CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Germania
(Germania), Germania număra 14 833 827 elevi şi 647 250 studenţi. OCROTIREA SĂNĂTĂŢII: În 1975 Germania avea 877 995 paturi spital şi 134 566 medici. RELAŢII INTERNA
2) Germania in revolutie, 1848-1849
(Germania), Germania și Imperiul Habsburgic erau similare. Aceste condiții, economice și sociale, erau de felul celor care dau naștere la revoluții. Încă de la mijlocul secolului anterior, se petrecuseră în Euro
3) Regimul politic al republicii federale Germania
(Germania), Germania In iunie 1948, aliatii occidentali au admis ideea reunirii unei adunari constituante însarcinate sa elaboreze proiectul de Constitutie. De
4) Germania
5) Republica Federala Germania
(Germania), Germania, devenita una dintre marile puteri europene, s-a implicat in Primul Razboi Mondial prin alia
6) Organizarea si functionarea guvernelor in Germania, Italia si Romania
(Germania), Germania Formarea Guvernului federal depinde de alegerea Cancelarului. Cu cateva luni inaintea alegerilor pentru Dieta federala, partidele sau coalitiile de partide isi desemneaza candidatul la funct
7) Germania ppt
(Germania), Germania, situat pe malul raului Rin, in landul Renania de Nord-Westfalia. Important centru universitar si cultural. Munchen se afla in centrul regiunii Bavaria - cea mai turistica regiune a Germa
8) Poetica formalista din Germania in Rusia
(Germania), Germania si Austria au manifestat un mare interes pentru studiul ..tehnicilor poetice" ale genului narativ. Filologul clasicist Otmar Schissel von Fleschenberg a avut cea mai im
9) Revolutia industriala in Anglia si Germania
(Germania), Germania Germania, ca urmare a lipsei unitatii statale, cunoaste o evidenta ramanere in urma fata de Anglia. Existenta mai multor state cu populatie germana constituie un handicap al vietii economice
10) Germania
(Germania), Germania. In 2007 cele mai mari dintre acestea erau Daimler, Volkswagen, Allianz, Siemens, Deutsche Bank E.ON, Deutsche Post, Deutsche Telekom, Metro Cash & Carry, si BASF.Printre companiile cu cei ma
11) Gandirea politica moderna in Germania
12) Trasaturile principale ale ideologiei rasiste in Germania
13) Germania
14) Posibilitati de perfectionare a impozitului pe venitul global
(Germania), Germania, Franta, Olanda, Belgia.      Introducerea impozitului pe venit a nascut numeroase discutii referitoare la diferentele dintre impozitul pe venit care globalizeaza toate sursele de venit si
15) Belgia si olanda
(Germania), Germania. În ultima jumatate de secol a prosperat ca tara moderna cu o tehnologie moderna, fiind membru NATO si al UE.      Steagul Belgiei a fost recunoscut oficial în 1831, ceea ce semnifica
16) Nazismul
(Germania), Germania era un om foarte aspru si dominant. La vârsta de 14 ani lui Adolf i-a murit tatăl, si de atunci au inceput să se observe semnele de ură si viciozitate pe care avea să le manifeste mai târz
17) Razboiul rece
(Germania), Germania Occidentala) fata de cursul politicii din tarile unde s-au instaurat dictaturi totalitare, ca expresie a extinderii sferei de influenta sovietica. Aliatii de pana mai ieri, americanii, englez
18) Tripla alianta
(Germania), Germania, Austro-Ungaria si Italia, astfel luand nastere una dintre cele mai faimoase aliante din intreaga istorie.       Alianta a fost incheiata la initiativa cancelarului Otto von
19) Triumful si declinul fascismului italian
(Germania), Germania in septembrie 1939. Razboiul a dezvaluit ineficienta Italiei, iar trei ani de razboi au adus caderea lui Musolini si a partidului sau.
20) Drepturile omului
(Germania), Germania Nazista. Majoritatea guvernelor din Europa au fost de acord ca trebuie supravegheate caile in care natiunile isi trateaza cetatenii. Procesele criminalilor de razboi la Nuremberg a aratat ca
21) Adolf hitler si al doilea razboi mondial
(Germania), Germania sa plateasca toate pierderile din timpul razboiului, deasemenea concesiona toate coloniile si unele teritotii germane.       Dupa razboi Hitler a fost recrutat in serviciul secret german,
22) Winston churchill
(Germania), germania fascista sa fie numit din nou Prim Lord al Amiralitatii.       La 10 mai 1940 ,dupa esecul fortelor anglo-franceze de a apara Norvegia si începutul invadarii Frantei de catre nazisti , mi
23) Iluminismul
(Germania), GERMANIA-Laocoon si Nathan intelptul -Lessing      ITALIA -Badaranii si Hangita -Carlo Goldonii      ROMANIA -Tiganiada-Ion Budai Deleanu
24) Razboiul din irak
(Germania), Germania ,Belgia care propun rezolvarea conflictului pe cale diplomatica.       Romania care a fost invitata sa adere la N.A.T.O. in anul 2004,in sedinta parlamentului din data de 13.02.2003
25) Romania in rastimpul dintre cele doua razboaie mondiale
(Germania), Germania (Bavaria) si Ungaria, unde pentru scurt timp a fost instaurata puterea muncitoreasca. Concomitent, guvernele marilor puteri ale Antantei - Marea Britanie, Franta, SUA si Japonia, colaborând c
26) Proiect turistic in republica polonia
(Germania), Germania 467 km      " Tarm: 528 km      " Clima: temperata, cu ierni friguroase, cetoase si cu precipitatii frecvente; veri blânde cu ploi frecvente si furtuni cu descarcari electrice, un ame
27) Camil petrescu - patul lui procust
(Germania), Germania în tara, unde a pornit afaceri cu mobila. Acest lucru a determinat aparitia la micul magazin detinut de doamna T. lui Fred Vasilescu, care i-a solicitat acesteia sa-i decoreze apartamentul.
28) Teoria zonei pivot (halford mackinder)
(Germania), Germania, atât de framântata dupa primul razboi.      Evenimentele din timpul celui de-al doilea razboi mondial au trezit, în cele din urma, interesul pentru ideile din opera lui Mackinder si în M
29) Capitalism contra capitalism - Michel Albert
(Germania), Germania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, Danemarca) garantează un venit minim. Pretutindeni în clipa de faţă, logica proprie capitalismului intră în conflict, într-un fel sau
30) Industria Constructoare de masini
(Germania), Germania,Franta,Spania,Italia, Coreea de Sud. Industria de automobile este una dintre cele mai inalt monopolizate. Printre celemai mari monopoluri se evedentiaza"General Motors" ", "Ford","Ch
31) Dimensiunea economica a inegrarii Romaniei in UE
(Germania), Germania, Franţa, Italia) a Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Cărbunelui si Otelului (CECO), care a intrat in vigoare la 23 iulie 1952. Prin urmare, Uniunea Europeana este rezul
32) Imaginarul Totalitarismului
(Germania), Germania(Adolf Hitler) si Italia(Benito Mussolini). Bazandu-se pe tehnologia moderna,statul de tip totalitar incepea ca o dictatura ce exercita intraga putere politica,insa nu se oprea acolo.
33) Gottlob Frege
(Germania), Germania .In 1869 s-a înscris la Universitatea din Jena unde a fost student timp de doi ani. Pentru inca doi ani a studiat matematica,fizica,chimia la Universitatea din Gottingen. Si-a petrecut între
34) Principalele probleme geopolitice si geostrategice contemporane
(Germania), Germania celui de-al treilea Reich, geopolitica, prin conceptul de 'spatiu vital', necesar statelor cu o populatie foarte densa, a servit ca element de justificare a expansionismului si rasismului. Te
35) Romania in timpul celui de-al doilea razboi mondial
(Germania), Germania unde fuseseră instruiți și echipați - și, din imediată apropiere, au fost trase numeroase gloanțe de revolver, omorându-l pe loc pe Armand Călinescu și pe agentul său de siguranță. Cu același
36) Teroarea hortysto-fascista din N-V Romaniei
(Germania), Germania, Ungaria. In septembrie 1939, Germania, condusa de ambitiosul conducator Adolf Hitler, declanseaza cel de-al doilea razboi mondial, aliata cu Italia, Japonia si Ungaria. Fiecare avea pretenti
37) Adolf Hitler
(Germania), Germania, Hitler a iniţiat izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial şi instituit exterminarea în masă a evreilor şi a adversarilor săi politici. Tinereţea: Vi
38) ENGELBERT HUMPERDINCK
(Germania), Germania, la 1 septembrie 1854. Prima sa compoziție muzicală a luat naștere după ce a început studiul pianului la vârsta de numai 7 ani. Primul contact cu opera
39) Drepturile omului - rezumat
(Germania), Germania Nazista. Majoritatea guvernelor din Europa au fost de acord ca trebuie supravegheate caile in care natiunile isi trateaza cetatenii. Procesele criminalilor de razboi la Nuremberg a aratat ca
40) Industria automobilelor in Europa
(Germania), Germania,Franta,Spania,Marea Britanie si Italia au produs,in aceasta ordine,peste 15 milioane de unitati(circa 30% din productia mondiala),mai mult decat SUA.Industia automobilelor s-a dezvoltat aici
41) Austria
(Germania), Germania.Austria are o suprafata de 83.858 kmČ si o populatie de 8.2 milioane de locuitori cu densitatea de 98 loc./kmČ.Capitala este Viena(1.5 milioane de locuitori).Se vorbeste limba germana iar mon
42) Poluarea Marii Negre
(Germania), Germania si Austria. In acelasi timp, vasele abandonate de-a lungul Dunarii si pe coastele Marii Negre reprezinta o sursa permanenta de poluare cu metale grele. Grav este faptul ca poluarea din Ma
43) Tratatul de la Versailles
(Germania), Germania şi Aliaţi la sfârşitul Primului Război Mondial. A fost negociat în timpul Conferinţei de Pace de la Paris care a avut loc
44) Al doilea razboi mondial
(Germania), Germania pretindea ca granitele si conditiile impuse prin tratatul de la Versailles ii sufoca dezvoltarea -Aceleasi dorinte de expansiune le manifesta si Italia
45) Alfred Nobel
(Germania), Germania, Franta si Statele Unite. La Paris are sansa sa lucreze in laboratorul unui chimist renumit in epoca, T.J. Pelouze. Aici il intalneste pe tanarul chimist italian Ascanio Sobrero, care, tre
46) Al doilea razboi mondial
(Germania), Germania ocupa Danemarca si in mai Norvegia -la 15 mai 1940 capituleaza Olanda -la 28 mai capituleaza Belgia -Franta este atacata prin m-tii Ardeni -la11-15 iun.Parisul este ocupat -la 22 iun.est
47) Nazismul
(Germania), Germania nazismul este interzis de lege, dar încă mai există grupări şi chiar partide neo-naziste (care însă sunt ilegale). Ideologia naţional-socialistă afirmă
48) Economia europei centrale
(Germania), Germania este tara cu cea mai dezvoltata economie din aceasta zona si datorita ritmului si amplorii d
49) Imperiu si papalitate
(Germania), Germania si nordul Italiei; cu toate acestea, imparatul era considerat un conducator crestin profan, precum si protectorul si aliatul papei. Lupta pentru putere Primii imparati ai Sfantului Imperi
50) Istoria Europei
(Germania), Germania. Secolul XX Dupa perioada relativ pacifica, tensiunile dintre puterile europene vor duce in 1914 la Primul Razboi Mondial. Pe de-o parte se aliaza Puterile Centrale -Germania si Austro-
51) Miscarea artistica a impreionismului
(Germania), Germania, reprezentanti ai impresionismului au fost Lovis Corinth si Max Liebermann, in Italia, Giorgio Boldoni, Simone Lega si altii, grupati sub denumirea Macchiaioli ("Mazgalitorii" ), in Danemarca
52) Adolf Hitler si nazismul
(Germania), Germania devenise o republica democratica, germanilor le erau impuse aceleasi conditii dure si razbunatoare. In consecinta, noua replica si-a inceput existenta cu dezavantaje importante. In primii ani
53) Romania, Basarabia si Transnistria in anii celui de-al doilea razboi mondial.
(Germania), Germania, care să prevadă acțiuni concrete ale armatei române în alianța cu trupele germane. În planurile de război ale Germaniei însă, România ocupa un loc deosebit. În cadrul operațiunii ,,Barbaross
54) Totalitarismul
(Germania), Germania înca din 1919. Ideologia nazistă a fost expusă în lucrarea "Mein Kampf" ("Lupta mea"), scrisă de liderul Partidului Național- Socialist, Adolf Hitler. Fundamentul ideologiei naziste îl con
55) Culisele Pactului Ribbentrop- Molotov
(Germania), Germania esta interesata, in mod deosebit, de soarta acestora Volksdeutsche.'' Tot din instruntiunile privind declaratia ambasadorului german la Moscova, von Schulenburg, mai citam :''Va rog
56) Martin Luther King
(Germania), Germania a fost începută de Martin Luther în 1517. El a încercat să reformeze Biserica Catolică medievala, dar datorit
57) Familia de Hohenzolern-Sigmaren
(Germania), Germania pentru a-l aduce in tara pe Principele Carol. Dupa o calatorie incognito plina de peripetii, cu trenul pe ruta Duseldorf-Bonn-Freiburg-Zurich-Viena-Budapesta, pe data de 8 mai 1866, Carol a a
58) Mata-hari
(Germania), Germania. Este condamnata la moarte si executata in zorii zilei de 15 octombrie 1917. Imbracata ca in zilele ei bune, se comporta cu demnitate si refuza sa fie legata la ochi. In asteptarea
59) Albert Einstein
(Germania), Germania. Chiar si teoriile sale stiintifice au fost ridiculizate in public, inclusiv teoria relativitatii. Cand Hitler a venit la putere in Germania, in 1933, Einstein s-a decis imediat sa emigrez
60) State federale
(Germania), Germania Regiunea Stuttgart Regiunea Stuttgart este a patra conurbație a țării. Este împărțit
61) Constituirea Romaniei Mari
(Germania), Germania si imperiul Austro-Ungar. La inceput si Italia se afla de aceasta parte , dar cu trecerea timpului legaturile s-au racit, insa s-au itarit relatiile de apropiere cu Bulgaria si cu Turcia. De
62) Eutanasia
(Germania), Germania și s-au creat asociații de luptă în acest sens. În anul 1903 circa o mie de medici din Asociația Medicală Americană cereau eutanasia pentru bolnavii de cancer, pentru tuberculoșii gravi și p
63) Romania in perioada neutralitatii
(Germania), Germania si Rusia, cu toate implicatiile lui istorice si actuale. Dimensiunile luate de conflict ii schimbau si forma, indreptand o reconsiderare a situatiilor. Singur, Petre Carp se uni in totul cu p
64) Romantismul
(Germania), Germania in prima parte a secolului trecut, ca opozitie la clasicism. Romanticii preconizau o literatura inspirata din realitatile nationale, din traditii folclorice, din istorie si chiar
65) Renasterea politica in Europa Centrala si Orientala
(Germania), Germania si Austria se vor instala pe domeniile confiscate, autonomiile naționale vor fi suprimate, libertatea religioasa abolita, iar curtea – transferata definitiv la Viena, o situație care va
66) Administratia sovietica in judetul Cluj
(Germania), Germania și Italia țării noastre. În urma pierderilor teritoriale din vara anului 1940 regele Carol al doilea este înlocuit cu fiul său Mihai, la conducerea țării fiind numit mareșalul Ion Antonescu c
67) Tratatul de la Versailles
(Germania), Germania era obligata sa renunte la 13% din teritoriul detinut inainte de razboi. Silezia Superioara, o regiune importanta din punct de vedere economic, a fost cedata nou createi Polonii, care a primi
68) Revolutia rusa
(Germania), Germania intr-un tren blindat, pentru a ajunge in tara lor prin Finlanda. Dupa sosire, Lenin a incercat sa-i convinga pe ceilalti bolsevici sa pregateasca o insurectie, pentru ca apoi sa preia pute
69) Frederic II sau cel Mare
(Germania), Germania si Franta pentru dominatie continentala si de aici la inceputul unei noi epoci in istoria Europei.
70) Aluminiu si Hans Christian Oersted
(Germania), Germania, unde a făcut cunoștință cu savanți de renume. După întoarcere, a fost numit profesor de fizica și chimie la Universitatea din Copenhaga, unde a continuat să predea, cu unele întreruperi, apr
71) Lucrare practica la intreprinderia Moldcarton
(Germania), Germania,Slovenia chimicate din Polonia,Germania. În anul 2003 a fost cumpărat utilaj modern din Austria pentru controlul automatizat si comandă a procesului tehnologic. 2.Organigrama întreprider
72) Serviciul diplomatic in Republica Moldova - eseu
(Germania), Germania ;Franta ;Belgia ;Italia ; Turcia ;Statul Israel si China), si patru reprezentante permamente pe linga organizatiile internationale (O.N.U.,Consiliul Europei, O.S.C.E.si pe linga organizatii
73) Wolfgang Ernest Pauli
(Germania), Germania in 1938 l-a facut un cetatean german, fapt devenit dificil dupa izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial in 1939. S-a mutat in America in 1940, cand a devenit profesor de fizica teoretica
74) Tranzactionarea reasigurarii
(Germania), Germania Elveția, SUA, Italia, Marea Britanie, Franța. (b) Departamentele de reasigurare ale societăților de asigurări. În majoritatea statelor, o societate de asigurări poate să subscrie reasigură
75) Zone de cultura la par
(Germania), Germania (2400 ha) in Africa de Sud (6600 ha), in America de Nord, S.U.A. (16600 ha) si Canada (5000 ha). In ceea ce priveste sortimentul cultivat in principalele tari producatoare din Europa, ce
76) Cauzele si caracterul celui de-al doilea razboi mondial
(Germania), Germania debarca in Norvegia chiar daca cu o zi inainte Aliatii minasera apele Norvegiei -tot la 9 aprilie germanii dau un ultimatum regelui Christian al-10-lea al Danemarcei -Consiliu
77) Al doilea razboi mondial - aspecte generale
(Germania), Germania din punct de vedere militar aproape la zero, si au reorganizat Europa si lumea dupa cum li s-a parut potrivit. Pe parcursul anilor 20 s-au facut multe tentative de a realiza o pace stabila.
78) Holocaustul in Europa
(Germania), Germania,in care erau trimisi , dupa un examen sumar, acei purtatori de tare care erau in acelasi timp guri inutile.Dupa unele tatonari, procedeul adoptat a fost asfixierea cu oxid de carbon; din toam
79) Craciunul copiilor - power point
(Germania), Germania. Pentru mamaia, o nouă bicicletă fiindcă a ei e stricată și pentru tataia, fiindcă e mort aș vrea ca voi doi să va duceți și să îi puneți la mormânt câteva flori frumoase. Și aș mai vrea, dac
80) Japonia - prezentare generala
(Germania), Germania.
81) Viata lui Adolf Hitler
(Germania), Germania, era München. După ce ancheta privind dezertarea sa din serviciul militar austriac, la Salzburg în Austria, oraș apropiat de München, folosindu-se de talentul său oratoric, Hittler a reuș
82) Turismul in Europa
(Germania), Germania, Austria ; - cele mai mari si renumite catedrale din lume : Sf. Petru din Vatican, Notre-Dame din Paris, Westminster din Londra, catedralele din Koln ( Germania ) si Sevilla ( Spania ), Va
83) Totul despre Albine
(Germania), Germania de Vest. Aceasta fosila se estimeaza ca ar fi trait acum 22-25 milioane de ani. Exemplarul descoperit seamana cu genul Apis dorsata, dar este mult mai mic, cam de dimensiunile actualei melife
84) Politica externa si de Securitate comuna a Uniunii Europene
(Germania), Germania în anii 50 când, pentru a permite acest lucru, Franța, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg și Olanda au inventat proiectul Comunității de Apărare Europene, inițiind crearea unei a
85) Holocaust
(Germania), Germania decât ca oaspeți, nu aveau drepturi politice, nu puteau fi considerați ca cetățeni ai țării. Ei susțineau că "rasa" este determinată de "sânge". "Rasa germană" este o rasă de "domni". Ea treb
86) Fluviul Rin
(Germania), Germania. Acum cursul raului este compus din „Rinul anterior” cu punct de izvorare langa Oberalppass, Masivul Gotthard (Elvetia) si din „ Rinul posterior” cu punct de izv
87) Romantismul - sfarsitul secolului al XVIII-Iea si inceputul secolului al XIX-Iea
(Germania), Germania.Din aceasta perioada dateaza primele sale lucrari:4 piese pentru pian,op.1,4 cantece pentru pian,op.2,un cvartet de coarde,o fuga,dedicata compozitorului Niels Gade. Activitatea s
88) Sugestopedia, metoda holistica de superinvatare
(Germania), Germania), în metoda lui Alfred Tomatis sau a lui Jean Coureau (Franța), în sistemul lui Jacques de Coulon (Elveția) sau chiar în programul de tehnici autogene elaborat de sovieticul
89) La tiganci
(Germania), Germania si vanduse tot ce avea impreuna cu sotul ei. El cere explicatii vecinilor care ii spun ca Gavrilescu a fost dat disparut de mult timp, din aceasta cauza sotia sa s-a mutat. Socat de tot ceea
90) Principii si probleme ale rezolvarii statistice
(Germania), Germania prin Statisstiches Bundesamt care dispune de un quasimonopol. Ca sistem relativ deconcentrat este cunoscut sistemul englez reprezentat de Central Statistical Office care este un organism foar
91) Negocierea unui contract
(Germania), Germania valuta platii a fost stabilita de comun acord ca fiind marca (si datorita stabilitatii relative acestei valute comparativ cu dolarul). Dupa ce firma Mondostar a identificat sau a fost con
92) Management Public
(Germania), GERMANIA – Cologne Germania este republica federala, ceea ce ii confera anumite caracteristici, cum ar fi: o structura administrativa de tip policentric, un sistem de cooperare la nivel federal
93) Motivatii de expansiune pentru corporatiile transnationale
(Germania), Germania spre Statele Unite de catre BASF, o firma germana aflata sub presiunea miscarilor ecologiste in tara de origine. Investitiile de evadare au ca emitent firme din tari ale caror guverne apli
94) Incipit vita nova - Autobiografie Mircea Eliade
(Germania), Germania pentru a se intalni cu Gh. Racoveanu si parintele Popan. Se reintorc la Paris si isi reincepe lucrul la roman, dar este coplesit de tristete pentru ca isi da seama ca toti eroii sai din roman
95) Piata fortei de munca - analiza globala
(Germania), GERMANIA: Descentralizare: Pregatirea profesionala initiala este repartizata intre doua agentii de instruire (sistem dual): Legea federala guverneaza instruirea initiala in cadrul intreprinderii si s
96) Posibilitati de perfectionare a impozitului pe venitul global
(Germania), Germania, Austria, Belgia, Canada, Finlanda, Franța, Țările de Jos și Marea Britanie salariații pot câștiga cam de două ori venitul mediu pe economie înainte ca să plătească impozitul la c
97) La Tiganci de Mircea Eliade - nuvela fantastica
(Germania), Germania. Gavrilescu este convins ca toate necazurile sale suntr cauzate de tiganci si porneste sre cladirea lor. Este insotit de un birjar care in tinerete a fostr dricar. Din nou este intampin
98) Caracterizarea lui Gavrilescu
(Germania), Germania la rude, dup ace Gavrilescu dispare. Caracterizarea lui Gavrilescu.Personajul lui Mircea Eliade nu s-a realizat nici in plan social sau uman. El nu a avut urmasi si nici nu a reusit sa se
99) Formele de privatizare in Republica Moldova
(Germania), Germania, Japonia. Chiar și pentm aceste țări a devenit problematică susținerea economică a întreprindenlor de stat. De exemplu, o dată cu instaurarea la putere a premierului Margaret Thatch
100) Casele de economii si cooperatia de credit
(Germania), Germania , Franța și alte țări . Casele de economii și cooperativele de credit ocupă în cadrul sistemului bancar un loc important în toate țările europene . Un caz deosebit îl rep
101) Boala Aujeszky actualitati si perspective privind eradicarea
(Germania), Germania vaccinurile Aujeszky deletate au fost introduse printr-un program început în 1989. După 10 ani de eforturi intense, de la 2000 de exploatații infectate s-a reușit reducerea la num
102) Arta si Stiinta secolului XX
(Germania), Germania și Perre Heun în Franța au fost pionierii muzicii electronice: mai târziu Pierre Boulez și-a înființat centrul său din Paris, pentru a face cercetări în electronica și
103) Orzul
(Germania), Germania (5063). Dinamica suprafețelor și producțiilor la orz și orzoaică la noi în țară este prezentă în tabelul 1.3.5. (Anuarul statistic al României, 1996). Datorită importanț
104) Arta si Stiinta secolului XX
(Germania), Germania au dezvoltat un stil specific numit Bauhause. Stilul a aparut in Weimar in 1919. Alungati din Germania nazista, arhitectii germani au luat cu ei in SUA stilul lor de modernism, unde acesta a
105) Stadiul agriculturii ecologice in Romania
(Germania), Germania, Elveția, Olanda și Italia. Pe piața internă se comercializează mai mult brânzeturile fabricate de S.C. Dorna Lactate și S.C. Camylact din Vatra Dornei. Suprafețele cultivate &icir
106) Gustave Courbet
(Germania), Germania în 1856 unde a fost bine primit de comunitatea artistilor. Până în anul 1850 a devenit liderul de neclintit al unei noi generatii Franceze realiste. A pictat tot felu
107) Joc secund de Ion Barbu
(Germania), Germania) pentru a-și continua studiile. După trei ani, în care a făcut multe călătorii prin Germania, ducând o viață boemă, se întoarce în țară.
108) Nicolae Titulescu
(Germania), Germania, dându-și seama de pericolul pe care-l reprezenta acesta pentru România (ca și pentru alte state europene), Titulescu a depus o vie activitate în direcția întăririi co
109) Caile de comunicatie si transporturile
(Germania), Germania Porturile maritime sunt legate de interiorul continentului prin sosele,cai ferate sau cai fluviale. Cel mai mare port este Rotterdam,din Olanda. Prin pozitia sa,la varsarea Rinului in Marea N
110) Alpii
(Germania), Germania - Alpii Otztal, Alpii Zillertal, Alpii Norici si Alpii Carnici - Austria si Italia - Alpii Austriei si Alpii Stirici - Austria - Alpii Iulieni - Italia si Slovenia Limite grografiece:
111) Panait Istrati
(Germania), Germania si Austria, unde tine conferinta „Artele si umanitatea de azi”, de mare rasunet dar si pentru a-si ingriji sanatatea. Un timp sta in Olanda, la prietenul sau, scriitorul A. M. De
112) Munchendoc
(Germania), Germania, orasul Munchen, cu o populatie de 2 200 000 locuitori, este o combinatie bogată de intreprinderi industriale cu si
113) Conferinte si tratate
(Germania), Germania, Bulgaria, Turcia) și Rusia.Acest tratat cuprinde 13 articole și anexe cu acorduri suplimentare, privitoare la : tarife vamale, taxe pe mărfuri, schimb de prizonieri, repararea daunelor .
114) Plan de afaceri al S.C. Monbrand Oil S.R.L.
(Germania), Germania, Moldova, Ucraina și Rusia); - turiștii, care vizitează zona și împrejurimile orașului Huedin (Munții Apuseni cu Masivul Vlădeasa; casa memorială „Octavian Goga” de la Ciuc
115) Natura conceptului de totalitarism - Hannah Arendt
(Germania), Germania este aceea care doarme.
116) Despre Austria
(Germania), Germania, Cehia, Ungaria, Slovacia si Slovenia Clima: Temperata calda, montana in Alpi. Temperaturile medii: in ianuarie intr 10 si -30C, in iulie intre 160 si 190C . Clima este mai calda ion zo
117) Energia
(Germania), Germania, Franta si Italia. Germania este un mare importator de gaz (78% din necesar în 1994) adus mai ales din Rusia, și petrol (99% din necesar). Germania este, în același timp, un imp
118) Arealul pontic in anii celui de al doilea razboi mondial
(Germania), Germania ar putea fi păcălită prin manevre diplomatice și a dispus efectuarea unor demersuri de convingere a Sofiei să accepte garanțiile sovietice și o prezență militară sovietică în Bulgaria,
119) Disparitia Cehoslovaciei 1939 si impactul asupra evolutiei relatiilor internationale din Europa Centrala
(Germania), Germania, pentru a discuta despre conflictul din regiunea sudetă. Șeful celui de al III-lea Reich duce aici o bătălie care era câștigată dinainte. În negocierile de la Mûnchen, cei patru l
120) Raurile din Romania
(Germania), Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, Bulgaria, România, Republica Moldova și Ucraina) și are afluenți în alte 7 țări. Trece prin 4 capitale de stat: Vien
121) Beermaster S.A
(Germania), Germania si Cehia.Astfel putem deduce faptul ca vara dinamica de vinzari si producere este mai inalta find intrebata pe piata de desfacere astfel iarna aceasta dinamica se micsoreaza cu 30%, deci prod
122) Primul razboi mondial
(Germania), Germania să-și poată transfera forțele pe frontul de est, contra Rusiei (care se mobiliza mai lent). În loc de o invazie directă a Franței dinspre est, strategii germani considerau că era ma
123) Etica in afaceri Coca Cola
(Germania), Germania, Austria, Republica Ceha, Polonia, Slovacia, Ungaria, Romania si Bulgaria. Produsele de o mai proasta calitate erau destinate A©noilorA>> state membre UE. Produsele de calitate infer
124) Al doilea razboi mondial - campanii militare in Europa 1939-1942
(Germania), Germania. b) Desfasurarea razboiului Al Doilea Razboi Mondial s-a desfasurat in perioada 1939-1945. Germania incheiase un pact de neagresiune cu Poloniar, iar Polonia a incheiat cu Anglia si Fran
125) SC Remar SA
(Germania), Germania); •Certificarea calificarii de sudor si certificarea procedurilor de sudare cu un organism international omologat (ISIM Timi?oara); •Continuarea programul RG de reconstructie a
126) Adolf Hitler
(Germania), Germania ultimilor ani. Armistitiul din 1918 si Tratatul de la Versailles trebuiau reconsiderate, iar teritoriile pierdute trebuiau retrocedate Germaniei. Dar nationalismul lui Hitler cerea ceva mai m
127) Analiza SC Arctic SA Gaesti
(Germania), Germania, Republica Moldova, Olanda, Islanda, Cipru, Spania, și Portugalia. Activitatea de export desfășurată de firmă în decursul anilor a condus la stabilirea cu partenerii externi a
128) Sistemul Bancar European in conditiile monedei unice
(Germania), Germania, Luxemburg, Olanda și Marea Britanie. Deasemenea băncile aveau restricții în desfășurarea unor activități de intermediere în valori mobiliare în Danemarca, Spania, Franț
129) Datoria Publica
(Germania), Germania si Marea Britanie, iar dintre tarilor in curs de dezvoltare- Sri Lanka, Turcia, Marocul si India. Acest din urma indicator-raportul dintre datoria publica si produsul intern brut-trebuie p
130) Mecanisme de decizie in Uniunea Europeana
(Germania), Germania, Italia, Luxemburg și Olanda; - Prima extindere: 1973 - Danemarca, Irlanda, Marea Britanie; - A doua extindere: 1981 – Grecia; - A treia extindere: 1986 – Portugalia, Spania;
131) Sanctionarea infractorilor minori in dreptul penal european
(Germania), Germania, încă de la începutul secolului XX, s-a adoptat un regim special al delincventului minor față de cel major. În Germania, regimul penal al minorilor este integrat înt-u
132) Studiu de caz la Arctic Gaesti
(Germania), Germania. Calitatea produselor Arctic a sustinut exportul, compania avand în aceste tari parteneri de afaceri pe termen lung. Conform cu standardele ISO 9001, sistemul de calitate al compani
133) Braila hidrologie
(Germania), Germania) sub forma a două râuri numite Brigach și Breg ce izvorăsc de sub vârful Kan-del (1241m), și se unesc în Donaueschingen (678m) în curtea castelului Fürstenberg. D
134) Management intercultural
(Germania), Germania, a asemanat coruptia, ruginii: initial se manifesta pe ici pe colo, iar mai apoi se extinde pretutindeni. Acesta declara: "Oricat se bat guvernantii cu pumnii-n piept, coruptia in sectorul pu
135) Triumful si declinul fascismului italian
(Germania), Germania in septembrie 1939. Razboiul a dezvaluit ineficienta Italiei, iar trei ani de razboi au adus caderea lui Musolini si a partidului sau.
136) Referat-Nationalism-si-socialism
(Germania), Germania Germania a fost unita in 1871, ca urmare a razboiului franco-prusac, iar ea a devenit rapid una dintre cele mai puternice puteri economice si militare in Europa. Din 1871 - 1890, Germania a
137) Comertul exterior al Romaniei
(Germania), Germania si Italia, adaugindu-li-se noi parteneri importanti precum Anglia, Belgia, Cehoslovacia, Franta si Statele Unite ale Americii. Politica comerciala a Romaniei a fost in perioada interbelic
138) Diversificarea produselor si serviciilor bancare la o banca
(Germania), Germania ). Daca avem in vedere functiile pe care le indeeplineste un card vom intalni: 1. -card de credit; cele mai populare sunt VISA si MASTERCARD, ambele puse in circulatie de bancile e
139) Razboiul Rece
(Germania), Germania Occidentala) fata de cursul politicii din tarile unde s-au instaurat dictaturi totalitare, ca expresie a extinderii sferei de influenta sovietica. Aliatii de pana mai ieri, americanii, en
140) Secolul XX intre democratie si totalitarism
(Germania), Germania de Vest sau in Austria a cetatenilor statelor comuniste (Cortina de fier, inca din 1946). Un element aparte a acestei frontiere - care a devenit si un simbol al divizarii Europei - l-a re
141) Joseph Stalin
(Germania), Germania si Austria iar Ungaria si Polonia erau practic sub ocupatie militara, desi formal, mai tarziu, erau tari aliate. Guverne pro-sovietice au fost aduse la putere in Romania, Bulgaria si Cehoslov
142) Turism international in spatiul Europa Centrala
(Germania), Germania anul 2008 a adus cele mai mari incasari turistice internationale, iar anul 1990 cele mai mici. In cadrul UE germanii sunt poporul care calatoresc cel mai mult: 80% dintre germani au realizat
143) Al Doilea Razboi Mondial
(Germania), Germania, ceea ce a dus la declaratiile de razboi ale Frantei si Angliei doua zile mai tarziu. Alte date luate in calcul sunt 7 iulie 1937, (invazia japoneza in China, care a fost inceputul celui
144) Secolul XX intre democratie si totalitarism
(Germania), Germania conceptul care guverna era:"rasa germana,o rasa pura",iar celalalte rase trebuia sa dispara.
145) Plan de marketing atelier tamplarie
(Germania), Germania, la intoarcerea in tara am observat dezvoltarea rurala a comunelor din judetul Bistrita-Nasaud. Am considerat o oportunitate deschiderea unui atelier de debitat si prelucrat material lemnos s
146) Muntii Alpi
(Germania), Germania, Austria, Elvetia, Franta, Monaco, Italia, Slovenia si Lichenstain. Alpii fac parte dintre lanturile muntoase cu caracteristici alpine pronuntate, deoarece se ridica la inaltimi care depasesc
147) Obiceiuri la romani
(Germania), Germania, Franta si Olanda celebreaza ziua de 6 decembrie ca o srabatoare religioasa si ofera cadouri copiilor si saracilor. Cand coloniile olandeze au calatorit in America, au adus cu ele un episcop
148) Jurnalul Annei Frank
(Germania), Germania hitlerista. In februarie 1941 nazistii au intreprins primele deportari ale evreilor din Olanda. Incepand din acel moment, Otto Frank a inceput sa pregateasca ascunzisul pentru sal
149) Cadrul general al Constitutiei Uniunii Europene
(Germania), Germania, Italia si Marea Britanie. O alta tabara a fost cea a statelor mici, care doreau ca procentele necesare pentru adoptarea unei legi sa fie 50% din state, intrunind 50% din populatie. In fi
150) Magazinele Tesco si Kenvelo
(Germania), Germania, Ungaria, Israel, Bilgaria, Rusia, Austria, Marea Britanie, Lituania, Belarus, Albania, Latvia, Estonia, Malta, Ucraina, Serbia si Romania In Romania, firmea avea 39 de magazine in 20 de jud
151) Economia daneza
(Germania), Germania masoara 68 km. Regatul Danemarcei mai cuprinde, de asemenea, Insulele Faroe si Groenlanda.Administrativ, tara este impartita in 14 tinuturi (amter) si 275 autoritati locale (kommuner). Copenh
152) Fundamentarea si realizarea veniturilor la Apa Vital
(Germania), Germania). Serviciile Intreprinderii Comunale Apa-Canal-Bai Iasi au fost preluate de Grupul Intreprinderilor de Gospodarie Comunala si locativa Iasi. Regia Autonoma Judeteana Apa Canal Iasi se i
153) Analiza comunicarii din perspectiva sociologiei
(Germania), Germania, la inceputul anilor treizeci, in jurul grupului de la Frankfurt, ia nastere un curent de gandi
154) Pregatirea tehnica in jocul de fotbal la debutanti
(Germania), Germania - a oficiat fotbalul feminin in 1970 si are peste 520 de mii jucatoare legitimate ce activeaza in peste 3000 de echipe. Campionatul national cuprinde doua serii a cate 11 echipe. Pentru fetit
155) Politici si strategii de conservare a biodiversitatii in Romania
(Germania), Germania. Intre anii 1920-1938 s-a raspandit rapid in Europa de nord, apoi a ajuns si in lacul Erie, in delta fluviului Missisipi si California (SUA). In Marea Mediterana a fost semnalata prima oa
156) Fondatorii Uniunii Europene
(Germania), Germania - primul de dupa cel de-al doilea razboi mondial. A reusit apropierea tarii sale de Franta, punand alaturi de Charles de Gaulle bazele aliantei franco-germane, care a constituit nucleul Un
157) Holocaust
(Germania), Germania. Victimele si numarul mortilor Evreii Dupa 1945, cifra cel mai des folosita pentru numarul de evrei ucisi a fost cea de sase milioane. Centrul de comemorare al Holocaustului, Autoritate
158) Analize si tendinte in turismul international - studiu de caz Belgia
(Germania), Germania si Luxemburg iar in sud si sud-vest, cu Franta. Impreuna cu Olanda si Luxemburg, aceasta tara formeaza Tarile de Jos. Are aproape 280 km (mai exact, 277 km) lungime, masurata de la sud-est sp
159) Actul capitularii Germaniei
(Germania), Germania Nazista, controlul armatei era impartita intre OKW si OKH. Pana in 1945, OKW a controlat toate fortele germane de pe toate teatrele de lupta, cu exceptia celor de pe frontul de rasarit, care,
160) Notiuni generale de desen tehnic
(Germania), Germania, "JIS" pentru standardele japoneze, etc. Normele internationale elaborate de organizatia mentionata sunt identificate prin prefixul "ISO". Standardele romanesti au indicativul SR, iar cele
161) Federatia Rusa ppt
(Germania), Germania la Brest-Litovsk prin care Rusia pierde Polonia, Ucraina, Tarile Baltice si Finlanda. Urmeaza pana in 1922 un razboi civil atroce pe care bolsevicii reusesc sa-l castige in ciuda ajutorului d
162) Consolidarea bolsevismului
(Germania), Germania expune, pentru prima oara, ministrului Roman de la Berlin, Petrescu Comnen, oferta Germaniei catre Romania: Garantia tuturor granitelor noastre, inclusiv cele cu Uniunea Sovietica si cu Ungar
163) Atacarea Poloniei
(Germania), Germania a ocupat 187.000 km2 si URSS 200.000 km2;in 1939 a avut loc un conflict intre URSS si Finlanda generate de dorinta lui Stalin de a cuceri noi teritorii;la 30 noiembrie 1939 Armata Rosie invad
164) Orientarea catre client
(Germania), Germania, Japonia sau de oriunde aiurea. in tarile cu economie dezvoltata, conceptul a capatat, de cateva decenii, caracter de dogma. Daca in anii capitalismului salbatic se producea masiv orice si pr
165) Dimitrie Leonida - Evocare
(Germania), Germania, in conditii materiale precare. Inchiriase o odaitamodesta pe care iarna o incalzea numai seara cu brichete de carbine, platite cu bucata. Manca numai la cantina si cate o singura masa pe zi.
166) Patul lui Procust
(Germania), Germania in tara, unde a pornit afaceri cu mobila. Acest lucru a determinat aparitia la micul magazin detinut de doamna T.
167) Constitutia de la 1948 si efectele sale
(Germania), Germania) la 23 august 1944(tara eliberata integral la 25 octombrie 1944 , republica populara la 30 decembrie 1948); Bulgaria avand guvern liber la 9 septembrie 1944, republica populara la 15 septembr
168) Evolutia economiei Romaniei dupa 1990
(Germania), Germania si Italia;relatii comerciale cu : China, Turcia, Coreea , Iran, SUA si Egipt.Relatiile economice externe au fost afectate de cresteri inregistrate de importuri si de evolutia nefavorabila a
169) Razboiul antisovietic si implicarea Romaniei in acesta
(Germania), Germania nu vrea haos ci control total In raspunsul sau, Schulenburg a spus ca in toamna anului trecut Germania a declarat ca "ea nu are interese politice in Basarabia, ci numai interese economice,
170) Inceputul razboiului, atacarea Poloniei
(Germania), Germania a ocupat 187.000 km2 si URSS 200.000 km2-in 1939 a avut loc un conflict intre URSS si Finlanda generate de dorinta lui Stalin de a cuceri noi teritorii -la 30 noiembrie 1939 Armata Rosie inv
171) Reforma religioasa
(Germania), Germania, ea detinea o treime din suprafata arabila, iar englezii erau profund nemultumiti de sumele foarte mari trimise la Roma. Curia papala se transformase intr-o uriasa masina de stors bani, desti
172) Al Doilea Razboi Mondial in Asia
(Germania), Germania, aliatul apropiat al Japoniei, a semnat un tratat de neagresiune cu Uniunea Sovietica. Aceste doua incidente au discreditat armata japoneza, avantajul fiind acum de partea marinei. In septemb
173) Voltaire (1694-1778)
(Germania), Germania in 1753. Dupa ce a plecat din Germania, s-a stabilit la o mica mosie de laanga Geneva, unde era la adapost atat regele francez, cat si cel prusac. Insa din cauza ideilor lui liberal
174) Tinerii si criminalitatea
(Germania), Germania, etc.Educatia din Romania nu pune accent mare pe educatia civica si morala a tinerilor, iar profesorii sunt rareori interesati de problemele elevilor. Problemele de civica sau morala sunt inc
175) Anglia in al doilea razboi mondial
(Germania), Germania nu vor fi in stare sa reziste armatelor aliate, care vor avea atunci suprematia totala in aer si pe mare. In ceea ce priveste Europa un atac frontal in 1942 parea imposibil. O debarcare efect
176) Evolutii culturale si spirituale in secolul XX
(Germania), Germania, imediat dupa incheierea razboiului Walter Gropius a fondat curentul Bauhaus care preconiza o estetica functionala, suprimand orice distinctie intre arta si artizanat, incurajand artistii sa
177) Ferdinand
(Germania), Germania pentru a-si continua studiile liceale si universitare. In 1889, dupa terminarea Universitatii din Lipsca si a Scolii Superioare de Stiinte Politice si Economice din Tubingen, Principele s-a s
178) Invadarea sud-estului Europei
(Germania), Germania pactul de aderare la puterile fasciste numit "pactul Tripartit" -inca din luna noiembrie se aflau pe teritoriul tarii noastre se aflau peste 22.000 de militari hitleristi , numarul lor cresc
179) Agresiunea germana in vest
(Germania), Germania a dezlantuit ofensiva de-a lungul intregii frontiere cu Belgia , Olanda , Luxemburg si Franta -insuficienta colaborare a acestor armate si a proastei echipari au dus la infrangerea lor -l
180) Politica-expresia desavarsita a iudaismului
(Germania), Germania,Reichul a avut un impact imediat.Scopul sau a fost acela de a reuni sub un singur imperiu,asemeni Imperiului Roman toata populatia alba de pe intinsul Europei si al Americii.Era cat se poate
181) Agresiunea germana in vest
(Germania), Germania a dezlantuit ofensiva de-a lungul intregii frontiere cu Belgia , Olanda , Luxemburg si Franta \r\n\r\n-insuficienta colaborare a acestor armate si a proastei echipari au dus la infrangerea lo
182) Resursele extraatmosferice si atmosferice
(Germania), Germania, Franta, Sua, Japonia, Australia, etc. la noi in tara energia eoleana poate fi valorificata in zonele de Campie, de litoral si montane. Soarele este una dintre miliardele de stele, dar
183) Romania intre Puterile centrale si Antanta
(Germania), Germania a semnat armistitiul si astfel s-a pus capat razboiului. La 1 august 1914 a izbucnit primul razboi mondial, dezlantuit de catre puterile imperialiste pentru impartirea sferelor de influenta a
184) Europa in primul razboi mondial
(Germania), Germania a inapoiat Frantei Alsacia si Lorena si a pierdut toate coloniile pe care le-a avut inaintea izbucnirii razboiului. Alte state care au devenit independente in urma razboiului au fost Letonia,
185) Macroeconomie
(Germania), Germania si Italia, cu ponderi intre 15% si 16%. De asemenea, Franta este principalul producator european, intr-o serie de sectoare agricole, respectiv: cereale, vin, productia animala - bovine si p
186) Decizie si control in managementul international
(Germania), Germania si tarile nordice se caracterizeaza prin accentul pus pe calitatea productiei si pe aspectele tehnice, si mai putin pe aspecele mamageriale. In aceste conditii, decizia este cu preponderenta
187) Secolul al XX-lea, secolul integrarii si globalizarii
(Germania), Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg si a cuprins apoi alte sapte state printer care Italia (1998), Spania si Portugalia(1991), Grecia (1992), Austria (1995), DAnemarca, Suedia si Finlanda(1996) si Isl
188) Criza economica mondiala 1929 1933
(Germania), Germania, aceasta criza a oprit dramatic perioada de prosperitate a Germaniei, existau milioane de someri, salariile si pensiile au fost reduse la jumatate.La fel si statele din Estul si Centrul Europ
189) Imperiile coloniale la sfarsitul secolului XIX
(Germania), Germania si Turcia, fiind infrante, si-au pierdut imperiile.
190) Costul celui de-al Doilea Razboi Mondial
(Germania), Germania pentru a lucra in fabricile sale. multi dintre muncitori sclavi erau infometati pana la moarte. Germanii de asemenea au epuizat intr-un mod dur resursele tarii lor ocupate ca Franta si Tarile
191) Religia vremurilor noi
(Germania), Germania care cunosc in aceasta epoca procesul disolutei autoritatii, proces care in regiunile mai occidenAZtale fusese incheiat inca din prima treime a secolului a] Xl-lea. Sistemul feudal insa, baza
192) Sensuri ale culturii in antropologia culturala
(Germania), Germania AZ Franta) a cunoscut un destin aparte dupa publicarea de catre un englez - Charles Darwin AZ a doua carti care au influentat masiv stiintele sociale la inceputul lor, este vorba despre "Orig
193) Selectia profesionala in cadrul organizatiilor
(Germania), Germania la Dresda un laborator psihotehnic pentru selectia personalului feroviar, iar la Berlin unul pentru selectia vatma
194) Originea si evolutia Limbii Romane
(Germania), Germania sau Australia. Peste 3 000 000 de vorbitori de romana locuiesc legal in Europa si America de Nord. Romana este una dintre cele cinci limbi in care sunt oficiate servicii religioase in stat
195) Monarhiile din Uniunea Europeana
(Germania), Germania (singurul vecin terestru), la sud-vest de Suedia, si la sud de Norvegia.Danemarca se afla la limita dintre Marea Baltica si Marea Nordului, si e formata dintr-o peninsula numita Iutlanda egat
196) Formularea strategiei de afaceri in context European
(Germania), Germania sau Telecom Italia din Italia; -o ferma din Estul Angliei, puternic mecanizata; -o firma transnationala cum este Volkswagen, cu fabrici in Germania VW si Audi), Spania (Seat), Cehia (Skod
197) Curs euromarketing
(Germania), Germania si tarile Benelux(comunitate pilot)- sub presedentia francezului Jean Monet; -1957- Tratatul de la Roma - bazele CEE, viitoarea Piata Comuna, la care a aderat si Italia;
198) Craciunul in tarile lumii
(Germania), Germania, traditiile de Craciun sunt foarte variate. Cadourile de Craciun (Bescherung) se dau in seara d
199) Razboiul cel Mare
(Germania), Germania dupa 1870, a cauzat o imensa crestere a productiei in fiecare tara, aceasta ducAnd la o nevoie de o piata de desfacere straina. Principalul camp al dezvoltari economice era Africa, si in aces
200) 10 motive pentru ca Rusia sa-si piarda increderea in SUA
(Germania), Germania si Rusia. Pretextul invocat de Washington au fost armele de distrugere in masa detinute de regimul Saddam Hussein si colaborarea acestuia cu organizatii teroriste. Ambele acuzatii s-a
201) Ferdinand I - Regele Marii Uniri
(Germania), Germania, la ceremonie au asistat si fratele sau, Leopold, impreuna cu cei doi fii - Carol si Ferdinand. Dupa cinci ani (1886), Ferdinand a vizitat din nou patria adoptiva a unchiului sau, cand Regele
202) Despre Ferdinand
(Germania), Germania pentru a-si continua studiile liceale si universitare. In 1889, dupa terminarea Universitatii din Lipsca si a Scolii Superioare de Stiinte Politice si Economice din Tubingen, Principele s-a s
203) Dezvoltarea economica a Tarii Romanesti
(Germania), Germania spre Marea Neagra, spre rasarit si spre Bizant. In jurul fiecarui oras, cat de cat important, luara fiinta cate o suburbie cu o piata locala si cu ateliere mestesugaresti. Izvoarele mentionea
204) Vasalitatea
(Germania), Germania renana si suaba. Perioada cand aceasta legatura cunoaste cea mai mare inflorire este cuprinsa intre secolul X si secolul al XII-lea [4].
205) Organizarea bugetara in Romania
(Germania), Germania incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Astfel s-a trecut la organizarea bugetara , gospodariei financiare" a statului dupa anumite reguli si la supunerea acesteia controlului
206) Managementul micilor afaceri
(Germania), Germania au evidentiat ca 60-70 la suta din oferta locurilor de munca in ultimii ani, provine din sectorul firmelor mici si mijlocii. Un studiu efectuat recent la Institutul de Economie Mondiala di
207) Dimensiunea europeana a managementului personalului organizatiei
(Germania), Germania. In Belgia, Grecia si Luxemburg, votul este obligatoriu. Numarul de locuri ce ii revine fiecarui SM in PE este stabilit in functie de populatia SM respectiv, pe baza unui sistem de proportio
208) Functionarul public
(Germania), Germania are traditii in ceea ce priveste functia publica inca din evul mediu, in acest sens, profesorul Jacques Ziller apreciaza ca prima lege privind codificarea generala a normelor functiei publice
209) Misterul mortii lui Hirtler
(Germania), Germania. In acel moment autoritatile britanice au incercat sa scoata la iveala adevarul, incercand sa se folosesca de orice dovada pentru a demonstra contrariul afirmatilor aduse de catre autoritatil
210) Energia eoliana
(Germania), Germania si Spania. La inceputul anului 2011, ponderea energiei eoliene, in totalul consumului intern era de 24% in Danemarca, 14% in Spania si Portugalia, circa 10% in Irlanda si Germania, 5,3% la ni
211) Marea Britanie vs Uniunea Europeana
(Germania), Germania care erau pregatite sa piarda din suveranitatea nationala, cat si nasterea Razboiului rece au fortat Marea Britanie sa-si redefineasca rolul. In continuare o sa incerc sa arat de ce proce
212) Studiul faptului religios in istoria lumii
(Germania), Germania, informatiile despre aceste credinte. - insa, cum era de asteptat, toate aceste detalii sufera de tendentiozitate. - in literatura religioasa orientala, desi foarte dezvoltata in acea vr
213) Strabon
(Germania), Germania, intre valea Dunarii si muntii Padurii Hercinice"15. Stirile din Geografia lui Strabon coincid cu cele furnizate de lulius Caesar in Comentarii despre razboiul galic. Tinutul dintre Nistr
214) Cauzele si caracterul celui de-al doilea razboi mondial
(Germania), Germania a ocupat 187.000 km2 si URSS 200.000 km2;Urmari ale atacului german asupra Poloniei -in 1939 a avut loc un conflict intre URSS si Finlanda generate de dorinta lui Stalin de a cuceri noi teri
215) Schita istorica a guvernarii globale
(Germania), Germania, a fost arhitectul sistemului. 1914 Incepe primul razboi mondial - Wilson a facut campanie impotriva intrarii Americii in razboi, apoi a intrat in razboi in anul 1917, cu un an inainte de t
216) Totalitarismul - origini si aparitie
(Germania), Germania inca din 1919. Ideologia nazista a fost expusa in lucrarea "Mein Kampf" ("Lupta mea"), scrisa de liderul Partidului National- Socialist, Adolf Hitler. Fundamentul ideologiei naziste il con
217) Un nou rol al managementului
(Germania), Germania sau Italia, cat si in tarile din Est, unde marile unitati economice aflate in proprietate de stat continua sa fie conduse avandu se in vedere tot felul de interese sociale, adesea in pofida c
218) Curtea de justitie a U.E.
(Germania), Germania ,Franta, Italia, Anglia si Spania. Este foarte important ca numarul judecatorilor sa fie impar deoarece potrivit art.15 din Statutul Curtii,acesta poate delibera si decide in mod legal num
219) Caracterul si cauzele cruciadelor
(Germania), Germania, Boemia si Ungaria. Imparatul Alexie Comnenul, pentru a evita tulburarile in oras, i-a transportat pe cruciati pe coasta Asiei Mici, unde au fost masacrati de trupele selgiucide sau facuti pr
220) Atitudinea miscarii legionare fata de dictatul de la Viena
(Germania), Germania ca for?a capabila sa gestioneze situatia economica si politica interna in interes german, dar factorii de conducere din Reich intentionau sa coopereze in continuare cu regele Carol al II-lea
221) Cultura poporului roman si felul in care poporul vede cultura
(Germania), Germania, Rusia si Japonia, restul sunt condamnate sa fie culturi mici. Pentru el exista o clara diferenta intre culturile mici si culturile mari, nu exista nuantari, cai de mijloc, totul este foarte
222) Politica agricola comuna
(Germania), Germania si-a deschis piata produselor agricole franceze, iar Franta produselor industriale germane. Politica Agricola Comuna a fost creata prin Tratatul de la Roma (art. 38-47, acum art. 32-37) i
223) Retele de socializare
(Germania), Germania). Proiectul inca nu e decis.Influenta retelelor YouTube , Facebook si twitter a schimbat deja radical industria divertismentului (showbizul sau entertainment industry). Un exemplu tipic es
224) Ce este politica industriala
(Germania), Germania. Ambele elemente (factori obiectivi si relatia Guvern-oameni de afaceri) explica in mare masura evolutiile politicii industriale europene.
225) Al doilea Razboi Mondial pana la planul Barbarosa
(Germania), Germania nazista si Uniunea Sovietica parafata prin pactul de la 23 august 1939, cunoscut sub numele de Ribentropp-Molotov. Privind pactul, se poate spune ca ambele puteri il considerau o alianta
226) Compania IBM
(Germania), Germania a fost cea mai profitabila operatiune in strainatate, si o carte publicata recent il acuza pe Watson ca, in cautarea profitului, Watson a aprobat si a promovat personal relatia strategica a I
227) Investitii directe straine in Romania
(Germania), Germania (15,4% , in crestere fata de 11,7% in 2007), Franta (8,8 % la fel ca in 2007) si Italia (7,3% fata de 6,1% in 2007).
228) Combaterea evaziunii fiscale
(Germania), Germania, 8,5% in SUA si 5% in Japonia. Semnificatia problemei e mai mare in tarile mai putin dezvoltate unde guvernele pot intampina mari dificultati in supravegherea tranzactiilor care au loc in eco
229) Capitalism contra capitalism
(Germania), Germania dreptul sangelui determina apartenenta la natiune. Saracia Saracia este una dintre acele probleme prin care tarile capitaliste se deosebesc cel mai profund unele de altele.Astfel, in Statele
230) Albastru Briliant E 133
(Germania), Germania, Grecia, Italia, Norvegia, Spania, Suedia si Elvetia.
231) Evenimente ale relatiilor diplomatice romano-sovietice
(Germania), Germania,pe care a mizat Romania,a pecetluit si soarta Basarabiei Probabil ca miza Romaniei nu a fost cea care trebuia-numai alianta cu Franta,Anglia si Statele Unite ii putea garanta pastrarea Basara
232) Romania la conferinta Pacii de la Paris
(Germania), Germania, cand eram pusi in alternativa dureroasa si plina de griji: sau sa semnam un act de asemenea importanta ca reprezentanti ai unui stat independent, fara sa-i cunoastem cu preciziune continutul
233) Externalizarea activitatilor
(Germania), Germania, iar Tibbet&Britten pentru partea britanica
234) Sistemul logistic la Kaufland
(Germania), Germania in 1984 ( avand in spate un amplu istoric, dupa cum urmeaza sa va prezentam in cele ce urmeaza). Prima filiala in afara a fost deschisa in Cehia, in orasul Ostrava. In prezent are deschi
235) Rolul ONU in solutionarea litigiilor internationale
(Germania), Germania si Japonia sau mai bine-zis o inflorire a unui nou regim politic-fascismul! Liga nu a putut face prea multe pentru a penaliza agresiunea Japoniei impotriva Chinei saua invaziei italiene din A
236) Conceptii si tendinte privitoare la management
(Germania), Germania, Japonia etc. In lucrarea sa "Bogatia natiunilor", aparuta in anul 1776, Adam Smith a teoretizat revolutia industriala. Catre acea data termenul management repreAZzinta capaciAZtatea de o
237) Revolutia sexuala - Emanciparea femeii - Miscarea hippy
(Germania), Germania: nasterea noii miscari feministe a avut loc odata cu primul congres al femeilor de la Frankfurt am Main, la care au participat 450 de femei din 40 de asociatii de profil. In cuvantul de desch
238) Difuzionismul cultural
(Germania), Germania, tara care detinea "monopolul" muzeelor etnografice, cercetatorii fiind interesati de identificarea unor urme culturale specifice, cum ar fi miturile sau tipurile de unelte [6]. Unul dintr
239) Resursele si industria energetica a Germaniei
(Germania), Germania sunt: Stuttgart, Munchen, Nurnberg, Hamburg, Berlin, Leipyig-Magdeburg care-i axata intr-un bazin lignitifer(10mil.t). Germania dispune de bogate resurse naturale, dintre cele mai importan
240) Expertiza de contabillitate
(Germania), Germania exista Camera Expertilor Contabili care au misiuni in domeniul fiscal, consultanta, etc. In SUA este organizat Institutul American de Expertiza Contabila. In Canada exista Ordinul Contabililo
241) Dreptul civil
(Germania), Germania, Austria, Scandinavia, Elvetia etc.). Sistemul comunist. Acest drept profund ideologizat a fost dreptul fostei URSS si a tarilor satelite ale acesteia (tarile socialiste); doctrina era cea
242) Statutul actual al extinderii UE
(Germania), Germania ca procesul de extindere sa se opreasca dupa aderarea Bulgariei,Romaniei si a Croatiei.Cancelarul Germaniei sustine ideea definirii unor noi parteneriate privilegiate pt tari din Balcanii de
243) Avantaje si dezavantaje ale starii agriculturii pentru iesirea din periferie
(Germania), Germania, Polonia Marea Britanie si Italia) si pe locul 5 ca suprafata arabila (dupa Franta, Spania, Germania si Polonia) . Repartitia fondului funciar dupa modul de folosinta denota faptul ca tere
244) Conceptul operational - Curent literar - ideologia literara romantica
(Germania), Germania in prima parte a secolului trecut, ca opozitie la clasicism. Romanticii preconizau o literatura inspirata din realitatile nationale, din traditii folclorice, din istorie si chiar
245) Managementul financiar al proiectelor de mediu
(Germania), Germania si de 6 ori mai mari decat media din tarile europene ce fac parte din OECD Studiile facute au aratat ca slaba calitate a aerului era o serioasa amenintare pentru sanatatea polonezilor, fii
246) Eticheta eco
(Germania), Germania si Danemarca. Romania avea in 2009 un numar de 3 etichete ecologice (0,36%).De remarcat ca Italia si Franta detineau in 2009 50,5 % din licentele de etichete ecologice la nivel de UE.Distri
247) Elemente generale privind redactarea unei lucrari stiintifice
(Germania), Germania), care informatizeaza istoriografia referitoare la antichitatea clasica. S-a ajuns la un total de sute de mii de titluri, bibliografia Gnomon fiind, deja de citiva ani, prezentata sub forma u
248) Consideratii generale privind importanta loviturii de stat de la 23 august 1944 pentru Romania
(Germania), Germania a fost obligata sa evacueze rapid Bulgaria, apoi, in aproape opt saptamani, Grecia, Macedonia, Albania, Serbia si o parte din Bosnia, adica Balcanii in cea mai mare parte a lor. Conducerea mi
249) Iluminismul
(Germania), Germania,bazele Iluminismului sunt puse de Kant,ce a considerat acest curent ca fiind "epoca majoratului
250) Mutatii in evolutia populatiei mondiale
(Germania), Germania) s.a. Homo erectus este apreciat in timp de la 2,5 milioane de ani pana la 100.000 de ani.Specia umana ulterioara este Homo Sapiens (Neanderthal si altii), apoi Homo sapiens sapi
251) Razboiul pentru reintregirea nationala a Romaniei
(Germania), Germania. Initiativa a venit din partea cancelarului german Otto von Bismarckcare, in 1880, s-a si exprimat in acest sens. in 1883, regele Carol I a facut vizite in Germania si Austro-Ungaria, ceea ce
252) Scopul studierii etnografiei
(Germania), Germania, Rusia. Etnografia are legaturi si cu alte stiinte cum ar fi: antropologia, arheologia, geografia, lingvistica.
253) Consideratii generale privind importanta loviturii de stat de la 23 august 1944 pentru Romania
(Germania), Germania) si trecerea rapida intr-o alta (alianta cu Natiunile Unite) antrenase, la vremea aceea, un lung cortegiu de efecte care au dus in ultima instanta, in aprecierea multor specialisti, la scurta
254) Prima mare conflagratie a secolului XX
(Germania), Germania cancelarul Bethmann-Hollweg, cel care avea sa duca tara in razboi scria, in 1913, ca "Trebuie sa tinem Franta in sah printr-o politica prudenta fata de Rusia si Anglia. Fireste ca nu asta est
255) Specificul si evolutia violentei intrafamiliale in societatile contemporane
(Germania), Germania si in SUA, o femeie din trei a fost victima violentei domestice, vinovat pentru aceasta fiind un barbat din familie, sotul sau partenerul de viata. In Rusia, 80% din toate faptele penale sunt
256) Geografia transporturilor
(Germania), Germania, unde transportul pe sine se folosea inca din secolul al XVII-lea, calea de rulare era construita din lemn. in 1783, iar in localitatea Whitehaven a fost introdusa prima data linia de rulare
257) Lumea occidentala dupa cea de-a doua conflagratie mondiala
(Germania), Germania controlata de Aliati gratuit materii prime si alte bunuri pentru relansarea economica.
258) Trasaturi ale economiei mondiale actuale
(Germania), Germania, Japonia si Coreea de Sud au folosit astfel de strategii. Pe de alta parte, si mult mai recent, unele natiuni sunt competitive prin faptul de a fi atractive (ex: Irlanda, Singapore). Agresivi
259) Partidele politice in primul deceniu interbelic
(Germania), Germania si Austria, desi avea o vechime de peste 30 de ani, a murit tocmai in ceasul in care ar fi trebuit sa fie adusa la indeplinire. Orice incercare, constienta sau nu, de a scoate Romania din ase
260) Regimul politic din Romania
(Germania), Germania; potrivit datelor oficiale, 21 de ofiteri, subofiteri si soldati si-au pierdut viata, iar 53 au fost raniti. In randul rebelilor si ale populatiei civile s-au inregistrat in Capitala 118
261) Explozia demografica - aparitie si evolutie in ultimii 50 de ani
(Germania), Germania Federala intrerupe brusc orice recrutare de muncitori straini, urmata de Franta in 1974 si apoi de cea mai mare parte a statelor europene. Incepand cu 1975-1976 sunt inasprite controalele la
262) Relatiile externe ale Romaniei pana la Primul Razboi Mondial
(Germania), Germania si alte tari a conditionat recunoasterea independentei Romaniei de modificarea articolului 7 din Constitutie cu privire la acordarea cetateniei romane celor de alta religie decat cea crestina
263) Primul razboi mondial 1914-1918
(Germania), Germania,Austro-Ungaria si Italia.Tripla intelegere(Antanta) din Anglia,Franta,Rusia.In 1883 Romania a aderat la alianta puterilor centrale pentru a se pune la adapost de pretentiile teritoriale ale R
264) Iluminismul in Tarile Romane
(Germania), Germania In Germania,iluminismul-reprezentat de Gotthold Ephraim Lessing(1729-1781),autor al eseului pe teme de estetica Laocoon si al dramei pledand pentru toleranta Nathan inteleptul-a lasat loc un
265) Eminescu si poeziile lui de Titu Maiorescu
(Germania), Germania; ar fi mostenit sau ar fi agonisit el mai multa sau mai putina avere; ar fi fost asezat in ierarhia statului la o pozitie mai inalta; ar fi intalnit in viata lui sentimentala orce alte figuri
266) Marca produselor in promovarea vanzarilor
(Germania), Germania, Anglia, S.U.A., Spania, Olanda, Grecia, Japonia etc. Forma ambalajului fara a fi insotita de etichete sau inscriptii nu poate fi utilizata ca marca de fabrica. In cazul in care in compozitia
267) Impactul antropic asupra ecosistemelor
(Germania), Germania si Marea Britanie, pentru nerespectarea hotararilor luate in 1998 si 1993, aceeasi procedura fiind angajata in mai 2001 pentru Spania pentru neexecutarea unei hotarari din 1998. Comisia
268) Marele razboi Anglia
(Germania), Germania ar fi respectat neutralitatea Belgiei, Anglia tot s ar fi vazut silita sa intre in razboi, dar ceva mai tarziu. Cu toate ca nu si luase nici un anAZgajament direct fata de Franta, multi b
269) Romania in relatiile internationale 1939-2006
(Germania), Germania in 1967 A
270) Catedrala Notre-Dame din Paris
(Germania), Germania, unde va coexista mult timp cu romanicul. O multime de biserici romanice din Provence dateaza de la inceputul secolului al XIII-lea (fiind deci contemporane cu catedrala din Chartres). In
271) Nikolai Vasilievici Gogol
(Germania), Germania, el se si inapoiaza in patrie. Nici incercarea de a intra in teatru n-a fost incununata de succes ; autenticul talent de actor realist al lui Gogol era strain de maniera conventionala de
272) Japonia - Tara Japoniei
(Germania), Germania, Finlanda, Vietnam sau Malaysia. Are doar 1/25 din marimea S.U.A. si este mai mica decat statul California. Linia de coasta a Japoniei este putin variata. In unele locuri, cum ar
273) Piata intreprinderii
(Germania), Germania, care acopera impreuna 74% din piata. Gradul de concentrare a pietei poate fi sugerat cu ajutorul coeficientului deconcentrare Gini corectat (c), calculat dupa relatia: Legea gravitatiei c
274) Batalia Angliei
(Germania), Germania detinea numai 28 de submarine, dar multe altele erau in constructie - indeajuns de multe pentru a mentine Anglia in pericol pana in vara anului 1943 si pentru a sustine lupta multe luni dupa
275) Urmarile Primului Razboi Mondial
(Germania), Germania la Versailles, cu Austria la Saint-Germain, cu Ungaria la Trianon, cu Bulgaria la Neuilly, cu Turcia la Sevres. S-a hotarat constituirea Societatii Natiunilor cu scopul de a se asigura ca raz
276) Prezentare generala a S.C. Electroaparataj S.A
(Germania), Germania, Italia, Franta, Olanda. 2.5 CLIENTII - PIATA NATIONALA SI INTERNATIONALA Portofoliul de clienti are o structura foarte diversificata. Societatea are aproximativ 1400 de clienti, insa nici un
277) Antropologia culturala in contextul stiintelor sociale
(Germania), Germania (si prin influenta germana in cele mai multe din tarile Europei Central si de Est), studiul culturii vizeaza cu preponderenta cultura populara AZ Wolfskunde AZ inteleasa ca expresie a "spirit
278) Exista o stiinta pierduta
(Germania), Germania (Homo Heidelbergensis, 1907) si Marea Britanie (Boxgrove). Tot din aceasta perioada dateaza si strania "geoda din Coso" (Olancha, California), un obiect din metal si portelan, cu o structura
279) Istoria psihologiei
(Germania), Germania, in laboratorul lui Wundt, care a utilizat aceasta metoda pentru a investiga psihologia constiintei si a fenomenelor psihice superioare.3.
280) Conflicte in sistemul european si modalitati de gestionare a crizelor
(Germania), Germania trebuie sa plateasca " cat mai mult posibil" pentru pagubele pricinuite. Lloyd George era pregatit sa distruga militarismul german si sa sustina chiar cererea ca imparatul Wilhelm II sa fie s
281) Institutile Europene
(Germania), Germania, Franta, Italia, Marea Britanie si Spania) si cate un comisar pentru celelate State Membre. Ierarhic, Comisia era organizata pe structura: un presedinte, doi vice-presedinti si 17 comisari.
282) Economie europeana - Intrebari pentru examen
(Germania), Germania, Spania si Portugalia nu au jucat un rol in istoria economica a colonialismului. 4. La sfarsitul secolului al-XIX-lea si inceputul secolului XX, in
283) Tratate si institutii in Uniunea Europeana
(Germania), Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg) spre a promova o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice pe ansamblul Comunitatii, o expansiune continua si echilibrata, o stabilitate sporita,
284) Formarea spatiului comunitar
(Germania), Germania a devenit membru al NATO, fapt care a determinat reactia Uniunii Sovietice de a forma, in aceeasi perioada, Pactul de la Varsovia. Doua sunt motivele care au stat la baza crearii unor str
285) Managementul proiectelor
(Germania), Germania, Franta, Austria, Olanda, Marea Britanie; cresterea veniturilor agentiei cu 20%;atragerea unui numar de clienti cu venituri medii;pozitionarea in topul primelor zece agentii de turism din
286) Cresterea sectorului public
(Germania), Germania, tarile nordice, cheltuielile sociale reprezinta aproximativ 27% - 28% din PIB): extinderea beneficiilor la categorii tot mai largi de cetateni. In cheltuielile sociale se includ atat transfe
287) Romania in relatiile internationale in secolul al XX-lea
(Germania), Germania si U.R.S.S.. In anul 1940, dupa ce aliantele tarii noastre au devenit inoperabile (Franta a capitulat in fata Germaniei, Mica Intelegere si Intelegerea Balcanica nu au mai putut functiona
288) Afaceri economice internationale combinate - lohnul
(Germania), Germania, Anglia si altele au realizat in ultimele trei-patru decenii profituri considerabile din asemenea operatiuni comerciale combinate.
289) Al doilea razboi mondial in Europa
(Germania), Germania din punct de vedere militar aproape la zero, si au reorganizat Europa si lumea dupa cum li s-a parut potrivit. Pe parcursul anilor 20 s-au facut multe tentative de a realiza o pace stabila.
290) Alexandru al III-lea
(Germania), Germania nu putea impaca la infinit interesele Rusiei cu ale Austro-Ungariei, aliata sa din 1879.
291) Fenomene nepercepute de ratiunea umana
(Germania), Germania si Mattew Maning din Anglia, care au demonstrat asemenea insusiri paranormale si care au prezentat astfel de fenomene marelui public in numeroase emisiuni televizate. Magnetoterapia reprez
292) Constantin Dobrogeanu Gherea si teoria neoiobagiei
(Germania), Germania centrala acelasi impact capitalist a dus la o inasprire a servajului unei taranimi care era tocmai pe cale sa scape de vechiul servaj mostenit din evul mediu. Gherea nu putea sti insa de exis
293) Regimuri totalitare
(Germania), Germania, Italia. In aceste state, libertatea individului era aproape in intregime redusa. Acest control absolut al statului era in opozitie cu liberalismul si democratia. Daca liberalismul incerca sa
294) Operatiile armatei sovietice din vara anului 1944
(Germania), Germania hitlerista. Tratatul semnat la 19 septembrie prevedea ca guvernul finlandez sa-si retraga trupele la frontierele din 1940, sa dezarmeze trupele germane aflate pe teritoriul sau, sa cedeze
295) Serbia - atacarea ei
(Germania), Germania, Italia, Bulgaria si Ungaria (care atacase in spatele armatei sarbe), care ia Banatul Sarbesc, a carui administratie insa ramane in mana Wehrmacht-ului. Aceasta decizie bizara este explicata
296) Victoria plantelor in lupta cu cancerul - Vascul si spanzul
(Germania), Germania si Elvetia. - Exista efecte secundare? - Pot aparea reactii secundare numai daca se greseste doza caracteristica fiecarui pacient in parte. Aceste reactii secundare pot consta, de exemplu
297) Holocaustul evreilor
(Germania), Germania. Ulterior, in Germania si in tarile ocupate din Europa de est sicea occidentala, nazistii au impus infiintarea unor ConsiliiEvreiesti (Judenrat) cu rol in intermedierea relatiilor dintreco
298) Management public grila
(Germania), Germania si Austria; 2 Protagonistii aparatului adminisrativ austriac bine organizat in sec.19 au fost L. von Stein si L.Gumplovitz; 3 Parintele siintei administratiei in Franta este Charles de Mont
299) Continentul Europa I
(Germania), Germania, Regatul Unit al Marii Britanii, Italia, Federatia Rusa etc. In Europa se gasesc minereuri de fier, carbune, hidrocarburi, minereuri neferoase, metale pretioase, roci de constructie si altele
300) Fundamentele juridice ale statutului functionarilor publici
(Germania), Germania. Constitutiile acestor tari cuprind principiile formale sau concrete care releva importanta fundamentala acordata functiei publice. In virtutea faptului ca articolul 33 ali
301) Franta si capitala ei
(Germania), Germania , Elvetia , Italina , Spania si doua dintre ministate : Andorra si Monaco . Fratei ii apartine si Insula Corsica din Mare Mediterana.Relieful Frantei se distinge prin doua mari trepte de reli
302) Tematica seminarului de istorie medie universala
(Germania), Germania, Tarile de Jos, Franta Bibliografie Istoria ilustrata a picturii de la arta rupestra la arta abstracta, Bucuresti, 1968 Paul Philippot, Pictura flamanda si Renasterea italiana, Bucuresti,
303) Testamentul lui Petru cel Mare
(Germania), Germania spre a inmultii influenta noastra acolo ... sa se uneasca de la sine la pricina noastra. A cauta alianta de comert cu Englitera, mai mult decat a oricarei alte Puteri, pentru ca ea are ma
304) Religia vechilor germani si a vechilor scandinavi
(Germania), Germania lui Tacitus si poemul Voluspa (Prezicerea vizionarei). Totodata, importante surse mai sunt: Edda (Arta poetica), numeroase cantece ale norvegienilor in Islanda si sagas, povestiri despre re
305) Relatiile Romania - URSS
(Germania), Germania, Italia, Ungaria etc. In ceea ce priveste atitudinea diplomatiei roma'nesti, asa cum apare reflectata in aceste documente, sunt de mentionat, de exemplu, convorbirile ministrului roman de
306) Organizatia pentru cooperare si dezvoltare economica
(Germania), Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Japonia, Coreea, Luxemburg, Mexic, Olanda, Noua Zeelanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Republica Slovaca, Spania, Suedia, Elvetia, Turcia, Mare
307) Orientari actuale privind definirea calitatii produselor si serviciilor
(Germania), Germania, 17% din persoanele chestionate apreciaza calitatea produselor in corelatie directa cu preturile de vanzare. Orientarea spre utilizator Potrivit acestei orientari, calitatea produsului rep
308) Familii de partide si Uniunea Europeana
(Germania), Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Marea Britanie).
309) Politica externa si de securitate comuna a Uniunii Europene
(Germania), Germania, responsabile pentru declansarea majoritatii conflictelor europene. Astfel, acestora le-a revenit misiunea si totodata responsabilitatea istorica de a imagina un proiect care sa aduca reconc
310) Pimkie - brand
(Germania), Germania si ulterior in Belgia 1990: in Spania 1994: constructia si deschiderea unui centru comercial in Germania, Expansiunea internationala continua cu Elvetia, Luxemburg si Italia in acelasi an.
311) Studiu de caz Nestle
(Germania), Germania. La sfarsitul anului 1997 compania era o organizatie cu o structura completa la nivel de personal si cu departamente ce acopereau toata piata interna si exportau in alte 16 tari. In anul 1999
312) Strategii de marca
(Germania), germania si Spania. Al Doilea Razboi Mondial a generat, din partea guvernului, o noua cerere de produse lactate. La sfarsitul razboiului, se dublase. 1918-1938. Nestle a resimtit efectele razboiulu
313) Utilizarea combustibililor alternativi si curati la nivelul Uniunii Europene
(Germania), Germania, Franta, Anglia, Suedia). Transportul urban este un exemplu graitor in acest sens. In o serie de orase cum ar fi: Paris, Florenta, Stockholm, circula deja autobuze care utilizeaza drept combu
314) British American
(Germania), Germania. Primul razboi, apoi decolonizarea, creaza timpuri turbulente pentru British American Tobacco din anul 1930 pana in 1960. Dupa terminarea celui de al doilea razboi mondial, compania are sa
315) Marca produselor in promovarea vanzarilor
(Germania), Germania, Anglia, S.U.A., Spania, Olanda, Grecia, Japonia etc. Forma ambalajului fara a fi insotita de etichete sau inscriptii nu poate fi utilizata ca marca de fabrica. In cazul in care in compozitia
316) Evolutia sistemului financiar francez
(Germania), Germania, Italia, Olanda si Luxemburg. In Marea Britanie, exercitiul bugetar incepe pe 1 aprilie, pentru a se termina pe 31 martie, iar in Statele Unite se deschide pe 1 octombrie, pentru a se termina
317) Fondul monetar international
(Germania), Germania s-au alaturat F.M.I si Bancii Mondiale la 1 ianuarie 1953 . In anii '60 numarul membrilor a crescut rapid prin aderarea noilor tari independente, in curs de dezvoltare.Romania(1972)s
318) Posibilitati de aplicare a metodei
(Germania), Germania, tara cu care are cele mai multe relatii de afaceri. Principalele brand-uri pe care firma le propune pietei autohtone sunt: memorii Memory Card Technology, marca apartinand firmei daneze cu
319) Etica in afaceri
(Germania), Germania lui Hitler era perfect legiferat; este greu insa de conexat aceste exemple, pentru individul educat, ca fiind ipoteze ale unui comportament etic, ca reflectand stari etice. Inclusiv astazi,
320) Plan de marketing pentru lansarea produsului turistic Vrancea
(Germania), Germania, fiind o tara cu o economie dezvoltata, poate influenta in mod pozitiv atat dezvoltarea zonei Vrancea, cat si activitatea agentiei. Trebuie analizati factori precum: distributia veniturilor,
321) Analiza dinamicii si previziunea vanzarilor la SC Multisort SRL
(Germania), Germania, Austria, Elvetia, Danemarca. Din punct de vedere al organismelor financiar-bancare, societatea intretine relatii foarte bune cu Banca Comerciala Romana, sucursala Bolintin-Vale, precum
322) Europa postbelica
(Germania), Germania i-au determinat pe liderii statelor vest-europene sa se preocupe de propria securitate.Caderea Cehoslovaciei a fost evenimentul care i-a indemnat sa treaca la actiune.In martie 1948, Marea B
323) Strategii pentru o dezvoltare spatiala integrata in spatiul european, dunarean si adriatic
(Germania), Germania, Italia, Polonia si Ukraina).
324) Geneza si evolutia integrarii economice in Europa postbelica
(Germania), Germania a devenit membru al NATO, fapt care a determinat reactia Uniunii Sovietice de a forma, in aceeasi perioada, Pactul de la Varsovia. Nevoia de integrare economica in Europa. Doua sunt moti
325) Configuratia lumii la sfarsitul secolului al XIX-lea
(Germania), Germania,ca fiind cetateni loiali,in schimb pe catolicii aproape la fel de numerosi ii socotea periculo 838c26i si,vazand in ei niste potentiali tradatori. Campania anticatolica a cancelarului a ince
326) Carol Quintul intre Imperiul German si monarhia universal
(Germania), Germania de Sus,de 6 ori am trecut in Spania,de 7 ori in Italia,de 10 ori am venit in Flandra,de 4 ori,atat pe timp de pace cat si pe timp de razboi,am pasit pe pamantul Frantei,de 2 ori pe cel al Ang
327) Particularitati epidemiologice si clinice ale hepatitei acute virale
(Germania), Germania), ca urmare a unei vaccinari antivariolice cu limfa vaccinala umana. Prima descriere a unui icter a fost facuta insa in anul 751 de catre arhiepiscopul de Meinz. Au mai fost mentionate epide
328) Clasicismul si romantismul 2
(Germania), Germania in prima jumatate a secolului al XIX-lea, ca opozitie la clasicism. Romanticii preconizau o literatura inspirata din realitatile nationale, din traditii folclorice, din istorie si chiar din l
329) Umanismul si renasterea
(Germania), Germania nu se multumeste sa se impartaseasca din privilegiile lumii medievale, ci doreste sa aspire, sa impuna celorlalti cererile sale, sa domine societatea din aceasta perioada.
330) Romania - Victima unui plan criminal al strategilor noii ordini mondiale
(Germania), Germania, Suedia, Olanda etc.) au luat masuri de sprijinire a familiilor, incurajand femeile sa aiba cat mai multi copii, chiar si atunci sau mai ales atunci cand nu sunt casatorite. In Germania situa
331) Pacea de la Westfalia
(Germania), Germania;suedezii primira Pomerania,pe care o impartira cu electorul de Brandenburg,a carui putere incepu sa se afirme cand deveni posesorul celor mai intinse domenii dintre toti electorii. Bavari
332) Identitati nationale si identitate europeana
(Germania), Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg) au format Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului. In 1957, reprezentantii acestora au semnat Tratatul de la Roma, fundamentul Comunitatii Economi
333) Privire de ansamblu asupra intreprinderilor in Oltenia
(Germania), Germania, Marea Britanie).In judetul Gorj existau la nivelul anului 2003 un numar de 55 de intreprinderi mari, dintre care 17 activau in industria prelucratoare. Ponderea intreprinderilor mari din Gor
334) Ion Barbu - viata si opera
(Germania), Germania). Din Octombrie 1926, asistent la catedra de geometrie analitica a Facultatii de Stiinte din Bucuresti. Din 1929 Doctor in Matematici si membru al Societatii Romane de Stiinte, sectia Mate
335) Pacea armata
(Germania), Germania si Franta. Chamberlain, unul din primii care au inteles primejdiile acestei situatii, sovaia intre cele doua tari. El facuse avansuri Germaniei, dar acestea fusesera resAZpinse. Dupa inlocuir
336) O perioada de crize - cauzele imediate ale razboiului
(Germania), Germania.O confruntare similara intre Franta si Germania,in 1911,a consolidat si mai mult relatiile militare din cadrul Antantei,accentuand ostilitatea statelor membre fata de Tripla Alianta.. Conf
337) Mijloace anticonceptionale
(Germania), Germania in anul 1970. Medicul american Dr. Bernhard Nathanson, odinioara personalitatea cu rol conducator in actiunea de creare a NARAL (Liga Americana pentru Dreptul la Avort), un medic care a
338) Analiza tehnica - Bursa de Valori Bucuresti
(Germania), Germania, atunci cand actiuni ale societatilor care apartineau puterii publice (Wollswagen, Preussag, Vebs etc.) au fost cedate populatiei in conditii favorabile. Pe cat de laudabila a fost aceast
339) Raportul stat - intreprinzator
(Germania), Germania, partial - Austria, Olanda). In aceste tari, statul intervine activ, protejand interesele consumatorilor, ajutand intreprinderile mici si mijlocii, urmarind ca obiectiv strategic formarea,
340) Pozitia Angliei
(Germania), Germania, pentru care cultura latina n-a fost niciAZodata decat un ornament, respins adesea cu oroare.
341) Pierderile teritoriale din vara si toamna anului 1940
(Germania), Germania, URSS, Italia si Ungaria;- Romania, in toamna anului 1940 era inconjurata de state cu regimuri dictatoriale (URSS, Ungaria si Bulgaria), care ii rapisera deja teritorii, in vreme ce fostele v
342) Agresiunea germana in vest 1940
(Germania), Germania a dezlantuit ofensiva de-a lungul intregii frontiere cu Belgia , Olanda , Luxemburg si Franta; -insuficienta colaborare a acestor armate si a proastei echipari au dus la infrangerea lor;
343) Adolf Hitler
(Germania), Germania), Austria si Cehoslovacia in 1938, si Polonia in 1939. A instaurat in Germania o dictatura de extrema dreapta si a promovat o politica externa agresiva, care a dus la declansarea cel de-a
344) Strategiei de dezvoltare a sistemului de executare pentru anii 2007 2011
(Germania), Germania, Estonia. Problemele cu care se confrunta actualul sistem de executare din Republica Moldova au fost discutate in cadrul unor conferinte internationale cu experti in materie din Franta, Ola
345) Napoleon Bonaparte
(Germania), Germania). La 21 octombrie 1805 amiralul Nelson distruge din nou flota franceza la Trafalgar in largul coastelor Spaniole astfel Marea Britanie isi pastreaza suprematia maritima, dar armata francez
346) Procesul internationalizarii firmelor
(Germania), Germania, Marea Britanie). 2. Investitiile in strainatate se deosebesc de comertul international prin urmatoarele aspecte: a) in timp ce relatiile comerciale presupune interdependente
347) Amenajarea teritoriului si politica de dezvoltare regionala in Uniunea Europeana
(Germania), Germania, unu in Marea Britanie, trei in Spania si doua in Italia. Ele au urmarit implementarea politicilor autoritatilor locale pentru retehnologizarea industriala, inovatia tehnologica si pe crearea
348) Al doilea razboi mondial
(Germania), Germania. In toamna anului 1940, Germania domina europa continentala. Hitler trebuie sa intervina in favoarea Italiei aflate in dificultate in Africa de Nord, in Grecia si Iugosl
349) Al II-lea razboi mondial in Europa
(Germania), Germania nazista ; multi francezi au refuzat infrangerea , iar un guvern francez liber a fost infiintat in exil , la Londra , de catre gen. Charles de Gaulle . Acum Germania avea aliat si in Italia
350) Cauzele Primului Razboi Mondial
(Germania), Germania someaza Rusia sa-si retraga fortele in 24 de ore in caz contrar ii declara razboi. Rusia refuza ultimatumul si Germania se tine de promisiune. Franta primeste si ea declaratia de razboi a Ger
351) Cucerirea independentei de stat a Romaniei
(Germania), Germania, Austro-Ungaria si Rusia putea aduce independenta tarii noastre. La 27 aprilie/3 mai 1873 Caro/ /a pus in discutia guvernului, in mod deschis, problema independentei de stat. in acelasi ti
352) De la Razboiul-Fulger la bomba atomica - Al doilea razboi mondial
(Germania), Germania. In toamna anului 1940, Germania domina europa continentala. Hitler trebuie sa intervina in favoarea Italiei aflate in dificultate in Africa de Nord, in Grecia si Iugosl
353) De la sfarsitul razboiului la moartea lui Stalim
(Germania), Germania, mergand pana la a ascunde faptele din teama de a trece drept partizan al evreilor in ochii propriului popor. Atitudinea puterii sovietice fata de evrei putea sa se schimbe de la un an la alt
354) Avortul
(Germania), Germania, S.U.A., Ucraina, Rusia, Moldova, China, India etc. 2. Cit de eficient este avortul medicamentos? Eficacitatea metodei constituie in mediu 95-98% si depinde de regimul corect de administr
355) Evul Mediu Occidental - periodizare
(Germania), Germania , vizigot - Spania , herul - Italia:germanii aduc o serie de elemente originale care vor fi incluse civilizatiei occidentale ; acestea se refera mai ales la relatiile si ierarhiile sociale.R
356) Evolutia relatiilor internationale in perioada interbelica
(Germania), Germania- principalul stat revisionist ramas izolat si ostil sistemului/ tratatului de la Versailles se va apropia de U.R.S.S izolatasi ea din cuaza regimului comunist si la fel de ostila Conferintei
357) Carol I
(Germania), Germania pentru a-l aduce in tara pe Principele Carol. Dupa o calatorie incognito plina de peripetii, cu trenul pe ruta Duseldorf-Bonn-Freiburg-Zurich-Viena-Budapesta, pe data de 8 mai 1866, Carol a a
358) Evolutia economiei mondiale - intre cele 2 razboaie mondiale
(Germania), Germania a fost obligata sa plateasca despagubiri de razb care se ridicau la sume f importante pe care statul nu le putea plati decat saracind pop. => numeroase miscari sociale. O data cu instalarea l
359) David Hilbert
(Germania), Germania. Aici a citit lectiile sale Iacobi, care pe timpurile lui Gauss era considerat matematicianul numarul doi in Europa. Adeptului sau Richelot ii apartine meritul descoperirii geniului Karl Weie
360) Fluviu l Dunarea
(Germania), Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croatia, Iugoslavia, Romania, Bulgaria, Republica Moldova si Ucraina. De la izvoarele sale, din Muntii Padurea Neagra si pana la varsare, strabate variate form
361) Normandie
(Germania), Germania A© Germanie A>>, Italia A© Italie A>>, etc.). Normand est lui-meme un emprunt au francique *nortman5 ou au vieux norrois nordmadr6, qui signifient tous deux A© homme du nord A>
362) Eutanasia
(Germania), Germania hitlerista, unde erau omorati copii nou-nascuti cu neajunsuri fizice, bolnavii incurabili si invalizii. Mai tarziu, in unele state eutanasia a devenit ceva normal. Numai in anul 1995, in Olan
363) Vatican - descriere generala
(Germania), Germania. Tarcisio Bertone din Italia este Secretar de Stat. Edmund Cardinal Szoka, de origine poloneza, nascut in America, este atat presedinte al Comisiei Pontificale, cat si guvernator. Szoka si-a
364) Franta - Republique francaise
(Germania), Germania si Elvetia ( E ), Italia si Monaco ( S-E ),Marea Mediterana, Spania si Andora ( S ), Oceanul Atlantic ( V ). Frantei ii apartine si insula Corsica din Marea Mediterana. Relieful Frantei es
365) Alpii
(Germania), Germania, Italia, Liechtenstein, Slovenia si Elvetia. Cel mai inalt varf din Alpii Occidentali este Mont Blanc (4810 m). In Alpii Orientali, cel mai inalt varf este Muntele Bernina (4052 m). Alpii
366) Craiova
(Germania), Germania, Elvetia, Grecia, Israel,...). Populatia ocupata actual - de circa 110000 persoane - se repartizeaza astfel: 38% in industrie, 15% in comert si reparatii, 10% in transporturi si depozitare,
367) Bunele maniere
(Germania), Germania gestul semnifica "Esti nebun". In Japonia, mana ridicata cu degetele intinse si policele indoit nu semnifica cifra "patru", ca peste tot in lume, ci o grava insulta: "Nu valorezi nimic!".
368) Remedii naturiste impotriva bolilor
(Germania), Germania a aparut pe piata Thalidomida, un medicament care atenua sau anihila varsaturile la femeile gravide si exercita o actiune calmanta asupra sistemului nervos. Datorita publicitatii, acest medic
369) Wehrmacht
(Germania), Germania urma sa ajute Uniunea Sovietica economic in diferite aspecte concrete ale industrializarii si militar cu pregatirea ofiterilor sovietici in Germania. Specialistii germani in tancuri urmau sa
370) Un dezertor evreu avertizeaza America
(Germania), Germania si doreau sa vada o Germanie care-l va distruge pe Tar. Evreii nu-l iubeau pe Tar si nu doreau sa vada Rusia castigand razboiul. Acesti bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb si alte ban
371) Bunele maniere - cultura unui gest
(Germania), Germania gestul semnifica "Esti nebun". In Japonia, mana ridicata cu degetele intinse si policele indoit nu semnifica cifra "patru", ca peste tot in lume, ci o grava insulta: "Nu valorezi nimic!".C
372) Spre introspectii profunde complexe si comprehensive
(Germania), Germania sau Rusia, regasim artisti care creaza tablouri cu foarte diferite nu numai in aspectul lor dar, mai ales, in intentiile pe care le exprima. Care ar fi resorturile care au impins in avans
373) Remedii naturiste impotriva bolilor
(Germania), Germania a aparut pe piata Thalidomida, un medicament care atenua sau anihila varsaturile la femeile gravide si exercita o actiune calmanta asupra sistemului nervos. Datorita publicitatii, acest me
374) Energie eoliana
(Germania), Germania si Danemarca. In Olanda ele au fost folosite pentru a drena (asana) zonele mlastinoase pentru a le face locuibile de catre Jan Leegwater si inginerii danezi care i-au urmat.[1] Morile de van
375) Europa in economia mondiala
(Germania), Germania), Northumberland, Humber, Wales (Marea Britanie), Silezia Superioara (Polonia si Cehia). Cele mai mari rezerve de carbune, in principal huila, sunt detinute de Rusia (circa 4000 miliarde tone
376) Ordinul de plata
(Germania), Germania , Italia si Elvetia . Mentiunile obligatorii : a.Ordinul neconditionat de a plati o anumita suma de bani ; b.Numele sau denumirea beneficiarului si , dupa caz , numarul contulu
377) 50 de ani de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial
(Germania), Germania, Italia, Japonia au constituit asa-numita "Axa" la care au aderat din diverse considerente Finlanda, Romania, Ungaria si Bulgaria, impotriva unei aliante eterogene prin interese alcatuita in
378) Liga Natiunilor
(Germania), Germania, restul lumii considerand-o o regiune a Chinei. In 1932, fortele aeriene si maritime ale armatei japoneze au bombardat orasul chinezesc Shanghai, iar pe 28 ianuarie un scurt razboi a izbucnit
379) Maresalul Antonescu - viata
(Germania), Germania ? Antonescu s-a explicat de atatea ori : in 1940 numai Germania s-a declarat dispusa sa sustina granitele Romaniei dupa grozavele rasluiri teritoriale , s-o sustina intru a le reface si ,
380) Exportul Romaniei pe lohn
(Germania), Germania (14,1%), Turcia (7,8%), Franta (7,5%), Marea Britanie (5,6%), Ungaria (4,2%), S.U.A. (4,1%), Austria (3,1%), Olanda (2,7%), Bulgaria (2,6%), Spania (2,4%) si Grecia (2,1%). Valoarea exportu
381) Genetica
(Germania), Germania. ? tarile unde functioneaza aceste restrictii, centrul de interes a devenit cercetarea asupra celulelor adulte in stadiu primar, dar problema este ca izolarea celulelor adulte in stadiu prim
382) Otravirea organismului
(Germania), Germania, despre efectele aditivilor alimentari asupra organismului uman, a ierarhizat o serie de compusi toxici sau cancerigeni. Aproape toti acesti compusi pun intr-un real pericol organismul.
383) Europa libera - Asasinate la comanda
(Germania), Germania, Statele Unite si Romania. EMIL HUREZEANU Aici, Radio Europa Libera Presedintele Iliescu a acceptat in discursul lui la decorarea Europei Libere, in noiembrie 2001, sa vorbeasca despre
384) Antrax
(Germania), Germania 1855), Brauell (Rusia 1857), Delafond (1860), dar abia in 1876, R.Koch si L.Pasteurin in acelasi timp si independent unul de altul, au izolat bacilul antraxului si au reprodus boala experimen
385) Un ajutor in lupta cu cancerul
(Germania), Germania, la pacienti cu tumori foarte mari sau cu metastaze. In decurs de una-doua saptamani se putea constata o relansare a activitatii imunitare si o imbunatatire extraordinara a starii pacientului
386) Romantismul - miscare artistica si filozofica
(Germania), Germania (miscarea a avut si ea o importanta fundamentala in unificarea germana prin miscarea Sturm und Drang si in Anglia. Romantismul s-a manifestat in forme diferite in diferitele arte si a marc
387) Henri Coanda
(Germania), Germania 1904, este trimis la Technische Hochschule (Universitatea Technica) din Berlin-Charlottenburg. Pasionat de probleme tehnice si mai ales de tehnica aviaticii, in 1905 Coanda construi. avion
388) Marketingul micilor afaceri Danone
(Germania), Germania si Anglia. Intrarea in domeniul biscuitilor In 1986, achizitioneaza General Biscuit, datorita noilor cerinte alimentare in plina expansiune. In mai putin de 20 ani, politica europeana a g
389) Viata lui Henri Coanda
(Germania), Germania 1904, este trimis la Technische Hochschule (Universitatea Technica) din Berlin-Charlottenburg. Pasionat de probleme tehnice si mai ales de tehnica aviaticii, in 1905 Coanda construi avion-rac
390) Tragicul an 1940 in istoria romanilor
(Germania), Germania, Italia, Turcia, Grecia si Iugoslavia) la ultimatumul sovietic. Departe de a fi incurajatoare, aceste contacte, de ultima ora, au subliniat o data mai mult izolarea completa a tarii noastre s
391) Holocaustul
(Germania), Germania in ianuarie 1933, acesta a trecut imediat la adoptarea unor masuri antisemite sistematice. Un prim decret a reprezentat insasi defini
392) Viata lui Adolf Hitler
(Germania), Germania, a dizolvat celelalte partide, a modificat legislatia astfel incat sa interzica infiintarea de noi partide. A declarat razboi impotriva evreilor. A infiintat Gestapo-ul pentru a monitoriza ac
393) Romania in relatiile internationale, in perioada interbelica
(Germania), Germania au fost caracterizati, deci, de adancirea prapastiei dintre vorbele si faptele Marilor Puteri. Astfel, s-au consumat splendide, dar formale actiuni pacifiste de interes general, precum "Pactu
394) Conditiile istorice - Holocaustul
(Germania), Germania in anii 1880. In Imperiul Rus anti-semitismul a devenit politica oficiala a guvernului care, in 1881 si 1882, a incurajat violente atacuri armate impotriva evreilor, cunoscute ca pogromuri
395) Despre Franta
(Germania), Germania. Politica revansarda a Germaniei naziste are ca urmare declaratia de razboi a Frantei la 3.9.1939, urmata de invadarea teritorului francez si semnarea de catre, maresalul P.Petain, a actului
396) Primul razboi mondial -un nou tip de razboi
(Germania), Germania trebuia sa lupte pe doua fronturi, atat in vest cat si in est.Linia fortificata de pe granita franceza se putea ocoli prin Belgia. Dar cum ea se declarase neutra si nu permitea trecerea trup
397) Romania in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial
(Germania), Germania unde fusesera instruiti si echipati - si, din imediata apropiere, au fost trase numeroase gloante de revolver, omorandu-l pe loc pe Armand Calinescu si pe agentul sau de siguranta. Cu ace
398) Primul Razboi Mondial - 1914-1918
(Germania), Germania in anul 1871 si sa cotropeasca regiunea industriala Saar. Imperialismul rus tindea sa inlature influenta si concurenta Germaniei si Austro-Ungariei din Balcani si sa puna mana pe Constanti
399) Despre al Doilea Razboi Mondial
(Germania), Germania. Doar putine regiuni au ramas neatinse de razboi. Razboiul s-a dus pe "frontul de acasa" prin ducerea la paroxism a bombardamentelor strategice si a zonelor civile. Armele nucleare, avionul c
400) Cauzele celui de-al doilea razboi mondial
(Germania), Germania a pierdut teritorii in favoarea Lituaniei, Frantei, Poloniei si Danemarcei. Cele mai importante pierderi erau Coridorul polonez, teritoriul Memel, Provincia Posen si cea mai mare parte a zone
401) Mircea Djuvara
(Germania), Germania, obtinand doctoratul in drept la Paris in 1913.Cariera universitara a inceput-o in 1920, fiind numit conferentiar, grad in care a tinut cursuri de licenta si la doctorat, atat de drept consti
402) Carol I
(Germania), Germania la Sigmaringen ca Print Karl von Hohenzollern-Sigmaringen. Era cel de-al doilea fiu al printului Karl Anton si al sotiei sale, principesa Josephine. Dupa finalizarea studiilor elementare s-a
403) Strategii de marketing in cadrul Hotelului Aro Palace Brasov
(Germania), Germania. 2007: 2 medalii de aur si o medalie de argint "Internazionali d'Italia" - Marina di Carrara. 2007: Medalie de argint si medalie de bronz "Istanbul Gastronomy Festival" - Turcia. 2006:
404) Autori germani
(Germania), Germania este o republica federala parlamentara alcatuita din 16 state numite Landuri (in germana Lan
405) Al doilea razboi mondial in Europa
(Germania), Germania din punct de vedere militar aproape la zero, si au reorganizat Europa si lumea dupa cum li s-a parut potrivit. Pe parcursul anilor 20 s-au facut multe tentative de a realiza o pace stabila.
406) Austria
(Germania), Germania, dar aceasta a fost interzisa prin Tratatul de la Saint Germain. Astazi, Austria este o democratie reprezentativa parlamentara, formata din noua landuri federale.Capitala si cel mai mare o
407) Fluxurile de marfuri si servicii
(Germania), Germania, Anglia, Franta, Italia, Canada, Japonia, dar ]i India, Egipt sau Chile; [ri cu economie central-planificat[ (socialiste), cu proprietate preponderent de stat ]i gestionarea economiei prin p
408) Romantismul
(Germania), Germania); Coleridge, Byron, Shelly, Keats, Wordsworth (Anglia); Chateaubriand, Hugo, Lamartine, Musset, Vigny, Nerval (Franta); Manzoni, Leopardi, Carducci (Italia); Pusk
409) Napoleon Bonaparte
(Germania), Germania). La 21 octombrie 1805 amiralul Nelson distruge din nou flota franceza la Trafalgar in largul coastelor Spaniole astfel Marea Britanie isi pastreaza suprematia maritima, dar armata franceza
410) Al Doilea Razboi Mondial in Europa - conflict militar global
(Germania), Germania din punct de vedere militar aproape la zero, si au reorganizat Europa si lumea dupa cum li s-a parut potrivit. Pe parcursul anilor 20 s-au facut multe tentative de a realiza o pace stabila.
411) Cum sa faci o rezervare online pentru avion si hotel
(Germania), Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania, Portugalia si Ungaria. Ai nevoie de pasaport sau de o carte de i
412) Indrumar afaceri Belgia
(Germania), Germania si la sud cu Luxembourg si Franta. Anvers, cel de al treilea port ca marime din lume, este situat in partea de nord-vest a Belgiei, la Marea Nordului. Bruxelles, capitala tarii, este situata
413) Despre management
(Germania), Germania care manifesta infinite precautii cand este vorba de adoptarea unor termeni straini.Originea etimologica este latina "manus"= mana, a manui, a tine in mana sau manevrare.
414) Istoria economica
(Germania), Germania. Se adopta succcesiv (1851-1852) doua legi de reforma agrara. Ele se refera la luarea dreptului de folosinta a pamantului celor care erau mari proprietarii de domenii feudale. Se instituie pr
415) Primul razboi mondial, 1914-1918
(Germania), Germania a fagaduit o data in plus sa sprijine Austria,cu care era aliata.Rusia nu-i putea dezamagi din nou pe slavii din sud.Ca atare,a asigurat ajutor Serbiei.O luna mai tarziu
416) Fisa de prezentare a creditului anticipat
(Germania), Germania, a preluat in anii 1970 pozitia de lider de piata in randul caselor de economii pentru domeniul locativ din Germania. Colaboreaza cu bancile Volksbank si Raiffeisenbank in Germania. Primele
417) Fisa de prezentare a creditului intermediar
(Germania), Germania, a preluat in anii 1970 pozitia de lider de piata in randul caselor de economii pentru domeniul locativ din Germania. Colaboreaza cu bancile Volksbank si Raiffeisenbank in Germania. Primele
418) Fisa de prezentare a creditului locativ
(Germania), Germania, a preluat in anii 1970 pozitia de lider de piata in randul caselor de economii pentru domeniul locativ din Germania. Colaboreaza cu bancile Volksbank si Raiffeisenbank in Germania. Primele
419) Etica afacerilor
(Germania), Germania lui Hitler a fost singurul stat capabil sa ofere garantii materiale natiunii germane - ceea ce reprezenta un progres material evident comparativ cu situatia lumii la vremea aceea -, dar la ce
420) Euromarketing
(Germania), Germania si tarile Benelux(comunitate pilot)- sub presedentia francezului Jean Monet; - 1957- Tratatul de la Roma - bazele CEE, viitoarea Piata Comuna, la care a aderat si Italia; - Obiectivul pri
421) Evolutia tratatelor UE
(Germania), Germania, Jean Monnet redacteaza in aprilie 1950 un Memorandum in care propune punerea in comun a industriilor de otel si carbune ale Germaniei si Frantei ca forma concreta de manifestare a unei Feder
422) Investitiile si constructiile
(Germania), Germania, cu 734,7 milioane dolari SUA, Olanda, cu 697,8 milioane dolari si SUA, cu 660,4 milioane dolari. Dintre cele mai mari companii cu aport strain in Romania se pot mentiona: Daewoo Automobile
423) China
(Germania), Germania Statiile Radio:
424) Concurenta si preturile
(Germania), Germania, cat si in Japonia (ca si in cazul SUA) dupa al doilea razboi mondial, fortele aliate au impus o legislatie anti-monopol cu scopul de a restrange puterea unor uriasi financiari-industriali, c
425) Consecintele Primului Razboi Mondial
(Germania), Germania, Austro-Ungaria, Rusia) continuau sa joace un rol important. Pana si in aceste cazuri insa modernizarea politica, desi lenta si inconstanta isi facea incet loc. In Germania, devenita, dac
426) Dinamica turismului international
(Germania), Germania, Anglia, Franta si Italia, urmate imediat de Spania. Piata japoneza este cea mai activa dintre emitatorii de turisti extra-europeni, iar populatia va plasa Japonia in viitorul apropiat printr
427) Geografia industriei
(Germania), Germania); b) industrii libere, acelea care nu cunosc constrangeri legate de accesul la resurse. Factorii care intervin aici sunt: existenta fortei de munca, a pietei de consum, accesul la informat
428) Al Doilea Razboi Mondial
(Germania), Germania. In toamna anului 1940, Germania domina europa continentala. Hitler trebuie sa intervina in favoarea Italiei aflate in dificultate in Africa de Nord, in Grecia si Iugosl
429) Primul razboi mondial
(Germania), Germania, Austro-Ungaria si Italia; in 1883, acestei aliante I s-a alaturat Romania; -intre anii 1893-1907, in urma unor acorduri bilaterale succesive, s-a format Tripla Intelegere (sau Antanta), car
430) Yalta
(Germania), Germania. Toate, insa, intra in acelasi cazan, fara drept de replica, tutelate de Uniunea Sovietica (de fapt anexate), sub privirile indurerate ale cancelariilor occidentale. Statele amintite sunt
431) Drogurile
(Germania), Germania si are o istorie multimilenara. Denumirea de "alcool" provine din limba araba si inseamna "cel mai nobil". Efectele sale nu sunt insa tocmai nobile: 2
432) Albert Einstein
(Germania), Germania. Chiar si teoriile sale stiintifice au fost ridiculizate in public, inclusiv teoria relativitatii.
433) Al doilea razboi mondial - Asia
(Germania), Germania va negocia un tratat de pace intre Japonia si China. Tchang Kai-chek si-a anuntat in mod public intentia de a lupta pana la sfarsit, facand astfel imposibila acceptarea vreunor tratative. In
434) Albert Einstein
(Germania), Germania, intr-o familie de evrei. Tatal sau, Hermann Einstein, era electrician si avea veleitati de inventator. Mama sa, Pauline Koch, avea o fire serioasa si inclinatii muzicale, interpretand foarte
435) Drept funciar
(Germania), Germania si Austria sub forma "der Kataster". In tara noastra el apare la inceputul sec. XIX, adaptat foneticii limbii romane, sub forma de "cadastru". Asa dar "cadastrul" a insemnat in decursul timpu
436) Analiza concurentei de piata si strategii concurentiale de marketing
(Germania), Germania, Italia, Spania, iar in perioada 1960-1970 in Polonia, Ungaria, fosta Iugoslavie, fosta Cehoslovacie. In 1971 se infiinteaza Asociatia Romana de Marketing (AROMAR), cu filiale judetene. Pe pl
437) Piete de capital
(Germania), Germania) etc.
438) Elemente de drept constitutional si institutii publice
(Germania), Germania si Rusia acesta disciplina( si implicit ramura de drept) este raspandita si cunoscuta sub denumirea de drept de stat.In tara noastra, dreptul constitutional s-a predat initial impreuna cu dr
439) Organizatia Natiunilor Unite
(Germania), Germania si Japonia, intentioneaza sa devina membri permanenti ai Consiliului de Securitate si sa se alature celor cinci, care, prin dreptul lor de veto pot adopta sau bloca orice rezolutie. Discutiil
440) Al doilea razboi mondial
(Germania), Germania a dezlantuit ofensiva de-a lungul intregii frontiere cu Belgia , Olanda , Luxemburg si Franta -insuficienta colaborare a acestor armate si a proastei echipari au dus la infranger
441) Batalia Angliei
(Germania), Germania detinea numai 28 de submarine, dar multe altele erau in constructie - indeajuns de multe pentru a mentine Anglia in pericol pana in vara anului 1943 si pentru a sustine lupta multe luni dupa
442) Drepturile omului
(Germania), Germania Nazista. Majoritatea guvernelor din Europa au fost de acord ca trebuie supravegheate caile in care natiunile isi trateaza cetatenii. Procesele criminalilor de razboi la Nuremberg a aratat
443) Ordinea publica
(Germania), Germania sunt cei care au sistematizat conceptia asupra exceptiei de ordine publica in dreptul international privat, acceptata astazi de toti autorii si consacrata in cvasitotalitatea codificarilor m
444) Dreptul funciar - cadastru
(Germania), Germania si Austria sub forma "der Kataster". In tara noastra el apare la inceputul sec. XIX, adaptat foneticii limbii romane, sub forma de "cadastru". Asa dar "cadastrul" a insemnat in decur
445) Dezvoltarea comertului romanesc
(Germania), Germania); -legislatia restrictiva in ceea ce priveste dezvoltarea unor forme de comert; -dezvoltarea de metode noi de gestionare si organizare; -existenta unor decalaje de niveluri de organizare s
446) Aspecte privind strategia firmei
(Germania), Germania, Italia). "Zona" deservita variaza ca dimensiune in functie de cerintele imediate si de perspectiva ale pietei. Structura nomenclatorului de produse se diversifica sau se restrange de asemene
447) Diagnosticarea economica si manageriala a SC Mobins SA
(Germania), Germania. In calitate de producator, S.C. MOBINS & C S.A. isi livreaza produsele atat pe piata interna cat si pe piata externa. Astfel, intretine pe piata interna relatii cu aproximativ 200 de firme,
448) Oferta de turism si servicii turistice
(Germania), Germania autoturismul detine 40%, in Italia 78%, iar in Anglia doar 15%.
449) Oferta de servicii turistice - tipologie si modalitati de exprimare
(Germania), Germania autoturismul detine 40%, in Italia 78%, iar in Anglia doar 15%. Orientari asemanatoare s-au inregistrat si in tara noastra, atat pentru turismul intern cat si pentru cel international. In
450) Primul razboi mondial
(Germania), Germania si Austro-Ungaria au suferit dificultati de comunicare despre intentiile exacte ale celor doua armate aliate. Initial, Germania garantase ca o sa sustina invazia Austro-Hungara a Serbiei, dar
451) Simbolul apei in studiul comparativ al religiilor contemporane
(Germania), Germania sau din Olanda, subliniaza faptul ca exigenta de puritate ramane inscrisa pentru vecie in sanul riturilor monoteiste. Baile rituale, pentru care legea talmudica pretinde sa fie alimentata
452) Evolutia in timp a hartii politice
(Germania), Germania, Grecia). Monarhiile pot fi absolute (ex: Arabia Saudita, unde monarhul este suveran); parlamentare (ex: Belgia, Marea Britanie si Irlanda de Nord, Japonia, unde monarhul este doar o figur
453) Aspecte privind strategiile firmei
(Germania), Germania, Italia). "Zona" deservita variaza ca dimensiune in functie de cerintele imediate si de perspectiva ale pietei. Structura nomenclatorului de produse se diversifica sau se restrange de asemene
454) Codul bunelor maniere
(Germania), Germania nu se mai saruta mana femeilor, dar s-a extins deprinderea de a fi punctual, obicei devenit aproape obsesie.Acest mic comentat de catre un sociolog ar explica, in parte, uimitoarea prosperit
455) Uniunea Europeana
(Germania), Germania de Est care a fost integrata automat o data cu reunificarea Germaniei. Datorita acestor schimbari rapide Germania de Vest si Franta au cerut o conferinta intraguvernamentala pentru a cauta o
456) Premisele crearii Comunitatilor Europene
(Germania), Germania alegerile din 09.1930 au constituit primele succese ale Partidului National Socialist al lui Hitler, deci pe plan european se releva inca o data existenta unor divizari si imposibilitatea con
457) Performante ale echipelor franceze in competitiile europene
(Germania), Germania. Multe dintre cele mai puternice echipe nationale din lume sunt din zona UEFA. Din cele 32 de locuri disponibile in Campionatul Mondial de Fotbal 2006, 14 sunt alocate echipelor nationale UEF
458) Generalitati in educatia fizica
(Germania), Germania etc.) cu influente deosebite, cel putin pe plan european.
459) Aspecte privind strategia unei firme
(Germania), Germania, Italia, Austria, Cipru, Spania, C.S.I ). "Zona" deservita variaza ca dimensiune in functie de cerintele imediate si de perspectiva ale pietei. Structura nomenclatorului de produse se diversi
460) Servicii bancare - BNR
(Germania), Germania sarcinile sunt mai dispersate, in obiectul de preocupare a unor institutii financiare, banci specializate care ineplinesc aceste operatiuni in colaborare cu guvernul( pe baza programului de i
461) Regimul Antonescu in Romania
(Germania), Germania; incepe negocieri pentru un nou tratat economic romano-german - Hitler, pentru care Romania era foarte importanta in planurile sale strategice, a acceptat colaborarea cu Antonescu - 10 octo
462) Patrimoniul si drepturile patrimoniale
(Germania), Germania. Potrivit acestei teorii, bunurile si datoriile (obligatiile) unei persoane se vor strange la un loc si vor forma o universalitate afectata unei anumite destinatii.
463) Normalizarea contabilitatii si efectele ei asupra reflectarii obligatiilor fiscale
(Germania), Germania si Franta, normele contabile sunt definite de un organism de stat. Statul apare pe scena normalizarii atat in calitate de garant al justitiei cat si de utilizator preferential de informatie f
464) Politica pactuala a papei Pius al XI-lea
(Germania), Germania (aprilie 1920).
465) Conceptul centru-periferie in Europa
(Germania), Germania, unde sistemul financiar este puternic inserat. Spre exemplu, orasul Dusseldorf (este centrul firmelor internationale, mai ales a celor japoneze); Hamburg (este capitala comertului maritim e
466) Evolutia paleogeografica si relieful Europei
(Germania), Germania, Polonia.Neo-Europa cuprinde: partea de sud a continentului european, cu extremitatile peninsulare: Peninsula Iberica-Pirineii, Cordiliera Betica; Peninsula Italica, Peninsula Balcanica. I
467) Apele continentale
(Germania), Germania, Franta - Canal du Midi, Canalul Rhin-Rhone). a
468) Fascismul
(Germania), Germania nazista istoria, cultura, statul erau subordonate ideii de rasa. In Italia fascista elementul central al ideologiei era Statul corporatist privit ca instrument foarte important in modernizare
469) Bioetica
(Germania), Germania si apoi in alte tari europene."Center for Bioethichs" si "Kennedy Institute" isi au sediul intr-o universitate , Georgetown - fondata de iezuiti in 1789 - care prin constitutie,este deschisa
470) Metodologia cercetarii geografice regionale
(Germania), Germania, prin operele lui Humboldt si Ritter. Triumful spiritului naturalist duce astfel la o descriere mult mai fina si mai fidela a distributiilor fizice si antropice, cu tentative de explicare
471) Studiu de caz Metro
(Germania), Germania cotate la bursa.
472) Masurarea frecventei si defazajului
(Germania), Germania a fost construit primul ceas cu pendul de catre Christiaan Huygens. Incertitudinea acestui ceas era de sub 1 minut/zi, iar mai tarziu ea a fost redusa la aproximativ 10 secunde/zi. Huygens a
473) Poluantii apei
(Germania), Germania la minerii din minele de aur ( extrageau aurul prin amalgamare), fier. Toti compusii ionizabili, anorganici sau organici ai Hg sunt toxici deoarece mercurul ionic are afinitate mare pentru gr
474) Turnarea in forme temporare
(Germania), Germania(Volkswagen ) ,etc.
475) Protectia juridica a drepturilor omului
(Germania), Germania, Turcia si Islanda. Romania devine membra in 7 octombrie 1993. In prezent, in Consiliul Europei sunt 45 de state membre. Pentru ca unul din obiectivele Consiliului este promovarea si garant
476) Principiile si regulile privind amenajarea locului de munca
(Germania), Germania s-a numit stiinta muncii si cuprindea notiuni de stiinta muncii, protectia muncii. In S.U.A ergonomii se regasesc sub 4 denumiri: In general definirea ergonomiei ca stiinta poarta amprenta
477) Comisia Europeana
(Germania), Germania, Franta, Italia, Marea Britanie si Spania, au cate doi comisari, iar ceilalti 10, cate unul. Numarul comisarilor va creste odata cu largirea Uniunii ;in prezent este formata
478) Concepte generale ale ergonomiei
(Germania), Germania s-a numit stiinta muncii si cuprindea notiuni de stiinta muncii, protectia muncii. In S.U.A ergonomii se regasesc sub 4 denumiri: ia
479) Analiza comparativa intre Romania si tarile UE
(Germania), Germania: 25% bugetele landurilor si 75% din bugetele locale, Olanda: 90% de la bugetul de stat si 10% de la bugetele locale, Danemarca: 50% de la bugetul de stat si 50% de la bugetele locale iar Finl
480) Doctrine economice clasice
(Germania), Germania, indeosebi scoala istorica si in precursorii lor: S. de Sismondi si Fr. List. Ideile scolii istorice erau indreptate impotriva economiei politice a clasicilor, critica istoristilor acuzand, a
481) Marile magazine populare
(Germania), Germania, Belgia, Franta si Olanda din cauza masurilor legislative vizand limitarea dezvoltarii marilor suprafete, in vreme ce ea a continuat in Marea Britanie unde asemenea constrangeri nu existau. S
482) In pragul secolului XXI - un sistem international in schimbare
(Germania), Germania, ostracizata si ea in urma infrangerii). 5. Consecintele celui de al doilea razboi mondial au conturat infatisarea sistemului international postbelic.; Intre acestea enumeram: * Reasezar
483) Evenimentele politice de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX care au marca istoria romanilor
(Germania), Germania si Austria s-au ocupat de cererea sa. Prima putere, Rusia, ar fi preferat ca el sa fie al unei Bulgarii autonome, dar a trebuit sa cedeze in fata ideii foarte hotarate a Germaniei si Austriei
484) Trei piese pentru pian - Paul Constantinescu
(Germania), Germania, Anglia, Turcia etc. A facut parte din jurii de concursuri nationale si internationale. A fost distins cu Premiul II (1932), Mentiunea a II-a (1934) si Premiul I (1938) de compozitie Georg
485) Istoricul constructiei europene
(Germania), Germania de la exploatarea regiunilor industriale ale carbunelui si otelului, principalele resurse atunci pentru fabricarea armamentului, fara a mentine un sistem de controale unilaterale si discrimin
486) Tehnologii agricole - mazarea
(Germania), Germania ( 164 mii ha) si Danemarca ( 60 mii ha).Cele mai mari productii medii se realizeaza in tarile vest europene, in anii favorabili Franta, Belgia si Olanda depasesc productia de 4000 kg/ha.In ta
487) Eclipsa soarelui
(Germania), Germania,Austria,Ungaria,Iugoslavia,Romania,Bulgaria si Turcia.Urmatoarea eclipsa totala de soare vizibila de pe teritoriul tarii noastre va avea loc in anul 2236. Muntii Paring si Retezat au asigu
488) Teoria zonei pivot
(Germania), Germania, atat de framantata dupa primul razboi. Evenimentele din timpul celui de-al doilea razboi mondial au trezit, in cele din urma, interesul pentru ideile din opera lui Mackinder si in Marea Br
489) Ion Conea - viziunea strategica asupra geopoliticii
(Germania), Germania etc. Ele ni se infatiseaza ca realitati obiective si pline de viata.
490) Marketing Coca-Cola
(Germania), Germania si Suedia, integrandu-se tot mai adanc in activitatea economica. Multi economisti si oameni de afaceri occidentali apreciaza ca decada anilor 1960 poate fi considerata drept "decada marketin
491) Tipologia mijloacelor de informare in masa
(Germania), Germania sunt Westdeutsche Allgemeine, Freie Presse, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Die Welt; in Franta Ouest- France, La Voix du Nord, Le Figaro, Le Monde, France Soir, Liberation; in Italia Corrier
492) Antrax
(Germania), Germania boala era cunoscuta sub numele de "boala lucratorilor de prelucrare a lanii" si respectiv "boala lucratorilor de piei", deoarece spori ai bacteriei erau prezenti in pielea sau in lana animal
493) Istoria sticlei
(Germania), Germania, la Trier si Koln.Prin anul 1000 au aparut asemenea cuptoare in Boemia si in Polonia. Dar cea mai mare faima o aveau produsele de sticla din Venetia. Aici au fost adusi mesterii iscusiti din
494) Cehia in secolele al XIV-lea si al XV-lea
(Germania), Germania, Polonia si in marele canezat al Lituaniei. Se extragea si aur in cantitati destul de mari. Relatiile marfa-bani patrunsesera tot mai adanc in toate sferele economiei feudale; s-a marit c
495) Viata si activitatea lui Mihail Lomanosov
(Germania), Germania, ca sa studieze mineritul si chimia. Trec ani de munca incordata pe fagasul stiintei, si iatal pe Lomanosov unul din cei mai mari invatati. E greu de inchipuit, cum de un singur om a putut
496) Evolutia istorica si institutionala a sistemului comunitatilor europene
(Germania), Germania care, prin trei razboaie succesive, intretinuse dusmanii in aparenta de nestins. O dezintegrare a sovinismelor nationale se manifesta evident in anii '60-'80, si apar chiar simpatii intre fra
497) Europol
(Germania), Germania) si directori adjunctiMariano Simancas (Spania) Jens Henrik Hojbjerg(Danemarca) si Kevin O'Connell(Regatul Unit). La sediul Europol isi desfasoara activitatea 490 de persoane.Dintre acestea
498) Numele Henric in istoria Frantei
(Germania), Germania impotriva dinastiei catolice a Habsburgilor, acestei miscari impotriviindu-se o grupare catolicilor francezi. Regele era pregatit sa se alature armatei sale, cand a fost ucis de catre un extr
499) Wassily Kandinsky
(Germania), Germania si a lucrat sub indrumarea lui Anton Azbe si a lui Franz von Stuck, studiind cromatica impresionista, Art Nouveau si anatomia. Din 1901-03, Wassily Kandinsky a contribuit la constituirea
500) Fascismul - simbolul negru al secolului XX
(Germania), Germania pe fonul Germaniei distruse de primul razboi mondial, cu datorii imense si cu o societate disperata. Prin promovarea intensa a ideei superiortatii rasei germane ei readuc increderea in fortel
501) Podurile dunarene
(Germania), Germania, Elvetia si Belgia nu a fost acceptat. Dupa trei ani, in 1886, are loc un al doilea concurs, la care participa cinci firme, dar rezultatul ramane acelasi. Intr-un moment de stralucita inspi
502) Statutul international al Romaniei intre 1939 si 1945
(Germania), Germania? Dupa cum am mentionat, potrivit unor specialisti, lucrurile ar fi stat, intr-adevar ast-fel. O asemenea opinie a avut o larga circulatie indeosebi in anii razboiului
503) Noua reglementare a institutiei extradarii
(Germania), Germania, Grecia, Italia, Maroc, Mongolia, Polonia, Rusia, Siria, Tunisia, Turcia, Ungaria. Cel de-al VIII-lea Congres al Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentul delicventilor a apr
504) Mircea Djuvara
(Germania), Germania, obtinand doctoratul in drept la Paris in 1913. Cariera universitara a inceput-o in 1920, fiind numit conferentiar, grad in care a tinut cursuri de licenta si la doctorat, atat de drept con
505) Aparitia Comunitatii europene
(Germania), Germania, Statele membre ale Benelux, Franta, Italia - au transferat prin acest model de integrare, cateva dintre competentele lor unei noi entitati. Originalitatea consta in faptul ca acordul de tip
506) Pregatirea si instruirea personalului
(Germania), Germania - a intrat in vigoare la 25 iulie 1952. Tratatul de la Paris a constituit astfel punctul de pornire al unui proces de integrare, considerat in general ca trebuie sa fie global. Pentru pr
507) Statutul international al Romaniei intre 1939-1945
(Germania), Germania? Dupa cum am mentionat, potrivit unor specialisti, lucrurile ar fi stat, intr-adevar ast-fel. O asemenea opinie a avut o larga circulatie indeosebi in anii razboiului
508) Antraxul
(Germania), Germania 1855), Brauell (Rusia 1857), Delafond (1860), dar abia in 1876, R.Koch si L.Pasteurin in acelasi timp si independent unul de altul, au izolat bacilul antraxului si au reprodus boala experimen
509) Politica franceza
(Germania), Germania. Republica prezidentiala este o forma de guvernamant in care presedintele este atat seful statului cat si seful executivului. C.rima Republica Prima Republica a luat fiinta pe 21 septe
510) Holocaustul in Europa
(Germania), Germania,in care erau trimisi , dupa un examen sumar, acei purtatori de tare care erau in acelasi timp guri inutile.Dupa unele tatonari, procedeul adoptat a fost asfixierea cu oxid de carbon; din toam
511) Al doilea Razboi Mondial in Europa
(Germania), Germania din punct de vedere militar aproape la zero, si au reorganizat Europa si lumea dupa cum li s-a parut potrivit. Pe parcursul anilor 20 s-au facut multe tentative de a realiza o pace stabila.
512) Imaginarul totalitarismului
(Germania), Germania(Adolf Hitler) si Italia(Benito Mussolini). Bazandu-se pe tehnologia moderna,statul de tip totalitar incepea ca o dictatura ce exercita intraga putere politica,insa nu se oprea acolo.Treptat
513) Arta baroca
(Germania), Germania(fratii Asam, J. L. von Hildebrandt, B. Neumann, J. Fischer von Erlach); in Spania capata aspectul unei arte nationale (stilul churrigueresc), forma sub care a fost ulterior introdusa in Ameri
514) Winston Churchill
(Germania), germania fascista sa fie numit din nou Prim Lord al Amiralitatii.La 10 mai 1940 ,dupa esecul fortelor anglo-franceze de a apara Norvegia si inceputul invadarii Frantei de catre nazisti , ministrul eng
515) Organizarea invatamantului militar romanesc
(Germania), Germania, Marea Britanie). Reforma invatamantului militar romanesc nu inseamna trecerea de la un sistem prost la unul bun, ci de la un sistem bun in anumite circumstante, la un sistem bun in circum
516) Evolutii culturale si spirituale in secolul XX
(Germania), Germania dupa prima conflagratie se afirma plenar expresionismul. Respingand ca si futurismul italian confor
517) Eclipsa de soare
(Germania), Germania, Austria, Ungaria, Iugoslavia, Romania, Bulgaria si Turcia. Urmatoarea eclipsa totala de soare vizibila de pe teritoriul tarii noastre va avea loc in anul 2236.Muntii Paring si Retezat au asi
518) Incursiune in istoria pedagogiei
(Germania), Germania un intreg curent, cel al filantropismului, porneste de la ideile lui Rousseau. Pestalozzi, Froebel si o serie de curente de mai tarziu, precum Scoala activa, isi au originile in pedagogia lui