CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Noua reglementare a institutiei extradarii
(României ca membru al Uniunii Europene), României din 1923, unde, în Titlul II, art. 32 se spune: ,, Extradarea refugiatilor politici este oprita".       La 20 aprilie 1929 se semneaza un Protocol privind considerarea infractiunilor de f
2) Prefectul
(României ca membru al Uniunii Europene), României, potrivit careia ,,functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetatenia româna si domiciliul în tara".      Articolul 107 din Legea n
3) Integrarea economiei romanesti in organismele si structurile europene
(României ca membru al Uniunii Europene), României la Uniunea Europeana      La 1 februarie 1995 a intrat în vigoare Acordul European ce instituia o asociere între România, pe de o parte, si Comunitatile Europene si statele membre pe d
4) Integrarea romaniei in structurile economice europene
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei pe principiile economiei de piata impun, printre altele, o larga deschidere in economia mondiala.       Relatiile economice
5) Evolutii macroeconomice in romania
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei in relatiile cu alti actori statali, atat pe plan politic, cat si economic;      " Dobandirea de catre cetatenii romani a drepturilor decurgand din acordarea "cetateniei europene";     
6) Distrugerea mediului
(României ca membru al Uniunii Europene), României pentru nerespectarea legislației comunitare din domeniul biodiversității. Conform unui comunicat de presă al executivului de la Bruxelles, România nu a reușit să stabilească zone protejate sp
7) Familia hoherzolen
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei, intampinat de multimi entuziaste. Acest moment a reprezentat nastera Dinastiei, si in acelasi timp inceputul unei perioade de profunde schimbari in societatea romaneasca. Romania avea inca,
8) Tripla alianta
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei de a se afirma ca un centru de stabilitate in sud-estul Europei,el incheie cu tara noastra un tratat care inseamna practic aderarea la Tripla Alianta.A fots ideea lui Carol I,care aducea pe p
9) Antrec (asociatia nationala de turism, rural, ecologic si cultural)
(României ca membru al Uniunii Europene), României împreuna cu ospitalitatea traditionala sunt principalele atuuri în dezvoltarea acestui tip de turism.      3. Scopul ANTREC      Printr-o campanie eficienta, ANTREC a reusit sa imp
10) George cosbuc (date biografice)
(României ca membru al Uniunii Europene), României si se stabileste definitiv la Bucuresti.      1890 --Poezia La oglinda în Convorbiri literare, Elaboreaza cu mai multi profesori un bun manual scolar: Carte româneasca de cetire.
11) Ion ghica (date biografice)
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei.In aceasta perioada planuieste romanul Istoria lui Alecu Soricescu.      1848--Membru in comitetul revolutionar si in comisia suprema executiva.Este trimis la Constantinopol.Ion Ghica ti
12) Tudor arghezi (date biografice)
(României ca membru al Uniunii Europene), României Mari, e închis doi ani, împreuna cu 11 ziaristi si scriitori (între care si Ioan Slavici), la penitenciarul Vacaresti, acuzat de tradare, pentru ca se pronuntase pentru neutralitatea României
13) Helsinki 1999
(României ca membru al Uniunii Europene), României si a Slovaciei, pe lânga invitarea Poloniei, Ungariei, Cehiei si Sloveniei, Uniunea îsi propune sa integreze, din punct de vedere economic si politic, toate tarile din Europa Centrala si de E
14) Grecia
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei, Bulgariei si in spatiul ex-iugoslav. Comert exterior: prod. industriale, prod. agro-alimentare, prod. petroliere, materii prime si semifabricate si import: bunuri de capitasl, bunuri de larg
15) Decembrie 1 1918
(României ca membru al Uniunii Europene), României întrgite a avut prilej să asculte ori să citească diferite lămuriri cu privire la felul cum s-a înfăptuit Unirea aceasta şi la temeiurile care îi garantează
16) Sistemul de siguranta nationala
(României ca membru al Uniunii Europene), României si a aliatilor sai. Ca membru al Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, România actioneaza în conformitate cu Doctrina integrata de informatii, contrainformatii si securitate a NATO
17) Sociologia tranzitiei
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei era pe atunci cvasi necunoscutul profesor Emil Constantinescu si nu in ultimul rand mesajului politic al CDR care era orientat ca si in 1990 impotriva conducerii feseniste a tarii). In a
18) Romania si Uniunea Europeana
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei , in procesul de negociere este implicat Guvernul Romaniei, care a stabilit in 2001 ca Ministerul Integrarii Europene si Delegatia Nationala de Negociere a Aderarii Romaniei la Uniunea Europe
19) Familia de Hohenzolern-Sigmaren
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei, intampinat de multimi entuziaste. Acest moment a reprezentat nastera Dinastiei, si in acelasi timp inceputul unei perioade de profunde schimbari in societatea romaneasca. Romania avea inca,
20) Comunismul in Romania
(României ca membru al Uniunii Europene), României exista armata sovietică, iar toate instituțiile de stat, politice, economice, de învățământ, de cultură, armata, serviciile de informații etc., aveau consilieri sovietici care își impuneau po
21) STUDIU DE MARKETING la firma SC IMAS
(României ca membru al Uniunii Europene), României. IMAS cumpăra 40% din AGB DR, o companie românească deținută de AGB Hellas (Grecia), parte a AGB Italia Group. Expertiza AGB DR testează audiența televiziunilor. 1999 - IMAS lansează HEP -
22) Nicolae Ceausescu
(României ca membru al Uniunii Europene), României devenea tot mai pronunțat, Ceaușescu este numit ca secretar al Uniunii Tineretului Comunist – U.T.C. - (1944-1945). După acapararea puterii de către comuniști în 1947, Ceaușescu devi
23) Servicul datoriei externe la sfarsitul secolului XX
(României ca membru al Uniunii Europene), României. BIRD acordă împrumuturi, fie guvernelor statelor membre, fie organizațiilor publice sau particulare, ce pot obține o garanție guvernamentală din partea statului membru în care este amp
24) Satul romanesc - trecut, prezent si viitor
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei isi are radacinile in trecutul indepartat si tumultos al regiunii. Fiind situata la intersectia marilor civilizatii istorice –Greaca, Romana, Bizantina, Orientala si Occidentala –
25) Lucian Blaga - Fisa biografica
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei in Portugalia, fiind la legatiile romane la Varsovia, Praga, Berna. A fost subsecretar de stat la Ministerul de Externe. A primit marele premiile ‘C. Hamangiu’ si ‘Aldamach
26) Politica de pret la SC Agricola International, Bacau - lucrare de disertatie
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei la U.E se va realiza in momentul in care tara noastra va putea sa-si asume obligatiile ce ii revin unui membru prin satisfacerea conditiilor economice si politice .Perspectiva extinderii U.E.
27) Lucian Blaga - biografie
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei din Varsovia, Praga, Berna si Viena, ministru plenipo-tentiar la Lisabona. Isi continua activitatea literara si stiintifica, publicand in tot acest timp volume de versuri, eseuri filozofi
28) Evolutia istorica a statisticii romanesti
(României ca membru al Uniunii Europene), României” (1867). Postum, a fost publicat “Studii statistice”, prin care autorul își precizează concepția privind rolul, obiectul, și caracteristicile principale ale statisticii
29) Romania in secolul XX
(României ca membru al Uniunii Europene), României, să poate opera cu o mai mare independență față de URSS în comparație cu ale state din Europa de Est. România era astfel prima țară din Europa, în afară de URSS care a inițiat relații dip
30) Starea societatii romanesti contemporane din punct de vedere al sistemului judiciar
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei a Ordonantei nr.92 din 28 august 2000 privin organizarea si functionarea serviciilor de reintegrare sociala a infractorului.Aceste activitati sunt foarte pro
31) Nicolae Iorga
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei in istoria universala ("La place des Roumains dans l'histoire universelle", 3 vol.), relevand originalitatea culturii romanesti si interdependenta istoriei poporului roman cu istoria altor po
32) Aspecte de drept constitutional privind principalele institutii din sistemul de drept roman si sistemul de drept francez
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării si este alcătuit din Camera Deputaților și Senat. In Sistemul de drept francez A
33) Politica europeana privind protectia mediului inconjurator si aderarea Romaniei la Uniunea Europeana
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei la Uniunea Europeana Aderarea la UE In mod normal, tara noastra va primi statutul de membru cu drepturi depline al UE la 1 ianuarie 2007. Pina atunci, urmeaza o perioada de tra
34) Impozitul nerezidentilor in Romania
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei in scopul atingerii obiectivelor de politica monetara si veniturile obtinute din tranzactionarea valorilor mobiliare emise de catre Banca Nationala a Romaniei ; c) dobanda la instrumente
35) Aderarea Romaniei la Uniunea Nationala
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei pe scena europeana si internationala in termeni de stabilitate si securitate. Prioritati: Ajustarea structurala la cerintele Pietei Interne a Uniunii si la politicile comune ale UE :atin
36) Competenta tribunalului
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei, calitatea de senator, deputat ori membru al Guvernului, competenta de judecata in aceste cazuri revenind numai Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Calitatea de militar atrage competen
37) 1859 - 2009 - 150 de ani de continua schimbare a institutiei de sef de stat
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei din aceasta perioada a fost un Drept de tip modern, atat prin principiile pe care le-a proclamat, cat si prin normele si institutiile juridice ce i-au format continutul. Intre 1
38) Libera circulatie a marfurilor
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei la Uniunea Europeana care a intrat in vigoare la 01.01.2007.Tratatul cuprindea mai multe parti: -un fel de accord international intre statele member ale U.E pa de o parte si B
39) Grigore Gafencu
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei, prinsa intre Germania si Uniunea Sovietica. Datorita straduintelor sale, la 13 aprilie 1939, Romania primeste garantiile Angliei si Frantei, ca
40) Romania si Uniunea Europena
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei in Sistemul General de Preferinte (SGP) al Comunitatii Economice Europene (1974). In urmatorii 10 ani insa, contactele dintre cele doua parti se inrautatesc. Odata cu sfarsitul comunis
41) Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei cu Uniunea Europeana dateaza din 1990, urmand ca in 1991 sa fie semnat un Acord de Comert si Cooperare. Acordul europe
42) Uniunea Europeana
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei s-a desfasurat pe 25 aprilie 2005 la Abata Neumunster din Luxemburg. Relatile diplomatice ale Romaniei cu Uniunea Europeana dateaza din 1990, urmand ca in 1991 sa fie semnat un Acord de Co
43) Comunismul
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei (1967-1989). In anii `80 impune un program de austeritate avand ca scop lichidarea datoriilor externe.
44) Ferdinand
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei. Dupa o idila cu poeta Elena Vacarescu, domnisoara de onoare a Reginei Elisabeta, relatie intrerupta prin interventia Consiliului de Ministrii, care a reamintit Principelui ca nici un mem
45) Jurisdictia muncii
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei la cel de-al doilea Razboi Mondial . Aparitia Codului muncii din 1950 a dus la abrogarea Legii asupra contracte-lor de munca din anii 1929 si a Legii privind jurisdictia muncii din 1946. Potr
46) Motiunea de cenzura
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei, revizuita, "raspunde politic numai in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate", iar conform art.113 alin.(1), "Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot retrage increder
47) Statutul medicului
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei, a sta-telor membre ale Uniunii Europene, a statelor apartinand Spatiului Economic Eu-ropean sau a Confederatiei Elvetiene se echivaleaza potrivit legii . Monitorizarea si controlul exercit
48) Baza legala si documente programatice
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei pentru integrare. 5. Raportul periodic al Comisiei Europene privind progresele inregistrate de Romania in pregatirea pentru aderare Consiliul European intrunit la Luxemburg, in decembrie
49) Figura maresalului Antonescu
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei, cifrele sunt exagerate pentru a se cere compensatii financiare maxime. Evreii ne cer sa demolam asa cum talibanii le-au demolat pe cele ale lui Buda" (Mirel Bran, "L'autre memoire roumaine",
50) Despre Ferdinand
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei. Dupa o idila cu poeta Elena Vacarescu, domnisoara de onoare a Reginei Elisabeta, relatie intrerupta prin interventia Consiliului de Ministrii, care a reamintit Principelui ca nici un mem
51) Apararea si securitatea nationala si colectiva in noul context european
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei ca membru cu drepturi depline a NATO si UE. Sunt evidentiate transformarile NATO si impactul acestor transformari asupra mediului de securitate in urma Summit-ului din 2-4 aprilie 2008 de la
52) Declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei Mari sa nu fie singular, Pactul Ribentrop - Molotov isi continua urmarile nefaste prin Arbitrajul de la Viena, cand o parte a Transilvaniei este redata Ungariei, urmata de anexarea sudului Do
53) Interzicerea restrictiilor cantitative la nivelul UE
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei este parte integranta a SEBC; Inainte de a adopta moneda unica euro Romania trebuie sa indeplineasca criteriile de convergenta prevazute in Tratatul de instituire a Comunitatii Europene;At
54) Viitorul poate incepe
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei ca stat si a romanilor ca persoane. A vietii noastre impreuna spre a ramine dezbinati si a prezentului nostru care e copil al trecutului, si nu tata al viitorului. Basescu a numit-o pe sleau,
55) Din istoricul presei aromanesti in Macedonia - rezumat
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei . Constituirea, in 1879, a Societatii de Cultura Macedo-Romane, la Bucuresti, va impulsiona convergenta eforturilor in miscarea cultural-nationala, ce se proiecteaza din perspectiva cons
56) Printul strain si regimul politic intemeiat pe Constitutia din 1866
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei (aprilie 1864); acest membru al familiei imperiale franceze conditioneaza insa incoronarea de adoptarea, in Adunarea Legislativa de la Bucuresti, a unei ample reforme agrare. Reprezentant
57) Legile privind marcile si indicatiile geografice
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei sau intr-un stat membru al Conventiei de la Paris si daca o cerere de inregistrare a marcii sub care au fost prezentate aceste produse si servicii a fost depusa la Oficiul de Stat pentru Inve
58) Organizarea administrativa a teritoriului si autoritatile administratiei publice
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat [2]. Accesul la functia de Presedint
59) Guvernul Romaniei
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru,in urma consultarii partidului care detine majoritatea absoluta in Parlament,ori daca nu exista o asemenea majoritate,a partidelor repre
60) Analiza Swot
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei- stat membru UE- astfel, in acest context, Romania trebuie sa se alinieze obiectivelor trasate de UE(crearea unei societati informationale pana in 2010 pentru toti) si cerintelor UE; de aseme
61) Printul strain si regimul politic
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei (aprilie 1864); acest membru al familiei imperiale franceze conditioneaza insa incoronarea de adoptarea, in Adunarea Legislativa de la Bucuresti, a unei ample reforme agrare. Reprezentantul c
62) Arhitectura de securitate a lumii dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei, Bulgariei si Ungariei. Aceasta declaratie a fost interpretata gresit de tanarul rege Mihai I care a luat-o ca pe un indemn pentru inlocuirea guvernului adus la putere de Stalin, la 6 martie
63) Romania in perioada Razboiului rece
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei orientarea politicii sale externe mai cu seama catre Est si restrangerea relatiilor cu lumea occidentala la minimum. Romania avea aceeasi po
64) Dispozitii generale conducatori autovehicule
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei fara a urma in acest scop un curs de pregatire. (4)
65) 19 noiembrie aniversari - comemorari interne
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei in perioada 29.XI.1996 - 20.XII.2000; presedinte al partidului Actiunea Populara (constituit in iulie 2003) 1947: A murit biologul Emil Racovita; a pus bazele biospeologiei si a infiintat, la
66) Ion Ghica
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei''.In aceasta perioada planuieste romanul ''Istoria lui Alecu Soricescu. 1848--Membru in comitetul revolutionar si in comisia suprema executiva.Este trimis la Constantinopol.Ion Ghica tine ca
67) Comert initial
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei. ____ 15. Eliminarea progresiva a obstacolelor din calea comertului prin negocieri multilaterale reprezinta una din principalele functii ale OMC. ____ 16. Comertul cu textile a fost inte
68) Gradul de informare al cetateanului roman in decembrie 1989
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei nu au fost mai rai decit alti monarhi europeni. Sub Carol I si Carol al II-lea, Romania a cunoscut cele mai importante salturi economice si trebuie sa intelegeti ca nu putem compara la infini
69) Mircea Djuvara
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei, in cadrul Partidului National Liberal. Pe plan intern a fost deputat, vicepresedinte a Camerei si ministru al Justitiei. Pe plan extern a activat in calitate de consilier juridic pe langa de
70) Helsinki 1999
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei si a Slovaciei, pe langa invitarea Poloniei, Ungariei, Cehiei si Sloveniei, Uniunea isi propune sa integreze, din punct de vedere economic si politic, toate tarile din Europa Centrala si de E
71) Summit-ul de la Helsinki
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei si a Slovaciei, pe langa invitarea Poloniei, Ungariei, Cehiei si Sloveniei, Uniunea isi propune sa integreze, din punct de vedere economic si politic, toate tarile din Europa Centrala si de E
72) Istoria asigurarilor
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei inca din secolele XVII XVIII atat in cadrul breslelor cat si al obstilor satesti.Astfel, hopsa a fost practicata in tara noastra cu mult inainte d
73) Presedintele Romaniei
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei tratate internationale negociate de gubern de a aproba infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice,ori de a acredita reprezentatii diplomatici din alte state in R
74) Mircea Djuvara
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei, in cadrul Partidului National Liberal. Pe plan intern a fost deputat, vicepresedinte a Camerei si ministru al Justitiei. Pe plan extern a activat in calitate de consilier juridic pe langa de
75) Tudor Arghezi - cronologie
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei Mari, e inchis doi ani, impreuna cu 11 ziaristi si scriitori (intre care si Ioan Slavici), la penitenciarul Vacaresti, acuzat de tradare, pentru ca se pronuntase pentru neutralitatea Romaniei
76) Nicolae Iorga
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei fiind contrafacuta in concordanta cu vederile regimului de catre persoane aservite acestuia. Iorga a fost autor al unui numar urias de publicatii, cel mai mare poligraf al romanilor: circa 1.
77) Comunismul in Romania
(României ca membru al Uniunii Europene), Romaniei (1967-1989). In anii `80 impune un program de austeritate avand ca scop lichidarea datoriilor externe. Alimentele si curentul electric sunt rationalizate, programul TV redus (doar stiri si em