CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Statuia lui Zeus
(Zeus), Zeus. Oamenii veneau din toate tarile sa participe la aceste jocuri si se rugau in templul lui Zeus. Cu timpul, cand Jocurile Olimpice au devit faimoase, din ce in ce mai multi oameni veneau sa ia par
2) Din Legendele Olimpului - Zeus
(Zeus), ZEUS trebuie să știm mai întâi cine au fost înaintașii șiu rmașii lui. Astfel aflăm că dragostea dintre zeița GHEEA (partea de
3) Cele sapte minuni ale lumii
(Zeus), ZEUS DIN OLIMPIA      A treia minune a lumii antice era singura care nu putea fi vazuta la lumina zilei. Era o statuie a primului dintre zei, Zeus, inalta de 12 metri, aflata in Olimpia, in princip
4) Legendele olimpului
(Zeus), Zeus si a Dionei.       Dar, oricat de variate ar fi fost, in legendele Olimpulu se reflectau realitati sociale si politice de pe vremea cand traiau autorii mitului. Olimpul homeric n
5) Oracolul din delfi
(Zeus), Zeus, in primele zile ale creatiei, a lasat sa zboare spre inaltimi, de la ambele capete ale Universului, doi vulturi. Locul de intalnire a acestora, de deasupra stancilor numite Phadriade ("Stralucit
6) Personalitati antice
(Zeus), Zeus din Olimpia si statuia Atenei din Partenon. Prima statuie il reprezenta pe Zeus stand pe tron si este considerata una din cele sapte minuni ale lumii antice. Statuia zeitei Atena, inalta de 10 me
7) Viata lui pericle
(Zeus), Zeus stie sa ramâna întotdeauna moderat la vorba si în gesturi.       Pericle este însa nefericit în casnicie. Avea doi fii: Xantipos si Paralos.      El îsi ascunde firea lui duioasa sub o race
8) Religia etruscilor
(Zeus), Zeus sau al Athenei cel mai bogat, cel mai mare, cel mai fastuos, cel mai perfect din punct de vedere artistic. Chiar si zeii erau impartiti in doua factiuni invrajbite una impotriva celeilalte. Pe de
9) Homer - iliada
(Zeus), Zeus are loc o petrecere la care participa toti zeii, mai putin Discordia, zeita vrajbei. Aceasta se napusteste în timpul chefului în palat foarte furioas
10) Zeii Olimpului - Neptun
(Zeus), Zeus. Cea mai veche legendă, cea în care Zeus, ajuns la vârsta bărbăţiei, şi-a forţat tatăl, Cronos, să restituie copii pe care i-a înghiţit, ar arăta
11) Zeii din mitologia greaca
(Zeus), Zeus și a Dionei însă, pe de altă parte, se presupunea și că s-ar fi născut din valurile mării. În ceea ce privește farmecul și puterea Afroditei, circulau numeroase legende: un episod cunoscut este a
12) Primele jocuri olimpice
(Zeus), Zeus,acesta din urma adapostind statuia criselefantina a zeului,opera a marelui sculptor Fidias,considerata ca fiind una dintre cele Sapte Minuni ale lumii.Dar,in decorul inverzit al colinelor acoperi
13) Cele 7 minuni ale lumii cu poze
(Zeus), ZEUS DIN OLIMPIA A treia minune a lumii antice era singura care nu putea fi vazuta la lumina zilei. Era o statuie a primului dintre zei, Zeus, inalta de 12 metri, aflata in Olimpia, in principalul sa
14) Muncile lui Hercule 9-12
(Zeus), Zeus şi al Alcmenei. Pentru a se uni cu Alcmene, Zeus a luat chipul şi înfăţişarea soţului ei, Amphitryon, plecat să lupte împot
15) Eschil - "Rugatoarele"
(Zeus), Zeus, străbate nevăzută întreaga piesă. Io, fiica fluviului zeu Inahos ce uda țara Argolida este transformată de Zeus în junincă, pentru a o scăpa de furia geloasei Hera. Aceasta îl însărcinează pe Ar
16) Ulise
(Zeus), Zeus nu a existat, Ahile, Agamemnon, Menelau, Ulisse au fost insa oameni care au luptat sub zidurile Troiei. In legendele despre eroi asistam la o incordare a tuturor puterilor fizice si morale
17) Incursiune in Grecia Antica
(Zeus), Zeus, suparandu-se foarte tare pe zeita erorii, Ate, ar fi imbrancit-o din Olimp.Aceasta a cazut pe un deal, pe care l-a numit "Dealul greselilor".Ea a blestemat acest loc sa aduca numai ghinioane mur
18) Arhitectura si sculptura ateniana
(Zeus), Zeus. Iluzii ale Parthenonului Parthenonul, o capodopera de arhitectura antica greaca, este exemplul unei iluzii de linii. Desi el pare perfect drept, structura nu contine unghiuri perfect
19) Farul din Alexandria
(Zeus), Zeus sau Poseidon, zeul marii.
20) Zei din Grecia antica
(Zeus), Zeus si a Dionei, una dintre sotiile acestuia, dar in Theogonia lui Hesiod, ea este descrisa ca fiind nascuta din spuma marii, si etimologic vorbind, numele ei ar putea insemna ,,nascuta din spuma". C
21) Mihai viteazul - caracterizare
(Zeus), Zeus," cu fulgeru-n mana pedepseste multimea pagana, taind de pe cai".Personajul este surprins in miscare "alearga navala nebuna/imprastie singur pe cati aduna/ Cutreiera campul taind de pe cai".Intr-
22) Zeii si Eroii Greciei antice
(Zeus), Zeus este cel mai puternic dintre olimpieni, socotit drept stăpânul suprem al oamenilor și al zeilor. El fă
23) The Olympic games
(Zeus), Zeus and always incuded lots of religious ceremonies as well as sporting events.The Olympic Games took place every leap year and all cities in Greece sent their best athletes to take part in them.The
24) Pelerinajul crestin
(Zeus), Zeus si Diana. Referitor la pelerinajul crestinismului primar, in comparativ cu alte forma culturale si devotionale, acesta se fondeaza initial pe traditia ebraica si biblica si se imbogateste de m
25) The seven wonders of the world
(Zeus), Zeus from Olympia was made by Fidias. It is placed in the Great Temple of Olympia.The statue Was destroyed in the 4th century A.C. The Temple of Goddess Artemis from Efes. Started in The 7th centu
26) Mitul lui Prometeu
(Zeus), Zeus aflând nu a fost prea fericit și a hotărât ca omul de lut să-l slăvească și să-i fie supus. După o vreme Zeus a poruncit ca oamenii să fie adunați la Mecona ca să le fie date îndatoririle
27) Zei ai Olimpului
(Zeus), Zeus i-a revenit Cerul, lui Poseidon - Marea, iar lui Hades - lumea subpământeană. Hades sălășluia în împărăția umbrelor, pe care o cârmuia alături de soția sa, Persefona (în legătură cu răpirea Perse
28) Iliada de Homer
(Zeus), Zeus să-l pedepsească pe Agamemnon pentru jignirile aduse. Dar acesta pleacă la un ospăț unde Hera îi cere socoteală pentru ajutorul ce-l va da troienilor și incepură să se certe, dar zeul Hefaist
29) Dionysos - zeul vinului
(Zeus), Zeus si al muritoarei Semele, fiica regelui Cadmus si a Harmoniei. Se spune ca, indemnata de Hera, Semele l-a rugat pe Zeus sa i se arate in toata forta si splendoarea sa zeiasca. Zeus ii indeplineste
30) Legendele olimpului
(Zeus), Zeus”, care salasluieste in palatul de aur al tatalui sau. Pentru poetul roman Lucretiu, Afrodita-Venus este: datatoare de viata prin care iau fiinta toate vietuitoarele de pe pamant. Asadar, Af
31) Antigona
(Zeus), Zeus reprezentat in postura de tiran capata inalta semnificatie de afirmare mandra a personalitatii umane. Orestia -din continentul de odinioara al tragediei antice, dupa cutremure si numeroase pra
32) Afrodita
(Zeus), Zeus); Citereea (pentru că mai întîi a mers la Citera); Ciprida, Ciprinia sau Cipria (de la Cipru); en kepois („din grădini", de la numele grădinilor ce-i erau dedicate la Atena) și
33) Zeul poseidon
(Zeus), Zeus i-a revenit Cerul, lui Hades lumea subpământeană, iar lui Poseidon Împărăția apelor. El sălășluia în fundul mării împreună cu soția sa, Amfitrite, alături de care, uneori,
34) Sociologia religiei - despre mitologia greaca
(Zeus), Zeus era zeul suprem al grecilor, parintele zeilor si al oamenilor. Ca zeu al cerului, el locuieste pe
35) Teologie morala
(Zeus), Zeus, iar pe Pavel, Hermes, fiindca el era purtatorul cuvantului. Vizitand apoi comunitatile de curand infiintate si hirotonind preoti pentru fiecare biserica, se intorc la Perga Pamfiliei, iar de aic
36) Monografia Greciei
(Zeus), Zeus Olimpianul (15 coloane din 105), Arcul de Triumf al lui Hadrian, Muzeul Național de Arheologie, Stadionul Olimpic din marmură (70.000 de locuri) unde s-au desfășurat primele Jocuri Olimpice &icir
37) Cipru ppt
(Zeus), Zeus: AFRODITA, zeita frumusetii si a dragostei. Stanca zeitei mai poate fi admirata pana astazi pe drumul dintre Limasol si Paphos. Legenda spune ca apele din jurul stancii sunt miraculoase si fe
38) Pasa Hassan de George Cosbuc
(Zeus), Zeus "cu fulgeru-n mana pedepseste multimea pagana,taind de pe cai".Personajul este surprins in miscare,"Alearga navala nebuna/imprastie singur pe cati ii aduna Cutreierand campul,taind de
39) Analiza piesei - Prometeu
(Zeus), Zeus nu i-a permis, el a furat focul si l-a oferit oamenilor. Zeus s-a maniat si l-a pedepsit pe Prometeu poru
40) Homer si fizica
(Zeus), Zeus si Hera pe muntele Ida sint eterul si aerul. Vom vedea apoi cum s-a efectuat prefacerea zeilor lui Homer in elemente, prin studierea marilor mituri homerice: razboiul zeilor; iubirea lui Zeus
41) Valente expresive in opera Anei Blandiana
(Zeus), Zeus se hotaraste sa-i desparta taindu-i in doua parti -femeie si barbat-iar mai tarziu,vazand ca dorul nestins ii facea sa stea imbratisati tot timpul,le muta ,,partile rusinoase"in fata pentru a pu
42) Zeii intelepciunii si ai ratiunii - Atena si Hermes
(Zeus), Zeus-ul religiei popuAZlare si poemelor homerice era figura inteligentei pure (nous), Atena era numele abilitatii manuale (tehne) : de unde si expresia, adauga Synkellos, "daca dispar miinile, dispare
43) Zei ai nebuniei si ai pasiunii - Ares si Afrodita
(Zeus), Zeus i-a introdus in afacerile acestei lumi, asmutind animalele unele impotriva altora, impingind uneori si pe oameni -- si el isi are ratiunile sale -- sa-si rezolve diferendele pe calea arAZmelor. E
44) Apararea lui Socrate (Platon)
(Zeus), Zeus, cetateni ai Atenei, ca nu veti auzi vorbe infrumuAZsetate si impodobite cu intorsaturi mestesugite si cuvinte
45) Zeita Hera
(Zeus), Zeus. In poezia epica greaca, Hera ii adreseaza lui Zeus cuvinte grele, dar il si preamareste, precum fraza: "Eu sunt fiica cea mare a lui Cronos, si nu sunt onorata doar pe pamant (pentru ca sunt
46) Exegeza alegorica inainte de stoici
(Zeus), Zeus. Dupa separarea diverselor elemente sub influenta Nous-ului, si in vreme ce pamintul, inconjurat de aer, ocupa cenAZtrul cosmosului, eterul sau focul isi cortinua, la periferia lumii, cursa circ
47) Roma anthica
(Zeus), Zeus, Herei si Atenei, au acum statui. Dictatorul Aulus Postumius instituie o noua triada pe Aventin: Ceres-Liber-Libera, care corespund lui Demeter, Dionysos si Kore. Romanii incorporau in religia lo
48) Zeii romani si corespondentii lor in Grecia
(Zeus), Zeus - conducatorul zeilor)
49) Mit si religie in Grecia Antica
(Zeus), Zeus nu figuAZreaza in nici o grupare triadica analoaga celei preca-pitoline Jupiter-Marte-Quirinus, unde suveranitatea (Jupiter) se art
50) Elementele la presocratici
(Zeus), Zeus-ul lui Homer Cel de-al treilea dintre marii ionieni, Anaximenes (acme catre 546, mort catre 528--524 i.e.n.), concepe si el lumea cam in acelasi fel, insa socoteste aerul drept principiu, aerul
51) Zeii Olimpului
(Zeus), Zeus si al Herei, era zeul razboiului nedrept si sangeros. L-a avut impreuna cu zeita Afrodita pe Eros (Cupidon). Co
52) Arhetipologia ca metoda comparatista
(Zeus), Zeus si Hera facind dragoste pe muntele Ida (cf. Iliadd) reprezentau pentru ei sfera focului si sfera aerului care se intilnesc la limita dintre lumea astrala si lumea terestra. Pentru neopitagore
53) Religia in operele lui Homer si Hesiod
(Zeus), Zeus, tatal sau, caci acesta ii tinuse parte mamei sale. - dupa o alta versiune, el fusese aruncat de Hera, care s-a speriat de uratenia lui atunci cand l-a nascut. - dus de doua nereide, THETIS
54) Credinte si practici religioase in preistorie si antichitate
(Zeus), Zeus, Hades, Poseidon 4) Care sunt simbolurile lui Zeus?
55) Jocurile - expresie a spiritului grec
(Zeus), Zeus, stapanul absolut al zeilor, drept multumire pentru ajutorul dat la implinirea celor 12 munci ale sale [2]. Pasiunea grecilor pentru intrecerile atletice este mostenita din epoca minoica. Da
56) Iulian Apostatul 361-363
(Zeus), Zeus (tatal), pe Helios (fiul asemenea tatalui, mediator intre ideea binelui si creatie) si un al treilea ipostas, mama zeilor, o fecioara nascuta fara mama. Dupa ce in noiembrie 361 este desemnat
57) Istoria politica a Greciei antice pana la moartea lui Alexandru cel Mare
(Zeus), Zeus, zeul cerului si stapanul zeilor, urmat de Hera, sotia sa, zeita casniciei, Afrodita, zeita dragostei si a iubirii, Hermes, vestitorul zeilor, protectorul calatoriilor, negustorilor, Ares, zeul r
58) Religiile de mistere - exponentele unei cautari mai profunde a divinului
(Zeus), Zeus, fiind indragostit de Cybela, a incercat fara succes sa o seduca. - in cele din urma, el si-a eliminat samanta pe o stanca, din care apoi s-a nascut AGDISTIS, o fiinta hermafrodita, pe care Dio
59) Religia romanilor
(Zeus), Zeus), Junona (Hera), Neptun (Poseidon), Venus (Afrodita), Minerva (Atena), Mercur (Hermes), Vulcan (Hefaistos), Ceres (Demeter), Bacchus (Dionysos), Apollo (Apollo), Marte (Ares), Diana (Artemis).
60) Mituri cosmogonice - Thetis si Briareu, Proteu
(Zeus), Zeus, po de-o parte, pe Hera, Poseidon si Atena de alta parte. Trei dintre aceste diviAZnitati -- Zeus, Hera, Poseidon -- rep
61) Manuscrisele secolelor XVII-XVIII
(Zeus), Zeus sa ii schimbe stapanul.Zeus ii indeplini ruga si magarul ajunse la un caraus. Poverile erau grele, drumurile lungi si magarului i-a fost si mai greu. L-a rugat din nou pe Zeus sa ii schimbe stapa
62) Cele 7 Minuni ale lumii
(Zeus), Zeus at Olympia has a height of about 12 m and was built by the sculptor Phidias around the year 435 BC The statue was carved in ivory decorated with gold, with an internal structure of wood for housi
63) Zei si eroi ai Greciei antice
(Zeus), Zeus a devenit stapanul intregului univers. El a daruit lumea subpamanteana fratelui sau Hades, iar marea lui Poseidon, pastrandu-si pentru sine pamantul. Pana sa dobandeasca pacea, a avut de infrunta
64) L'amour
(Zeus), Zeus, jaloux de leur bonheur a decide de les separer , mais ils etaient tres mecontents et mureau.Verrand cependant , Zeus a ete pense pour leur permettre de se retrouver..De ici est de trouver perma
65) Cultul lui Sarapis - Istorie veche si arheologie
(Zeus), Zeus (marele conducator al Olimpului), Dionysos (veselul protector al vitei-de-vie) si Asklepios (zeitatea tamaduitoare), toti trei de origine greceasca. In spiritualitatea elenistica egipteana el
66) Istoria Greciei si Romei Antice grile
(Zeus), Zeus din templul Olympia. 16) Stilul vaselor cu figuri rosii apare in a doua jumatate a sec. VI I. Chr. 17) Stilul ceramicii cu figuri negre apre in sec. V i. Chr. 18) Istoria lui Thucidide este ce
67) Zeii lui Homer la Platonicieni - de la Plutarh la Porphirius
(Zeus), Zeus, Hera, Poseidon, Hades, deveniti eter si aer, apa si pamint, se materializasera net la alegoristii anteriori lui Platon, care-i urmau pe fizicienii presocratici. Porticul a modifica
68) Religia etruscilor
(Zeus), Zeus sau al Athenei cel mai bogat, cel mai mare, cel mai fastuos, cel mai perfect din punct de vedere artistic. Chiar si zeii erau impartiti in doua factiuni invrajbite una impotriva celeilalte. Pe de
69) Atena si Roma
(Zeus), Zeus, la sapaturile recente dintr-un colt al parculsui arata ca multe constructii romane au existat in aceasta zona. Atena bizantina este slab reprezentata: vreo duzina de biserici, multe darand di
70) Zitati din mitologia romana
(Zeus), Zeus,din mitologia greaca. Era considerat drept divinitate suprema, datatoare de viata si de lumina, care carmuia cerul si pamantul, stapanea tunetul si trasnetul, de
71) Olympienii si eroii
(Zeus), Zeus, punand in evidenta structura sa originara de "barbat al Terrei" si de "cel ce cutremura pamantul". Dupa Hesiod, el se insoara cu Medusa, ea insasi o veche zeita a Terrei. O alta traditie ne spun
72) Religia vechilor greci - helenilor
(Zeus), Zeus, al lui Zenon; epopeile lui Homer - Iliada (750 i. Hr.) si Odiseea (720 i. Hr.), care descriu luptele helenilor pentru cucerirea Troiei, respectiv peripetiile lui Ulise la inapoierea in Ellada
73) Mercur
(Zeus), Zeus si al nimfei Maia si detinea functia de mesager al zeilor. De asemenea, e considerat protector al comertului, al actiunilor indraznete si chiar al hotilor. A inventat lira, flautul, masurile si g
74) Eroii greci
(Zeus), Zeus: - el ii taie capul Meduzei. - din gatul retezat al acestei fiare marine, s-ar fi inaltat la cer CALUL PEGAS. - pentru ca ochiul Meduzei nu putea fi privit, deoarece cel care il privea incre
75) Ahile
(Zeus), Zeus sa ii lase pe troieni sa impinga armata greceasca inapoi spre mare si astfel sa domine lupta. Troienii, condusi de Hector, au reusit sa ajunga la corabiile grecesti si sa distruga o parte din ele
76) Memento mori - panorama desertaciunilor de Mihai Eminescu
(Zeus), Zeus si cu alte divinitati elene. Intr-o incercare de satira Decebal intreaba de soarta Sarmisegetuzei.
77) Sapte minuni
(Zeus), Zeus si sora geamana a lui Apollo. Templul Dianei a fost cunoscut si sub numele de Artemison, a fost inceput in 620 i.e.n., de Chersiphron, refacut de Paeonis din Efes (550 i.e.n.) si complet reco
78) Zeitati
(Zeus), Zeus,Hera,Poseidon,dar si eroi ce tind spre rangul de zei. Zeus este zeitatea suprema a Greciei antice, stapan al Cerurilor, cel mai mic dintre fiii lui Cronos si ai Rheei.Ii avea ca frati pe Poseidon
79) Atena
(Zeus), Zeus, regele tuturor zeilor. De asemenea credeau ca ea are multi frati si surori printre care Apollo, zeul soarelui si Dionysos, zeul vinului. Pentru ei Atena era zeita intelepciunii; ea a inventat pl
80) Sub portic
(Zeus), Zeus, Ilera, Hermes, Demeter, si cele raufacatoare: Poinai, Erinii, Ares. Omul a creat zei care sa prezideze activitatea omeneasca: Speranta, Dreptatea, Eunomia, iar alti zei pentru a prezida pasiunil
81) Mitologia la romani
(Zeus), Zeus. Din Tracia, cultul lui Gebeleizis avea a patrunde in Asia Mica prin secolul VII B.C., unde a fost asimilat de catre armeni, devenind Divinitatea nationala a acestora, Vahagn sau zeul razboiului,
82) Cele 7 minuni ale lumii antice
(Zeus), Zeus din Olimpia, Farul din Alexandria si Colosul din Rhodos. Dintre aceste 7 monumente celebre ale antichitatii Piramida lui Cheops (Piramida cea mare) intruneste trei insusiri menite sa trezeasc
83) Cinstirea Sfintilor in BOR
(Zeus), Zeus, iar pe Pavel, Hermes, fiindca el era purtatorul cuvantului. Iar preotul lui Zeus, care era inaintea cetatii, aducand la porti tauri si cununi, voia sa le aduca jertfa impreuna cu multimile". (Fa
84) Istoria Jocurilor Olimpice
(Zeus), Zeus. In cei 1 172 de ani au avut loc 293 de editii. In anul 394, printr-un edict al imparatului roman Teodosiu I, jocurile sunt desfiintate. In anul 426, Teodosiu al II-lea ordona distrugerea edifici
85) Credintele religioase, zeii si misteriile
(Zeus), Zeus, cu sotia sa Hera (care, dupa Hesiod, ii era sora), cu fratele sau Poseidon si cu surorile lui Hestia si Demeter; urmau cei sapte fii ai sai - printre numerosi alti fii si fiice - nascuti (cu exc
86) Ulise si eterna reintoarcere
(Zeus), Zeus nu a existat, Ahile, Agamemnon, Menelau, Ulisse au fost insa oameni care au luptat sub zidurile Troiei. In legendele despre eroi asistam la o incordare a tuturor puterilor fizice si morale
87) Heracles
(Zeus), Zeus - ca sa-si ocroteasca viitorul fiu - fagaduise regatul Argosului primului urmas care se va naste din Perseus, Hera a indemnat-o pe fiica ei, Ilithyia, care patrona nasterile, sa intarzie nasterea