CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Unificarea Italiei
2) Ideea unitatii europene - Uniunea Europeana
(Unificarea Italiei si unificarea Germaniei), unificarea întregii Europe, dar sub dominatia romana. Aparitia unor fisuri din ce în ce mai accentuate duce la înlocuirea acestei unificari la nivel politic cu cea la nivel spiritual - unitatea lum
3) Uniunea europeana
(Unificarea Italiei si unificarea Germaniei), unificarea întregii Europe, dar sub dominatia romana. Aparitia unor fisuri din ce în ce mai accentuate duce la înlocuirea acestei unificari la nivel politic cu cea la nivel spiritual - unitatea lum
4) Popoare de ieri si azi
(Unificarea Italiei si unificarea Germaniei), Unificarea va fi obţinută prin luptă de către Prusia cancelarului Otto von Bismarck - în a doua parte a secolului XIX. Unitatea va face ca Germania unificată să devin
5) Politici regionale si integrare europeana
(Unificarea Italiei si unificarea Germaniei), unificarea politică obiectivul final. Pe fondul unei noi construcții europene care s-a realizat în etape, democrațiile occidentale au parcurs mai multe stadii de dezvoltare. Până în anul 1950 s-a
6) Managementul in Italia
(Unificarea Italiei si unificarea Germaniei), unificarea Italiei într-un stat independent, există încă o serie de diferențe în interiorul acesteia care au inf
7) Roma - ghid turistic
(Unificarea Italiei si unificarea Germaniei), unificarea Italiei dupa 1400 ani de la separare - Monumentul lui Victor Emmanuel- 1911- dedicat primului rege al Italiei- stil neoclasic lipsit de rafinament (poreclit si dispretuit „masina de
8) Orasele Europei
(Unificarea Italiei si unificarea Germaniei), unificarea Italiei dupa 1400 ani de la separare - Monumentul lui Victor Emmanuel- 1911- dedicat primului rege al Italiei- stil neoclasic lipsit de rafinament (poreclit si dispretuit „masina de
9) Istoria tarilor mediteraniene
(Unificarea Italiei si unificarea Germaniei), unificarea Italiei realizandu-sein jurul Regatului Piemontului.In urma razboiului franco-piemontezo-austriac,Lombardia se uneste cu Piemontul iar “camasile rosii” ale lui Garibaldi elibere
10) Unirea Tarii Romanesti cu Moldova - 24 ianuarie
(Unificarea Italiei si unificarea Germaniei), unificarea Italiei și a Germaniei; Anglia era interesată în menținerea Imperiului otoman ca o forță opusă Rusiei; Turcia, puterea suzerană, se temea că Moldova și Muntenia unite își vor dobândi și ind
11) Vacanta in Italia - compunere
(Unificarea Italiei si unificarea Germaniei), unificarea Italei.Aici isi petreceau timpul liber familia de Savoia.Prim-ministrul Camilo Cavour a avut un rol foarte important in unificarea Italiei. In Torino sunt multe muzee si pala
12) Unirea cea mica 1859
(Unificarea Italiei si unificarea Germaniei), unificarea Italiei si a Germaniei; Anglia era interesata in mentinerea Imperiului otoman ca o forta opusa Rusiei;Turcia se temea ca Moldova si Muntenia unite isi vor dobandi si independenta politi
13) Estetica si design industrial
(Unificarea Italiei si unificarea Germaniei), unificarea Italiei, jubileu ce va avea loc in acest an. Omagiul adus de Ferrari importantului eveniment nu se rezuma doar la denumirea masinii, pe eleronul spate tronand un imens steag al Italiei.Dife
14) Roma anthica
(Unificarea Italiei si unificarea Germaniei), unificarea romana adapostea populatii de origine diversa, intre cei mmia importanti erau grecii-din coloniile sudului. Religia romana arhaica se intemeia pe un panteaon divin si pe o mitologie puterni
15) Razboiul cel Mare
(Unificarea Italiei si unificarea Germaniei), unificarea Italiei a fost realizata in 1861, si cea a Germaniei in 1971. Totusi, la sfarsitul secolului problema nationalismului era nerezolvata in multe parti ale Europei, ducand la relatii tensionat
16) Politica externa a lui Palmerston
(Unificarea Italiei si unificarea Germaniei), unificarea Italiei. Lordul Palmerston ar fi vrut sa i infranga pe rusi si sa i alunge de la tarmurile Marii Negre. Daca si ar fi impus punctul sau de vedere, razboiul ar fi putut dura "tot atata timp
17) Unirea Principatelor Romane
(Unificarea Italiei si unificarea Germaniei), unificarea Italiei si Germaniei;Anglia era interesata in mentinerea Imperiului otoman ca forta opusa Rusiei;Turcia, puterea suzerana, se temea ca Moldova si Muntenia unite isi vor dobandi si independe