1)
Predica sf. apostol petru in ziua cincizecimii (Pacat), pacatoasa dar si de crima oribila pe care au savarasit-o omarandu-l chiar pe fiul lui Dumnezeu.De aceea plin de cutremur si spaima au zis lui Petru celorlalti apostoli: "Fratilor ce sa facem?" (Fapte |
2)
Spovedania (Pacat), pacatelor marturisite duhovnicului cu zdrobire de inima si cu hotararea de a nu le mai face. Taina Spovedaniei se mai numeste si Taina pocaintei sau a Marturisirii. E |
3)
Ateu sau credincios (Pacat), pacat ca parintii sa nu isi educe copii intr-un spirit crestin, inoculand copilului credinta, astfel ajuns la maturitate nu mai accepta, chiar respinge alte variante de crez. Un alt concept c |
4)
Ion luca caragiale (viata si activitatea literara) (Pacat), Pacat si O faclie de pasti. Aceste 2 scrieri dovedesc marele sau talent de prozator. In iunie 1912 moare subit, in urma unui atac de inima. Corpul sau a fost inmormintat la cimitirul Bellu. |
5)
Teroarea hortysto-fascista din N-V Romaniei (Pacat), pacat? Nu este pacat! Pacat va fi daca nu o vom face. Vom organiza o noapte a sfantului Bartolomeu, si vom ucide pana si copiii din pantecele mamelor lor." La 4 sep., horthystii au navalit in comun |
6)
Efectul culturii asupra omului - eseu (Pacat), păcat să le umplem capul cu domnitori, pictori sau literați pentru care nu simt interes. Oricum aceștia vor deveni „neoamenii”, inculții chiar dacă la maturitate vor scrie opere de talia m |
7)
Ce este rugaciunea (Pacat), pacat si in necuviinta ! Rugaciunea trebuie facuta cu evlavie, cu inima curata. Ea cere o anumita pregatire, frate, si supravegherea simturilor noastre. Proorocul Moise n-a putut sa se apropie de R |
8)
O scrisoare pierduta (Pacat), Pacat,La hanul lui Manijoala, In vreme de razboi,Doua loturi ; - schite : Vizita,D-l Goe,Un pedagog de scoala noua,Lan- |
9)
Caracterizarea lui Hyperion-Lucefarul (Pacat), pacat" nu poate sa inteleaga sublimul acestui sacrificiu shi va ramane inchisa in "cercul stramt" al "orei de iubire" pamantene; "copie imperfecta a unui prototip nerealizat", ea va fi incapabila sa c |
10)
Pocainta, mijloc de indreptare a omului (Pacat), păcatelor ; ea este Taina în care Dumnezeu iartă , prin duhovnic , păcatele creștinilor , care se căiesc sincer și se mărturisesc în fața preotului . Însuși Tertulian a observat că Domnul nu cere mă |
11)
De la noi la Cladova (Pacat), păcatului , alături de familia sa și credincioșii evlavioși . Sosirea bunului său prieten văduv , însoțit de o ființă femeiască mai tânără decât el, în biserica lui și începutul unui fior de drago |
12)
Moara cu noroc (Pacat), pacat. Acest spatiu este unul nefast care il agreseaza pe om si-l dezumanizeaza. Carciuma isi pierde complet caracterul de sacru, de pasnic, pe care-l are mai tarziu, la Mihail Sadoveanu, hanul, loc a |
13)
Psalmii Tudor Arghezi (Pacat), pacat Nu-i cu ea sa turburi apa din Iordan. Vreau sa pier in bezna si in putregai, Nencercat de slava, crancen si scarbit. Si sa nu se stie ca ma desmierdai Si ca-n mine insuti tu vei fi trait. |
14)
Jertfa si pocainta in vechiul testament (Pacat), păcatului. Mai toate cercetările sunt puse în relații cu termenii : păcat, jignire adusă onoarei lui Dumnezeu, satisfacție și omagiu, ispășire. Jertfa nu s-a născut din conștiința păcatului, ca pla |
15)
Mihail Sadoveanu - proza (Pacat), Pacat boieresc”, “O umbra”, “Hotul”, “O poveste de demult” cuprinse in volumele “Dureri inabusite”, “Povestiri”, “O istorie de d |
16)
Iertare de Alexandru Macedonski (Pacat), pacat omenesc: s-a indoit de puterea divina si a nesocotit "sfintele mistere" ascunse in fiecare atom. Verbele sugereaza printr-o puternica forta expresiva fiecare greseala |
17)
Mihai Eminescu - reactionarismul (Pacat), păcat După părerea mea, nu sunt nici antisemit și nici filosemit; nici xenofob și nici xenofil; nici șovin și nici renegat. Mărturi |
18)
Mara de Ioan Slavici - imaginea cuplului (Pacat), Păcat îi venea să zică, dar n-a rostit vorba. Era oarecum înduioșată că e mare nenorocire să fii atât de fragedă, atât de frumoasă și să ai mamă pe Mara, precupeață și podăriță”. Slavici in |
19)
A doua lege a termodinamicii (Pacat), păcat?Răspunsul este: Da. Entropia își făcea efectul prin digestie, eroziune, amortizarea valurilor, etc., dar această entropie era constantă, fiind egalată (compensată) de procesul de creștere. Dacă |
20)
Dumnezeu exista! (Pacat), păcat! O fi Dumnezeu atotștiutor spre a plasa pământul la distanță optimă de soare, spre a crea atmosfera cu procent optim de oxigen și așa mai departe. Dar asta intră în conflict grav cu afirmaț |
21)
Indreptarea Legii - Pravila de la Targoviste (Pacat), păcat să mănânce și să bea. Pentru că postul s-a făcut pentru înfrânarea trupului, iar aflându-se bolnavă și slabă ea cere și primește hrană ca să ia putere și sănătate. Și tot cel ce va fi slab și bo |
22)
Dumnezeu si Scoala-eseu (Pacat), păcat împotriva bunelor moravuri să încerci „îndoctrinarea lor ortodoxă” în școala primară. Deci predarea religiei trebuie să excludă particularitățile confesionale astfel încât copii bot |
23)
Prima ora de religie-eseu (Pacat), păcat. Nu numai un păcat dar și o jignire. Jignești amorul propriu al celui care crede în el. Sper că nu v-ar place ca altcineva să ia în derâdere Dumnezeul vostru.” |
24)
Pedeapsa de Tudor Arghezi (Pacat), pacatul neascultarii. Omul si dovedeste lacomia sa pentru tot, chiar daca Dumnezeu le-a pus a dispozitie toata frumusetea si bunatatea, descrise in poezia „Adam si Eva” in acelasi stil si |
25)
D-l Goe de I.L.Caragiale (Pacat), Pacat insa de palarie!...Ce-o sa faca Goe fara palarie in Bucuresti?”intreaba tanti Mita. Mamita scoate insa ceva din saculet si intreaba: „Cine ma pupa...?!uite...! CIOCOLATA...!!!” |
26)
Introducere in dreptul comparat (Pacat), păcat, ci o prohibitie legală. Familia de drept este o grupare formată din sistemele nationale ale normelor de drept civil, căci elementele acestuia sunt cele mai caracterizante. Dreptul civil &ic |
27)
La conac - rezumat (Pacat), pacat al jefuirii propriei sale rude si a negustorului strain, ca sa-si recupereze bani si obiectele pierdute la jocul de noroc. Asadar, diavolul îl face sa piarda tot ce e sfant în finta |
28)
Luceafarul (Pacat), păcat originar, imaginea dinaintea genezei și viziunea apocaliptică vin din mitologia creștină. Alături de marile teme enumerate, o varietate de motive contribuie la desăvârșirea poe |
29)
La conac de Ion Luca Caragiale (Pacat), pacat al jefuirii propriei sale rude si a negustorului strain, ca sa-si recupereze bani si obiectele pierdute la jocul de noroc. Asadar, diavolul îl face sa piarda tot ce e sfant în finta |
30)
Paralela intre La conac si Hanul lui Manjoala (Pacat), pacat al jefuirii propriei sale rude si a negustoiilor straini ,asadar diavolul il face sa piarda tot ce e sfant ii fiinta sa. Epuizat de incercariile stranii prin care a fost silit sa |
31)
Amintiri din copilarie - Povestire partea I (Pacat), pacat, deoarece a primit bataie cu Sf. Nicolaie. Intr-o zi, badita Vasile il pune pe Nica a lui Costache, sa il asculte pe Nica a lui Stefan a Petrei si sa insemne greselile facute pe o tablita d |
32)
Pacatul (Pacat), pacatul. Si uneori ni se pare ca le gasim pentru ca imperfectiunea lumii in care traim ne permite sa dam atat de usor vina pe altceva sau pe altcineva. La inceput, insa, nu a fost asa! Primul paca |
33)
Tema si viziune dspre lume in nuvela Moara cu noroc (Pacat), păcat. La întoarcere, simțind că i s-a pus ceva „de-a curmezișul în cap”, Ghiță o înjunghie pe Ana, cuprins de remușcări că Dumnezeu nu i-a dat la timp „gând |
34)
Citate din Ciuleandra (Pacat), păcat de care el,după orice dreptate omenească,nu poate fi făcut răspunzător. Capitolul XVIII Idealul lui cotidian se epuiza în cucerirea uneifemei,si doar ca o tintă neguroasă si foarte &ic |
35)
Lumea noastra contemporana (Pacat), pacat. Stim cu totii ca la nastere noi am primit un suflet si acest suflet are nevoie sa fie hranit pentru a supravietui intr-o lume uneori prea moderna. Uitam mai tot timpul sa ne mai rugam si de ase |
36)
Anticrestinism (Pacat), păcat , atunci este un om slab caruia nu îi poți atribuii valori morale , poate doar ”datoria și obligația morală” față de Dumnezeu și de legile religiei creștine , dar nu față de ei |
37)
Originea raului moral (Pacat), păcatului, în momentul în care este îndurată doar pentru a se face dreptate, ea devine gloria celor care renas |
38)
Principiul subsidiaritatii (Pacat), pacat grav, fiind considerat rasturnarea ordinii firesti a societatii, deoarece toate activitatile sociale prin esenta si puterea lor launtrica au obligatia sa sprijine parti ale societatii unitare, & |
39)
Simboluri (Pacat), Pacat de-a lungul vietii".Fiul craiului ajunge sluga la span pentru ca a incalcat porunca parinteasca.Transpare aici o dubla alegorie: 1.a incalca sfaturile parintesi echivaleaza cu o grava eroare; 2. |
40)
Pisica neagra - Edgar Allan Poe (Pacat), pacat -- pacat de moarte ce-mi ameninta sufletul nemuritor, il ameninta atat de greu incat il scotea, daca se poate spune, chiar dincolo de granita milostivirii nesfarsite-a Celui mai indurator si-a C |
41)
Poluarea sociala (Pacat), pacat) si idei practice ( un amendament constitutional interzice casatoriile persoanelor de acelasi sex ). Poluarea sociala porneste de la patru mari consecinte, fiecare dintre ele prevede un motiv |
42)
Faptura mamei de Grigore Vieru - comentariu literar (Pacat), pacat, puternica precum o stinca in marea involburata si totusi , in acelasi timp, o fire blinda, o zina ce a coborit din inaltul cerului, de printre razele diamantice si luminoase ale soarelui, pentr |
43)
Judecata de Apoi (Pacat), pacat, cat si pentru consolarea celor neprihaniti in necazurile lor. Tot asa El a hotarat ca acea zi sa fie necunoscuta oamenilor, pentru ca acestia sa nu se simta in siguranta fireasca, ci sa fi |
44)
Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhard (Pacat), pacat de tineretele ori vai de batranetele mele, de nevasta mea, de copiii mei, de mine, de talentul ori de bunurile ori puterea mea, de iubita mea, de vinurile pe care n-am sa le mai beau, de cartile |
45)
Ion Luca Caragiale - In vreme de razboi (Pacat), Pacat Nuvele fantastice: La hanul lui Manjoala, Calul dracului, Kir Ianulea Nuvele sociale si psihologice: Doua loturi In majoritatea nuvelelor chiar si in cele fantastice exista un fond realist |
46)
Iona - comentariu (Pacat), pacat. Tragicul situatiei consta in faptul ca procesul cunoasterii se deruleaza intr-o lume inchisa, abdomenul pestelui. Din tragedia lui Sorescu lipseste confruntarea dintre personaje specifica teatr |
47)
Bioetica si eutanasia in lumea occidentala secularizata. Studiu de caz in Olanda (Pacat), pacat, dar si la rascumparare, mantuire si viata vesnica. De aceea, chiar din epoca apostolica vom intalni medici devotati vocatiei lor de slujitori ai sanatatii fizice, dar si ai celei spirituale, ca |
48)
Avortul in asistenta sociala (Pacat), pacatului savarsit . Vindecarea ranilor produse de acest mare pacat necesita pocainta , nerepetarea greselii , iar apoi iertare prin Sfanta Taina a Spovedaniei si Impartasaniei . |
49)
Modele si experiente de viata pilduitoare in literatura pentru copii si tineriI VIII (Pacat), Pacat ca nu l-am chemat pe diacon sa-l vada si el. La miezul noptii,dupa ce isi citi "pravila" si ii comanda babei pranzul de a doua zi,parintele Sava mai privi o data in camera fiului. Fiul conti |
50)
Latinitate si dacism (Pacat), pacat (din pecatum), inger (din duiangelus), etc.Influenta patrunderii de meseriasi, agricultori, negustori in Dacia, inca de dinainte de cucerirea de catre Traian, se face simtita si astazi, prin ter |
51)
Elemente moderniste si postmoderniste in opera lui Mircea Eliade (Pacat), pacatul carnii si in evaziunea din societate spre o afirmare egoista, el este un donjuan luciferian, redus la intelect si sexualitate.Romanul se transforma intr-un conflict de concepte. Isabel simboli |
52)
Luceafarul - comentariu pe tablouri (Pacat), pacat, Primind o alta lege,Cu vecinicia sunt legat,Ci voi sa ma dezlege." Fata de imparat este pentru Lucefar nu numai obiectul cunoasterii sale, ci si iubita sa, obiectul unei pasiuni arzatoare. |
53)
Cum sa-ti exprimi clar punctul de vedere (Pacat), pacat! Exemple generale si exemple concrete:Exemplele sant generale, iar cazurile sant specifice. Deci o expresie sau afirmatie trebuie individualizata.Majoritatea discursurilor trebuie sa fie scurte |
54)
Candide (Pacat), pacat, de lipsuri. |
55)
Despre atitudine (Pacat), pacat si creierul ca un burete uscat, proaspat scos din ambalaj, gata, gata sa absoarba orice informatie venita din mediul exterior. Avem nevoie de cativa ani pentru a invata sa vorbim. De si mai mult |
56)
Obezitatea intre a fi si a nu fi (Pacat), pacat... Confirmarea In tarile dezvoltate ale lumii, dar si in cele care sunt mai industrializate, rata obezitatii populatiei lor creste vizibil datorita regimului alimentar si deciziilor nesanatoa |
57)
Nicolae Macovei - Civilizat si salbatic (Pacat), pacatoase. Reusind doar o agonie plina de mister si promisiuni difuze. Este o frumusete a incertitudinii ori o frumusete care nu este nici virtute, nici pacat. Este o promisiune a binelui care nu va c |
58)
Drama parabolica postbelica Iona de Marin Sorecu (Pacat), pacat si se afla inca de la inceput in gura pestelui si nu se poate elibera. Piesa "Iona" e o meditatie pe tema relatiei dintre individ si societate, dintre libertate si necesitate. Piesa este alc |
59)
Efectele durabile ale puritanismului (Pacat), pacat incat se straduie sa fie soldati disciplinati, comercianti cinstiti, muncitori sarguinciosi. Exigenti fata de altii, sunt tot atat de exigenti si fata de ei insisi. Cand, mai tarziu, veteran |
60)
Cugetari si ganduri ale parintilor (Pacat), Pacatele Ambitia bogatiilor si odioasa laudarosenie a ingamfarii ii fac pe oameni sa staruie in dusmani |
61)
Nuvelele lui Caragiale - In vreme de razboi (Pacat), Pacat Nuvele fantastice: La hanul lui Manjoala, Calul dracului, Kir Ianulea Nuvele sociale si psihologice: Doua loturi.In majoritatea nuvelelor chiar si in cele fantastice exista un fond realist, tr |
62)
Imaginea cuplului in romanul Mara (Pacat), Pacat ii venea sa zica, dar n-a rostit vorba. Era oarecum induiosata ca e mare nenorocire sa fii atat de frageda, atat de frumoasa si sa ai mama pe Mara, precupeata si podarita". Slavici insista mu |
63)
C.D. Zeletin - Spiritul baudelairian (Pacat), pacat, adica tocmai poet al acestei arte; Victor Hugo, caruia Baudelaire ii inchina mai multe tablouri pariziene, e "un artizan mai mult corect decat creator", iar in excelenta poezie a lui Theodore d |
64)
Religia romana - de la origini pana la procesul bacchanalilor (Pacat), pacat originar ale carui consecinte trebuiau in mod ineluctabil sa provoace pierderea cetatii, impingandu-i pe fiii sai sa se masacreze intre ei. in fiecare moment critic din istoria sa, Roma se va au |
65)
Despre polemica si toleranta (Pacat), pacat! |
66)
In vreme de razboi de I.L. Caragiale (Pacat), Pacat Nuvele fantastice: La hanul lui Manjoala, Calul dracului, Kir Ianulea Nuvele sociale si psihologice: Doua loturi In majoritatea nuvelelor chiar si in cele fantastice exista un fond realist, |
67)
In vreme de razboi Ion Luca Caragiale (Pacat), Pacat, In vreme de razboi).Aici se deschid spatii ale psihologiei abisale ale observatiilor terifiante ajunse uneori la paroxism, la acte si gesturi iesite din comun. G. Calinescu vorbeste despre un n |
68)
Modernismul tarziu si critica lui (Pacat), pacat al acestor maniere de abordare a locuintei colective de masa era, pe langa cusururile moderniste amintite, si ambitia de a proiecta arhitectural totul, pana la capat, de a le da forma definitiva |
69)
Libertatea (Pacat), pacatului Iisus zicea ,,catre iudeii care crezusera in El: Daca veti ramane in cuvantul Meu, sunteti cu adevarat ucenici ai Me |
70)
Fecioara Maria (Pacat), pacat pe Dumnezeul meu si te roaga pentru mine pacatosul si nevrednicul rob, ca sa ma arati vrednic bunatatii si milei Preasfintei Treimi si Maicii Domnului meu Iisus Hristos si tuturor Sfintilor. Ami |
71)
Basmul Doi feti cu stea in frunte (Pacat), pacat de frumusetea sa...Fetele asteptau de la dansa, sora cea mai mica, Laptita ca nici ea sa nu implineasca cuvantul si sa fie si ea la fel de rea la vorba ca ele doua. Iata ca timpul trecea si nici |
72)
Romanele lui Slavici iżoe prezentare generala (Pacat), pacat in pacat". Este vorba aici tot de un erou singuratic, un bucovinean care vine la Iasi si care vede lumea de aici imorala in toate componentele ei. Insa el nu isi apara integritate morala izolan |
73)
Istoria islamului (Pacat), pacat sau momentul ispitirii Domnului, inspiratia ei divina constand in faptul ca ne-a descoperit aceste evenimente din istoria umanitatii ca fiind adevarate. Daca testul originii divine al unei m |
74)
Visul baroc - simbo al colapsului ontologic (Pacat), pacat. Satanizarea visului sta sub semnul culpabilizarii generale a religiilor pagine rezumabila prin sintagma sfintului Pavel: Dii Gentium daemones (Zeii popoarelor sint diavoli). Concluzia logic |
75)
Constructia personajului in opera dramatica (Pacat), pacat pe care sa-l ispaseasca. Singura lui vina este conditia umana, in limitele careia traieste, intuindu-le, dar neputand sa le depaseasca. Daca profetul biblic isi recunostea neputinta de a exista |
76)
Crancu - vanatorul codrului (Pacat), pacat sa faca pomenire dupa tatal sau cu foc de furat, deci merge indarat si zice catre uriasi: -- N-ati face bine sa-mi imprumutati o scanteie de foc? -- Ba, bucuros, daca vei ridica caldarea ac |
77)
Egiptului Antic - Materia ca chezasie a imortalitatii (Pacat), pacat. Deoarece ordinea sociala reprezinta un aspect al ordinii cosmice, regalitatea este considerata ca existand de la inceputul lumii. Creatorul a fost primul Rege; el a transmis aceasta functie fiu |
78)
Iona - Marin Sorescu particularitatile de constructie a unui personaj (Pacat), pacat pe care sa-l ispaseasca. Singura lui vina este conditia umana, in limitele careia traieste, intuindu-le, dar neputand sa le depaseasca. Daca profetul biblic isi recunostea neputinta de a exi |
79)
Iona - tema si viziunea despre lume (Pacat), pacat pe care sa-l ispaseasca. Singura lui vina este conditia umana, in limitele careia traieste, intuindu-le, dar neputand sa le depaseasca. Daca profetul biblic isi recunostea neputinta de a exista |
80)
Energia piramidei masurata de un radiestezist (Pacat), Pacat ca nu s-a continuat totusi experimentul, caci inrautatirea s-ar fi dovedit poate doar inceputul vindecarii, asa cum se intampla si in homeopatic Eu insumi am observat acest lucru in cazul unei f |
81)
Provocarile strazii de Pr. Constantin Necula (Pacat), pacate, trebuie sa caute ce anume este pacat in ea, incat sa aiba nevoie de adjuvantul acesta pentru a merge mai departe. |
82)
Mandeismul (Pacat), pacat, cea mandeana e o eliberare de puterile demonice. De asemenea, el considera ca dualismul mandean deriva din maniheism227. |
83)
Societatea si talentele (Pacat), Pacat ca au ramas numai in faza de proiect... Apropo, de ce sa colaborez cu compozitorii? Interesul meu e sa colaborez cu interpretii. Am contacte de creatie cu unii - Anastasia Lazariuc, Mihai Consta |
84)
Date despre Mihail Sadoveanu (Pacat), Pacat boieresc", "Bordeienii din volumul "Dureri inabusite", opere de maturitate de o reala valoare literara; "Hanu-Ancutei", in care cele noua povestiri ilustreaza o lume arhaica, povestitor |
85)
Moara cu noroc - semnificatia titlului (Pacat), pacat, simtul valorilor este pervertit, Lica - patima de a stapani oamenii, betia puterii). Oamenii pustiului sunt personaje infernale, cum este Lica, de aceea destinul lui suporta rigorile unui taram |
86)
O piramida inalta de trei metri (Pacat), pacat sa nu se utilizeze aceasta centrala de energie, situata sub cerul liber si primind energie, fara oprelisti, direct din cosmos, pentru a avea pe masa un vin mai bun. Am fost intotdeauna de pa |
87)
Dante Aligheri (Pacat), pacat pana la intelegerea celor mai nepatrunse taine, si, in acelasi timp, drumul pe care umanitatea trebuie sa-l strabata pentru a ajunge la mantuire. In aceasta istorie a izbavirii, Dante a inter |
88)
Marin Sorescu Iona (Pacat), pacat. Geneza piesei este explicata de insusi autorul care nu ne ofera, insa, o dezlegare absoluta cu privire la geneza si la intentii: "Creatia este o balbaiala in fata lui Dumnezeu. Dupa ce a creat |
89)
Romanele lui Slavici - prezentare generala (Pacat), pacat in pacat". Este vorba aici tot de un erou singuratic, un bucovinean care vine la Iasi si care vede lumea de aici imorala in toate componentele ei. Insa el nu isi apara integritate morala izo |
90)
Iona - Marin Sorescu (Pacat), pacatele omenirii ajunsesera pana la cer. Iona se razgandeste si se ascunde pe o corabie cu care fuge la Tarsis. Dumnezeu il pedepseste pentru nesupunere provocand o furtuna pe mare. Corabierii banui |
91)
Ion Luca Caragiale In vreme de razboi (Pacat), Pacat Nuvele fantastice: La hanul lui Manjoala, Calul dracului, Kir Ianulea Nuvele sociale si psihologice: Doua loturi In majoritatea nuvelelor chiar si in cele fantastice exista un fond realist, |
92)
Vizitatorii ghinionisti (Pacat), pacat sa-i scape! Oamenii practici stiu ca asemenea ocazii nu se repeta.Pe scurt, in ciuda oricaror obstacole, trebuia sa fie abil, sa puna mina pe locuinta de pe Sadovaia, sa-l mosteneasca pe nepot. |
93)
Cei care folosesc limbajul pozitiv ii apreciaza pe cei care merita (Pacat), Pacat ca nu joci asa mai des. Ar fi bine sa te bucuri de glorie atit cit poti. Miine ai testul aceAZla la stiinte si stii ca la materia asta nu esti asa de bun."Parintele negativ foloseste pentru acel |
94)
Dimensiunea religioasa a existentei- Studiu de caz (Pacat), pacate dar si pentru pacatele oamenilor printr-o viata de rugaciune, de meditatii si de pocainta dar si cel care incearca mantuirea lumii si mantuirea de sine.Un alt tip este oraseanul care este cel c |
95)
Vorbe (Pacat), pacat ca nu o place nimeni! De obicei e nebun, dar are si clipe de luciditate cand e doar idiot. Ai o voce frumoasa, de ce o irosesti vorbind? |
96)
In vreme de razboi (Pacat), Pacat Nuvele fantastice: La hanul lui Manjoala, Calul dracului, Kir Ianulea Nuvele sociale si psihologice: Doua loturiIn majoritatea nuvelelor chiar si in cele fantastice exista un fond realis |
97)
Mihail Sadoveanu - universul operei (Pacat), Pacat boieresc", "O umbra", "Hotul", "O poveste de demult" cuprinse in volumele "Dureri inabusite", |
98)
Aspecte aplicative - gramatica (Pacat), Pacat de palarie !... Ce-o sa faca d. Goe la Bucuresti cu capul gol ?...s-ar intreba oricine , care nu stie cata grija are mam' mare si cata prevedere !" (I. L. Caragiale , "D-l Goe") Ex.3 |
99)
Iona (Pacat), pacatele omenirii ajunsesera pana la cer.Iona primeste misiunea,dar se razgandeste si se ascunde pe o corabie cu care fuge la Tarsis.Dumnezeu il pedepseste pentru nesupunere trimitand un vant puternic |
100)
Subiectul (Pacat), pacat, a nu fi chip, a fi duminica (toamna, primavara, seara etc.) sau din verbul a fi si un adverb: a fi tirziu (devreme etc.); • locutiunile verbale a-i parea bine (rau); • verbe dez |
101)
Teologie morala (Pacat), pacatele femeii cu scurgerea de sange de doisprezece ani, dupa ce a vindecat-o: "Indrazneste fiica, credinta ta te-a mantuit" (Lc. 8, 48), asa i-a zis unuia dintre cei zece leprosi care s-a intors sa- |
102)
In vreme de razboi (Pacat), Pacat Nuvele fantastice: La hanul lui Manjoala, Calul dracului, Kir Ianulea Nuvele sociale si psihologice: Doua loturi In majoritatea nuvelelor chiar si in cele fantastice exista un fond realist, |
103)
Poanta (Pacat), pacat savarsit ale carui urmari sa loveasca numai pe cel ce l-a infaptuit; caci pe langa un bolnav, sufera si cei din casa lui. Pentru ca sa ilustreze mai bine acest argument, ei au spus urmatoarea in |
104)
Literatura religioasa in secolul XVII (Pacat), pacat ca din Catehismul calvinesc tiparit la Balgrad (Alba-Iulia) in 1640 nu se afla nici un exemplar. Din Raspunsurile la acest catehism, tiparite de mitropolitul Varlaam in 1650 este unul la Academi |
105)
Subiectul (Pacat), pacat, a nu fi chip, a fi duminica (toamna, primavara, seara etc.) sau din verbul a fi si un adverb: a fi tirziu (devreme etc.); locutiunile verbale a-i parea bine (rau); verbe dezvoltind difente sen |