342) Trezoreria publica
(materie), materie de definitie este OUG 146/2002 conform careia trezoria reprezinta A© un sistem unitar si integrat prin care statul asigura efectuarea unor operatiuni de incasari si plati privind fonduri
343) Comunicare si limbaj economic
(materie), materie de pret, cu atat semnalele emise de ei sunt mai interesante pentru producatori. Semnalele emise si captate de producatori si consumatori combina limbajul articulat si vizualizarea. Toate
344) Principii de impunere
(materie), materie fiscala. Se cunoaste egalitate in fata impozitelor si egalitate prin impozit. • Egalitatea in fata impozitelor presupune ca impunerea sa se f
345) Metode de impunere
(materie), materie fiscala (nu se i-a in consideratie ca puterea contributiva a diferitor categorii sociale este diferita in functie de marimea absoluta a veniturilor si marimea absoluta a averii pe care o posed
346) Sistemul fiscal al RM
(materie), materie de impozit, sa coordoneze asezarea si perceperea corecta a impozitelor. Conform Codului Fiscal sistemul fiscal al Republicii Moldova reprezinta totalitatea impozitelor si taxelor, a princip
347) Amidonul
(materie), materie prima, la fabricarea amidonului servesc de obicei cartofii sau faina de porumb; procedeul consta in framantare in apa curgatoare, care antreneaza mai usor amidonul decat celalalte componente.
348) Metodele de invatamant
(materie), materie" de studiu sau un set de deprinderi care trebuie invatate, memorate si apoi aplicate. In realitate, gandirea critica este un produs, este un nivel la care ajunge gandirea noastra in momentul i
349) Marketingul bancar
(materie), materie bancara, diferentierea prezinta un aspect dublu. Astfel, produsele bancare se pot deosebi fie prin denumiri diferite de la o banca la alta, fie prin punerea in evidenta a unei calitati intrins
350) Managementul turismului
(materie), materie de aptitudini,bani si timp ,clientul trebuie sa compare beneficiile si costurile potentiale ale activitatilor de co-creare,in schimb,el poate sa-si personalizeze produsele dupa preferinte renu
351) Prioritati ale politicii sociale in Romania
(materie), materie de angajare si de relatii de munca; - Dezvoltarea instrumentelor legale si institutionale care sa asigure respectarea de catre angajatori a reglementarilor existente, in vederea prevenirii
352) Alcoolismul
(materie), materie de alcoolism, diferitele delimitari sun nesigure si modulate de factori de apartenenta, integrare, reguli sociale adesea inconstiente ce variaza de la o tara la alta, sex (barbatul este "mai a
353) Internetul si comertul electronic
(materie), materie de comunicare, prelucrare si utilizare a informatiilor si cunostintelor la scara organizationala si sociala. Prin prisma procesului de informatizare, intreprinderea moderna poate fi incadrata
354) Sedimentele marine
(materie), materie organica, ceea ce demonstreaza raportul lor cu zona neritica Namolul albastru este un sediment hemipelagic destul de raspandit, a carui culoare se datoreaza prezentei unor compusi oxidati ai f
355) Metodologia cercetarii geografice regionale
(materie), materie principala in programele de invatamant, de la clasele primare la universitati (institutionalizare) paralel cu multiplicarea publicatiilor si societatilor de geografie (primele fiind infiintate
356) Guvernanta economica a UE
(materie), materie de crestere economica si locuri de munca. -In luna martie, sefii de stat si de guvern elaboreaza orientarile UE pentru politicile nationale, pe baza analizei anuale a cresterii. -In luna apr
357) Bazele teoretice ale economiei regionale
(materie), materie de legislatie, politica, limba etc. opereaza cu o forta mai mare in cazul migratiei internationale a factorilor de productie decat asupra celei interregionale; • gradul ridicat de in
358) Mediul de activitate al organizatiei
(materie), materie prima si materiale, de energie, financiare, informationale. etc. Un element aparte - piata fortei de munca. La evaluarea surselor de forta de munca trebuie luate in consideratie codul muncii
359) Ecotoxicologie
(materie), materie de protectie a mediului trebuie sa fie integrate in definirea si implementarea altor politici ale Comunitatii. Aceste obiective sunt dezvoltate in cel de-al Cincilea program comunitar de p
360) Dreptul subiectiv de proprietate industriala
(materie), materie de marci, daca titularul acesteia nu o foloseste in anumite conditii inauntrul unui termen de 5 ani, el
361) Reglementari interne privind brevetarea in strainatate
(materie), materie se vb.despre transmiterea "drepturilor nascute din brevetul de inventie". Cu toate acestea, tb.sa intelegem ca folosirea pluralului face referire, in realitate, la prerogativele ce compun drep
362) Prostitutia - cercetare sociologica
(materie), materie de "devianta sexuala", orice conduita etichetata ca fiind devianta avand un caracter relativ pentru ca depinde de norme si traditii. Unii sociologi considera ca prostitutia exercita o serie de
363) Bacteriile si algele albastre
(materie), materie organica moarta; • parazite care se dezvolta in corpul animalelor si al organismelor vegetale. Din punct de vedere al rolului pe care l are oxigenul in dezvoltarea
364) Serialismul
(materie), materie sonora. Daca Arnold Schonberg si-a concentrat atentia asupra organizarii inaltimilor, Anton Webern urmarespe siĐAseriadizarea aŃZtora  parametrii: d5rata, intensitapŃ", timbru. In 1949, O
365) Psihosociologia sanatatii si sanatate publica
(materie), materie de sanatate si boala. Ulterior disciplina s-a dezvoltat de o maniera spectaculoasa, mai ales in tarile occidentului, pe masura ce dimensiunea comunitara si sociala a sanatatii a fost tot m
366) Ecologie - definitii si conceptii
(materie), materie vie dintr-un spatiu bine delimitat . Ecosistemul se caracterizeaza printr- o organizare specifica fiind alcatuita din doua structuri functionale : - structura de biotop ( componenta ab
367) Teoria generala a sistemelor
(materie), materie si/sauenergie, sistemele pot fi clasificate in trei categorii (I. Prigogine, 1955): izolate,inchise si deschise.Sisteme izolate sunt celea care nu realizeaza nici un fel de schimburi,materiale
368) Circulatia materiei in ecosisteme
(materie), materie organica solul este de 1200 x 109 t CO2. Lanivelul terestru intre intrarile (asimilatie) si iesirile (respiratie) de CO2 exista unechilibru. Intrarile sunt estimate la 110 x 109 t carbon/a
369) Titlurile executorii
(materie), materie de proprietate intelectuala, in conflictele de munca, precum si hotararile penale in care se solutioneaza latura civila pot constitui titluri executorii. La acestea se adauga si hotararile pri
370) Electrochimia - clasificarea conductorilor
(materie), materie, prin ioni pozitivi si negativi. Procesul de desfacere sub forma de ioni a unui electrolit se numeste disociere electrolitica. Dupa modul cum apar ionii substantelor, electrolitii se impart in
371) Terra - geosistemul vietii
(materie), materie vascoasa. In total, uscatul acopera 29% din suprafata Globului. Pe uscat s-au inaltat siruri de munti, podisuri, dar si etajul campiilor. Uscatul nu constituie numai un suport pentru desfasura
372) Istoria economiei
(materie), materie, cele trei elemente mentionate au modificat costurile marginale determinand: a) cresterea mobilitatii capitalului; b) reducerea costurilor informationale; c) propagarea (extinderea) riscului i
373) Taxele de mediu
(materie), materie de mediu exista redevente pe serviciile prestate cum ar fi redevente platite pentru utilizarea
374) Efectele contractului de incheiere
(materie), materie de locatiune, chiriasul este obligat sa foloseasca locuinta potrivit destinatiei si ca un bun proprietar (art. 1429 C. Civ) Locuinta nu ar putea fi folosita pentru exercitarea come
375) Incetarea locatiunii
(materie), materie de obligatii patrimoniale, cu exceptia cazului cand partile s-au inteles altfel (prin stabilirea termenului locatiunii in functie de moartea locatorului) sau daca mostenitorul uneia din parti
376) Prevenirea pericolelor
(materie), materie de securitate si sanatate in munca; b. sa furnizeze informatiile necesare pentru a determina daca procedurile (dispozitiile) obisnuite de identificare, de prevenire si de control a pericolelo
377) Structura raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului
(materie), materie prima, consum de apa in mc, raportat la unitatea de produs sau de materie prima, emisii de poluanti atmosferici: concentratii in mg/mc si cantitati in g sau
378) Controlul judecatoresc asupra administratiei publice
(materie), materie administrativa si judiciara cu sintagma "controlul judecatoresc asupra administratiei", pentru ca apoi sa revina, in ultimul deceniu al secolului trecut in vocabularul juridic uzual, tot ca o
379) Tehnologii agricole
(materie), materie prima in industria celulozei sau ca materie pentru compostori. Mijloacele mecanice performante sunt echipate cu dispozitive de tocare a paielor si imprastiere pe sol pe latimea de lucru a com
380) Crearea, natura si caderea ingerilor
(materie), materie, ei se pot deplasa cu o viteza inimaginabila pentru noi, care suntem constransi de legile spatiului si ale timpului ; este suficient sa ne gandim la ei si imediat sunt alaturi de noi, gata sa
381) Constructia aurica
(materie), materie. Orice structura atomica are o aura, un camp energetic ce o inconjoara. Fiecare atom din orice substanta este alcatuit din electroni si protoni aflati in cont
382) Epopeea feroviara romaneasca
(materie), materie de transport. Dupa lungi cautari si incercari, care au durat mai bine de un sfert de secol, se deschide, la 15 septembrie 1830, intre Liverpool si Manchester, prima linie de cale ferata cu
383) Politica externa a Frantei de la intemeiere pana in zilele noastre
(materie), materie prima. Al doilea imperiu a intensificat expansiunea teritoriala, obtinand teritorii in Africa, Vietnam s.a. Pe timpul lui s-a desfasurat razboiul franco-prusian ce a adus Frantei numai pie
384) Nasterea sistemului solar - inceputul Universului
(materie), materie pe care o contine Universul pe metru cub. Insa potrivit informatiilor actuale ea este prea mica pentru ca Universul sa inceapa sa se contracte. Cu toate acestea in prezent cunoastem prea p
385) Atomi in celula vie
(materie), materie. Viteza acestui proces este deosebit de mare, la cele mai mici organisme: alge, bacterii si alte organisme inferioare. Calculele arata ca in acest proces intra o cantitate de materie de mii de
386) Importanta proteinelor pentru organismul uman
(materie), materie de coafura este posibila datorita proprietatilor cheratineide a se contracta.Astfel, in firul de par normal, lantul polipeptidic din cheratina are forma unor creneluri de cetate.Daca se inmoai
387) Proteine sintetice
(materie), materie prima o fractiune de la distilarea la 300-380 C a titeiului, asa-numitul "petrol greu", care contine parafine normale, neramificate, cu un numar de 15-30 atomi de carbon in molecula. Petro
388) Filosofia lui Friedrich Wilhelm Schelling
(materie), materie. Schelling nu adopta nici materialismul. El ocupa o pozitie intermediara intre Fichte si Spinoza. Schelling atrage atentia la faptul ca identitatea nu trebuie inteleasa ca o formalitate, a
389) Aspecte primitive ale filosofiei gerontologiei
(materie), materie din mediul extern doar cu ajutorul sistemelor neuronal si muscular. Sistemul neuronal este un siste
390) Noua reglementare a institutiei extradarii
(materie), materie penala, prin care un infractor este transferat dintr-un stat in altul pentru a fi tras la raspundere pentru infractiunea savarsita." (1 Romania a incheiat conventii de asistenta juridica
391) Aplicarea legii civile in timp
(materie), materie penala, necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii penale nu inlatura caracterul penal al faptei, indiferent de caracterul dispozitiei legii nesocotite - art. 51 alin. ultim cod penal). Le
392) Imunitatea diplomatica
(materie), materie al legii internationale, imunitatea diplomatica initial se baza pe obiceiul si practica judiciara internationala. In perioada de dupa al II-lea Razboi Mondial s-au incheiat o serie de conventi
393) Ortografia
(materie), materie de discriminare sociala.Clasa cdominanta considera ortografia un semn de distinctie si nu a permis inlaturarea ei.Scrierea engleza la inceput reproducea in scris pronuntarea.Treptat,limba vorb
394) Gib I Mihaescu - Bratul Andromedei
(materie), materie de dragoste, consolandu-se repede de o palma incasata si trecand cu dezinvoltura de la camerista la stapana. Paralel cu acest cortegiu insirat in urma doamnei Cornoiu, se desfasoara idila inte
395) Universul
(materie), materie cosmica. La inceput era mult mai luminos si mai fierbinte. Pe masura ce imbatraneste, cantitatea de caldura emanate si intensitatea luminii sale scade, deoarece materia din care este alcatuit
396) Organizarea sistemului judiciar romanesc
(materie), materie electorala, in cauzele penale privind pe senatori si deputati, precum si prin interpretarea pe care instantele o dau legilor cu prilejul aplicarii lor. Autoritatea judecatoreasca se afla in
397) Traficul ilicit de droguri si terorismul
(materie), materie (medici, psihologi, sociologi, profesori, ziaristi, functionari din diferite organisme statale, specialisti cooptati in organizatii neguvernamentale) este alimentata, in primul rand, de mo
398) Evolutia sistemului international dupa 1914
(materie), materie de razboi. In continuarea referatului voi prezenta o scurta prezentare a evenimentelor ce au avut loc dupa 1914, urmand ca apoi sa descriu conferintele si tratatele ce au schimbat ordi
399) Politica de securitate nationala a Romaniei
(materie), materie de securitate nationala, in functie de interesele si amenintarile considerate ca cele mai importante. Exista situatii in care politica de securitate nationala, ca document unic si structurat
400) Problema icoanelor in scoli
(materie), materie cvasi-obligatorie in scoala si permitand afisarea simbolurilor sale religioase. Un profesor roman a pus problema prezentei icoanelor in scoli argumentand ca simbolurile religioase ar afecta li
401) Posibilitati de optimizare a deciziei in gestiunea stocurilor
(materie), materie prima, material, semifabricat. Stocul de conditionare sau de pregatire cuprinde cantitatea de materiale necesara pentru asigurarea continuitatii procesului de productie in cazul
402) Rusia dupa incheierea Razboiului Rece
(materie), materie prima" pentru noi intrupari ale ideii imperiale. Rusia, ne spun Yergin si Gustafson, traieste convingerea ca "a fost amagita parasind locul pe care il merita in lume" (op.cit., pag. 212). Nost
403) Compania Alfa Nistru
(materie), materie prima. Odata cu restructurarea economiei nationale, datorita unei organizari riguroase a activitatii intreprinderii, S.A. "Alfa-Nistru" a reusit sa-si mareasca capacitatile de producere, sa
404) Elektrische energie - elektrischer strom
(materie), Materie gebildet, Atome (Abb. 1) genannt. Diese sind aus Atomkerne, Trager von elektrischen positiven Ladungen, gebildet und einer Hulle von noch kleineren Partikeln, Elektronen, Trager von elektr
405) Gaurile negre nu sunt asa de negre
(materie), materie sau radiatie (fig. 7.2). Or, daca doua gauri negre s-ar ciocni si s-ar uni formand o singura gaura neagra, orizontul evenimentului gaurii negre finale ar fi mai mare decat sau egal cu suma ari
406) Tipuri de plante
(materie), materie aflate in descompunere sau traiesc pe seama altor organisme vii. Unele ciuperci au marime microscopica, altele sunt mari si aratoase. Trufa este o ciuperca comestibila folosita in gatit si
407) Liliecii au sugerat o epocala inventie
(materie), materie de biologie,a contestat cercetarile lui Spallanzani si ale lui Jurine si a emis el insusi o ipoteza destul de ingenioasa. Liliecii-spunea Cuvier-poseda un simt al pipaitului foarte fin,loca
408) Etanolul
(materie), materie prima se poate folosi in loc de acetilena, direct acetaldehida, respectiv etilena. Fermentatia zaharurilor este calea utilizata pentru obtinerea celor mai mari cantitati de alcool. Desi ferme
409) Biogazul
(materie), materiei organice din care rezulta metan prin bioconversie. Continutul in celuloza, raportat la substanta uscata, este de 35-50% in produsele secundare din agricultura. Cantitati mai mari de celul
410) Chimie si siliciu
(materie), materie prima in constructia dispozitivelor semiconductoaresi in fabricareacelulelor solare. Compusii siliciului au diverse utilizari:argila si caolinulsunt materii prime. Siliciul se mai utilizea
411) Administratia publica centrala in Vechiul Regat (1866-1918)
(materie), materie era modul lor de organizare: principiile constitutionale enuntate alcatuiau o reglementare completa elaborate in cadrul unei structuri tehnico-legislative fara precedent pentru sistemul juridi
412) Emisii poluante generate de sectorul fast food
(materie), materie prima Emisii de poluanti in apa: concentratii in mg/l si cantitati in grame sau kg raportate la unitatea de produs sau de materie prima Deseuri generate: cantitati in kg raportate la unitat
413) Tipologia sistemelor forestiere
(materie), materie si energie. Comunitatea plantelor - fitocenoza - si comunitatea animalelor - zoocenoza,precum si intregul complex al vegetatiei si faunei forestiere - biocenoza - integreaza sistemele