CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Consiliul European si Consiliul Uniunii Europene
(consiliul uniunii europene), Consiliul Afaceri Generale, având pe ordinea de zi relaTiile externe si probleme de politică generală, Ministrii economiei se reunesc în cadrul Consiliul economie-finanTe, etc. ConfiguraTi
2) Consiliul Uniunii Europene
(consiliul uniunii europene), Consiliul Comunitatilor Europene si-a schimbat denumirea in Consiliul Uniunii Europene . Componenta Consiliului este variabila, in functie de problemele aflate pe ordinea de zi, astfel, cele
3) Integrarea economiei romanesti in organismele si structurile europene
(consiliul uniunii europene), Consiliului de asociere a aplicarii pana în acel moment a prevederilor Acordului;      ą asimetria în acordarea de catre parti a concesiilor concretizate prin faptul ca, în timp ce Uniunea îsi va
4) Tratatul de la maastricht
(consiliul uniunii europene), Consiliului, procesul era foarte lent si astfel Actul Unic european a prevazut ca toate hotarârile necesare realizarii Pietei unice, sa fie luate cu vot majoritar.    &
5) Oliver cromwell - lord protector
(consiliul uniunii europene), Consiliul de stat mergeau, fireste, pe urmele conceptiilor dinastiei Stuart, care îsi desavârsise atât de remarcabil pozitia regala cu ajutorul a numeroase simboluri exterioare, precum si al amanuntel
6) Sistemul de securitate european
(consiliul uniunii europene), Consiliul European defineste principiile si orientarile generale ale PESC. Mai mult, Tratatul de la Amsterdam din 1998 întareste prerogativele Consiliului European asupra unor forte armate comune ale
7) Viitorul uniunii europene - certitudine sau necunoscuta
(consiliul uniunii europene), Consiliul European;      - tratatul asupra Uniunii Europene abordeaza nu numai domeniile economic, monetar , politic, ci si cultura, învatamântul si socialul. Conceptul de dialog social, care fuse
8) uniunea europeana
(consiliul uniunii europene), Consiliul (reprezentând guvernele statelor membre),  Comisia (executivul si organismul cu drept de a iniţia legislaţie),  Curtea de Justiţie (care asigura compatibilit
9) Aderarea Romaniei la UE
(consiliul uniunii europene), Consiliul Miniştrilor al Uniunii, adică ţării care exercită preşedenţia Consiliului; 2. Decizia de deschidere a negocierilor în vederea aderării la Uniune e lu
10) Germania
(consiliul uniunii europene), consiliul local în 1405 de la o familie bogată de negustori. Casa din mijloc este primăria, care a fost mai târziu legată de clădirile înconjurătoare. La ultimul etaj se afl&#
11) Procedeele de realizare a descentralizarii
(consiliul uniunii europene), Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională şi Ministerul Integrării Europene. Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională este structura naţională de ti
12) Ideea unitatii europene - Uniunea Europeana
(consiliul uniunii europene), Consiliul amfictionilor. În epoca romana, datorita prevalentei pornirilor razboinice, de cucerire, a fost parasita ideea de arbitraj, romanii neconcepând ideea solutionarii în alt mod decât prin razb
13) Uniunea europeana
(consiliul uniunii europene), Consiliul amfictionilor. În epoca romana, datorita prevalentei pornirilor razboinice, de cucerire, a fost parasita ideea de arbitraj, romanii neconcepând ideea solutionarii în alt mod decât prin razb
14) Romania si Uniunea Europeana
(consiliul uniunii europene), Consiliului UE o cerere de aderare(o scrisoare in care isi exprima dorinta de a deveni membru UE), Consiliul UE decide daca statului solicitant ii este conferit statutul de candidat la integrarea in
15) Moneda unica si unificarea europeana
(consiliul uniunii europene), Consiliul European din martie 1993 a confirmat posibilitatea democratiilor din Europa Centrala si Rasariteana de a deveni membre ale UE de îndata ce ele îsi pot asuma obligatiile economice si politice
16) Politici regionale in Uniunea Europeana
(consiliul uniunii europene), Consiliului Europei de la Copenhaga (21-22 iunie 1993). Cu această ocazie, obiectivele programului PHARE au fost extinse de la acordarea de sprijin financiar pentru crearea și consolidarea instituțiil
17) Combaterea consumului de droguri
(consiliul uniunii europene), Consiliul European a invitat Consiliul sa consimta la o Noua Strategie Europeana pe Droguri pentru perioada 2005-2012 pana in decembrie 2004.Aceasta noua Strategie pe Droguri este bazata in primul ran
18) Sistemul institurional al UE
(consiliul uniunii europene), Consiliului Europei să fie constituit din două instituții: -Adunarea Consultativă, compusă din “reprezentanții fiecărei țări membre”. -Comitetul de miniștri (al Afacerilor ext
19) Protectia tinerilor in uniunea europeana
(consiliul uniunii europene), Consiliul Uniunii Europene a adoptat Directiva 94/33/CEE referitoare la protecția tinerilor in muncă, Directiva care reglementează aspectele legate de definirea conceptelor de tânăr, copil, adolescent
20) Institutii Europene
(consiliul uniunii europene), Consiliul European desemneaza o personalitate ce urmeaza a fi numit presedinte al comisiei-Parlamentul European aproband aceasta desemnare 2) Consiliul U E impreuna cu viitorul presedinte al comis
21) Institutiile Uniunii Europene
(consiliul uniunii europene), Consiliul European de la Nisa, din decembrie 2000. Sintetizând modificările introduse de noul tratat la nivelul reformării instituțiilor Uniunii, voi puncta, în cele ce urmează, cele mai
22) Parlamentul European
(consiliul uniunii europene), Consiliul a pierdut posibiliatea de a forța adoptarea propriei poziții contrar voinței parlamentarilor. În al doilea rând, mare parte din domeniile în care se aplică procedura cooper
23) Tratatul de la Maastricht
(consiliul uniunii europene), Consiliului; de asemenea ca la propunerea Comisiei, Consiliul să adopte cu majoritate calificată de voturi, proiectul marilor orientări ale politicilor economice ale statelor membre și ale comunității
24) Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
(consiliul uniunii europene), Consiliul Europei și Uniunea Europeană - UE, ca organizații care au la bază metode diferite de cooperare . Astfel, apar doua tratate despre care amintim mai jos, unul reprezentand drepturile &b
25) Protectia juridica a padurilor - dreptul mediului
(consiliul uniunii europene), Consiliul Europei și deschisă spre semnare la Lugano la 21 iunie 1993 și care, în cadrul definițiilor cuprinse de art.2 la punctul 10 menționează: “Mediul cuprinde: - resursele natura
26) Conventia Europeana - Laboratorul Constitutiei
(consiliul uniunii europene), Consiliul european cerea un document final care sa poate cuprinde fie diferitele opinii, precizând si sprijinul pe care l-au primit, fie recomandarile în caz de consens”. În iu
27) Izvoarele dreptului comunitar
(consiliul uniunii europene), Consiliul European sunt abilitate sa adopte decizii comune. De asemenea, dreptul de a adopta decizii revine si Bancii Centrale Europene, care este în masura sa dispuna publicarea lor. Normele ju
28) Tratate si alte documente comunitare relevante in domeniul ocuparii si securitatii sociale
(consiliul uniunii europene), Consiliul Uniunii Europene. 6) Dreptul la pregatirea profesionala (art. 15) Fiecare lucrator al Uniunii are dreptul sa-si perfectioneze pregatirea profesionala de-a lungul întregii sale viet
29) Dreptul comunitar
(consiliul uniunii europene), Consiliul European de la Strasbourg. Tratatul de la Amsterdam a inclus Carta Comunitara a Drepturilor Sociale în textele sale, dipozitiile sale devenind obligatorii în toate statele mem
30) Partenerii Bancii Europene pentru Investitii
(consiliul uniunii europene), Consiliului și ale corpurilor pregătitoare (EPC) ale Ecofin (afaceri bugetare, economice și financiare) comunicând expertiza sa
31) Interzicerea restrictiilor cantitative la nivel comunitar
(consiliul uniunii europene), Consiliul European de la Milano, la 14 iunie 1985, care traduce grija de a limita armonizarea la situațiile în care este indispensabilă, pentru a dezvolta în cât mai multe sectoare p
32) Regimul politic al Italiei
(consiliul uniunii europene), Consiliul Fascist, întrunit în 24 iulie 1943, a dat câstig de cauză celor care urmăreau ie
33) Economia mondiala
(consiliul uniunii europene), Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) cu participarea a 10 tări, urmărind dezvoltarea colaborării si cooperării economice reciproce. Fostele republici ale Uniunii Sovietice au const
34) NATO in contextul istoric european
(consiliul uniunii europene), Consiliului de Cooperare al Atlanticului de Nord, care și-a schimbat de atunci numele in Consiliul de Parteneriat Euro-Atlantic, și apoi prin Parteneriatul pentru Pace. Noi pași semnificativi s-au
35) Regimul politic al republicii federale Germania
(consiliul uniunii europene), Consiliului Parlamentar *. Anteproiectul a fost examinat în cadrul Consiliului pâna în mai 1949. Textul final a fost adoptat la 8 mai 1949, cu 53 de voturi pentru si 12 contra, s
36) Uniunea Europeana de John Pinder - recenzie
(consiliul uniunii europene), Consiliului, considerându-l, doar în acest fel, ca un canal de reprezentare eficientă si puternică, ca pe o institutie care le apartine. Se poate spune că, desi succintă, cu caracter d
37) EUPAN - Reteaua administratiilor publice europene
(consiliul uniunii europene), Consiliul de miniștri, pe baza unei propuneri din partea Comisiei. Pentru 2010, bugetul UE se ridică la aproximativ 150 de miliarde de euro,ceea ce înseamnă aproximativ 0,70 de euro pe zi, pe c
38) Politica Regionala a UE
(consiliul uniunii europene), Consiliul European de la Bruxelles extinde operațiunea fondurilor de solidaritate, reprezentate de fondurile menționate anterior și numite acum Fonduri structurale, mai precis crește considerabil aloc
39) Sistemul administrativ din Franta
(consiliul uniunii europene), Consiliul de Ministri. Guvernul central Seful Guvernului este Primul Ministru. Guvernul este format din Primul Ministru, un numar mare de ministere si secretariate de stat. Structura Guvernului po
40) BNR - prezentare, obiective si atributii
(consiliul uniunii europene), Consiliului de administrație al BNR, cu nominalizarea conducerii executive, sunt numiți de Parlament, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Situațiile financiare ale BN
41) Oliver Cromwell
(consiliul uniunii europene), Consiliul de stat, fiindcă, pâna la convocarea unui nou Parlament, atât funcțiile legislative, cât și cele executive urmau să fie îndeplinite de către Protector și de Consiliu,
42) Politica agricola comuna
(consiliul uniunii europene), Consiliul de Ministrii de Agricultura ai Uniunii Europene a adoptat formal reforma PAC, cea mai radicala din istoria sa. Aceasta reforma presupune o profunda reorientare a politicii agricole comunitar
43) Premizele crearii Uniunii Europene
(consiliul uniunii europene), Consiliul European, Consiliul, Comisia Europeană și Curtea de Justiție a Uniunii Europene. De asemenea prevede și izvoarele dreptului comunitar: legea europeană (înlocuiește regulamentul), l
44) Securitatea regionala - zona Marii Negre si Balcani
(consiliul uniunii europene), Consiliul Europei si sunt membre active ale PfP. Totusi, conflictele de natura etnica si religioasa, care macina aceasta zona si a caror rezolvare nu se intrezareste, impieteaza asupra conturarii unei
45) Sudiu de tara-Serbia
(consiliul uniunii europene), Consiliul Concurentei a primit unda verde pentru a amenda drastic companiile pentru incalcarea legilor acestui segment. Amenzile de pana la 10% din cifra de afaceri au reusit sa reduca semnificativ nu
46) Complementaritate posdru poscce
(consiliul uniunii europene), Consiliul National pentru Formarea Profesionala a Adultilor, Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse, Ministerul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului, Turismului si Profesiilor Liberale,
47) Comparatie intre Constitutiile din Romania si Belgia
(consiliul uniunii europene), Consiliul Economic si Social" etc.). Pentru realizarea comparatiei intre aceste doua Constitutii voi prezenta articolele cu relevanta pentru dreptul financiar din Romania, facand paralela cu cele d
48) Strategii de dezvoltare a sectorului tertiar
(consiliul uniunii europene), Consiliul Mondial al Turismului si Calatorilor (World Travel and Tourism Council- WTTC) arata ca in anul 1999, acest domeniu a generat in mod direct si indirect aproximativ 11.7% din PIB si aproape 19
49) Contractul comercial din perspecticva Codului europen al contractelor
(consiliul uniunii europene), Consiliul a adoptat o rezolutie, prin care aviza favorabil proiectul Comisiei. Institutiile europene au subliniat ca proiectul unui cod european al obligatiilor se va constitui intr-o reglementare pun
50) Conceptul de politica industriala in UE
(consiliul uniunii europene), Consiliul de Ministri a elaborat Planul de actiune in domeniul industrial ,iar ulterior accentul s-a pus pe promovarea campionilor comunitari,a transnationalelor comunitare,a restructurarii si competi
51) Conventia Europeana - Laboratorul Constitutiei
(consiliul uniunii europene), Consiliul European. Textul Cartei drepturilor fundamentale ale UE este departe de a intruni unanimitatea comentatorilor si mai ales a juristilor. A fost vorba, totusi, despre un tur de forta care a
52) Romania si Uniunea Europena
(consiliul uniunii europene), Consiliului European a aparut discutia despre posibilitatea extinderii Comunitatii prin cooptarea de noi menbri dintre tarile Europei Centrale si de Est. Pana la clarificarea acestei chestiuni, in
53) Cadrul general al Constitutiei Uniunii Europene
(consiliul uniunii europene), Consiliul de Ministri al U.E. La summit-ul din decembrie 2003, Polonia si Spania s-au opus, cu vehementa, propunerii din proiect care prevedea ca o reglementare va fi adoptata daca intruneste sprijinu
54) Marketingul educational
(consiliul uniunii europene), Consiliul European de la Lisabona a stabilit ambitiosul obiectiv strategic al Uniunii Europene de a deveni pana in anul 2010 cea mai dinamica si mai competitiva economie bazata pe cunoastere, capabila
55) Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
(consiliul uniunii europene), Consiliului Europei. Putem afirma ca Declaratia Universala a Drepturilor omului (10 decembrie 1948 la Paris) este adoptata ca o opera, o necesitate instituita de Adunarea Generala a ON
56) Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana
(consiliul uniunii europene), Consiliul European de la Helsinki din decembrie 1999, negocierile de aderare cu Romania au inceput la 15 februarie 2000.Obiectivul Romaniei a fost de a obtine statutul de membru cu drepturi depline in
57) Trecerea Romaniei la moneda Euro
(consiliul uniunii europene), Consiliul European din Amsterdam a fost de acord cu Pactul de Stabilitate si Crestere Economica si a stabilit ERM II, care ar succeda Sistemului Monetar European si ERM dupa lansarea monedei euro.
58) Drepturile cetatenilor in Uniunea Europeana
(consiliul uniunii europene), Consiliul Europei, precum si din jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene si a Curtii Europene a Drepturilor Omului. In acest context, Carta va fi interpretata de catre instantele Uniuni
59) Drept administrativ european
(consiliul uniunii europene), Consiliul Europei) care nu poate sa impuna deciziile sale statelor membre decat prin instrumentul tratamentului si necesitatea ratificarii lui pentru a produce efecte in dreptul intern . Or, regulame
60) Consiliul ministrilor
(consiliul uniunii europene), Consiliului de a initia diverse propuneri: 1. Adoptarea din ce in ce mai frecvent de catre Consiliu a opiniilor, rezolutiilor si recomandarilor
61) Comitetul regiunilor
(consiliul uniunii europene), Consiliul sa consulte Comitetul Regiunilor ori de cate ori apar propuneri in domenii cu implicatii pentru nivelul sub-national ori regional in domeniile coeziunii sociale si economice, retelelor trans
62) Baza legala si documente programatice
(consiliul uniunii europene), Consiliul European intrunit la Luxemburg, in decembrie 1997, a insarcinat Comisia Europeana sa evalueze - prin Rapoarte periodice (Regular Reports) - progresele realizate de tarile candidate in pregat
63) Arhitectura institutionala a Uniunii Europene
(consiliul uniunii europene), Consiliul U.E., care emite un aviz conform. Comisia are putere normativa subordonata celei a Consiliului U.E., care-i permite executarea actelor adoptate de Consiliu. Comisia poate emite decizii i
64) Protectia mediului
(consiliul uniunii europene), Consiliului Uniunii Europene. In mod concret, deputatul in Parlamentul European intocmeste, in cadrul unei comisii parlamentare, un raport privind o propunere de "text legislativ" prezentata de catre
65) Fuziunile transfrontaliere ale societatilor comerciale pe actiuni
(consiliul uniunii europene), Consiliului nr. 78/855/EEC privind fuziunile societatilor pe actiuni; - Directiva 2005/56/CE a Parlamentului Eur
66) Aderarea Romaniei la Uniunea Romaniei:capitolele de negociere
(consiliul uniunii europene), Consiliul a stabilit o procedura de derulare a negocierilor, conform careia sesiunile au loc la nivel de ministri sau adjuncti ai acestora, respectiv reprezentantii permanenti, in numele statelor mem
67) Aditivii alimentari
(consiliul uniunii europene), Consiliul Uniunii Europene au impus producatorilor din industria alimentara sa includa pe etichetele produselor ce contin oricare dintre cei sase coloranti informatii suplimentare sub forma unui avert
68) Tratatele si institutiile Uniunii Europene
(consiliul uniunii europene), Consiliul European ce a avut loc in insula Corfu.Tratatul de acedere a Norvegiei a fost semnat la aceeasi data dar din nou poporul norvegian voteaza impotriva accederii acestei tari in Uniune. Tratat
69) Comisia europeana
(consiliul uniunii europene), Consiliului European de la Milano, din decembrie 1985, care a decis reunirea intr-un singur text a amendamentelor asupra tratatului de la Roma, privind crearea CEE, si a dispozitiilor privind cooperar
70) Expertiza de contabillitate
(consiliul uniunii europene), Consiliul Superior al corpului;Biroul permanent al coptrpului. Pe langa consiliul superior functioneaza comisia superusoara de disciplina. Pe langa consiliul superior si consiliul filialelor function
71) Italia - prezentare
(consiliul uniunii europene), Consiliul de Ministrii (in mod general, dar nu necesar este compus din membrii ai parlammentului) trebuie sa pastreze secretele ambelor camere (Fiducia). Camerele parlamentului sunt populare si sun
72) Scurta istorie a integrarii comunitatii apoi Uniunii Europene si monedei euro
(consiliul uniunii europene), Consiliul Europei (Mai 1949) urma sa fie apoi prima organizatie politica a Europei (10 membri), prelungire a politicilor de cooperare din anii precedenti. Primele rezultate - concretizate in stabilita
73) Institutile Europene
(consiliul uniunii europene), Consiliului sunt prezidate de catre natiunea care detine in acel moment presedentia UE si au loc fie in Bruxelles
74) Formele integrarii economice
(consiliul uniunii europene), Consiliul de Ajutor Economic Reciproc).
75) Formarea spatiului comunitar
(consiliul uniunii europene), Consiliul Europei, in 1949 si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in 1950. Tot in plan politic, la initiativa lui Jean Monnet s-au schitat, la inceputul anilor '50 doua planuri pentru crearea u
76) Tratatul de la Maastricht
(consiliul uniunii europene), Consiliul European din decembrie 1989. care a avut loc 1a Strasburg a pus bazele unei conferinte interguvernamentale asupra Uniunii Economice si Monetare (U.E.M.)
77) Informatii generale management
(consiliul uniunii europene), Consiliul Superior al Magistraturii, precum si instituirea unor masuri eficiente de sanctionare a ineficientei si de punere sub acuzare a infractiunilor, dotarea cu tehnica adecvata si moderna, alocar
78) Integrare europeana - viitorul UE
(consiliul uniunii europene), Consiliul European; tratatul asupra Uniunii Europene abordeaza nu numai domeniile economic, monetar , politic, ci si cultura, invatamantul si socialul.
79) Gen, etnie si spatiu - Discursuri despre violenta sexuala asupra femeii in Bucuresti
(consiliul uniunii europene), Consiliul Europei, 1999). Fondurile Uniunii Europene au facut ca sa se dezvolte o retea de ONG-uri care sa rezolve problemele cu care se confrunta femeile in Romania. Organizatiile europene au produs
80) Momente semnificative in evolutia Uniunii Europene
(consiliul uniunii europene), Consiliul European adopta planul de realizare a Pietei Unice pana la sfarsitul anului 1992. 1 Ianuarie 1986 Spania si Portugalia adera la Comunitatea Europeana. 1 Iulie 1987 Actul Unic European
81) Organizarea administrativa
(consiliul uniunii europene), Consiliul judetean si Consiliul General al Municipiului Bucuresti pot hotari, cu acordul consiliilor
82) Conceptul de securitate alimentara la nivel european
(consiliul uniunii europene), Consiliul Uniunii Europene pe 27 iunie 1996 defineste programul de ajutor alimentar si securitate alimentara a Comisiei Europene. El r
83) Asemanari si deosebiri intre UE si federalism
(consiliul uniunii europene), Consiliul Europei. In acest sens, Uniunea Europeana este departe de a fi o Organizatie Interguvernamentala. Astfel, UE are o structura mult mai complexa avand o Curte de Justitie si un Parlament. P
84) Geneza si evolutia integrarii economice in Europa postbelica
(consiliul uniunii europene), Consiliul Europei, in 1949 si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in 1950. Tot in plan politic, la initiativa lui Jean Monnet s-au schitat, la inceputul anilor '50 doua planuri pentru crearea u
85) Identitati nationale si identitate europeana
(consiliul uniunii europene), Consiliul Europei, creat la 5 mai 1949. Acesta cuprindea initial zece state (Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Suedia). Apoi, in 1951, sase s
86) Olanda
(consiliul uniunii europene), Consiliul de Ministri condus de un prim-ministru ,numit de suveran .Consiliul de mini- stri este raspunzator fata de Statele Generale . Consiliul de Stat este organul
87) Consiliul European
(consiliul uniunii europene), Consiliului European vor asista ministrii de externe, alaturi de sefii de state sau guverne, cat si un membru al C
88) Politica comerciala
(consiliul uniunii europene), Consiliului. Masurile adoptate sunt comunicate Consiliului si statelor membre si sunt aplicabile imediat. Aceste masuri de salvgardare pot fi limitate la exporturile in anumite tari sau la exporturile
89) Uniunea economica si monetara
(consiliul uniunii europene), Consiliul European de la Madrid, din decembrie 1995 a decis ca, la inceputul celei de a treia etape, numele dat monedei europene sa fie acela de euro, ca nume care simbolizeaza Europa si care sa fie
90) Dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii
(consiliul uniunii europene), Consiliul European a stabilit, la Lisabona in martie 2000, obiectivul de a face economia Uniunii Europene cea mai competitiva si mai dinamica pe plan mondial, bazata pe acumularea de cunostinte, capab
91) Curtea Europeana de Justitie
(consiliul uniunii europene), Consiliului sa formeze un nou organ judiciar.Curtea actioneaza: ca o instanta administrativa atunci cand controleaza legalitatea actelor comunitare si judeca recursurile functionarilor comunitari;
92) Regulament privind acordarea burselor pentru studenti
(consiliul uniunii europene), Consiliul Cercetarii Stiintifice Universitare a Senatului Universitatii (a se vedea Anexa 3). Aprobarea si nominalizarea acestor burse este de competenta Consiliului Cercetarii Stiintifice Universitar
93) Statutul euroregiunilor
(consiliul uniunii europene), Consiliului Europei.Aceasta Conferinta este,in cadrul Consiliului Europei,organismul reprezentativ al puterilor locale si regionale din statele membre.Expresia de puteri locale si reg
94) Dreptul european al drepturilor omului
(consiliul uniunii europene), Consiliul Europei q. Organe, mecanisme si proceduri nejurisdicNionale ale Uniunii Europene, OrganizaNiei pentru securitate si cooperare in Europa (OSCE) si ComunitaNii Statelor Independente (CSI)
95) Unificarea politica intre reverie si actiune
(consiliul uniunii europene), Consiliului, in fata crizei coreene se decidea crearea unei comunitati a apaAZrarii europene, cu participare germana. Astfel se nastea iżoe prinAZtr-un tratat semnat la Paris iżoe o forta europeana oc
96) Izvoarele dreptului comunitar
(consiliul uniunii europene), Consiliul Uniunii Europene, dar si de Comisia Europeana, este obligatorie in privinta rezultatului ce trebuie atins lasand organelor statale alegerea mijloacelor si a formei de realizare a directivei.
97) Tratatul de la Amsterdam
(consiliul uniunii europene), Consiliul European a adoptat un Pact de Stabilitate care prevede aplicarea de catre statele membre din zona euro a programului de stabilitate si aplicarea sanctiuni financiare statelor care au un defi
98) Parlamentul European
(consiliul uniunii europene), Consiliul Uniunii Europene la propunerea statelor membre, dintre persoanele cu pregatirea necesara sau dintre universitarii cu competenta recunoscuta. Mandatul judecatoresc este de 6 ani si po
99) Pactul de la Varsovia sau Tratatul de prietenie,cooperare si asistenta mutuala
(consiliul uniunii europene), Consiliul Europei:Aparitia sa a fost precedata de congresul de la Haga din 1948 ramas in istorie sub numele de Congresul Europei a carei reunire a evidentiat amploarea miscarii Pro Europene. Consti
100) Uniunea occidentala
(consiliul uniunii europene), consiliul consultativ ar fi fost imediat convocat pentru a permite inaltelor parti contractante sa se aplece asupra atitudinilor si masurilor care urmau sa fie adoptate in cazul unei politici de agres
101) Procesul legislativ european
(consiliul uniunii europene), Consiliul fiind nevoit sa tina seama de pozitia PE. Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la Maastricht in 1992, prin introducerea procedurii de co-decizie intareste rolul institutional al Parl
102) Medierea si legea
(consiliul uniunii europene), Consiliul de Mediere. Mediatorii autorizati sunt inscrisi in tabloul mediatorilor intocmit de Consiliul de Mediere care are obligatia sa actualizeze tabloul periodic si cel putin o data pe an punand
103) Institutii europene
(consiliul uniunii europene), Consiliul Uniunii Europene este organismul reprezentativ al statelor din UE.Regulamentul de functionare al Parlamentului European contine si alte reglementari privind modul sau de organizare. Compo
104) Jurisprudenta CEDO
(consiliul uniunii europene), Consiliului Europei. In prezent, Conventia este parte integranta a sistemului juridic intern al Statelor membre. Respectarea sa este asigurata si de Uniunea europeana, cu toate ca problema aderari
105) Conceptul de securitate alimentara la nivel european
(consiliul uniunii europene), Consiliul Uniunii Europene pe 27 iunie 1996 defineste programul de ajutor alimentar si securitate alimentara a Comisiei Europene. El re
106) Europol
(consiliul uniunii europene), Consiliul de Administratie in unanimitate,raspunde de modul in care sunt angajate si achitate cheltuielile,precum si de incasarea venitului Europol. Conturile anuale ale Europol sunt audiate.Aceasta
107) Institutiile Uniunii Europene - denumire, functii si evolutie
(consiliul uniunii europene), Consiliul European 6 Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri) 6 Comisia Europeana 7 Curtea Europeana de Justitie 8 Curtea Europeana de Conturi 8 Alte organisme ale Uniunii Europene 9 C