CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Consiliul europei
(Consiliul Europei), Consiliul Europei este o organizaţie internaţională cu caracter regional care a luat f
2) Consiliul Europei
(Consiliul Europei), Consiliului Europei' pot fi raportate la anumite domenii de interes major pentru locuitorii continentului: a) Elaborarea a p
3) Consiliul Europei - CE
(Consiliul Europei), Consiliului Europei. Deciziile Comitetului sunt transmise sub forma de recomandari statelor membre, insa ele nu au forta juridica decat dupa ce au fost ratificate de acestea. Comitetul de Ministri hot
4) Consiliul Europei
(Consiliul Europei), Consiliului Europei revine statelor: Canada, Vatican, Japonia, Statele Unite, Mexic.Obiectivul principal al Consiliului Europei este realizarea unei unitati mai stanse intre cele 46 state membre pentr
5) Caderea constantinopolului din 1453
(Consiliul Europei), consiliul de război turc declansează ultimul atac în noaptea de 28/29 Mai 1453. Autoritătile civile si religioase ale Constantinopolului, în frunte cu împăratul, au participat la o Sf. Liturghie în ca
6) Sistemul de securitate european
(Consiliul Europei), Consiliul European defineste principiile si orientarile generale ale PESC. Mai mult, Tratatul de la Amsterdam din 1998 întareste prerogativele Consiliului European asupra unor forte armate comune ale
7) Viitorul uniunii europene - certitudine sau necunoscuta
(Consiliul Europei), Consiliul European;      - tratatul asupra Uniunii Europene abordeaza nu numai domeniile economic, monetar , politic, ci si cultura, învatamântul si socialul. Conceptul de dialog social, care fuse
8) uniunea europeana
(Consiliul Europei), Consiliul (reprezentând guvernele statelor membre),  Comisia (executivul si organismul cu drept de a iniţia legislaţie),  Curtea de Justiţie (care asigura compatibilit
9) Germania
(Consiliul Europei), consiliul local în 1405 de la o familie bogată de negustori. Casa din mijloc este primăria, care a fost mai târziu legată de clădirile înconjurătoare. La ultimul etaj se afl&#
10) State nationale si multinationale in a doua jumatate a secolului al XIX-lea
(Consiliul Europei), Consiliul de Stat, care elabora proiecte de legi pe baza inițiativelor domnului. Votul era cenzitar. Începând cu 1864, s-au adoptat reforme în diverse domenii: în agricultură - Legea rurală (14/26
11) Ideea unitatii europene - Uniunea Europeana
(Consiliul Europei), Consiliul amfictionilor. În epoca romana, datorita prevalentei pornirilor razboinice, de cucerire, a fost parasita ideea de arbitraj, romanii neconcepând ideea solutionarii în alt mod decât prin razb
12) Uniunea europeana
(Consiliul Europei), Consiliul amfictionilor. În epoca romana, datorita prevalentei pornirilor razboinice, de cucerire, a fost parasita ideea de arbitraj, romanii neconcepând ideea solutionarii în alt mod decât prin razb
13) Imperiile coloniale
(Consiliul Europei), Consiliul Indiilor, creat in anul 1511 si reorganizat in 1524. Coloniile erau inpartite in doua viceregate: unul cuprinzand posesiunile din Mexic si America Centrala; celalalt pe cele din America de S
14) Moneda unica si unificarea europeana
(Consiliul Europei), Consiliul European din martie 1993 a confirmat posibilitatea democratiilor din Europa Centrala si Rasariteana de a deveni membre ale UE de îndata ce ele îsi pot asuma obligatiile economice si politice
15) Centrul European pentru Conservarea Naturii
(Consiliul Europei), Consiliul Europei si institutiilor ce lucreaza in finantare, utilizare a terenurilor si cercetare. Lucreaza indeaproape cu comunitatea ONG-urilor. Proiectele ECNC fac parte din 5 programe tematice:
16) Politici regionale in Uniunea Europeana
(Consiliul Europei), Consiliului Europei de la Copenhaga (21-22 iunie 1993). Cu această ocazie, obiectivele programului PHARE au fost extinse de la acordarea de sprijin financiar pentru crearea și consolidarea instituțiil
17) Constituirea Romaniei Mari
(Consiliul Europei), Consiliul Național al Unității Românești, care publica ziarul "La Roumanie". În toamna anului 1918, în condițiile prăbușirii structurilor puterii imperiale, s-a desfășurat în Transilvania un putern
18) Sistemul institurional al UE
(Consiliul Europei), Consiliului Europei să fie constituit din două instituții: -Adunarea Consultativă, compusă din “reprezentanții fiecărei țări membre”. -Comitetul de miniștri (al Afacerilor ext
19) Serviciul diplomatic in Republica Moldova - eseu
(Consiliul Europei), Consiliul Europei, O.S.C.E.si pe linga organizatiile internationale de la Geneva.)
20) Petrolul si carbunii
(Consiliul Europei), Consiliul Europei a stabilit inca din anul 1998 ca autovehiculele sa fie echipate cu motoare care folosesc benzina fara plumb, in scopul prezervarii ecosistemelor si a cresterii calitatii aerului, ape
21) Gradina botanica Barcelona
(Consiliul Europei), Consiliul municipal al orasului Barcelona, datorita unei subventii primite de la Uniunea Europeana. Noua gradina botanica din Barcelona a fost proiectata de o echipa complexa (interdisciplinara)
22) Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
(Consiliul Europei), Consiliul Europei și Uniunea Europeană - UE, ca organizații care au la bază metode diferite de cooperare . Astfel, apar doua tratate despre care amintim mai jos, unul reprezentand drepturile &b
23) Protectia juridica a padurilor - dreptul mediului
(Consiliul Europei), Consiliul Europei și deschisă spre semnare la Lugano la 21 iunie 1993 și care, în cadrul definițiilor cuprinse de art.2 la punctul 10 menționează: “Mediul cuprinde: - resursele natura
24) Conventia Europeana - Laboratorul Constitutiei
(Consiliul Europei), Consiliul european cerea un document final care sa poate cuprinde fie diferitele opinii, precizând si sprijinul pe care l-au primit, fie recomandarile în caz de consens”. În iu
25) Uniunea Europei Occidentale - UEO
(Consiliul Europei), Consiliului Atlanticului de Nord. Între cele doua organizatii au fost convenite aranjamente speciale prin care Alianta Nord-Atlantica pune la dispozitia UEO instrumentele sale militare (atunci c
26) Organele Consiliului Europei
(Consiliul Europei), Consiliului Europei. El examinează, la recomandarea Adunării Parlamentare sau din initiativă proprie, măsurile în vederea atingerii obiectivelor Consiliului, inclusiv elaborarea de conventii si
27) Principalele domenii de activitate a Consiliului Europei
(Consiliul Europei), Consiliului Europei Pentru a extinde aria drepturilor recunoscute la nivel european, în 1961 a fost deschisă spre semnare, la Torino, Car
28) Uniunea Europeana de John Pinder - recenzie
(Consiliul Europei), Consiliului, considerându-l, doar în acest fel, ca un canal de reprezentare eficientă si puternică, ca pe o institutie care le apartine. Se poate spune că, desi succintă, cu caracter d
29) Politica Regionala a UE
(Consiliul Europei), Consiliul European de la Bruxelles extinde operațiunea fondurilor de solidaritate, reprezentate de fondurile menționate anterior și numite acum Fonduri structurale, mai precis crește considerabil aloc
30) Premizele crearii Uniunii Europene
(Consiliul Europei), Consiliul European, Consiliul, Comisia Europeană și Curtea de Justiție a Uniunii Europene. De asemenea prevede și izvoarele dreptului comunitar: legea europeană (înlocuiește regulamentul), l
31) Securitatea regionala - zona Marii Negre si Balcani
(Consiliul Europei), Consiliul Europei si sunt membre active ale PfP. Totusi, conflictele de natura etnica si religioasa, care macina aceasta zona si a caror rezolvare nu se intrezareste, impieteaza asupra conturarii unei
32) Organizatii sportive internationale
(Consiliul Europei), Consiliului International pentru Stiinta Sportului si Educatiei Fizice (ISSSPE/CIEPSS) nu au discutat sportul ci miscarea pentru toti, de-a lungul vietii, iar Mesajele adresate Ministrilor sportur
33) Strategii de dezvoltare a sectorului tertiar
(Consiliul Europei), Consiliul Mondial al Turismului si Calatorilor (World Travel and Tourism Council- WTTC) arata ca in anul 1999, acest domeniu a generat in mod direct si indirect aproximativ 11.7% din PIB si aproape 19
34) Contractul comercial din perspecticva Codului europen al contractelor
(Consiliul Europei), Consiliul a adoptat o rezolutie, prin care aviza favorabil proiectul Comisiei. Institutiile europene au subliniat ca proiectul unui cod european al obligatiilor se va constitui intr-o reglementare pun
35) CRIMINOLOGIA SI DOMENIUL SAU DE STUDIU
(Consiliul Europei), Consiliul Europei, propunandu-si ca scop sa promoveze pe plan international studiul stiintific al fenomenului criminalitatii. Pentru atingerea acestui scop, Societatea Internationala de Criminolog
36) Istoria economiei europene
(Consiliul Europei), Consiliului Europei Competenta recunoscuta Consiliului Europei se manifesta in domeniile: economic, social, cultu
37) Conventia Europeana - Laboratorul Constitutiei
(Consiliul Europei), Consiliul European. Textul Cartei drepturilor fundamentale ale UE este departe de a intruni unanimitatea comentatorilor si mai ales a juristilor. A fost vorba, totusi, despre un tur de forta care a
38) Romania si Uniunea Europena
(Consiliul Europei), Consiliului European a aparut discutia despre posibilitatea extinderii Comunitatii prin cooptarea de noi menbri dintre tarile Europei Centrale si de Est. Pana la clarificarea acestei chestiuni, in
39) Sisteme de drept comparat
(Consiliul Europei), Consiliul de stat (mai tarziu devenind Consiliul legislativ) care a fost insarcinat cu elaborarea unui proiect de Cod civil - dupa modelul celui francez si cu modificarile aduse acestuia prin Codul ci
40) Marketingul educational
(Consiliul Europei), Consiliul European de la Lisabona a stabilit ambitiosul obiectiv strategic al Uniunii Europene de a deveni pana in anul 2010 cea mai dinamica si mai competitiva economie bazata pe cunoastere, capabila
41) Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
(Consiliul Europei), Consiliului Europei. Putem afirma ca Declaratia Universala a Drepturilor omului (10 decembrie 1948 la Paris) este adoptata ca o opera, o necesitate instituita de Adunarea Generala a ON
42) Drepturile cetatenilor in Uniunea Europeana
(Consiliul Europei), Consiliul Europei, precum si din jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene si a Curtii Europene a Drepturilor Omului. In acest context, Carta va fi interpretata de catre instantele Uniuni
43) Drept administrativ european
(Consiliul Europei), Consiliul Europei) care nu poate sa impuna deciziile sale statelor membre decat prin instrumentul tratamentului si necesitatea ratificarii lui pentru a produce efecte in dreptul intern . Or, regulame
44) Criza Vechiului Regim
(Consiliul Europei), consiliul celor 500 si consiliul Batranilor, amandoua constituind Puterea Legislativa.1797-la inlaturarea consiliului celor 500 a fost folosita armata. 1798-alegerile sunt anulate datorita majoritati
45) Fuziunile transfrontaliere ale societatilor comerciale pe actiuni
(Consiliul Europei), Consiliului nr. 78/855/EEC privind fuziunile societatilor pe actiuni; - Directiva 2005/56/CE a Parlamentului Eur
46) Institutul national al magistraturii - conferinta de presa
(Consiliul Europei), Consiliului Europei, 1 de Consiliul Europei).
47) Prezenta firmelor multinationale in Romania
(Consiliul Europei), Consiliul Europei, Organizatia Internationala a Francofoniei Tratate de comert liber cu tarile UE, EFTA,CEFTA Membru al Organizatiei Mondiale a Comertului (WTO) din Ianuarie 1995 Avantaje Economi
48) Uniunea economica si monetara
(Consiliul Europei), Consiliul Europei. Ca model pentru inceputurile cooperarii economice a servit si Uniunea vamala a Beneluxului, formata din Belgia, Olanda si Luxemburg, care a intrat in vigoare in 1948. Primele dem
49) Comisia europeana
(Consiliul Europei), Consiliului European de la Milano, din decembrie 1985, care a decis reunirea intr-un singur text a amendamentelor asupra tratatului de la Roma, privind crearea CEE, si a dispozitiilor privind cooperar
50) Scurta istorie a integrarii comunitatii apoi Uniunii Europene si monedei euro
(Consiliul Europei), Consiliul Europei (Mai 1949) urma sa fie apoi prima organizatie politica a Europei (10 membri), prelungire a politicilor de cooperare din anii precedenti. Primele rezultate - concretizate in stabilita
51) Protectia internationala a drepturilor omului
(Consiliul Europei), Consiliul Europei. Sistemul european se dezvolta in cadrul a 3 organizatii distincte: (1) Uniunea Europeana (25 state), Consiliul Europei (46 state) si OSCE (55 de state - Cele din Consiliul Euopei, B
52) Germania
(Consiliul Europei), Consiliul Europei (1951), OCDE, Uniunea Vest-Europeana (1954), NATO (1955), Uniunea Europeana (1957), ONU (1973), OSCE si din zona euro Germania detine relatii diplomatice cu 129 de state si este me
53) Formarea spatiului comunitar
(Consiliul Europei), Consiliul Europei, in 1949 si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in 1950. Tot in plan politic, la initiativa lui Jean Monnet s-au schitat, la inceputul anilor '50 doua planuri pentru crearea u
54) Integrarea europeana a Romaniei
(Consiliul Europei), Consiliul Europei, infiintat in 1949, traduce in fapt coabitarea celor doua curente : latura interguvernamentala este reprezentata de Comitetul de Ministri (reprezentantii guvernelor statelor membre),
55) Integrare europeana - viitorul UE
(Consiliul Europei), Consiliul European; tratatul asupra Uniunii Europene abordeaza nu numai domeniile economic, monetar , politic, ci si cultura, invatamantul si socialul.
56) Gen, etnie si spatiu - Discursuri despre violenta sexuala asupra femeii in Bucuresti
(Consiliul Europei), Consiliul Europei, 1999). Fondurile Uniunii Europene au facut ca sa se dezvolte o retea de ONG-uri care sa rezolve problemele cu care se confrunta femeile in Romania. Organizatiile europene au produs
57) Turism si dezvoltare regionala
(Consiliul Europei), Consiliul Europei) sau economice (Uniunea Europeana) a procesului de dezvoltare regionala. In sensul celor prezentate anterior Consiliul Europei a definit regiunea ca fiind "un interval de dimensiu
58) Organizatia pentru cooperare si dezvoltare economica
(Consiliul Europei), Consiliul OCDE, ca organism OCDE de coordonare, constituit din reprezentantii tarilor membre si ai Comisiei Europene, al carui rol este de a imprima directiile strategice de actiune.
59) Politica externa si de securitate comuna a Uniunii Europene
(Consiliul Europei), Consiliul de Ajutor Economic Reciproc - CAER (1949), iar in domeniul militar, Tratatul de la Varsovia (1955).Comunitatile Europene s-au format la initiativa Statelor Unite ale Americii, avand ca funda
60) Asemanari si deosebiri intre UE si federalism
(Consiliul Europei), Consiliul Europei. In acest sens, Uniunea Europeana este departe de a fi o Organizatie Interguvernamentala. Astfel, UE are o structura mult mai complexa avand o Curte de Justitie si un Parlament. P
61) Structura institutionala
(Consiliul Europei), Consiliul impreuna cu Parlamentul sau dupa consultarea acestuia adopta deciziile;Curtea de Justitie verifica compatibilitatea reglementarilor cu textele tratat
62) Epoca marilor reforme
(Consiliul Europei), Consiliul de Stat odata numit isi putea incepe lucrarea cu liul proiect neadoptat al legii rurale pe care l-a incredintat unei comisii, pentru ia redactare. La 11/23 si 12/24 august 1864, in doua sedi
63) Geneza si evolutia integrarii economice in Europa postbelica
(Consiliul Europei), Consiliul Europei, in 1949 si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in 1950. Tot in plan politic, la initiativa lui Jean Monnet s-au schitat, la inceputul anilor '50 doua planuri pentru crearea u
64) Proiectul european al lui Henric IV
(Consiliul Europei), Consiliul reprezentativ juca rolul de arbitru in relatiile europene si avea ca instrument o armata federala, destinata atat solutionarii conflictelor interne,cat mai ales razboiului cu Imperiul Otoma
65) Identitati nationale si identitate europeana
(Consiliul Europei), Consiliul Europei, creat la 5 mai 1949. Acesta cuprindea initial zece state (Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Suedia). Apoi, in 1951, sase s
66) Elementele definitorii ale unei organizatii internationale
(Consiliul Europei), consiliul europei,NATO si UE. Asocierea unor state intr-o org inter se realizeaza in baza acordului de vointa a statelor care imbraca forma unui tratat care de fapt este si actele constitutive ale or
67) Statutul euroregiunilor
(Consiliul Europei), Consiliului Europei.Aceasta Conferinta este,in cadrul Consiliului Europei,organismul reprezentativ al puterilor locale si regionale din statele membre.Expresia de puteri locale si reg
68) Dreptul european al drepturilor omului
(Consiliul Europei), Consiliul Europei q. Organe, mecanisme si proceduri nejurisdicNionale ale Uniunii Europene, OrganizaNiei pentru securitate si cooperare in Europa (OSCE) si ComunitaNii Statelor Independente (CSI)
69) Fundamentarea politica a Europei unite
(Consiliul Europei), Consiliul preacrestin sau Consiliul Europei, ar fi rezolvat problemele de interes comun, fiind format din delegati ai tuturor stateleor membre. Sub comenda Consiului Europei s-ar fi aflat o armata com
70) Pactul de la Varsovia sau Tratatul de prietenie,cooperare si asistenta mutuala
(Consiliul Europei), Consiliul Europei:Aparitia sa a fost precedata de congresul de la Haga din 1948 ramas in istorie sub numele de Congresul Europei a carei reunire a evidentiat amploarea miscarii Pro Europene. Consti
71) Uniunea occidentala
(Consiliul Europei), consiliul consultativ ar fi fost imediat convocat pentru a permite inaltelor parti contractante sa se aplece asupra atitudinilor si masurilor care urmau sa fie adoptate in cazul unei politici de agres
72) Infractiuni informatice
(Consiliul Europei), Consiliul Europei a adoptat o recomandare asupra criminalitatii in relatia cu calculatorul si a publicat un raport ce cuprinde o lista minimala si o lista facultativa de infractiuni informatice. A
73) Stereotipuri, prejudecati, discriminare
(Consiliul Europei), Consiliul Europei, Comunitatea Europeana, Banca Mondiala) dar si a practicilor educative (formale, non-formale si informale) propuse si promovate de diferitele sisteme nationale de invatamant. De ce a
74) Protectia juridica a drepturilor omului
(Consiliul Europei), Consiliului Europei, cu sediul la Strasbourgh in Franta. Scopul Consiliului este de a realiza o uniune mai strinsa intre membrii sai pentru apararea si promovarea idealurilor, principiilor ce constitu
75) Ideea unitatii europene
(Consiliul Europei), Consiliul foarte crestin". Emeric Cruce, contemporan cu Ludovic al XIII-lea, publica, in 1623, "Nouveau Cynee", lucrare in care preconizeaza organizarea pacii internationale prin arbitraj, o adunare p
76) Jurisprudenta CEDO
(Consiliul Europei), Consiliului Europei. In prezent, Conventia este parte integranta a sistemului juridic intern al Statelor membre. Respectarea sa este asigurata si de Uniunea europeana, cu toate ca problema aderari
77) Protectia drepturilor omului
(Consiliul Europei), Consiliului Economic si Social al ONU (ECOSOC). Incepand cu 1976, ECOSOC a adoptat o serie de rezolutii care au culminat cu infiintarea Comitetului pentru drepturile economice, sociale si culturale, c
78) Banca Transilvania - perspective pentru viitor
(Consiliul Europei), consiliul de administratie. BERD este o institutie financiara transnationala, infiintata de statele tarilor occidentale in scopul sprijinirii dezvoltarii economiilor Europei centrale si de est. In