CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Ameliorarea animalelor si progresul genetic
2) Soarele in cadrul vietii omului pe pamant
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul solar, unele reale altele scornite. Una dintre acestea ar fi ca soarele nu straluceste intotdeauna nici macar in California, insa sunt destule solutii pentru a remedia problema aceasta - ac
3) Evaluarea si promovarea resurselor umane
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul si planificarea;Analiza comuna si planificarea actiunii;Investitia in oameni.Dupa cum s-a mai aratat evaluarea formala a performantelor constituie un proces continuu, sistematic si autoregla
4) Hidrogenul
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul chimiei in teorie si practica ar fi intarziat prea mult timp. Cand chimistii au inceput sa-l cunoasca indeajuns de bine si practicienii sa-l
5) Aluminiul
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul civilizatiei umane si chiar nasterea unor noi domenii de activitate tehnico - industriala, inclusiv zborurile cosmice, ar fi de neconceput.     &nb
6) Impactul politicilor monetare asupra fenomenului globalizarii
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul spiritual al tuturor membrilor societatii, independent de sursa factorilor acelor actiuni sau procese nruritoare, raportul dintre cauza si efect capatnd un sens de probleme, ale civilizati
7) Munca - factor activ si determinant al productiei
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnico-stiintific si economic. Cel mai folosit indiciu pentru evidentierea unor astfel de modificari este repartizarea populatiei ocupate pe cele patru sectoare de activitate. Pe termen lun
8) Rene descartes
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul stiintei si filozofiei.
9) Tensiunea si sanatatea cuplului
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresului sau intelectual, omul nu a nvatat prea multe n ceea ce priveste convietuirea n armonie cu natura ori
10) Astronomia
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul hotărtoraş astronomiei antice a fost determinat de civilizaţia greacă. Din păcate, textele nvăţaţilor greci antici nu ne-au parvenit, nsă info
11) Autoaparare psihica
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresului general al cunoaşterii stiinţifice, ntruct, după cum relevă Ştefan Odobleja: "Fiecare ştiinţă este o porţiune a unui tot care este şti
12) Recenzie - Avutia natiunilor
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul opulentei”. In anul 1751 A.Smith este numit profesor de logica la Glasgow, pentru ca un an mai tarziu sa devina profesor de filosofia moralei, abordand subiecte precum etica, lege, ret
13) Inflatia
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnologic, dar şi de mondializarea economiei. Oricum politica economică nu are altă şansă dect de a se alinia condiţiilor actuale şi viitoare, făr&#
14) Filosofie si filosofare
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul a ncetat. Filosofii medievali apologei sunt primii aparatori ai cretinismului, ei exprimndu-si primii gndurile despre credina cretina.
15) Structura populatiei
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul economic,partial din cauza costurilor ridicate ale serviciilor necesare unui numar mare de copii care nu aduc contributie economiei.Ca urmare,in tarile in curs de dezvoltare cresterea standa
16) Importanta metalelor in viata de zi cu zi
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul civilizatiei umane si chiar nasterea unor noi domenii de activitate tehnico - industriala, inclusiv zborurile cosmice, ar fi de neconceput Este foarte folosit n industrie datorit rezit
17) Legaturile economice in tarile romanesti
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul economico-social de la nceputul secolului al XIX-lea pnn deceniul al VII-lea i constituirea naional statala Romniei moderne Secolul al XIX-lea debuteazn rile romne cu accelerare
18) Nemetalele
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul chimiei in teorie si practica ar fi intarziat prea mult timp. Cand chimistii au inceput sa-l cunoasca indeajuns de bine si practicienii sa-l foloseasca pentru producerea de sub
19) Privatizarea in agricultura
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul si de a putea intrebuinta cu folos mijloacele pe care stiinta si tehnica moderna le pune la indemana agriculturii.” Dupa anul 1989, an de mari schimbari politice, tarile din Estul si
20) Omenirea - spre un nou ev mediu
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresului tehnologic sustinut ne indreptam de fapt spre un nou Ev Mediu. Aceasta este concluzia lui Jonathan Huebner, fizician care lucreaza in cadrul Pentagonul
21) Junimea si revista Convorbiri literare
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul la care aspira Titu Maiorescu. Interesul pentru literature se manifesta in 1865, cand se avanseaza idea alcatuirii unei antologii de poezie romaneasca pentru scolari. Aceasta i-a determinat
22) Procesul comunicarii
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul tehnico-stiintific a favorizat aparitia telegrafului, a telefonului, a trenului, a automobilului, intensificnd comunicarea intre indivizi, comunitati, culturi. Procesul de comunicare p
23) Chimia vietii - medicamentele
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul farmacologiei, tiina medicamentelor. Principul activ al unui medicament Pentru a uura anumite suferine, s-au folosit mai nti plantele administrate ca ceaiuri, prafuri sau alifii.
24) Factorii geoecologici din atmosfera
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul descrierii miscarilor atmosferice n-a fost posibil pana ce n-a avut sub ochii harta de izobare pentru suprafete din ce in ce mai intinse.Ele erau destinate in chipul unor curbe concentrice i
25) Johannes Brahms
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul su a fost ntrerupt odat cu sustragerea instrumentului chiar de ctre profesorul su. Tnrul Brahms a interpretat cteva concerte publice, dar nu a devenit foarte cunoscut drept pianis
26) Istoria politicii statului modern si a statului feudal
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul statului modern si sl politicii Supravietuire feudala si particularisme locale: Evolutia societatii omenesti releva o permanenta modernizare a Statului: de la faramitare la centralizare
27) Sistemul producatorului
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresului tehnic (tehnologii moderne induc o amplificare a potentialului capitalului investit).Putem reprezenta aceasta componenta prin ritmul progresului tehnic , . Ecuatia (4) reflecta evoluti
28) Tensiunea si sanatatea cuplului
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul fr aceste dou fore motrice: a crede i a iubi. Dar credina nsi provine din iubire. A iubi nseamn i a vrea i, esenialul este s vrei. A iubi, iat desprindem adev
29) Lectie de dragoste
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul pe Calea Dragostei este s ai o inim curat. Nu te poi atepta ca un rege s intre ntr-o ncpere murdar. Nici mcar un cine nu st ntr-un loc murdar. Atunci, cum s te atepi ca Drag
30) Psihologie si pseudopsihologie
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul in psihologie se face numai colectand evidente care sustin o teorie sau o ipoteza, ci si evidente care o contrazic. Cand o teorie este contrazisa (“falsification” sau “refu
31) Planul de resurse umane
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul angajatilor o Structurati posturile astfel incit sa existe sanse de crestere a pregatirii profesionale si de dezvoltare a noi aptitudini. o Dati ajutor angajatilor in etapizarea progresul
32) Riscul de conducere a intreprinderii
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul. Riscul de conducere a intreprinderii CREATIA DE VALOARE INTR-O LUME NESIGURA Realitatile care recunosc existenta CIO trebuie reflectate in instrumentele folosite pentru a sprijini
33) Companiile de tip e-business
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul n domeniul tehnologiilor informaiilor i comunicaiilor va afecta n mod substanial structura societii umane. Societatea informaional nu numai c va deschide noi canal
34) Volei - lovitura de atac
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul in executia tehnica este legat direct de aceasta.
35) Provenienta monedei
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul social si economic al societatii. Metalele, in general cele pretioase, au fost preferate pentru a fi folosite in scop monetar – devenind materia monetara prin excelenta, intru cit a
36) Impactul politicilor monetare asupra fenomenului globalizarii
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic, economic i tiinific contemporan. Evoluia evenimentelor internaionale nu confirm afirmaiile lui Perroux, ci dimpotriv arat o cretere a influenei rilor mici i mijlocii
37) Ghid de utilizare PC
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul de predare,dar exist i programe utilizate n procesele de decizie (management information systems), de exemplu n domeniul financiar sau al planificrii proiectelor.
38) Soarele in cadrul vietii omului pe Pamant
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul solar, unele reale altele scornite. Una dintre acestea ar fi ca soarele nu straluceste intotdeauna nici macar in California, insa sun
39) Creativitatea ca produs - potentialul creativ al elevilor
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul rii. Cum este o personalitate creatoare? Autorul Marin Stoica n ,,Psihopedagogia Personalitii” caracterizeaz personalitatea creatoare prin urmtoarele trsturi: ,,
40) Drept institutional comunitar
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul stiintific si tehnic, combate excluderea social si discriminrile si promoveaz justitia si protectia social
41) Revolutia agrara si revolutia industriala
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul (ceai, indigo, opiu, bumbac – in India; crearea unei retele de irigatii – in Egipt). REVOLUTIA INDUSTRIALA Simbolul revolutiei industriale a fost masina cu aburi inventata
42) Interdisciplinaritatea in procesul evaluarii formative
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul, reuita, succesul, performanele sau reversul lor, pentru fiecare elev, dar i profesor, coal”, (Elena Zoi). Evaluarea este un proces continuu de prelucrare a informaiei, car
43) Psihologie - sinteze pentru Bac
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul nostru intelectual.
44) Managementul deseurilor
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnologic, prin soluii noi, mai eficiente de folosire a resurselor disponibile, n care eco - eficiena trebuie s joace un rol major. Cu tehnologii moderne putem s reducem at&a
45) Igiena si sanatatea
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul civilizatiei si al stiintei, igiena, ca si stiintele medicale in general, s-a dezvoltat puternic, descoperindu-se rand pe rand diferiti factori microbieni, alimentari, climatici etc., care p
46) Partenerii Bancii Europene pentru Investitii
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul economic i social n rile n curs de dezvoltare prin finanarea proiectelor, realizarea investiiilor i angajarea capitalului. Aceste bnci au jucat un rol major pe pieele i
47) Conceptul de crestere economica - Dezvoltarea economica durabila
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic si economic, prin distribuirea mai echitabila a efectelor sale asupra generatiilor prezente si viitoare. Recunoasterea dependentei dezvoltarii economice de resursele naturale
48) Somajul
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic. Somajul structural apare si ca efect al unei structuri nguste de ramuri si subramuri, caracteristic pentru trile n curs de dezvoltare. – Somajul tehnologic est
49) Soarele in cadrul vietii omului pe Pamant
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul solar, unele reale altele scornite. Una dintre acestea ar fi ca soarele nu straluceste intotdeauna nici macar in California, insa sunt destule solutii pentru a remedia problema aceasta - ac
50) Importanta combustibilor pentru civilizatia moderna
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul societatii umane s-a transformat treptat in instrument de distrugere, cu efecte dezastruoase asupra naturii. Arderea combustibililor fosili genereaz acid sulfuric i azotic, care cade pe P
51) Regimul deseurilor in legislatia de mediu
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic i cerinele de protecie a mediului. Gestionarea deeurilor cuprinde toate activitile de colectare, transport, tratare, valorificare i eliminare a deeurilor. Responsabilitate
52) comunicarea intragrupala
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul echipei. Eficiena unei echipe depinde nu numai de performana individual a membrilor si , ci i de calitatea interaciunii dintre acetia. Valoarea teoriei lui Belbin const tocmai î
53) Limbajul in perioada scolara mica
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul n limbaj pe care l realizeaz copilul are la baz o serie de achiziii ce se completeaz i se mbin unele cu altele. n asimilarea limbajului, M.Cohen n ,,
54) Managementul riscului legal
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul stiintific permite o mai clara diferentiere a eroarii de greseala, folosind criterii cat mai exacte care sa-l indemne pe cadrul medical sa accepte riscurile in interesul bolnavului.Teoria ge
55) Analiza strategica a unei organizatii
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul rapid al tehnologiei informaiei a condus la schimbri profunde n derularea campaniilor politice. Alii riposteaz c aceasta este pentru a deconcerta mediul prin mesaj. Se spune
56) Analiza SWOT la Banca Comerciala Romana
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul unei companii este progresul oamenilor ei’’. Acest adevar sta la baza politicii de resurse umane, fiind operate mutatii in profilul profesional al lucratorului bancar, de la pres
57) Sfarsitul istoriei si ultimul om
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul istoriei; aceatsa dorinta de recunostere poate fi considerata veriga dintre economia liberala si politica liberala. Intelegerea importantei dorintei de recunostere ca element motor al desfas
58) Procedura de solutionare a litigiilor comerciale
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul socio-economic al unei comunitati, dreptul comercial are vocatia de a se aplica att actelor comerciale, comerciantilor,persoane fizice sau juridice, si fondului de comert.Dreptul come
59) Productivitate si eficienta obiectiv al investitorului
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul tehnic, progresul organizatoric si ridicarea calificarii sunt considerati drept factori propriu-zisi, ntruct prin natura lor nu exprima ci numai influenteaza folosirea rational
60) Alegerea Participarii la ERM II - Evolutia in cazul Ungariei
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul consistent al reformelor structurale , de un proces de consolidare fiscala si de o politica responsabila a veniturilor.Acest fapt, este de altfel demonstrat, atat de experienta Greciei anter
61) Cultivarea stimei de sine la elevi
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul normal i sntos ctre autonomie, Jean Piaget scria n Judecata moral a copilului: "Dac ne gndim la rezistena sistematic opus de oameni n faa metodelor autoritare
62) Celule si cromozomi
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul biologiei, putnd fi pe drept cuvnt considerat ca una din marile descoperiri ale secolului trecut. Prima definiie corect a celulei a fost dat n 1861 de ctre anato
63) Managementul si gandirea laterala
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul omenirii. Ce spune de Bono ? Ca exista o gndire verticala care cauta o anumita solutie pentru o anumita problema “sapnd” n adncimea domeniului din
64) Informatia juridica
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic si de conceptiile politice.
65) Globalizarea
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul uman nu numai in cateva locuri si pentru cativa ani, ci pe intreaga planeta si pentru un viitor apropiat.
66) Dimensiunile fenomenului turistic
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul tehnic are consecinte asupra gradului de mobilitate al populatiei, al carui rol se manifesta in 2 directii. O prima directie o constituie perfectionarea cailor si mijloacelor de trasnport in
67) Introducere in psihoterapie
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul lor a fost relativ mic (Bergin & Gardiner, 1994 - vezi terapia dinamica de scurta durata). Asa cum am mentionat anterior, acest lucru nu este neobisnuit pentru stiinta, uneori putand fi chia
68) Totem si tabu de Sigmund Freud
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul social si tehnic al umanitatii a adus mai multe prejudicii tabuului decit totemului. In aceasta carte este o expresie a cautarii sensului primordial al totemismului dupa urmele abia vizibile
69) Cresterea responsabilitatii fata de mediu
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresului - reprezinta o problema de interes major si de certa actualitate pentru evolutia sociala. In acest sens, se impune pastrarea calitatii mediului prin diminuarea efectelor negative ale activ
70) Cultura organizationala
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul material si tehnic, culturii, inteleasa ca expresie a spiritului comunitatii. In termeni mai vechi, se spunea ca sfera materiala apartine civilizatiei, iar cea spirituala este de ordinul
71) Lider de succes
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul, evidentiind in permanenta o viziune comuna. O sursa importanta a acestei increderi este respectul pe care il au liderii pentru ei insisi si pentru alti oameni. In mod ironic, cei care i
72) Economie si prosperitate
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul economic Nici un agent economic nu poate produce toate bunurile si serviciile cerute pe piata,astfel ca se incearca o combinare a agentilor astfel incat sa se incerce satisfacerea cat mai b
73) Managementul serviciilor turistice
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul economic si social. In literarura de specialitae exsta o varietate de definitii, care fie incearca sa delimiteze sfera serviciilor de cea a bunurilor, sa clarifice o serie de aspecte lega
74) Medicamentul remediu sau otrava
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul farmacologiei, stiinta medicamentelor. Pentru a usura anumite suferinte, s-au folosit mai intai plantele administrate ca ceaiuri, prafuri sau alifii. In trecut, unele maladii de inima er
75) Scopul si functiile criminologiei
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul cercetarii stiintifice. Ca parte integranta a stiintei contemporane, criminologia este necesar sa-si dirijeze prioritatile, sa coordoneze eforturile si sa conjuge rezultatele cu acele dome
76) Marketing - studiu de caz SC Vioserv Pirv SRL
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul mijloacelor de comunicare si al mijloacelor de recoltare si prelucrare a informatiilor constituind principalele sale atribute. Schimbarile de importanta deosebita ce au avut loc in ultim
77) Definitii ale creativitatii
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul social (A. Stoica, 1983).Creativitatea este reperceperea realitatii din trebuinta de nou (E. Pickard, 1990). M. Rocco[8] afirma: "creativitatea se defineste ca o formatiune deosebit de c
78) Creatia - educatia si invatarea in gandirea manageriala
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul intreprinderii este legat de realizarile echipei manageriale si ale salariatilor;dezvoltarea creativitatii proprii si a echipei manageriale prin dezvoltarea unui cadru organizatoric care sa
79) Bioetica - note de curs
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul stiintei si al societatii. Se exprima astfel in mod teoretic indoiala privind capacitatea de supravietuire a umanitatii, in mod paradoxal aceasta fiind tocmai efectul progresului stiintific.
80) Economie europeana - curs sinteza
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul rationalitatii (Renastere, Reforma); - marile descoperiri geografice (dupa 1492) deschid calea acumularii unor mari bogatii in statele atlantice (cu iesire la Oceanul Atlantic) iar bogati
81) Instrumente financiare ale guvernarii
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresului tehnic si stiintific, formare profesionala, recalificare si reincadrare in munca a somerilor, ocrotire a sanatatii populatiei, protectie sociala, dezvoltare a culturii, asigurare a echilib
82) Globalizarea si implicatiile sale
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnologic; inovatiile financiare reprezentate de aparitia si utilizarea instrumentelor derivative (care sunt instrumente de asigurare impotriva riscului financiar, dar si mijloc de speculat
83) Proiecte de marketing
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul in atingerea obiectivelor, va analiza eficienta procesului de marketing si va oferi informatii pentru planificarea unor schimbari in viitor. Pentru a asigura profitabilitatea companiei pe a
84) Metode si tehnici de evaluare
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul scolar. Cel mai frecvent se utilizeaza in activitatile de selectare. Limite: informatia obtinuta este prea generala pentru organizarea procesului de formare; normele prestabilite deseori si
85) Inventarea pietelor capitaliste si a statelor-natiune
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul in tehnologie si in progresul in organizarea muncii). Aceste progrese au dus la o diviziune a muncii, reducand in mod substantial costurile de productie a bunurilor si timpul necesar pentru
86) Tipuri de somaj ppt
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic, pe termen scurt, este generator de somaj criza economica modificarile de structura a ramurilor si sectoarelor economice emigrarea fortei de munca conjunctura economica si politica i
87) Poluarea apei, solului si aerului
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul societatii, in primul rand procesul de industrializare si urbanizare, avand drept fenomen de insotire poluarea mediului - implicit si poluarea aerului. Controlul poluarii aerului:Majorita
88) Ce posibilitati au Guvernele Statelor membre UE sa respecte prevederile Pactului si, pe de alta parte, sa asigure sustenabilitatea finantelor publice?
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul economico-social. Guvernele folosesc instrumentele financiare si in scopul influentarii proceselor economice si al inlaturarii dezechilibrelor economice. Astfel, in perioadele inflationis
89) Proiect management
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul inregistrat de participanti. Legaturi si suprapuneri cu alte pachete: Prin intermediul acestei activitati se va realiza si evaluarea proiectului.Resurse si materiale folosite: Indicatorii
90) Un model de utopie lucrind in Principate
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul - punct de condensare al unui nou misticism10 -, facea sa coincida cauzalitatea istorica ob
91) Tucidide
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul acestuia si deznodamantul. A fost numit unul dintre comandantii flotei, dar nu a fost stralucit ca strateg, nereusind cucerirea orasului Amphipolis. Pentru aceasta infrangere a fost exilat 2
92) Management - managementul conflictelor
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul unuia sau mai multor grupuri; prin insasi faptul ca obstructionarea progresului unui grup ameninta atat performantele grupului cat si ale intregii organizatii, managementul conflictelor impl
93) Structurile organizatorice ale companiilor multinationale
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic impune crearea de structuri organizatorice care sa permita inovarea si avansul tehnologic; - caracteristicile produsului si ale pietei; - politica guvernamentala a statelor de orig
94) Situatia Imperiului Bizntin sub ultimii imparati paleologi (1391-1448)
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul partidului antiunionist de la Bizant si din Tarile slave, lunga paralizie a Venetiei care pana in 1437 a luptat impotriva Ungariei precum si razboiul de 100 de ani, care a neutralizat Franta
95) Viziuni despre modernizare in Europa secolelor XIX-XX
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul (notiune inseAZparabila de cea a modernizarii), nu era un proces infinit, continuu, ci unul gradual si atent contextualizat. In ultimele doua secole termenul de conservatorism a fost folosit
96) Inceputul si dezvoltarea Istoriei Religiilor
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul disciplinei noastre.
97) Inarmarea nucleara
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnologic, cursa inarmarilor s-a focalizat mai degraba pe perfectionarea armelor, decat pe cresterea numarului lor. De la a fi preponderent cantitativa, ea a devenit prioritar calitativa. I
98) Psihologia jocului
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul activitatii copilului. La inceput, copilul nu manifesta interes pentru jocurile constructive, nu-l intereseaza rezultatul actiunilor sale. Dac
99) Consideratii generale iluminismul
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul educatiei si al urbanizarii. Trebuie tinut seama de faptul ca aceste fenomene sunt caracteristice mai ales pentru Europa Apuseana, in special pentru Anglia, Tarile de Jos si Franta. Un c
100) Regimul turco-fanariot limite si progrese
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul in directia caruia societatea romaneasca se angajeaza deja. Limitat si cu particularitati care decurg din realitatile locale, acest porgres sa manifestat in toate domeniile vietii, orientind
101) Cultura
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul omenirii in cunoasterea, transformarea si stapanirea naturii, a societatii si a cunoasterii insasi".3
102) Imaginarul despre femeie in vechiul regat intre pozitv si negativ
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul si evolutia il rezerva femeii in civilizatia moderna. Avand la baza ceea ce intelectualii epocii au numit "natura" feminina - ca fiind distincta de cea masculina - s-a creat un construct
103) Genocidul din Romania - repere in procesul comunismului
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul...Lenin precizeaza: "Amintiti-va ca insusi Marx ne-a invatat ca teoriile nu aveau decat o valoare pur fictiva, o valoare de instrument. Dat fiind starea Rusiei si a Europei, a trebuit sa ma
104) Ingineria genetica
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul in domeniul tehnologiei ADN recombinat au permis efectuarea de cercetari privind terapia genica umana, care consta in transferul unor gene normale in locul celor mutante.Se preconizeaza tran
105) Productivitatea factorilor de productie
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic.Concluzie: in afara randamentelor (productivitatilor) totale, medii si marginale, in teoria macroeconomica moderna o importanta deosebita o are abordarea din
106) Aparatul de fotografiat ppt
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnologiei aducand cu sine timpi foarte mici (a zecea mia parte dintr-o secunda) ori timpi foarte mari (cateva minute).
107) Liberalismul - principala megatendinta din gandirea economica
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul umanitatii a fost facilitat si de progresul material, tehnologic, deci economic.Revolutia marginalista a adus o schimbare de optica abordind psihologia consumatorului dar si o schimbare in m
108) Stratificare si mobilitate sociala
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul nelimitat al stiintei si tehnicii va genera aparitia unui "om nou", a unui "om total", atunci cand deosebirea dintre munca fizica si munca intelectuala se va estompa si extraordinara abunden
109) Habitat si populatie, structuri, existenta cotidiana, imigrari
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul general al societatii romanesti resimte si influentele negative ale unor factori externi. Ne gandim, in primul rand, la invaziile r
110) Productivitatea factorilor de productie
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic.Concluzie: in afara randamentelor (productivitatilor) totale, medii si marginale, in teoria macroeconomica moderna o importanta deosebita o are abordarea din
111) Elemente de metodologie a cercetarii stiintifice in economie
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresului social a unor noi cunostinte, poate fi delimitata in trei mai tipuri:a) Cercetarea fundamentala .- Ea este menita sa descifreze legile naturii, gandirii si societatii, sa asigure deschider
112) Economia comertului
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnico-stiintific, schimbarile in structura demografica a tarii, urbanizarea teritoriului etc.Cunoasterea influentei lor reprezinta conditia anticiparii - previziunii - evolutiei comertulu
113) Stiinta si invatamantul
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul matematicii a favorizat pe ce al astronomiei, a carei dezvoltare a fost conditionata de nec
114) Contextual sociocultural al aparitiei sociologiei
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul social ca reflectare a evolutiei progresului spiritual al omenirii. a) starea teologica, in care spiritul uman isi reprezinta fenomenele ca fiind procese de actiunne directa si continua a
115) Mineritul
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul in exploatarea miniera a fost mai mare decat in ultimi 5000 ani. In doar doua secole ,mineritul s-a transformat dintr-o exploatare aproape la intamplare a bogatiilor minerale al Pamantului
116) Mobilitatea sociala
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul social. Aspiratiile indivizilor spre pozitii sociale superioare sau spre noi locuri in ierarhia sociala sunt stimulate cu atat mai mult cu cat societatea realizeaza o evolutie globala, co
117) Impactul politicilor monetare asupra fenomenului globalizarii
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul spiritual al tuturor membrilor societatii, independent de sursa factorilor acelor actiuni sau procese inruritoare, raportul dintre cauza si efect capatand un sens de probleme, ale civilizati
118) Modalitati de folosire a curbelor de cerere si oferta
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnologic. In aceste cazuri se produce ca in figura 11 o transalre a curbei si nu o deplasare in lungul ei.
119) Politica privind concurenta
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic, inovatia si cercetarea generatoare de noi produse, firme si industrii. Firmele sunt lasate sa concureze liber pe piata, mecanismul pietei fiind cel care realizeaza selectia intre
120) Guvernarea maritima
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul stiintei si tehnologiei face posibila intelegerea mai buna a interactiunilor si relationarilor cu oceanul si folosirea acestuia. Dezvoltarea tehnologica, incluzand monitorizarea si supravegh
121) Istorie sociala - puncte principale
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul general-uman si, deopotriva, isi justifica ratiunea lor de a fi. Asemanari si convergente : Sociologie si istorie -apartin disciplinelor socio-umane, -beneficiaza de o ,, materie prima
122) Importanta studierii etnofitoterapiei
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul acestei ramuri terapeutice cu programe complexe botanice, farmaceutice, chimice, farmacologice si clinice.
123) Ce este educatia incluziva
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul copilului, iar nerezolvarea lor duce la reducerea sanselor acestuia de a participa la viata sociala, adica scad sansele de a fi integrat.Cresterea participarii scolare si a frecventei elev
124) Influenta limbii engleze in limba romana actuala
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul anumitor domenii ale tehnicii. Trebuie subliniat faptul ca aceste imprumuturi si influente sunt necesare, chiar pozitive, atata timp cat nu devin exagerate. Imprumutul de termeni anglo-am
125) Manualul managementului integrat
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnico-stiintific, cerintele clientilor si pe cele ale comunitatii precum si legislatia in vigoare. O atentie deosebita se acorda educarii, constientizarii si instruiri fiecarui angajat,
126) Interpretarea simbolurilor
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul general al stiintelor si, mai ales, de cel inregistrat de ansamblul stiintelor socio-umane. umane.In asteptarea dezvoltarii acestor stiinte, trebuie sa remarcam, insa, ca diferitele interpre
127) Artistul si opera de arta
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul societatii. Autorul ar putea replica spunand ca nu asta a fost intentia lui, ci aceea de a oferi placere, de a-1 pregati pe cititor pentru viata vesnica sau de a semnala limitele romanului.
128) Schimband idei pentru a preda si a intelege artele
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul a fost temeinic imbutatatit.Acum,majoritatea scolilor publice elementare ofera instruire in muzica si arte vizluale(97% si respectiv 85%),desi relativ putini au oferit cursuri de dans si tea
129) Politica industriala si dezvoltarea durabila
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul pozitiv inregistrat in tendintele productiei industriale din UE, precum si scaderea unor emisii poluante dovedesc, o data in plus, ca, inalta competitivitate si protectie a mediului poate fi
130) Noua economie - orizont si schimbari
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresului cautat, asteptat si meritat de generatiile actuale. Invingerea acesteia este de neconceput fara progresul rapid si profund al cunoasterii si al promovarii sale in societate, dar mai ales i
131) Strategia activitatii societatii comerciale privind cresterea eficientei
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul tehnic este unul din factorii esentiali care actioneaza asupra cresterii cifrei se afaceri. El poate influenta numarul de salariati ai unei societati comerciale prin reducerea acestuia, ca
132) Calatori artisti francezi in tarile noastre
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul netagaduit al spiritului public, alta primire ;u ani in urma.ca inainte de aceasta epoca, Louis Dupre, un mare desemnator, elev )avid, care servise pe Ieronim, regele Vestfaliei, vine in Tur
133) Programul Terra
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul inregistrat in genetica ne ajuta sa intelegem astazi actiunile trecute ale fiintelor extraterestre pe Terra. Daca in anii '80 -'90 se estima ca genomul uman contine aproximativ 100.000 d
134) Cresterea eficientei didactice
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul la invatatura daca toti elevii ar fi supusi aceluiasi demers didactic, gandit doar pentru a parcurge materia si nu pentru a urmari binele elevului, progresul acestuia!O modalitate de crester
135) Leadership tranzactional - leadership transformational
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul real al organizatiei ori al societatii date. Liderii implicati in aceste modele de leadership sunt lideri de caracter, posedand o inteligenta strategica activa si o creativitate fertila,
136) Necesitatea diminuarii costului de productie
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic, sa ridice calificarea lucratorilor, sa organizeze stiintific productia si munca, sa gospodareasca cu eficienta maxima factorii de productie. Ca parte componenta a pretului de vin
137) Dezvoltarea durabila a regiunii Marii Negre
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul depinde din ce in ce mai mult de capacitatea de cercetare, inovare, adaptarea a noilor generatii. Accesul la educatie este conditia sine qua non a participarii tinerilor la viata social
138) Sistemul de masura al calitatii sistemului de justitie
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul. S-ar putea sa fie necesara o cercetare ulterioara, pentru a putea interpreta rezultatele sau pentru a aduce la suprafata cauze specifice, initiale. Daca rezultatul masurarii este negativ, a
139) Banii in secolul XXI
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul social si economic al societatii. In secolul al-XVI lea apar bancnotele sub forma biletul de banca sau moneda de hartie. Primele bancnote au fost emise in Olanda sub forma unor bilete ce
140) Ce fel de economie?
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul calitatii vietii lor, are o dependenta crescanda de bunurile publice pentru ca un segment mare din trebuintele lor nu poate fi acoperit decat prin ceea ce este de natura publica. Noua econom
141) Conceptul de statistica si istoria dezvoltarii sale
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul statisticii au avut si alte scoli nationale. Scoala germana a continuat traditia unei statistici conceputa ca stiinta sociala, dar presarata inca cu numeroase elemente descriptive. Statistic
142) Marfa, utilitatea si valoarea
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul social determina o tendinta de accelerare a productiei si de crestere a ponderii bunurilor incorpolaresi informatilo in ansamblul bunurilor economice. c)Dupa modul care circula in economie b
143) Expertiza tehnico-judiciara a scrisului
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul galopant al stiintei, tehnicii, materialelor folosite uzual, evolutia sistemelor de calcul si imprimare-printare, intentionandu-se eliminarea eventualelor erori umane in incercarea determina
144) Deficienta de auz
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul natural al copilului prin diferitele stadii de dezvoltare decat sa ne concentram pe atingerea unui reper specific pentru o varsta specifica. Fetusul uman poseda un auz rudimentar inca din a
145) Teritoriu si teritorii in discursul istoric - Alexandru Zub
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul istoriei ca disciplina si ca o teorie a domeniului sau, relatiile internationale, una empirica, evolutiva si metodica, a devenit posibila [10].
146) Formarea statelor feudale in Tara Romaneasca si Moldova
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul societatii de pe teritoriul tarii noastre.
147) Samanul indienilor Montauk
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul si nu erau construite de o civilizatie terestra.
148) Macroeeconomie - Intrebari pentru examen
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul tehnic este un factor indirect al cresterii economice. 20. Proportia investitiilor pentru cercetare dezvoltare in PIB, vizeaza exclusiv latura calitativa a progresului tehnic. 21. Cres
149) Economie portofoliu
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul economic si social. Ex.nr.5/49 Care sunt caracteristiciel esentiale ale muncii ca factor de productie? In activitatea economica, pentru factorii de productie conteaza atat cantitatea, cat
150) Evaluare si motivatie
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul, achizitiile. Schimbarile din sistemul de evaluare trebuie sa se impleteasca, in mod firesc, cu respectarea urmatoarelor principii:Cadrele didactice trebuie sa aiba permanent in vedere f
151) Faunoterapia - utilizarea animalelor
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul stiintific se dezvolta mai incet cu atat existenta pe Terra va avea o durata mai lunga.
152) Modalitati de folosire a curbelor de cerere si oferta
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnologic. In aceste cazuri se produce ca in figura 11 o transalre a curbei si nu o deplasare in lungul ei.La inceput a avut loc deplasarea ofertei SISI de-a lungul curbei cererii DD provoc
153) Expertiza marfurilor
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul stiintei si tehnicii si extinderea relatiilor umane potential generatoare de litigii a dus la cresterea numarului de expertize si la extinderea experizei in aproape toate domeniile. Importan
154) Comportamentul consumatorului
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnico- stiintific tinde in multe domenii sa inlocuiasca producatorul - om cu producatorul - masina, devine foarte importanta si semnificativa studierea comportamentului de consum, cu atat
155) Managementul resurselor umane din firmele
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul rapid al stiintei si tehnicii contemporane, amplificarea cunostintelor in toate domeniile de activitate sunt factori de presiune pentru schimbari in organizarea structurala a firmelor si in
156) Tipurile de proprietate in RM
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnico-stiintific, cu sporirea considerabila si diversificarea obiectului proprietatii,se imbogateste structura raportului de
157) Controlul - evaluarea
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul organizatiei trebuie stabilit daca este vorba de performante pozitive reale, sau ele se datoreaza fie unor deficiente de planificare, valorificate oportun de organizatie. Recompensarea/s
158) Plan de marketing pentru lansarea produsului turistic Vrancea
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnologic in acest domeniu (de exemplu, in anul 2002 s-a apreciat ca in Germania 31,1 milioane utilizeaza Internetul, pe cand in Romania exista doar 1 milion de utilizatori). Pentru obtiner
159) Caracteristicile dezvoltarii social-economice a Romaniei la sfarsitul secolului al XIX-lea sl inceputul secolului al XX-lea
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul economic a permis unele realizari notabile: s-au amenajat docurile si antrepozitele de la Braila si Galati, s-au edificat centura de aparare a Bucurestiului si linia fortificata Focsani-Namo
160) Antropologia culturala si sociala - privire generala la nasterea antropologiei
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul". Aceasta situatie si explica dealtfel de ce evolutionismul a constituit curentul dominant in antropologie la inceputurile sale. Ideea evolutionista este legata de raporturile de dominati
161) Utilitarism, darwinism, durkheimism - legea cresterii densitatii dinamice
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul diviziunii muncii sociale. Intrucat diviziunea muncii este un fapt care se afirma regulat in istorie, cauzele de care depinde sunt si ele tot atat de constante. Teoria cea mai raspandita
162) Stratificare si mobilitate sociala
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul nelimitat al stiintei si tehnicii va genera aparitia unui "om nou", a unui "om total", atunci cand deosebirea dintre munca fizica si munca intelectuala se va estompa si extraordinara abunden
163) Avers si revers in istorie - cateva reflectii cvasi-epistemologice
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul n-ar putea avea un caracter cumulativ, din moment ce fiecare revolutie inlocuieste o paradigma prin alta, cele doua fiind incomensurabile. S-ar putea concepe de aceea un fel de progres diale
164) Piramida
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul stiintei, caci trebuie sa fii deja foarte versat pentru a le intelege". Acest pasaj sugereaza ca rezolvarea enigmei legate de Piramida este conditionata de rezolvarea in prealabil a alto
165) Preluarea traditiilor in valorificarea superioara a plantelor medicinale in ultimele decenii
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul fitoterapiei este conditionat mai mult ca oricand, pe observatiile si evaluarile clinice. Vechiul remediu vegetal sau noua materie prima vegetala va permite realizarea unui medicament nou, n
166) Ways to get paid more and promoted faster
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul tau este determinat foarte mult de cate persoane te plac si de cat de mult vor sa te ajute aceste persoane Oamenii care sunt pozitivi si plini de viata sunt intotdeauna mult mai placuti si m
167) Managementul clasei
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul lor va fi unul incetinit si va cunoaste mai multe piedici interioare. Initiativa este expresia dorintei de a invata, de a se implica, de a experimenta situatii, experiente noi. Inhibarea
168) Rezultatele financiare ale intreprinderii
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul societatii.Despre profit ca si indicator al eficientei activitatii economice s-a afirmat ca "probabil nici o alta notiune sau concept nu este folosit in discutiile economice cu o varietate u
169) Pentru o noua conceptie a economiei
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul material, industrial aduce cite ceva. Intrind acum intr-o casa nu poti sa nu fii uimit de tot ceea ce vezi: incalzirea, aspiratorul, masina de spalat rufe sau vesela, televizorul, tele
170) Problema tarilor ramase in urma din punct de vedere economic
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul economic si social general.
171) Teste diagnostice bazate pe fluidele orale - saliva
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresului terapeutic si rezultatele tratamentului. Probleme cheie in dezvoltarea unor noi generatii de teste diagnostice includ selectivitatea,senzitivitatea,timpul de raspuns, valorile de3 inter
172) Somajul
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic; - somaj tehnologic - reprezinta efectul introducerii noilor tehnologii; - somaj sezonier - legat de restrangerea activitatii economice in anumite anotimpuri ale anului, datorita
173) Jean Piaget - biografie
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul cunoasterii psihologiei copilului. Munca sa implica metode experimentale si observationale si, in justificarea comportamentului, a combinat, a reunit variabile biologice si ambientale. Piage
174) Memento mori - panorama desertaciunilor de Mihai Eminescu
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul, documenteaza nimicul. Titlul poemului este o veche expresie latina, care a fost adoptata ca forma de salut in secolul XII de catre membrii unui ordin monahal, calugaresc din Franta. In t
175) Caracterizeaza personajul preferat dintr-o comedie studiata
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul ei". Un asemenea limbaj bombastic, pretentios, alteori sententios foloseste in orice imprejurare, fie ca e vorba de discursul electoral sau de alocutiunea din final, fie ca se adreseaza u
176) Productia - proiect
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul natiunilor. Astfel, in a treia conceptie care reflecta intregul potential, avutia nationala este structurata pe urmatoarele componente:
177) Ce este francmasoneria
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul treptat, fara posibilitatea de a obtine autoritatea. Cu acest amestec de libertate individuala si traditie care ar putea parea surprinzator Francmasoneria a reusit sa supravietuiasca intac
178) Dispraxia
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul scolar al elevilor, la diferite niveluri: deficientele scrisului influenteaza atat ritmul cat si calitatea tem
179) Transporturile
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul in acest domeniu a fost uluitor, multumita in mare parte cuceriri aerului. La 12 aprilie 1961 a fost lansat cu nava cosmica " Vostok 1" primul om in cosmos Yuri Gagarin care inainta pe orb
180) Ce este francmasoneria
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul treptat, fara posibilitatea de a obtine autoritatea. Cu acest amestec de libertate individuala si traditie care ar putea parea surprinzator Francmasoneria a reusit sa supravietuiasca intac
181) Comunicarea conteaza
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnologic, de lipsa unei recunoasteri sociale corespunzatoare cu gradul de dificultate al activitatilor pe care le desfasoara si, in sfarsit, datorita programului neconventional.Dintre fact
182) Cursuri de limba araba - limbaj general
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul cursantilor. Toti profesorii/trainerii ECHO sunt calificati, absolventi ai facultatilor de profil, cu foarte bune abilitati de comunicare. Durata: Cursurile de limba araba - limbaj gener
183) Factorii de productie
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul tehnic: are drept esenta ameliorarea performantelor procesului de productie, prin gestionarea cu eficienta sporita a factorilor de productie, paralel cu imbunatatirea caracteristicilor tehni
184) Economie politica - 2
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul tehnic este un factor indirect al cresterii economice. F 20. Proportia investitiilor pentru cercetare dezvoltare in PIB, vizeaza latura calitativa a progresului tehnic. A 21. Cresterea e
185) Metodologia cercetarii stiintifice economice
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul stiintei nu este influentat de nivelul de dezvoltare al economiei.31. Un proces esential in stiinta economica contemporana il constituie diminuarea ponderii cercetarilor inter si multi-disci
186) Problema tarilor ramase in urma din punct de vedere economic
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul economic si social general. 2. Strategia "dezvoltare spre exterior", care urmareste accelerarea procesului dezvoltarii prin participarea cat mai intense si eficienta a economiilor nation
187) Problema tarilor inapoiate din punct de vedere economic
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul economic si social general.2. Strategia "dezvoltare spre exterior", care urmareste accelerarea procesului dezvoltarii prin participarea cat mai intensa si eficienta a economiilor nationale
188) Proiect de certificare a competentelor profesionale
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul omenirii. De aceea productia de ingrasaminte constituie una din directiile prioritare ale politicii economice a tarii noastre integrata activ in circuitul economic mondial.
189) Unirea Principatelor Romane
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul general al tarii. Fruntasii revolutionari din 1848, au intreprins o ampla actiune de propaganda in favoarea Unirii atat in tara cat si in strainatate. Raspanditi in diverse centre europene (
190) Fisa postului personal didactic
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul elevilor in atingerea obiectivelor operationale; e) Predarea si managementul clasei: - Asigura predarea eficienta la nivelul intregii clase, pentru elevii cu aptitudini
191) Ce este cultura
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul omenirii in cunoasterea, transformarea si stapanirea naturii, a societatii si a cunoasterii insasi".3
192) 7 principii esentiale pentru obiectivele tale
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul Cum vei sti ca esti pe drumul cel bun? In primul rand, este util sa creezi limite de timp pentru obiective. Poti face acest lucru in doua feluri: stabilesti un termen limita sau stabilesti
193) Metmorfoza unui sistem interactional
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul socio-economic, tehnic, cultural si moral al societatii, familia ramanand un sistem deschis, supus continuu restructurarilor. Incotro se indreapta familia si care sunt sansele sale de evo
194) Rolul genelor Knockout
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul in directia dezvoltarii de terapii eficiente pentru bolile genetice. Soarecii de laborator au devenit rapid cele mai utilizate mamifere in biomedicina datorita dimensiunilor reduse, cicl
195) Integrarea economica
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic @i m[re]te cu fiecare zi limitele.3 Un alt punct de vedere, apreciat ca fiind prea neoliberal, define]te integrarea economic[ drept condiia absenei discrimin[rilor, sau eliminare
196) Introducere in dreptul proprietatii intelectuale
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul stiintei si artelor utile, asigurand, pentru o durata limitata, drepturi exclusive autorilor sau inventatorilor4.
197) Managementul activitatii creativ-inovative
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul. Iar progresul tehnic reprezinta proces de perfectionare a tehnicilor, tehnologiilor, formelor de organizare si conducere, innoirea produselor si serviciilor. Deci, cercetarea-dezvoltarea in
198) Cultura
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul ratiunii, de aceea, este mijlocul prin care se realizeaza emanciparea omului insusi, progresul umanitatii in generalitatea si esentialitatea ei, dincolo de toate barierele si diferentele car
199) Etica afacerilor
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul. Pe langa coordonata fizica, evidenta ca forma materiala, progresul presupune si o crestere in moralitate. In afara acestei cresteri interioare, intr-o buna zi, totul se poate transforma int
200) Evitarea prejudiciului
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul clientului, aspecte ce ar trebui urmarite in viitoarele intalniri, planul pentru remedierea oricaror deficiente ale supervizatului ce au fost identificate Standardul C.3.a. mentioneaza
201) Conceptul de creativitate
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnicii. Forta aburului era cunoscuta inca din antichitate . Existau jucarii ce se miscau datorita presiunii aburului. Socrate l-a influentat pe Platon; Haydn pe Beethoven; chiar daca u
202) Investitii publice
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic contemporan, se realizeaza numai prin investitii. In acest context, investitiile de capital reprezinta totalitatea cheltuielilor prin care se creeaza sau se achizitioneaza noi cap
203) Inginerie in agricultura
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul economic si social inregistrat in toate tarile lumii in ultimele decenii, au marcat mutatii de esenta in managementul macro si microeconomic. La nivelul organizatiilor economice, factor
204) Productivitate si eficienta, obiectiv al investitorului
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul tehnic, progresul organizatoric si ridicarea calificarii sunt considerati drept factori propriu-zisi, intrucAet prin natura lor nu exprima ci numai influenteaza folosirea rationala sau econo
205) Principiile managementului
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic de cresterea dimensiunilor organizatiilor si de cresterea complexitatii activitatilor.
206) Obiective didactice
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul realizat in acumularea de cunostinte si in formarea deprinderilor, de regula pe perioada unui an de studiu. Transformarile care au loc in societate, dezvoltarea si raspandirea informati
207) Relatia tensionata dintre nevoile nelimitate si raritatea resurselor
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul. Civilizatia industriala a generat numeroase nevoi si de aceea unii specialisti au lansat chemarea la incetinirea sau chiar oprirea cresterii unora dintre bunurile materiale care satisfa
208) Toponimia comunei Francesti
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul ce se desprinde din aceste date isi avea limitele sale; schimbul se marginea la vanzarea unor prisoase si la cumpararea unor marfuri de lux. Dar de fapt in intreaga tara si in aceasta pa
209) Marketing si comunicare
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul si bunastarea.Suntem stapanii deplini ai semnificatului. Sensul"cuminecare" este mai apropiat de menirea launtrica a procesului."Cuminecarea nu se petrece decat daca exista un rest, si cu a
210) Comunicarea non-verbala
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul si bunastarea.Suntem stapanii deplini ai semnificatului. Sensul"cuminecare" este mai apropiat de menirea launtrica a procesului."Cuminecarea nu se petrece decat daca exista un rest, si cu
211) Conceptul de calitate
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul. Datorita lipsei sistemelor de comunicatii (limba, mijloace de transport, mijloace de comunicare), nucleele formate pe zone geografice distincte au cunoscut o diferentiere majora privitoar
212) Managementul fortei de vanzare
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnologic a sporit dramatic viteza cu care pot fi produse si distribuite bunurile si serviciile si a usurat com
213) Uniunea Europeana
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul spre aceste obiective e lent. Abilitatea Uniunii Europeane de a-si atinge obiectivele a fost limitata de neintelegeri intre statele membre, probleme economice si politice externe si pres
214) Trezoreria publica
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic, sustinerii pe cale nerambursabila a unor ramuri (industria aeronautica), restructurarii unor ramuri economice.
215) Sfera de cuprindere si obiectivele achizitiilor
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul tehnologic Tehnologia si complexitatea asociata ei a condus la aceea ca majoritatea intreprinderilor se specializeaza acum intr-o gama mai restrinsa de actiAZvitati si sunt nevoite sa cum
216) Obligatii - partea generala
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul productiei, dezvoltarea cailor de comunicatie au favorizat comertul. Materiile prime sunt t
217) Previziuni macroeconomice
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic :- perfectionarea tehnologiilor si utilajelor determina ca o serie de subramuri de varf sa detina o pondere mare in cadrul productiei industriale, concomitent cu reducerea ponderii su
218) Economia Japoniei
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul economic al Japoniei in ultimele decenii a fost numit pe buna dreptate " Miracolul economic japonez ". Structural, Japonia are o economie capitalista bazata pe o piata libera . Nicio tara
219) Protectia juridica a drepturilor omului
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul economic si social. La 8 august 1949 are loc prima sesiune a Consiliului Europei si tot atunci devin membre Germania, Turcia si Islanda. Romania devine membra in 7 octombrie 1993. In pr
220) Scopul chimiei fizice
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul este dat de compararea rezultatelor obtinute din experiente cu cele calculate pe cakle teoretica. Stiintele experimentale se ocupa cu : a)Strangerea de informatii prin observare ; b
221) Controlul calitatii produselor si serviciilor
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul stiintific si tehnic contemporan, ponderea acestor caracteristici in aprecierea calitatii creste considerabil, la unele produse fiind esentiala. Totodata, sfera notiunii de calitate se extin
222) Raspunderea internationala
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul dreptului international, ca drept al pacii si cooperarii. In dreptul international traditional, raspunderea statului era considerata o raspundere de drept civil. Daca prin actele organelor s
223) Sistemul calitatii
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnico - stiintific, concurenta si exigentele crescande ale consumatorilor contemporani.
224) Ideologia politica - polimorfiile unui concept clasic
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic se banalizeaza ca semnificatie si, conform lui Arnold Gehlen, devine rutina) de ce nu ar fi intrunite conditiile necesare si suficiente pentru o epoca post-ideologica? Mai are omul re
225) Organizarea activitatilor de management al riscului
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul sau chiar viata intreprinderii. Ele sunt ochii veghetori ai stapanului: cainele de paza in cazul unei afaceri cu un singur proprietar, politia sau armata in cazul Statului." La fel ca si
226) Mediul si dezvoltarea durabila
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul uman nu numai in cateva locuri si pentru cativa ani, ci pentru intreaga planeta si pentru un viitor indelungat".In iunie 1992, la Rio de Janeiro s-a desfasurat Conferinta Natiunilor Unite pr
227) Relatia teologie-stiinta
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul. Religia e matricea in care s-a zamislit cultura, faclia vietii din care s-au aprins toate luminitele valorilor morale si culturale. Din religie s-au nascut asezamintele si organizatiile soc
228) Celule si cromozomi
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul biologiei, putand fi pe drept cuvant considerata ca una din marile descoperiri ale secolului trecut. Prima definitie corecta a celulei a f
229) Dezvoltarea copilului in perioada anteprenoriala
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul in aceasta privinta este lent, totusi, in legatura cu anumite situatii care au fost fixate puternic, in special prin experienta tactila si vorbire, copilul incepe sa foloseasca criterii de d
230) Avortul terapeutic
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul stiintelor fundamentale si cercetarea aplicata in domeniul medical au furnizat metode de expl
231) Ion G Duca
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul social ca o necesitate obiectiva si vedea misiunea partidului politic in asigurarea cadrului politico-juridic pentru a croi drum noului. Evident aceasta conceptie, desi intemeiata de fapt
232) Energia solara - Soarele, in cadrul vietii omului pe Pamant
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul solar, unele reale altele scornite. Una dintre acestea ar fi ca soarele nu straluceste intotdeauna nici macar in California, insa sunt destule solutii pentru a remedia problema aceasta"a
233) Alcaloizi din frunze de coca
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), Progresul in aceasta directie se poate aprecia considerand dezvoltarea metodelor de lucru ce s-a produs de la primele sinteze de alcaloizi (coniina, nicotina) si a ajuns chiar la sintetizarea unor com
234) Culturile Africii
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul agriculturii in Sud era extrem de lent, dar cu toate acestea in 1200 e.n. doar pigmeii si locuitorii tufisurilor mai traiau in Epoca de Piatra. Totusi, tehnicile agricole au ramas primitive,
235) Revolutia agrara
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul s-a realizat prin aplicarea metodelor si tehnicilor eficiente din agricultura tarilor de pe continent. S-a renuntat la sistemul de parloaga si s-a introdus rotatia asolamentului, , se cult
236) Immanuel Kant
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul fizicii de la Galilei la Newton, va consta in incercarea unei sinteze a amandurora, in a arata ca experienta si judecata permit deopotriva cunoasterea. Asa cum va scrie mai tarziu, intuitia
237) Iluminismul francez
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul umanitatii; 2) lupta pentru auto-nomia gindirii si pentru eliberarea ei de sub autoritatea dogmei; 3) respingerea intolerantei religioase si a superstitiilor de orice fel; 4) apararea li
238) Personalitatea totalitara ca homo ideologicus
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul istoric ", definit si tot ideologic .
239) Merceologie
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnic si cerintele de calitate. Remarcam constituirea unor laboratoare moderne de analiza senzoriala care ofera astfel de conditii incat expertii isi exercita activitatea in sensul de
240) Pregatirea fizica si de lupta
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul viitor.
241) Dreptul de autor
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul stiintific si la binefacerile ce rezulta de aici;" Din aceste premize decurg cele doua ratiuni importante care au condus la instituirea dreptului de autor in societatea moderna. In primu
242) Ambiguitatile semantice ale conceptului de ideologie
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul social era implacabil, prin dezvoltarea cunoasterii, ceea ce a constituit prima configuratie semantica a conceptului: transformarea ideilor in credinte, in repere esentiale ale actiunii uman
243) Sursele comicului in comedie
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tarii, dar ii pasa doar de sine. - limbajul, care este cel mai bogat ilustrat in comedie. El este provocat de: "betia de cuvinte": discursurile electorale ale lui Farfuridi si Catavencu
244) Campania de relatii public
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul facut in atingerea scopurilor. Declaratia de principii este constituita de un text scurt in care se prezinta valorile majore ale unei organizatii, scopurile ei, locul si responsabilitatea
245) Evolutii culturale si spirituale in secolul XX
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul triumfa asupra "sfarsitului lumii". Dar acesta va avea totusi ultimul cuvant la terminarea celor doua miliarde de ani. Tragedia artistilor moderni, de stanga sau de dreapta, a fost angajare
246) Liliecii au sugerat o epocala inventie
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul stiintei si al tehnicii a permis formularea explicatiei uneia dintre cele mai tulbulatoare taine ale naturii. Se stie ca,din punct de vedere fizic,sunetul este o miscare vibratorie,propagan
247) Economia Informatiei
(Progresul științifico-tehnic în industria chimică), progresul tehnologiei, contrapusa societatii industrial careia ii succede.