CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Contractul de leasing
(credit de persoane fizice), Credit Code si prin Uniform Commercial Code . În Marea Britanie , Franta si Belgia s-au elaborat reglementari, care definesc relatiile contractuale pe baza de leasing si precizeaza operatiunile pe c
2) Serviciile bancare
(credit de persoane fizice), credit);       3. Servicii privind transferul fondurilor.      1. Deschiderea de conturi bancare (de diferite tipuri)      O bancă atrage bani de la clienții săi, prin conturi banc
3) Contabilitatea bancilor
(credit de persoane fizice), CREDIT INDUSTRIAL a fost transformata in BANCA DE CREDIT PENTRU INVESTITII.       Noua banca banca era conceputa a fi un instrument al statului care sa realizeze colectarea fondurilor legiferat
4) Teorii si politici monetare
(credit de persoane fizice), creditori ai acesteia sau de catre Banca Nationala a României (BNR).      Procedura se declanseaza, de regula, dupa ce BNR constata ca masurile de supraveghere speciala nu au putut conduce la evita
5) Drept financiar
(credit de persoane fizice), credit.      În indeplinirea sarcinilor sale, statul, reglementeaza toate aceste relatii financiare care, astfel, devin raporturi juridice financiare.      Dreptul financiar poate fi definit c
6) Finante publice
(credit de persoane fizice), CREDIT PUBLIC SI FORMELE ACESTUIA      CREDITUL PUBLIC=ansamblul relatiilor de utilizare si mobilizare a resurselor cu
7) Posibilitati de perfectionare a impozitului pe venitul global
(credit de persoane fizice), credit al impozitului de baza", adica din impozitul calculat si datorat se deduce o suma fixa, egala pentru toti contribuabilii. Totusi, în cele mai multe tari, se practica deducerea personala de baza
8) Hackeri
(credit de persoane fizice), credit etc).      Pe lânga metodele de protectie prezentate mai sus exista si multe multe altele, mai mult sau mai putin vulnerabile.      În orice caz, pâna la aducerea securitatii la un nivel
9) Cursuri Contabilitate financiara
(credit de persoane fizice), creditor a conturilor sintetice. Jurnalul de înregistrare se foloseşte pentru înscrierea în ordine cronologică a notelor de contabilitate sau a documentelor pe care s-a făcut contarea/s
10) Piata muncii in Romania
(credit de persoane fizice), credit; o militarii de cariera; o militarii in termen Populatia activa neocupata (sau somerii) - Persoane in cautarea unui alt loc de munca - Persoane in cautarea primului loc de munca P
11) Plan de afaceri ec intreprinderii
(credit de persoane fizice), credit bancar necesar achizitionarii a patru utilaje auto. 1) Aria de activitate a firmei Aria de activitate a firmei noastre este cea ecologica. Activitatea desfasurata de noi consta intr-un
12) Munca
(credit de persoane fizice), credit o Repartizarea salariatilor pe Judete si pe activitati ale economiei nationale s-a realizat in functie de localitatea in care acestia isi desfsoara activitatea. o Somerii inregistrati reprez
13) Internet si intranet
(credit de persoane fizice), credit, se pot face toate rezervările pentru petrecerea concediului de odihnă într-o frumoasă țară din lume și se poate plăti utilizând calculatorul de acasă. Prin urmare Internet-ul este: 
14) Contractul de leasing
(credit de persoane fizice), Credit Code și prin Uniform Commercial Code . În Marea Britanie , Franța și Belgia s-au elaborat reglementări, care definesc relațiile contractuale pe bază de leasing și precizează operațiunile pe c
15) Active
(credit de persoane fizice), credit comercial de bunuri materiale. -Creante comerciale reprez dreptul de a incasa valoarea bunurilor prestate sau bunurilor vandute si se numesc clienti sau valoarea altor valori avansate si se nu
16) Securitatea retelelor
(credit de persoane fizice), credit, parola sau cheia algoritmului de criptare). O "mascarada" este însotita, de regula, de o alta amenintare activa, cum ar fi înlocuirea sau modificarea mesajelor; Reluarea - se produce atunci
17) Valorile mobiliare primare, secundare si derivate
(credit de persoane fizice), credit și anume condițiile referitoare la autonomie și literalitate, acțiunile fac parte din categoria titlurilor de credit. Acțiunile nu sunt titluri autonome, independente față de actul juridic din
18) Continutul economic si rolul finantelor
(credit de persoane fizice), CREDITUL BANCAR Finanțele și creditul bancar sunt indispensabile economiilor contemporane, dar se deosebesc între ele, avându-se în vedere: o Caracterul diverselor fonduri bănești ce se fo
19) Politica de colonizare a Basarabiei
(credit de persoane fizice), credite avantajoase pe un termen lung, scutirea de încartiruire și de serviciul militar pentru o perioadă de 50 ani (pentru etnicii germani pentru totdeauna), autonomie religioasă și culturală etc.
20) Alte impozite,taxe si varsaminte asimilate -atestat
(credit de persoane fizice), credit : valoarea altor impozite, taxe și vărsăminte asimilate datorate bugetului statului sau bugetelor locale; repartizări din profitul net al regiilor autonome; impozitul pe dividende datorat; val
21) Planul de afaceri
(credit de persoane fizice), credit de la B.R.D. Botosani, pe o perioada de 3 ani, cu o dobanda de 10%, rata lunara aferenta creditului contractat este de 6.111,11 lei (prezentat in anexa 2). II. Produsul/serviciile 1) Prez
22) Metodica cercetarii delapidarii
(credit de persoane fizice), credit in conditii interzise de lege, schimbarea unor bunuri de valoare mai mica pe altele cu valoare mai mare si invers . Pentu conturarea laturei obiective este important, de asemenea, sa se stabil
23) Riscul in activitatea de creditare
(credit de persoane fizice), credite (fie macar pentru faptul ca nu exista destule resurse), bancile comerciale contribuie la limitarea inflatiei. La aceasta reducere a inflatiei contribuie si faptul ca bancile acorda diferentiat
24) Instrumente de plata in afacerea economica internationala
(credit de persoane fizice), credit, fiind înscrisuri cu conținut și formă consacrate pe bază de norme acceptate, reprezentând pentru cel ce o deține (beneficiar) drepturi ce pot fi încasate, la vedere sau la termen, în funcție d
25) Analiza activitatii economice a intreprinderii Octopus
(credit de persoane fizice), credit-control se preocupă de datoriile, în mare parte nereflectate în actele fiscale, cu alte cuvinte neoficiale. Secția vamă are menirea să efectuieze toate operațiile aleatorii improtului produ
26) Directii si critici privind reforma in administratia publica
(credit de persoane fizice), credit. Corespunzător legii și limitelor acesteia, autorităților locale le-ar fi necesară libertatea deplină de a fixa nivelul impozitelor și taxelor locale. Astfel fixarea se va face prin corelare di
27) Drept comercial - cursuri
(credit de persoane fizice), creditului determină o recunoaștere mult mai largă a efectelor aparinții, prin sacrificarea realității; exemple: titlurile comerciale de valoare, cambia pentru care legea impune anumite condiții de fo
28) Politica de distributie un element cheie in marketing
(credit de persoane fizice), credit, reparatii; - personalul care se ocupa cu distributia sa posede cunostinte de specialitate si sa desfasoare eforturi de promovare a produsului respectiv; - activitatea întregului canal
29) Serviciile bancare
(credit de persoane fizice), credit) Băncile împrumută clientilor lor sume de bani pentru finantarea afacerilor acestora. Unele bănci oferă împrumutu
30) Tipuri de acreditive documentare
(credit de persoane fizice), creditivul domiciliat în țara exportatorului , avantajos pentru exportator datorită faptu
31) Mijloace, instrumente si tehnici de plata utilizate in tranzactiile economice internationale
(credit de persoane fizice), credit .Instrumente de plată , pentru că pot fi preschimbate în lichidități și de credit deoarece din momentul primirii pănă la data efectuării pl&atild
32) Serviciile bancare
(credit de persoane fizice), credit) Bancile imprumuta clientilor lor sume de bani pentru finantarea afacerilor acestora. Unele banci ofera imprumuturi atat
33) Conceptul de finante
(credit de persoane fizice), credit au caracter facultative si rambursabil si presupun de cele mai multe ori o contraprestatie sub forma dobanzii ; - relatiile de asigurari presupun un transfer banesc obligatoriu sau facultativ
34) Droguri strica tot
(credit de persoane fizice), credit ca să-mi plătesc drogurile. Credeau că îi foloseam ca să îmi cumpăr haine, dar pe mine numai drogurile mă interesau”. “Ce simțeam atunci când consumam droguri? Mi-
35) Dreptul societatilor II - Procedura insolventei
(credit de persoane fizice), creditorilor comerciantului aflat in stare de insolventa, prin efectuarea unei publicitati având ca scop informarea creditorilor in scopul inscrierii acestora la masa credala. Prin aceasta, proc
36) tipuri de garantii
(credit de persoane fizice), credit?rii se vor putea reg?si în aceeași form? sau vor putea fi num?rate sau m?surate; - bunuri mobile de natura mijloacelor fixe existente în patrimoniul împrumutantului și care v
37) Studiu comparativ privind produsele oferite de institutiile de credit din Romania
(credit de persoane fizice), credit din Romania Banca Transilvania este apreciată pentru materialele informative, dar a primit evaluări slabe la încredere, condiții de creditare și dobânda la cre
38) Implementarea strategiilor de dezvoltare locala
(credit de persoane fizice), credit) - sector agricol (cooperative agricole) - organizatii de întreprinzatori - societati de furnizare a serviciilor comunitare (culturale, radio, TV, servicii non-culturale) - Societa
39) Riscul de creditare al persoanelor fizice
(credit de persoane fizice), creditare al persoanelor fizice Din acest punct de vedere, cea mai importantă funcție a conducerii băncii este de a controla
40) Impozitul nerezidentilor in Romania
(credit de persoane fizice), credit sau alt acord financiar incheiat intre organisme financiare internationale si statul roman ori persoane juridice romane, inclusiv autoritati publice, avand garantia statului roman, precum si in
41) BNR - prezentare, obiective si atributii
(credit de persoane fizice), credit, promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare; 3. emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriu
42) Aspecte ale relatiilor financiar valutare
(credit de persoane fizice), creditarea internationala- relatia de creditare internationala – se constituie si se repartizeaza resursele financiare constituite fie in cadrul organismelor financiare internationale, fie in ca
43) Aparitia si dezvoltarea pietelor valutare
(credit de persoane fizice), credit), instrumentele de credit pe termen scurt exprimate în valută (cambii, bilete la ordin). Într-o accepțiune mai largă, devizele cuprind și titlurile financiare exprimate în val
44) Fiscalitatea din Romania
(credit de persoane fizice), credit, Ministerul Finantelor Publice colaboreaza cu Banca Nationala a Romaniei pentru elaborarea balantei de plati externe, a balantei creantelor si angajamentelor externe, a reglementarilor din dome
45) Tactici informationale in managementul investigatiei penale
(credit de persoane fizice), credit falsificate),iar "contrabanda" reprezinta proprietatea unui bun pe care un cetatean nu o poate poseda (de exemplu,drogurile). Organul de urmarire penala va examina daca imp
46) Solidaritatea in dreptul comercial
(credit de persoane fizice), creditorului garantii mai mari in ceea ce priveste indeplinirea obligatiei de catre debitori. Dupa cum se subliniaza in lileratura de specialitate, "severitatea din art. 42 se legitimeaza pe considera
47) Evaluare casa
(credit de persoane fizice), credit bancar la CEC BANK SUCURSALA SUCEAVA Tipul de valoare conform scopului si utilizarii intentionate a raportului este valoarea se piata. Valoarea de piata a proprietatii s-a determinat in conf
48) Contracte de leasing
(credit de persoane fizice), credite de la banci, ori nu pot sa-si greveze patrimoniul prin instituirea de ipoteci gajuri. Din punct de vedere economic, leasingul reprezinta o operatiune de finantare in care finantatorul asigu
49) Globalizarea sistemului bancar
(credit de persoane fizice), credit, promovarea si monitorizarea bunei functionari a sistemelor de plati pentru asigurarea stabilitatii financiare;emiterea bancnotelor si a monedelor ca mijloace legale de plata pe teritoriul Roma
50) Bancar
(credit de persoane fizice), Credit Industrial. Obiectivul acestei institutii publice este finantarea industriei romanesti. Activitatea cea mai importanta a bancii este obtinerea de participatii in intreprinderi si acordarea de c
51) Organizarea licitatiilor de cumparare in cadrul municipiului Bucuresti
(credit de persoane fizice), credit fiind obligate ca, pentru anul fiscal 2006, sa intocmeasca, suplimentar, un set de situatii financiare conforme cu IFRS. Aceste situatii au un rol informativ, atat pentru propria conducere a in
52) Populatia Banatului
(credit de persoane fizice), credit, reprezentante si agentii comerciale 3918; comert 26.898; transporturi 25.848; institutii publice (functionari) 40.088; diverse profesiuni nespecificate (profesiuni libere, etc.) 87.148. Cer
53) Notiunea de finante publice
(credit de persoane fizice), credit, bani.Si unele si altele se confrunta cu probleme de echilibru financiar, de resurse financiare in ultima instanta. Intre finantele publice si cele clasice exista o serie de deosebiri dupa cum
54) Formularea strategiei de afaceri in context European
(credit de persoane fizice), Credit Lyonnais si Air France din Franta sau compania aeriana Iberia din Spania. Aceste firme sunt considerate a fi creatoare de bogatie si de locuri de munca. Odata ce scopul principal, acela d
55) Ce este un card
(credit de persoane fizice), credit pe card, plati prin Internet, ordonarea de transferuri automate catre alte conturi ale tale etc. Tipuri de carduri existente : in functie de moneda, cardurile de pe piata romaneasca pot fi:
56) Creditul si sistemul bancar in economia contemporana
(credit de persoane fizice), creditul e definit ca un schimb sau tranzactie, care consta in transferarea temporara a folosirii bogatiei. Esenta creditului se re
57) Instrumentele financiare
(credit de persoane fizice), credit cat si drept garantie a creditelor, oferind in general posibilitatea executarii silite rapide. Functiile economice ale cambiei se realizeaza in cadrul unor operatiuni de mare diversitate ale c
58) Tranzactii economice internationale - Conditii generale bancare pentru persoane fizice
(credit de persoane fizice), credit, numai prin intermediul unui Card de credit. In acest cont sunt reflectate toate operatiunile efectuate prin intermediul Cardului de credit, precum si comisioanele, dobanzile si prima de asigur
59) Contabilitatea trezoreriei
(credit de persoane fizice), creditelor bancare pe termen scurt si altor valori de trezorerie. Trezoreria unei intreprinderi constituie punctul sau forte deoarece de maniera in care vor fi dirijate fluxurile banesti si financ
60) Contabilitatea operatiunilor la banci prin conturi
(credit de persoane fizice), credite pe termene diferite agentilor economici, precum si populatiei; cumpara si vinde, sconteaza si resconteaza diverse hartii de valoare, unele banci au mandat de a efectua incasarea si efectuarea
61) Moneda - credit
(credit de persoane fizice), creditele documentare( in variantele : acreditiv documentar si scrisoare de credit comerciala ) Este o forma de acredtiv utilizata in Anglia, Japonia si zona de influenta anglo-saxona.Scrisoarea c
62) Papusarii Marii Crize
(credit de persoane fizice), Creditele comandate politic Bancile de investitii si comAZpaniile ipotecare s-au prabusit din cauza ca milioane de persoane nu au mai achitat creditele ipotecare. Nici nu aveau cum. Majoritatea rau-
63) Imprumuturile de stat si rolul acestora in acoperirea cheltuielilor statului
(credit de persoane fizice), creditului public. Bazat pe increderea in solvabilitatea statului, creditul public se realizeaza fie pe calea contractarii directe de catre stat de imprumuturi cu persoane fizice sau juridice detinato
64) Analiza performantelor entitatii
(credit de persoane fizice), credit in raportul sau de credit (Coface International: Coface Intercredit este lider in furnizarea serviciilor de informatii de afaceri si recuperari de debite in Europa Centrala si de Est, cu sediul
65) Elemente introductive privind economia si gestiunea intreprinderii
(credit de persoane fizice), credit si societatile de asigurare - acestea sunt agenti economici care au ca functie principala pe aceea de intermediar financiar intre ceilalti agenti economici; - administratiile publice - care ex
66) Situatia cardurilor in Romania
(credit de persoane fizice), credit . La o astfel de carte banca are posibilitatea sa impuna posesorului sa foloseasca banii la un comerciant anume , iar daca o foloseste pentru eliberarea de numerar comisionul sa fie prohibitiv
67) Cambia si biletul la ordin
(credit de persoane fizice), credit comercial , pune in legatura in procesul crearii sale , doar doua persoane : emitentul si beneficiarul . El este creat de emitent in calitate de debitor care se obliga sa plateasca o suma de ba
68) Actiunea cambiala
(credit de persoane fizice), credit acordat unei alte persoane decat beneficiarul cambiei. De asemenea, potrivit legii de aprobare a OUG nr. 39/2008, in cazul in care numele trasului depaseste spatiul alocat pe ti
69) Pretul si modalitatile de plata in cotractul de vanzare internationala
(credit de persoane fizice), Creditul documentar - orice aranjament prin care o banca emitente se obliga in numele unui client-ordon
70) Servicii financiar-bancare
(credit de persoane fizice), credit, de plati, precum si de autorizare si supraveghere prudentiala bancara in cadrul politicii generale a statului, cu scopul de mentinere a stabilitatii monedei nationale si a preturilor. De aseme
71) Banca Nationala a Romaniei
(credit de persoane fizice), credit. Scadenta operatiunilor de piata monetara nu poate fi mai mare de 90 zile calendaristice, cu exceptia emiterii de certificate de depozit, pentru care scadenta maxima este de un an.Regulament
72) Creditul - Principiile si modul de organizare a creditarii economiei nationale
(credit de persoane fizice), creditare provin din capitalul propriu al bancii. Nivelul capitalului este reglementat de B.N.R., corespunzator Conventiei de la Basel.Bancile treb
73) Relatii internationale
(credit de persoane fizice), credit; - relatii din sfera productiei si a cercetarii stiintifice. Relatiile economice internationale au aparut si s-au dezvoltat odata cu evolutia economica si cu adancirea diviziunii internatio
74) Punerea sub sechestru
(credit de persoane fizice), credit; temporar si "Loro" (numai pentru banci), precum si persoanelor fizice: curent; de depozit; de credit. Punerea sub sechestru a bunurilor poate fi aplicata de catre organul de urmarire penal
75) Relatii financiar-valutare
(credit de persoane fizice), credite in valuta cu o dobanda convenita intre cei 2 parteneri.Pe piata financiara internationala au o importanta deosebita datorita faptului ca presupun o foarte importanta miscare de lichiditati.
76) Tendintele pietei de retail privind creditele imobiliare ipotecare la Banca Comerciala Romana
(credit de persoane fizice), creditul nu creeaza capital real de unul singur, ci acest capital apare numai in procesul de producere. De asemenea, ei au mentionat dependenta creditului d
77) Particularitati ale contractului de vanzare-cumparare comerciala fata de contractul de vanzare - cumparare din dreptul civil
(credit de persoane fizice), credit circuland in comert; 2. Vanzari de produse, vanzarile si inchirierile de marfuri, in natura sau lucrate, si vanzarile de obligatiuni ale Statului sau alte titluri de credit circuland in c
78) Agentii economici
(credit de persoane fizice), credit si societati de asigurari reuneste unitatile institutionale 9 private, publice si mixte) a caror functie principala este cea de intermediar, financiar intre ceilalti agenti economici; ele colec
79) Cecul
(credit de persoane fizice), credit , din operatiuni de incasari si alte asemenea . Disponibilul trebuie sa fie constituit prealabil emiterii cecului si de valoare mai mare sau egala cu aceea a cecului . Disponibilul trebui
80) Test de autoevaluare
(credit de persoane fizice), credit d)finantele intreprinderii 5.Ce asemanari si ce deosebiri exista intre notiunile de " finante in sens larg" si " finante in sens restrans"? Raspuns : Finantele in sens restrans, cuprind nu
81) Contractul de renta viagera
(credit de persoane fizice), creditorul nu a mai fost in viata.Garantia legala (inscrierea ipotecii legale). Pentru garantarea obligatiei de plata a rentei constituite cu titlu oneros se poate institui o ipoteca legala, iar in ve
82) Raiffeisen bank
(credit de persoane fizice), credit co-branded, primul card de credit cu cip si ofera clientilor sai toata gama de carduri: de debit si de credit, pentru persoane fizice si juridice, in lei sau in valuta, cu utilizare nationala s
83) Sarcini de lucru - macroeconomie
(credit de persoane fizice), credit pe termen scurt, exprimate in valuta, reprezentand cel mai important mijloc de plata international. Titlurile de credi
84) Piata monetara - echilibrul monetar
(credit de persoane fizice), credit specializate (sconteaz[ ]i reesconteaz[ efectele de comer prezentate de societ[ile bancare ]i instituiile de credit, acord[ credite acestora, le deschide conturi curente in vederea efectu[rii d
85) Fisa postului specialist back office retail
(credit de persoane fizice), credit simplu, acordare credit simplu.X. Limite de autoritate: Decide asupra efectuarii operatiunilor initiate pe baza instrumentelor de debit si de credit; 2. Semneaza documentele elaborate
86) Produse si servicii bancare
(credit de persoane fizice), credit, a avut de-a lungul secolelor un rol deosebit in dezvoltarea si promovarea comertului european si mondial Cambia este unul dintre cele mai vechi instrumente de plata, dateaza de peste 1.000
87) Modalitatile de plata
(credit de persoane fizice), credit (cec, bilet la ordin, cambie). In ultima perioada a aparut si se dezvolta plata electronica prin carduri. Platile in numerar sunt din ce in ce mai restranse. Ele au loc in principal intre pers
88) Creditate bancara
(credit de persoane fizice), credit persoane juridice romane si sucursalelor institutiilor de credit straine, autorizate sa functioneze pe teritoriul Romaniei, denumite in continuare i
89) Limitarea riscului de credit la creditul de consum
(credit de persoane fizice), credit persoane juridice romane si sucursalelor institutiilor de credit straine, autorizate sa functioneze pe teritoriul Romaniei, denumite in continuare i
90) Organizarea si controlul intern al activitatii institutiilor de credit si administrarea riscurilor
(credit de persoane fizice), credit, persoane juridice romane, si reglementeaza cadrul general pentru: a) organizarea si controlul intern al activitatii institutiilor de credit;b) adm
91) Evolutia sistemului bancar in Romania
(credit de persoane fizice), creditului si de plati. De asemenea, BNR are atributiile de autorizare si supraveghere in sistemul bancar. |n anul 1998, in Romania erau inregistrate 47 de banci comerciale dintre care 36 persoan
92) Legea institutiilor financiare
(credit de persoane fizice), creditorilor bancii, dar inaintea executarii creantelor actionarilor; - poate fi considerata drept componenta a capitalului reglementat in conditiile stabilite de Banca Nationala; depozit - suma de
93) Contabilitatea creantelor unitatii patrimoniale
(credit de persoane fizice), credit a bunurilor materiale, lucrarilor si serviciilor care fac obiectul activitatii intreprinderii. :n cadrul acestei forme de v=nzare decontarea dintre intreprindere si client intervine ulterior.Su
94) Sistemul dreptului - concept si componente
(credit de persoane fizice), credit, O.G. 52/1997 privind societatile de leasing). Categoria juridica = se aplica asupra unui obiect determinant pt.a putea desemna un anumit ansamblu de persoane, de drepturi, de fapte juridice
95) Introducere in dreptul bancar
(credit de persoane fizice), credit, imprumuturile se garanteaza prin gajuri iar dobanda ajunge la 30-40%. Se definitiveaza terminologia, apar termenii de Banca, bancher, bancruta in Italia, in statele-cetati Florenta, Genova, Pi
96) Evaluarea expunerilor la risc ale resurselor umane
(credit de persoane fizice), credit. In afara de suferintele emotionale pe care moartea unui angajat le provoaca apropiatilor sai, acest eveniment are si un numar de consecinte de ordin financiar deloc neglijabile. In primul rand
97) Piata cardurilor de debit in Romania
(credit de persoane fizice), credit. Totodata cardul poate fi folosit si pentru interogarea soldului, schimbarea codului PIN, transfer de bani intr-un alt cont sau pentru plata facturilor la utilitati. Cardul de debit il face