CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT

Urca referatul tau

CERE REFERAT

Aplica

Noi ti-l trimitem direct pe mail

1) Sistemul solar 3
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand odata cu altitudinea ajungand pana la 20.000șC. Coroana in schimb nu are o forma bine delimitata, este foarte rarefiata si cu o temperatura ce depaseste un milion de grade. Exista unele regiuni a
2) Niels bohr
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand saltul are loc pe o orbita inferioara, sau sa "ceara" si sa primeasca un surplus de energie, cand saltul se efectueaza pe o orbita superioara! Atomul este acum stabil. Iar mecanica cuantica elabo
3) Epopeea nilului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand printre coline, o cale pietruita iti deschide calea spre Kikiizi, o ridicatura pe care se afla si o mica piramida, inaltata de doctorul Burkhart Waldecker, in 1937, in amintirea tuturor celor car
4) Bucuresti
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când arhitectura si cultura aveau multe influente franceze. Dupa un guvern comunist care a venit la putere la sfârsitul Celui de al doilea Razboi Mondial, influentele franceze asupra culturii au încet
5) Statul vatican
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand s-au inregistrat mici excedente (1,5 mil.$,1985 si 57,8 mil.$,1990).      Populatia:      Vaticanul are 749 de locuitori(1980:830), din care 402 au cetatenia statului Vatican; garda elvetia
6) Dupa faraoni
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Cleopatra a comis sinucidere in 30i.H. Pentru urmatorii 600 de ani, Egiptul a fost cosul de paine al Romei, aducand imperiului transporturi constante de faina. Imparatii luau de asemenea aur si a
7) Scrisul
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand nu venea un scrib care sa aprobe toate hieroglifele.      CANTECUL SI DANSUL      Ar fi o mare greseala sa credem ca egiptenii isi petreceau tot timpul facand mumii si morminte. Daca ai put
8) Alexandru macedon
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand lancile sunt coborate soldatul din fata este protejat de mai multe lanci, falanga devenind un zid de fier. Randurile sunt atat de scurte incat falanga se misca greoi. Rolul ei pe campul de lupta
9) Neamul Soimarestilor (rezumat)
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand Tudor intra in satul stramosilor lui , la Soimaresti incepu sa recunoasca biserica Tintirimul si casa in care s-a nascut . Era o zi de duminica si lumea se stransese la biserica . Bat
10) Vlad tepes
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când Vlad Dracul, aliat cu cei doi fii ai lui Alexandru cel Bun, Ilias si Stefan, ajunsi domni ai Moldovei, a ocupat tronul parintesc al Tarii Românesti. O viata noua a
11) Blaise pascal
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cându-si timpul de joacă si în ciuda restrictiilor care îi erau impuse, si în câteva săptămâni descoperă singur multe proprietati ale figurilor. Cea mai importanta este aceea privitoare la suma unghi
12) Ion creanga - amintiri din copilarie (comentariu)
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Când relateaza întâmplari care au în centrul atentiei personaje din universul social al Humulestiului naratiunea este la persoana a III-a. În "Amintiri din copilarie" naratorul se identifica cu person
13) Nicolae labis - fulg
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când ochii mi-am naltat , / Am vazut cum prin ninsoare / Valea-ntreaga lumina / Minunat scaparatoare" . Substantivul "minune" ce desemnase metaforic fulgul de nea devine adverbul adjectivului "scapara
14) Mihai eminescu (poet national si universal) 2
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când vezi misei      La izbânda facând punte,      Te-ar întrece nataraii,      De ai fi cu stea în frunte...       (Glossa).       Opera poetica a lui Eminescu reprezinta o înnoire
15) George bacovia (universul liricii)
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când natura se pregateste de hibernare si când învelisul vegetal se ofileste, se usuca, piere descompus.       Bacovia este un poet al ploii, poate cel mai mare poet al sonetelor pluviale din liter
16) Ioan slavici - popa tanda (momentele subiectului)
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a vazut numarul mare de satenii care au venit la biserica si care il asculta "cu atata luare aminte".       In scurt timp, oamenii renunta sa mai participe la slujbe. Vazand acea
17) Poporanismul
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când se criticau formele noua, introduse in veacul trecut, se regreta vechiul regim si se admira taranul patriarhal ca o ramasita a vremurilor lui Mihai si Stefan", publicatia ieseana "vedea in taran
18) Liviu rebreanu - ion (comentariu) 4
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Transilvania era sub jugul Austro-Ungariei.      Monografie = satul ardelean de la inceputul secolului XX ,din toate p.d.v.---- dupa stratificarea sociala , asezarea satului, descriera caselor
19) Amintiri din copilarie
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand era somnul mai dulce, ca sa nu-l spurce " cucul armenesc". Smaranda il trimite pe Nica sa duca mancare oamenilor angajati la prăsit. Pe drum ,Nica se abate pe la teiul in care isi avea pupaza cu
20) Pacatul avortului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand singuri vor acuza pe parintii care i-au ucis in fata Dreptului Judecator Iisus Hristos. Iata pentru ce avortul este crima, adica ucidere de om si trebuie combatut cu toata taria de Biserica s
21) Amintiri din copilarie - Ion Creanga
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand era somnul mai dulce, ca sa nu-l spurce " cucul armenesc". Smaranda il trimite pe Nica sa duca mancare oamenilor angajati la prăsit. Pe drum ,Nica se abate pe la teiul in care isi avea pupaza cu
22) Fratii Gracchus
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Când fostul tribun a candidat încă o dată în anul următor,acţiune ilegală,Senatul a urzit o revoltă şi Tiberius a pierit asasinat,lovit în cap cu un taburet.Dar stin
23) Sobieski si romanii - C.Negruzzi
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand lesii au vazut iesind din cetate sase plaiesi, care purtau în spate trei raniti.Orgoliul regelui, care afla ca cei care i s-au opus erau un numar mic, se dezlantuie si plin de manie, hotaraste s
24) Fuga de raspundere - eseu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când în când firave soluții pentru spețele atacate. Este notorie intervenția Ministrul Justiției de suspendare a procurorului anchetator care cercetează o faptă penală a sa. Este arhicunoscută și bl
25) Greuceanu - rezumat
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când au auzit că Greuceanu a reusit sa-l înduplece pe împarat să-i ierte. Această izbânda a luat-o drept semn bun si a mers din nou la împarat sa ceară învoire pentru a-s
26) Pantanal
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Când au sosit aici , în secolul al XVII-lea , exploratorii şi coloniştii spanioli şi portugezi s-au amestecat cu băştinaşii , iar un secol mai târziu au venit crescă
27) The Rain Man-traducerea romanului in limba romana
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a venit un apel de la telefonul din masina lui Charlie. -Domnule Babbitt? Domnule Charles Babbitt? A fost o voce de fata. -Da. -Eu sun din partea domnului John Mooney. El este avocatul tata
28) Optica pt clasa a IX-a
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand optica ondulatorie putem explica limitele sistemelor optice din punctul de vedere al calitatii imaginii. Interferenta luminii Este fenomenul de interactiune a undelor coerente, respectiv a u
29) Fizica clasa a IX-a
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), candu-se din mediul din care a venit. Schimbarea directiei de propagare a luminii cand traverseaza suprafat de separare a doua medii cu indici de refractie diferiti se numeste refractie Principiile
30) Subiectul
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când apare în propoziţie): 1. simplu (exprimat printr-o singură parte de vorbire):  Copiii merg la şcoală. 2. multiplu (exprimat prin două sau mai mult
31) Toate panzele sus-vol I
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand au ajuns la portul unde era acostata Penelopa. Anton Lupan a vorbitcu Kir Iani, care le-a ingaduit sa mearga cu corabia pana la Stambul platind 7 icosari. Mai tarziu Penelopa acosta la Ch
32) Fisa de Lectura ,,Ion
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când a auzit că e cu Ion în grădină a plecat să-l găsească pe acesta pentru a-i cere socoteala deoarece el nu accepta reşaţia Anei cu un ţăran ci vro
33) Istoria romanilor
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Epoca Paleoliticului facea loc Epocii de Bronz, triburile tracice de origine indo-europeana se stabileau alaturi de populatia care deja traia in Bazinul Carpato-Balcanic. De pe vremea tracilor, s
34) Popa Tanda-comentariu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când nu îi înţelegeau eforturile, şi este alcătuit din două substantive în nominativ, familiarul ,,popa" şi substantivul propriu ,,Tanda", derivat regresiv din ,,tândălitur&
35) Mara. Subiectul romanului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cându-se singură acasă, cu o scrisoare pe care trebuia să o dea maicii Aegidia Tocmai în aceste zile Naţl îşi începea cei doi ani de călătorie şi ca din întâ
36) Amintiri din copilarie
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand era somnul mai dulce, ca sa nu-l spurce " cucul armenesc". Smaranda il trimite pe Nica sa duca mancare oamenilor angajati la prăsit. Pe drum ,Nica se abate pe la teiul in care isi avea pupaza cu
37) Hanu Ancutei - rezumate
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand era urmarit.Cand la prins Georgie ia taiat capul,atunci mare suparare a fost pe capul mamei lui German,el a inteles in sfarsit cine era tatal sau. Georgie a adus capul insangerat al fratelui sau
38) Nasterea Domnului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când afirmă: ,,Viața s-a arătat și am văzut-o și vă mărturisim și vă vestim viața de veci, care era la Tatăl și s-a arătat nouă" (I Ioan 1, 2-3). Această mărturie exprimă o lucrare vie, căci prin Într
39) Revolutia franceza
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când nu realizează o nouă constituţie solidă. Adunarea Stărilor Generale s-a transformat în Adunarea Naţională Constituantă. După săptaămâni tens
40) Revolutia franceza
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când nu realizează o nouă constituție solidă. Adunarea Stărilor Generale s-a transformat în Adunarea Națională Constituantă. După săptaămâni tensionate regele a cerut celor doua stări superioare să
41) Incursiune in Grecia Antica
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand era insarcinata cu fiul ei Paris, ar fi visat ca un foc mistuia intreaga Troie.Atunci, preotii i-au zis ca trebuie sa-si sacrifice fiul ce se va naste, caci el va aduce distrugerea Troiei, zise A
42) O calatorie imaginara in Roma Antica - compunere
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a aflat de copiii Rheei, Amulius a dat ordin sa fie omorati.Doar ca servitorul insarcinat cu aceasta misiune ingrata nu a putut sa-i ucida, ci i-a pus intr-un leagan caruia i-a dat drumul pe raul
43) Iosif Vissarionovici Stalin
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a fost eliberat, a devenit cizmar. El si-a deschis propriul atelier, dar in scurta vreme a dat faliment, ceea ce l-a fortat sa lucreze intr-o fabrica de incaltaminte in Tiflis. Vizitandu-si rar f
44) Civilizatiile Americii Centrale si de Sud
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand o mare parte a cantitatii de apa a Pamantului era inmagazinata in calotele de gheata si astfel nivelul marilor era mult mai scazut fata de nivelul de azi. Primele
45) Partidul Conservator Progresist
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand au ramas in teritoriul ocupat, si activitatea lui Al. Marghiloman (martie-noiembrie 1918) in timpul caruia a fost semnata inrobitoarea pace de la Bucuresti(7 mai 1918). In alegerile parla
46) Zei din Grecia antica
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Troia a fost distrusa. Hera este identificata cu zeita romana Junona. 9) Hermes In mitologia greaca, curier al zeilor, fiul lui Zeus cu Maia, fiica titanului Atlas. Hermes era deasemenea zeul c
47) Vizita..Caracterizarea lui Ionel Popescu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand soseste musafirul, Ionel este ,,imbracat in maior de rosior in uniforma de mare tinuta. Din propozitia anterioara, ne dam seama ca familia Popescu este una instarita , iar baiatului I se acorda o
48) Crocodilul din sifonier - creatie proprie
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand il deschid, ce sa vezi... minunatii de haine, tot felul de accesorii, din piele de crocodil.. absolut fantastic ( mai alea ca anul trecut pielea de crocodil era foarte in trend). Nu m-am putut
49) O scrisoare pierduta
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a pierdut scrisoarea dar la intalnirea cu Catavencu acesta i-a cerut in schimbul scrisorii sa-i asigure alegerea. Tipatescu se enerveaza foarte tare si ii spune ca l-a trimis pe Prisanda s
50) Baltagul - Caracterizarea lui Gheorghita
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand prin multe incercari.Pregateste singur caii si sania,se lupta cu traionul, pe care il invinge.Tot timpul este supus,ascultator si observa tot ce se petrece in jur.Ajunge la concluzia ca :”F
51) Albert Einstein
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand esecurile repetate ale afacerii familiei au dus la parasitea germaniei, cu destinatia spre Milano, italia , Einstein a vazut posibilitatea retragerii de la scoala. A petrecut un an cu parintii in
52) Ce se sarbatoreste de craciun?
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a fost botezat si a inceput sa predice (Luca 3:21-23). Lucrarea sa a durat trei ani si jumatate. Asadar, cand a murit, Isus avea 33 de ani si jumatate. El ar fi implinit 34 de ani in jurul dat
53) Fulg - Nicolae Labis
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand “minune” cand “faptura” si deoarece el este la fel de pur ca un copil Din aceasta poezie trebuie sa stim ca frumusetea trebuie pretuita si, viata privita cu optimism.
54) Popa Tanda
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a vazut numarul mare de satenii care au venit la biserica si care il asculta "cu atata luare aminte". In scurt timp, oamenii renunta sa mai participe la slujbe. Vazand aceasta, perintele a ad
55) Criza rachetelor din Cuba
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când că încearcă să construiască socialismul în Cuba. Au fost stabilite relații deplomatice cu Uniunea Sovietică. Un guvern nou, condus de renăscutul Partid Comunist Cubanez, a început să pună în prac
56) David Copperfield
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand David se intoarce acasa Murdstone si mama sa (erau casatoriti) se casatorisera,si nu mult dupa,s
57) Relatia dintre Religie si stiinta
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când reduce totul numai la sens, închizându-se în propriul univers, nesocotind structurile universului creat, de care se ocupă știința, de aceea riscă să nu mai poată comunica cu omul contemporan, s
58) Predictibilitate, determinism si Teoria Haosului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand aceasta formeaza o curba, se numeste orbita.Pendulul din imagine are un numar infinit de orbite formand o adunare de elipse in jurul originii. Istorie Descoperitorul t
59) La hanul lui Manjoala - Ion Luca Caragiale
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand hanul este jefuit de doi talhari, iar imediat ce Manjăloaia a strigat „Hoții..!” au și apărut in ușă subprefectul cu mai mulți indivizi, naratorul-mesager este aparent obiectiv realiz
60) Popa Tanda
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a vazut numarul mare de satenii care au venit la biserica si care il asculta “cu atata luare aminte”. In scurt timp, oamenii renunta sa mai participe la slujbe. Vaza
61) Costache Girgiuveanu - caracterizare
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când îi spune: „nu-nu stă nimeni, aici”, răspuns de domeniul absurdului. Felix își imaginase că tutorele său e un om masiv, „de o greutate extraordinară”, având în vedere că șt
62) Sobieski si romanii
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand lesii au vazut iesind din cetate sase plaiesi, care purtau în spate trei raniti. Îndată acțiunea atinge punctul culminant . Văzând numărul mic de moldoveni regele se supără și nemaisuportâ
63) Istoria internetului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand transmisia de date intalnea un obstacol, sau una dintre adrese era de negasit, se gasea o alta cale catre adresa cautata. Toate acestea au fost codificate in protocol care reglementa trans
64) Parcul Yellowstone - USA
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand acum 126 de ani, Congresul Statelor Unite a declarat Yellowstone parc national, o comoara ce trebuie pastrata pentru generatile viitoare,oameni au venit din toata tara ca sa vada cu ochii lor ghe
65) Nunta traditionala la romani
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand ocolesc masa) si doi colaci mari, trimisi de nasa. Pe masa trebuie sa mai existe un castronel cu miere, pentru ca viata tinerilor sa fie dulce ca mierea si o sticla de vin. Intrarea in biserica
66) Scrisul
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand nu venea un scrib care sa aprobe toate hieroglifele. CANTECUL SI DANSUL Ar fi o mare greseala sa credem ca egiptenii isi petreceau tot timpul facand mumii si morminte. Daca ai putea partici
67) Fantana dintre plopi - povestire
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cându-se în tinerețe, în urmă cu douăzeci și cinci de ani, când flăcăul cutreiera Moldova, spre disperarea mamei sale, care dădea slujbe ca el să se așeze la
68) Tineretul, forta vie a Bisericii
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când Mântuitorul i-a mustrat pe apostoli care îndepărtau pe copiii veniti la El , spunându-le: „ Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți...”(Mt.19,14). Dintre cele trei învieri săvâ
69) Reflexia si refractia luminii
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), candu-se din mediul in care a venit. Daca lumina atinge suprafata de separare intr-un unghi atunci lumina este reflectata in acelasi unghi, asemanator cu felul in care o minge sare cand atinge paman
70) Momentele subiectului in nuvela La hanul lui Manjoala
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand hanul este jefuit de doi talhari, iar imediat ce Manjăloaia a strigat „Hoții..!” au și apărut in ușă subprefectul cu mai mulți indivizi, naratorul-mesager este aparent obiectiv realiz
71) Budulea Taichii de Ioan Slavici
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a aflat ca Livia urma sa se casatoreasca cu un om important din sat si ca nimeni nu putea opri nunta nu numai ca era ciudat dar a devenit si mai retras si mai nepasator fata de toate. Timp de
72) Catastrofe politice - eseu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când uită să plătească impozite. Unde mai pui că „grupul celor 322” în frunte cu „mareșalul” Antonescu m-a desmăgit prin cocoașele pe care le au pe coloana vertebrală. Nici nu
73) Popa Tanda - momentele subiectului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a vazut numarul mare de satenii care au venit la biserica si care il asculta “cu atata luare aminte”. In scurt timp, oamenii renunta sa mai participe la slujbe. Vaza
74) Portofoliu la limba romana clasa a 5-a
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand si istirisind basme acestuia. Istorisind basme despre imparatul care nu avea copii, bunica primeste un raspus neasteptat din partea nepotelului, ceea ce o face sa se amuze si s ail sarute in mij
75) Baltagul - rezumat
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand calare o revarsare de ape la asfintit. De atunci, neavand nici o veste de la el, isi facea griji zi de zi… Intr-o dupamiaza, Mitrea, un
76) Inceputul luptei evreilor crestini pentru Evanghelia lui Iisus
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când fiecare din ei auzea cele spuse de apostoli privind ‘Vestea Reânvierii lui Iisus’ pe limba lui. Și nu era de neânțeles: apostolii erau cunoscuți ca pescari de meserie; oameni simpli,
77) Acquis-ul comunitar
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când puternice tensiuni și perturbări pe piețele de schimb. Tratatul de la Maastricht, fără a abroga Directiva din anul 1988, a accentuat profund liberalizarea circulației capitalurilor . Dispoziț
78) Automobilele trecutului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Francois Cugnot a construit primul autovehicul dotat cu un motor cu abur. Trasurile cu aburi au avut un impact deosebit de important in istoria automobilului, implicit a omenirii. Aceste vehic
79) Nanotehnologia
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când sunt iluminate cu radiații laser. Deoarece sunt foarte mici din punct de vedere chimic, nanodots-urile pot pătrunde atât prin porii membranei celulare, cât și prin cei ai membranei nucleare. Deși
80) Blaise Pascal
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), candu-si timpul de joacă si in ciuda restrictiilor care ii erau impuse, si in cateva săptămani descoperă singur multe proprietăti ale figurilor. Cea mai importantă este aceea privitoare la suma unghi
81) Pomul de la rascruce - creatie proprie
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când omul gătește o casă mare – poftește musafiri. Să vadă câte cântece pot trece prin ferestre, să vadă câte jocuri pot ține podelele… Și când toate îs încercate gospodărește, când cheful
82) Despre sarbatori - impartiri si importanta
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand ne impartasim cu Trupul si cu Sangele Mantuitorului in timpul sfintei si dumnezeiestii Liturghii. Prin Trupul si prin Sangele Sau daruit omenirii intregi, Hristos ine si Se salasluieste in no
83) Fat frumos din lacrima - rezumat
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Când intră in castel se intalni cu vecinul regelui si discutară.În sat se tot auzea de o anumită Mamă-a Padurilor.Dinspre miazanoapte se auzea cum vine ea,i-ar păstorașul își ia buzduganul și merge să
84) Vinuri albe si dulci din Grecia si Cipru
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), când de la musturi bogate în zahăr, a căror fermentație alcoolică se oprește în mod natural, fără nici un adaos de alcool sau alți fortifianți. Conținutul în alcool al unor astfel de vinuri nu trebuie
85) Standarde internationale de raportare financiara
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand vanzarea este estimata a avea loc dupa mai mult de un an,entitatea trebuie sa evalueze costurile de vanzare la valoarea actualizata.Cresterile valorii actualizate a costurilor de vanzare care apa
86) IAS 41
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand se aplica IAS 2,Stocuri sau alt Standard aplicabil. Daca pentru un activ biologic sau un produs agricol exista o piata activacotatia pe acea piata reprezinta o baza adecvata pentru determinarea v
87) Atestat - Nunta din Cana Galileii
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Când părinții trupești nu împiedică cu nimic, nici nu se pun de-a curmezișul vreunuia din lucrurile c
88) Viziunile lui Iezechiel
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cându-se înainte și înapoi iute ca fulgerul. Aceste făpturi par a avea trăsături naturale cât și supranaturale. În strânsă legătură cu fiecare făptură este o roată, corelată cu fiecare mișcare a lor.
89) Revolutia romana de la 1848-1849
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand revolutia din Moldova a avut loc pe o scurta durata de timp, in doar cateva zile, in Tara Romanesca
90) Ce este psihologia transpersonala
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a luat fiinta Asociatia Transpersonala Europeana. Aceasta a organizat congrese la Bruxelles (1984), Strasbourg (1990), Londra (1994), Varsovia (1997). Recunoasterea academica a psihologiei tr
91) Drepturile Copilului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand spui ‘recreere si joc’, mintea in primul rand se gandeste la relaxarea fizica sau la felul cum copiii isi ocupa aproape tot timpul. Dar aceste doua lucruri sunt mult mai importante de
92) Transpersonala
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a luat fiinta Asociatia Transpersonala Europeana. Aceasta a organizat congrese la Bruxelles (1984), Strasbourg (1990), Londra (1994), Varsovia (1997). Recunoasterea academica a psihologiei transp
93) Joint ventures in Romania
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand au fost inregistrate mii de societati mixte in domeniul comertului,dar fara un aport substantiel de capital.Capitalul,de cateva zeci de milioane de dolari,provenea din tari precum:Turcia,Siria,Io
94) Serviciile bancare
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand in cand. II. 2. ALTE SERVICII OFERITE DE BANCI In afara de tipurile de conturi mentionate mai sus, persoanele juridice ( si, intr-o proportie mai mica sii persoanele fizice) pot avea si alt
95) Bucuriile toamnei
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand in cand parca ne e dor de o zi calduroasa de vara.Dar cel mai nostalgic se pare,e un greier care dupa cum spune poetul tota vara a cantat si a dansat si nimic n-a adunat.O broasca raioasa,mica si
96) Hanul Ancutei
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Voda Ipsilant era posomorat ca tot mai multi boieridin tara se plang de Haralambie. Marele vornic l-a sfatuit pe voda ca singuril care l-ar putea invinge pe Haralambie este fratele sau Gheorg
97) Eul liric in poeziile - Lacul, Izvorul noptii si Emotie de toamna
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand iluzia prelungita se spulbera. Astfel, trairile interioare ale eului liric sunt surprinse in diferite momente: al asteptarii, al visarii si al revenirii la lumea reala. In functie de aceste s
98) Bazele stiintei politice
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Când ele sunt urmărite deliberat, programatic, devin obiect al politicului, pentru că se structurează ca: mod de gândire (doctrine) si actiune, ori forme de organizare (partide). În statele cu sist
99) La scaldat, la cirese, pupaza din tei - rezumat
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand era somnul mai dulce, ca sa nu-l spurce “ cucul armenesc”. Smaranda il trimite pe Nica sa duca mancare oamenilor angajati la prăsit. Pe drum ,Nica se abate pe la teiul in care
100) Singur pe lume
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Mattia aude o discutie intre dl Driscoll si unchiul lui Arthur Mulligan, dl James Mulligan. Acesta din urma vrea sa-l ucida pe Arthur pentru a putea fi el mostenitorul familiei. Dupa ce este
101) Viata ca o prada de Marin Sorescu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand plecase in armata, dar cand se intorsese acesta I le vanduse pentru a bea. Amintirea ii lasa un gust amar ca cea din copilarie, cand baiatul cu care se perinda la ingrijitul cailor, i-a manat pe
102) Catastrofa de Liviu Rebreanu.
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Candale cu care poarta o discutie despre nedreptatea razboiului deoarece romanii s-au intors impotriva ungurilor si avea sa fie o lupta intre romani si unguri,colegul lui plangandu-se la fel ca toti c
103) Mendebilul de Mircea Cartarescu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand tineai stiloul cu penita in sus, o femeie goala, obiect care, insa, nu era nasul lor. 5. Seara, cand naratorul, impreuna cu Luci, ramasera sa mai vorbeasca despre cele intamplate, il vazura pe
104) Doua Loturi - argumentare
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand solicitase concediul. Intors la chivute, Lefter a fost agresat de acestea. A doua zi a plecat la serviciu, deoarece un coleg l-a anuntat printr-o scrisoaresa vina urgent , altfel va fi destituit.
105) Baltagul - Caracterizarea Victoriei Lipan
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand calare o apa neagra… era cu fata in colo”. Alt semn este si glasul lui Lipan venit din MEMORIA AFECTIVA “ dar nu putea sa-i vada chipul”, rezultand astfel trasatura d
106) Bubico rezumat
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand deodata un glas de caine a inceput sa later la barbat ca la un hot.Cucoana a Calmat cainele,acesta bagand capul in poseta. In compartiment a intrat conductorul, cera
107) Pilotul de pe dunare de Jules Verne
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand mama fetei murise ,fata pe care o chema Natasa a ramas cu Sergiu.Cu fiecare zi ce trecea ,Natasa si Sergiu se indragosteau tot mai mult,dar Ivan Striga,care era si el indragostit nebuneste de Nat
108) Despre Viata
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand ne nastem oare care este primul lucru la care ne gandim? O fi mama, care ne tine in brate si ne spune cu multa sinceritate ‘Te iubesc !’ sau ne intrebam ce cautam pe aceasta lume si
109) Harap alb - demonstratie pe text
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), candu-l sluga sa numindu-l harap alb.Numele lui are rol de “rob alb” deoarece “harap” inseamna negru Tema basmului este triumful raului asupra binelui. Subiect
110) Mihai Eminescu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand vorbeste de “tara mea de glorii, tara mea de dor”. Marile teme si motive ale operei sale pot fi usor descoperite in istoria si spiritualitatea romaneasca, in folclor si mitologi
111) Gloria Egiptului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand mare parte a lumii era locuita de oamenii Epocii de Piatra, egiptieni știau să scrie și să citeasca puteau face chiar ată si țese vesmintele lor elaborate , puteau prelucra materiale pretioa
112) O noapte furtunoasa rezumatul operei
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand l-a gasit treaz nu a fost multumit si nici atunci cand acesta dormea. Se aude zgomot.Spiridon stinge repede tigara si o baga in buzunar. SCENA VI Intra Zita nervoasa intrebandu-l pe Spiridon
113) Miscari Taranesti Anticomuniste
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand, prin Decretul nr 83, au fost expropriate toate proprietatiel ce depaseau 50 ha. Prevederea a fost indeplinita efectiv in noaptea de 2/3 martie 1949, iar victimele erau fostii mosieri, adevarati
114) Deceneu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand am povestit istoria lui Zalmoxis. In ceea ce priveste adeziunea poporului get, exista o dovada: ei fura induplecati sa scoata vita-de-vie si sa traiasca fara vin. Pentru disciplina poporului,
115) Rama - indicator biologic al calitatii solului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand le zariti in gradina, pentru ca ele sunt un semn ca pamantul este bogat in substante nutritive. Care credeti ca este cel mai usor mod de a spune daca pamantul din gradina este sanatos? Luati o
116) Mama
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand asfaltul parca se topea sub greutatea pasilor mei,alergam cu sufletul la gura catre casa. Aerul cald imi mangaia fata si bratele goale ,glasurile trecatorilor erau ca triluri de mierla voioasa
117) Alexandru Lapusneanul
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand isi revine, ameninta sa-i ucida pe toti (inclusiv pe propriun fiu, urmasul la tron), doamna Ruxanda accepta sfatul boierilor de a-l otravi. Conflictul nuvelei este complex si pune in lumina p
118) Impozite pe profit sau impozite pe venitul capitalului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand capitalul poate fi cu usurinta deplasat. Proprietarul de pamant este neaparat cetatean al tarii in care se afla proprietatea sa, pe cand proprietarul de capital este propriu-zis un cetatean al lu
119) Eugenie Grandet
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand scrisoarea a fost deschisa Grandet a aflat cu stupoare ca din cauza banilor, din pricina ca era ruinat, fratele sau s-a sinucis. Acesta il ruga sa aiba grija de Charles dupa moartea lui, sa-l veg
120) Ciresarii volumul 1
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand un popas.Au dat de doua drumuri intre care trebuiau sa aleaga.Au intalnit doi ciobani care i-au sfatuit sa se duca pe drumul din dreapta care va lua mai multe ceasuri dar care e mai sigur. Ei au
121) Ciresarii - Volumul drum bun ciresari
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand ciresarii vorbeau despre problema fundamentala si despre faptul ca Ionel i-a chemat urgent si nu a mai trimis o a doua telegrama,intra pe usa compartimentului un om foarte ciudat care avea toate
122) Lostrita
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand aude de biserica si de preot ii spune ironic flacaulu, ca "nu pentru asta a venit ea pe lume". Intr-o zi mama fetei vine sa o ia acasa. Innebunit, Aliman o cauta multa vreme, dar in zadar. Se
123) Comis Ionita
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), candva, demult "se lua la intrecere pana si cu mos Leonte la talcuirea tuturor lucrurilor de pe lumea asta". Se subliniaza astfel parerea ca Ionita comisul are o vasta experienta de viata care-l f
124) Romanul adolescentului miop povestire
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand nemtii,nu s-a mai cerut germana si a scapat de corigenta. La matematica au fost chemati peste trei zile.Mircea si-a planificat material pe zile.A aruncat de pe masa tot ce i-ar putea distrage
125) Sistemul judiciar spaniol
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand se refereau la acelasi spatiu. Originea latina a termului "Hispania" este si astazi o vie controversa. Istoria Spaniei nu difera foarte mult de istoria celorlalte state vecine din vestul conti
126) Iapa lui Voda - fisa de lectura
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand oamnenii au vazut ,,un balaur negru in nouri'' si niste pasari mari venite ,,din ostroavele de la marginea lumii'', care vesteau razboi si belsug la vita de vie, cand a daruit Dumnezeu rod bogat
127) Dansul frunzelor
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand m-am uitat atent la acel copac, am vazut niste frunze care s-au desprins de crengi si pareau a fi cele patru frunze elegante. Am fotografiat frunzele dansand in adierea vantului. Fotografi
128) Hanul Ancutei fisa de lectura
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand era el mai tanar cum un arnaut pe nume Costea Caruntu care a prins un razes nebun, Todirita Catana, care a fugit cu duduca Varvara, sora vornicului Bobeica. Boierul decide sa o trimita pe dudu
129) Pisica neagra - Edgar Allan Poe
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand am savarsit nelegiuirea, am fost trezit din somn in strigate de "foc"! Perdelele de langa pat erau in flacari. Ardea intreaga casa. Abia am reusit, sotia mea, un servitor si cu mine, sa ne salvam
130) Strategii de dezvoltare a sectorului tertiar
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand industria ospitalitatii, prin turismul de afaceri, si-a adus o contributie de 30 milioane de euro la PIB-ul total. Mai mult de jumatate din acesti bani au venit in toamna, dintr-un singur evenime
131) Nuvela
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand ii traia barbatul, Dinu, oamenii ii ziceau Maria Dinului. Si Maria Dinului lucra pe atunci cu Bator, iar Dinu lucra in baie, sfredelea stanca si pusca cu praf ori cu dinamita, ca toti baiesii.
132) Viata ca o prada de Marin Preda
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand plecase in armata, dar cand se intorsese acesta I le vanduse pentru a bea. Amintirea ii lasa un gust amar ca cea din copilarie, cand baiatul cu care se perinda la ingrijitul cailor, i-a manat pe
133) Romanul Mara
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), candu-se singura acasa, cu o scrisoare pe care trebuia sa o dea maicii Aegidia. Tocmai in aceste zile Natl isi incepea cei doi ani de calatorie si ca din intamplare se intalneste cu Persida, la nun
134) Joseph Stalin
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand a intrat la scoala, Stalin era intr-un grup de elevi foarte eterogen. Stalin si colegii lui de clasa erau, in cea mai mare parte, georgieni si vorbeau una dintre cele saptezeci de limbi cauca
135) Reguli pentru parinti
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand vi se intampla prima data, ci straduiti-va sa invatati lectia si recunoasteti-va greselile. 12. Debarasati-va de vicii inainte de a concepe un copil. Daca stiti si vedeti ca nu va fac voua bin
136) Drept administrativ - Primarul
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand intr-o formula, cand in alta, fireste cu anumite variatiuni date de modul in care a fost conceputa administratia judeteana de la nivelul clasei. Nu trebuie sa uitam ca la un moment dat legisl
137) Cazurile substantivului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand): El a venit intr-o dimineata. •de mod (cum): A ramas ca prietenul sau. •de agent (de cine): A fost anuntat de un coleg. •de cauza (din ce cauza): Era mahnit pentru pierderea
138) Iancu de Hunedoara
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Europa sarbatorea aceasta mare biruinta, la 11 august 1456, la Zemon, langa Belgrad, imbolnavit de ciuma, se stingea din viata in plina glorie acela care, asa cum glasuieste inscriptia de pe piat
139) Mediere si negociere
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand acesta vede ca se indoiesc de vocea lui , merge isi drege putin vocea o face mai suptire precum a caprei. Partea afectata este razbunatoare isi Doreste sa faca dreptate , doar prin metode propr
140) Alexandru Lapusneanu - comentariu literar
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand in cand, dar in termeni succinti si cu multa rezerva, judecati de valoare asupra personajelor sale si a situatiilor in care se gasesc. Printre toate aceste mijloace, spre deosebire de cronica lui
141) Cercetare marketing ketchup Tomi
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand mancarea e mai gustoasa te simti mai bine. Asa am pornit. Si ne-am gandit ca cele mai clare si mai amuzante personaje care isi pot schimba atitudinea sunt locuitorii Iadului si ai Raiului. S
142) Teoria jocurilor si dilema prizonierului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand va avea loc ultima runda. Daca jucatorii se afla in aceasta dilema, atunci poate exista o lipsa de cooperare in jocul urmator. Faptul de a nu coopera nu este rasplatit (in mod inevitabil), deoare
143) Naratorul Maitreyi
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand am intalnit-o pe Maitreyi". Venit in India sa lucreze si imbolnavindu-se de friguri, inginerul Allan se muta in casa profesorului Narendra Sen, dar isi aminteste el - "eu o intalnisem pe Maitreyi
144) Emotie de toamna - Nichita Stanescu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand natura moare., iar prin sensul figurat(metaforic), racirea sentimentelor,deci, moartea lor. In acest sens, titlul anticipeaza subiectul poeziei, referindu-se la racirea sentimentelor dintre indra
145) Edmondo de Amicis - Cuore, inima de copil
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand fiul unui om bogat Carol Nobis l-a jignit pe un coleg sarac Betti facandu-i tatal calic.Tatal lui Carol l-a auzit si l-a pus pe fiul lui sa-si ceara iertare ,iar el i-a strans mana lui Betti.Tot
146) Somajul
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand muncitorii refuza oportunitatile de locuri de munca aparute, preferand sa ramana someri. In schimb, somajul involuntar apare atunci cand pe piata muncii sunt insuficiente locuri de munca pentru a
147) Cele patru porunci ale primei varste
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand copilul plange: " tocmai a mancat, abia l-am schimbat, in consecinta nu este ud. Nu il inteapa nimic, nu ii este frig
148) Moara cu noroc - opera
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand o zareste din culmea dealului plesuv, caci, venind dinspre locurile rele, ea il vesteste ca a scapat norocos, iara mergand spre ele, la moara poate sa gaseasca ori sa astepte alti drumeti, ca sa
149) Momentele subiectului Popa Tanda, Ioan Slavici
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand a venit primavara a angajat un tigan care a tencuit casa,a reparat acoperisul si a facut gard si portita. Preoteasa a avut ideea sa faca si cateva straturi de legume.Satenii erau uimiti si se
150) Modele si experiente de viata pilduitoare in literatura pentru copii si tineri IX
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand era pui,castigand,din pacate, o experienta de viata ce l-a transformat intr-un specimen splendid,dar extrem de crud si de neincrezator in semenii sai si in oamenii din preajma sa.Era inzestrat cu
151) Varsta inocentei
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand cateva clipe cu el parca ceva ii spune sa nu mai continue sa mai vb ...pentru ca e totusi un strain....dar de unde....dupa cateva zile el o suna si iar o vrajeste si fata iar continua sa vb cu el
152) Dependente - 5 moduri de redresare
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand sunteti pregatit pentru schimbarile necesare -- si adesea dificile --, cu scopul de a va elibera de dependente. Reduceti dependenta treptat sau puneti-i capat dintr-o data. Unii se despart tre
153) 25 de sfaturi pentru o relatie de succes
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand e vorba doar de o aventura de o noapte, si isi dau seama de multe ori ca aflarea cauzelor care au provocat aventura ii poate ajuta sa devina mai apropiati. Prin urmare trebuie sa inveti cum sa re
154) Ritualuri de trecere - viata de apoi in Egiptul Antic
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand mortul, pus la munci grele de noul sau stapan, Osiris, va avea nevoie sa fie inlocuit de cineva.Judecata lui Osiris. Egiptenii concepeau in general viata viitoare ca un fel de paradis terestru. T
155) Educatia sexuala in scoala
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand la un talk-show televizat se aduna medicul, psihologul... si preotul care "prezinta parerea sau invatatura Bisericii" in problematica discutiei. De aici se poate intelege ca doar preotul este cre
156) Toate panzele sus de Radu Tudoran
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand acesta a venit, corabia era deja dezgropata si pusa pe schele. Impreuna cu materialele, Ieremia a adus si un copil, Mihu, impreuna cu cainele sau, Negrila, pe care l-a gasit cu vaporul cu care a
157) Semne prevestitoare nasterii
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand sa chem doctorul sau moasa? Daca sinteti in al treilea trimestru, probabil vi s-a spus deja de multe ori ce este de facut cand incepe travaliul. In orice caz, daca simtiti ca a venit timpul, n
158) Umanismul - Umanismul romanesc
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand s-au descalecat tara" si se opreste in anul 1594 "cand au venit Loboda cu oaste cazaceasca si au gonit pe Aron - Voda de-n scaun si au ars Targul Iasi." Este necesar sa precizam ca au existat
159) Misterul cuceririi Americii de catre carpato-dunareni
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand oare acesti strabuni ai poporului Maya au sosit si din ce parte a Europei, Mediteranei?Despre Legenda Maya a lui Votan.Ce este ciudat, este ca Maya le spune misionarilor europeni ca, regatul lor
160) Memorialistica lui Eliade
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a venit amicul meu persan, cu patefonul" [6]. Santier este romanul - intr-adevar indirect - al unei nepotriviri esentiale. India i s-a dezvaluit lui Mircea Eliade abia cand ruptura de ea s-a dove
161) Nuvela fantastica La hanul lui Manjoala de I.L.Caragiale
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand se specifica numele personajului. Apoi ea da porunca sa-i aseze masa in odaie si calatorului i se pare mai frumoasa ca niciodata. O stia de cand era copil, dar intre timp crescuse, se facuse u
162) Religia Primitivilor
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand au fost descoperiti, inca in epoca de piatra pe cand toti ceilalti primitivi au fost aflati in epoca bronzului si a fierului. rnrnDiferite sapaturi facute in delta Zambezului au scos la iveala va
163) Populatia Banatului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand au venit in Banat. Locuesc in mase compacte, -- doar in unele tinuturi miniere si industriale intrerupte de mici insule streine, -- mai ales in regiunea muntoasa, aceasta fiind regiunea mai ferit
164) Roma anthica
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand grecii au dus razboi inpotriva orasului Troia, printul troian Aeneas a navigat peste Marea Mediterana si a fondat Lavinium. Fiul sau ,Iulus a mers mai departe si a fondat orasul Alba Longa. Din f
165) Relatai consum menaj
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand venitul lor creste, dar nu cu atat cat sporeste venitul."Relatia consum menaj:Atat menajul cat si consumul sunt agenti economici foarte importanti, de aceea nu exista menaj fara consum,dar exist
166) Razboiul celor doua roze
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand regii lancasterieni, uzurpatori, ceruAZsera acestuia investitura, regii din casa de York pretindeau sa domneasca numai in virtutea dreptuAZlui de mostenire. De altfel, Camera Comunelor a incetat
167) Piata si politica publica
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand se aplica aceeasi masura indivizilor care prezinta caracteristici economice neclare. De exemplu, se respecta principiul echitatii orizontale atunci cand indivizi cu aceleasi venituri suporta acee
168) Alexandru Macedon
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand lancile sunt coborate soldatul din fata este protejat de mai multe lanci, falanga devenind un zid de fier. Randurile sunt atat de scurte incat falanga se misca greoi. Rolul ei pe campul de lupta
169) Razboiul rece
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand liderul iugoslav, Tito, adept al independentei, s-a hotarat sa-si urmeze propriul drum si s-a separat de URSS. Ruptura dintre blocul Sovietic si occident (cum erau numite tarile coalitiei cond
170) 'REM" de Mircea Cartarescu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Svetlana parcurge tot drumul initiatic, atat pe plan oniric,cat si pe plan ludic, ea ajunge in sfarsit sa-si cunoasca Creatorul, reprezentat de scriitorul Mircea Cartarescu. Prin anamneza( in
171) Cum salutam
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand purtam manusi? Barbatul isi va scoate manusa pentru a strange mana unei femei, chiar daca aceasta poarta manusi. Femeile isi scot manusile cand ajung la locul unei intalniri dinainte stabilite.
172) De ce doriti sa emigrati?
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand vom avea un venit sigur.
173) Echilibrarea energiei noastre emotionale
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand se parea ca numai cei care faceau o munca spirituala intensa erau afectati de schimbarile de energie si trebuiau s
174) Dezvoltarea economica a Romaniei in perioada interbelica
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand '3 inchiderea a numeroase intreprinderi, scaderea masiva a productiei st a Puterii de cumparare a populatiei, falimentul a numeroase banci Salariile si pensiile au scazut sau nu au fost platit
175) Dificultati postbelice - Anglia
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand o recolta slaba provoca urcarea subita a graului la o suta trei, protestara muncitorii. Manufacturierii acuzara guvernul ca, prin politica scumpirii painii, ii constrange sa urce salariile. Se te
176) Dezvoltarea economica a Romaniei
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand '3 inchiderea a numeroase intreprinderi, scaderea masiva a productiei st a Puterii de cumparare a populatiei, falimentul a numeroase banci Salariile si Panica in fata unei banci declarata fa
177) Sfarsitul Angliei Romane
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand incepu marea invazie a Romei, in anul 410, Stilicon, coplesit de vandali si burgunzi, mai ceru o data intariri Britaniei. Ostenii care au rasAZpuns acestui apel si au parasit insula nu erau r
178) Elementele definitorii ale unei emisiuni de obligatiuni
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand detinatorul de obligatiuni este un creditor al emitentului. Din punct de vedere al acelorasi raporturi juridice, actionarul isi poate exprima vointa, respectiv punctul de vedere in raport cu e
179) Hanul Ancutei
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand se povestesc intamplarile petrecute invaluite intr-o aura de legenda si de basm. Toate cele 9 povestiri ale volumului "Hanu Ancutei" sunt total independente insa unitatea volumului este data inde
180) Despre iarna
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand greierul isi aduce aminte de baladele cantate si rasetele pronuntate pe timpul toamnei cand furnica muncea pentru a avea pe timpul iernii ce manca.
181) Echilibrul dintre cerere si oferta
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand un surplus de bunuri si exercitand o presiune in bloc asupra preturilor. Similar, un pret mai mic decat pretul de echilibru va genera o stare de insuficienta si cumparatorii vor fi dispusi sa cum
182) Deciziile de pret si influenta lor asupra rezultatelor economico - financiare
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand incidenta pretului asupra volumului de realizare se manifesta rapid (in decurs de cateva ore sau zile);concurentii reactioneaza mai prompt si mai agresiv la actiuni legate de pret decat la cele
183) Satul banatean intre traditie si reforma
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand o sa cada. In cazul acestui dispensar, situatia este si mai tragica. Este o cladire foarte mare si reparatia acoperisului ne-ar costa peste 100 de milioane, suma pe care, in prezent, nu o avem.Li
184) Razboiul Peloponeziac
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand , toti prizonierii luati au fost ucisi fara ordinul Atenei, cea ce a costituit ulterior un alt motiv de incepere a razboiului pentru peloponeji.In Atena izbucneste dupa moartea lui Pericle , un f
185) Accidente fonetice
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand imi spune, El ii bun, etc. Popular, aspiratia vocalei initiale se exprima printr-un h proteic in hasta, hala, hodoie, hodina.In aromana e foarte frecvent a- proteic: arman, alavdu, aradu, aurlu.
186) Tratatul de la Saint-Germain
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand in privinta celorlalte revendicari, conferinta de pace le-a rezolvat de obicei favorabil cehilor). Frumoasei devize "Adevarul invinge!" din stema cehoslovaca, dar si legendei vest-europene in jur
187) Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, rezumat pe capitole
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand unchiul lui Stefan, Tache Gheorghidiu, moare si ii lasa o mare parte din avere nepotului sau. Datorita unei clauze stipulate gresit, Stefan este trimis in judecata de rudele sale, totusi raman
188) Declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand o parte a Transilvaniei este redata Ungariei, urmata de anexarea sudului Dobrogei (judetele Caliaera si Durostor) de catre Bulgaria. Cum este bine cunoscut, la 22 iunie 1941, Armata Romana tr
189) Invaziile daneze si efectele lor in Anglia
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand regele chema pe rezervisti) cu furci, adunandu-se cu incetineala, greu de hranit si neputand ramane multa vreme sub arme din cauza muncilor agricole. Adversari nedemni de razboinicii din nord
190) Un raport al SRI clarifica rolul KGB in Revolutie
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand au solicitat servicii hoteliere, plateau in valuta. Masinile erau preponderent marcile "LADA" si "MOSKVICI", se deplasau in coloana, de multe ori remarcandu-se ca aveau numere consecutive si star
191) Stapanul de Eugen Barbu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand a ajuns in dreptul zulitorului, acesta l-a oprit:- N-ai gasit matale un portofel? - Ce portofel? s-a uluit negustorul.- Asa, unul de piele galbena. Se mira strainul cu gura cascata.- Zau dac-am
192) Rezumat (pe capitole ) Mara
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand Mara a vazut ca lumea alearga sa-i ajute s-a dus si ea, dar s-a speriat foarte tare cand a vazut ca cei doi erau,de fapt, copii ei. Dupa ce iesira de pe luntrite, Persida ii spuse Maicii Aegidia
193) Fenomene optice - Reflexie-refractie-lentile
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand un calcul pentru a afla in cat timp lumina de la soare ajunge la pamant , ne va da 8 minute si 20 secunde. Reflexia luminii este fenomenul de intoarcere al luminii in mediul din care a v
194) Ar trebui sa ne impacam
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand aveti numeroase pauze lungi, dar stii ca intotdeauna se va intoarce la tine pana la un moment dat... Ai vrea sa te intorci la viata ta de burlac convins, dar e dificil. Te-ai obisnuit sa iesi
195) Evolutia dolarului in context international pe 2003
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand pietele din Asia de sud-est au intrat in criza, urmate de Rusia, cu reverberatii pre - sau post - 1997 in America Latina sau Turcia. Drept urmare, banii al
196) Romanul post modern Orbitor de Mircea Cartarescu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand au fost scrise foarte putine opere literare de valoare. In anii 1960, traditia modernista a fost reinnodata prin aparitia unui curent denumit de Mircea Cartarescu in studiul sau, "Postmodernism r
197) Romanii se ridica
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand va aparea momentul sa actioneze. I-am atras atentia sa nu faca imprudenta sa mai pomeneasca cuiva acest lucru, cu atat mai mult cu cat la mine a venit un tanar din intreprindere ca sa-mi ceara sf
198) Cererea si oferta - Preturile
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand toate celelalte conditii raman constante', cererea pentru un produs sau serviciu creste cand pretul acestuia scade (relatie de inversa proportionalitate). Oferta pentru un produs sau serviciu cre
199) Cererea si oferta
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand pretul creste, cantitatea ceruta scade si invers. Efect de venit - o modificare a pretului unui produs va determina o crestere (scadere) a venitului real al consumatorului; in consecinta, cons
200) Particularitatile creatiei simboliste macedoniene si bacoviene
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand in Vaporul mortii, care este din 1883, poetul evoca mormanele de cadavre zacand pe puntea lugubrei imbarcatii, pictorul din el nu uita sa retina nuanta exacta a viziunii: "Si zaceau mormane na
201) Asistenta persoanelor cu boli cronice
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand persoana cu nevoi speciale isi gaseste resurse sociale, psihologice, economice pentru a putea duce o viata normala. Urmatoarele categorii de persoane constituie in mod special
202) Rezumat Mara
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand Mara a vazut ca lumea alearga sa-i ajute s-a dus si ea, dar s-a speriat foarte tare cand a vazut ca cei doi erau,de fapt, copii ei. Dupa ce iesira de pe luntrite, Persida ii spuse Maicii Aegidia
203) Reactii despre dependenta
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand ridicati semne de intrebare asa de mari? Unde este echilibrul? Cum ati putea fi sigur ca persoana raspunde cinstit? Ce veti controla si in ce fel? De exemplu: o persoana spune ca ea este "curata"
204) Romanul adolescentului miop - rezumat
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand s- decis sa scrie romanul stia ca trebuie sa i-a cateva notite asupra vietii lui de adolescent si acasa dar si la scoala de aceea s-a gandit sa-si faca un jurnal. La ora de istorie era ascultata
205) Mijloace de transport
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand au aparut aceste vehicule?Ei bine, primul tramvai a fost construit in 1775, era tras de doi cai, dar nu era folosit in oras. S-a mutat aici dupa ce unui francez i-a venit ideea de a incastra
206) Istoria secreta a crimei organizata din America
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand vanzarea de bauturi de contrabanda era una din principalele surse de venit pentru Mafie, iar focurile de arma tatuau scopurile de constrangere ale sindicatului, astazi criminalii organizati se fe
207) Etapele studiului de evaluare a organizatiilor
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand este posibila asigurarea unei baze de comparatie acceptabila intre mai multe organizatii care au fost tranzactionate. Chiar daca organizatiile comparate nu sunt perfect similare, exista posibil
208) Impozite si taxe
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand se urmareste o activitate a vietii economice, prin intermediul impozitelor, se actioneaza prin diminuarea ma
209) De ce trebuia asasinat Eminescu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand, la intrebarea realizatorului emisiunii tv, ce cunosc acesti tineri despre activitatea culturala, politico-sociala si istorica a lui Emines
210) Meseria de scriitor
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand concep lucrarea ma trezesc ca degetele pe tastatura o iau inaintea formularilor facute de constient. De aceea un adevarat scriitor reciteste de zeci de ori cele scrise spre a cizela forma finala.
211) Economia Romaniei
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand se va reface piata acestuia, sa fie valorificat speculativ si nicidecum in folosul agriculturii si al tarii. Nu trebuie sa se inteleaga de aici ca suntem pentru mentinerea unitatilor economice
212) Home sweet home - familia
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand e lumea. De fapt e o singura cauza... Exista un mit care spune ca vina intreaga o poarta comunismul si in mare parte e adevarat. Familia a fost privita de ganditorii "stiintifici" rusi ca o rama
213) Cuore - Inima de copil de Edmondo de Amicis - comentariu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand au iesit in pauza l-au ajutat strangand bani de l-a toate fetele si mici si mari. O alta intamplare din aceasta luna a fost aceea cand fiul unui om bogat Carol Nobis l-a jignit pe un coleg sarac
214) Experimente mentale
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand mi-am instalat piramide sub pat si de cand intru eu insumi regulat in piramida mare am devenit constient de faptul ca acum am mult mai frecvent decat inainte trairi telepatice. Acestea sunt greu
215) Impozite indirecte, caracterizare generala
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand economia inregistreaza un curs ascendent, impozitele indirecte au un randament fiscal ridicat, in schimb in perioada de criza si de presiune, cand productia si consumul cresc mai lent incasarile
216) Ziaristul italian care s-a dat drept roman - Italia o ia in directia xenofobiei
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand era vorba de infractiuni. M-am dus la redactorul sef si i-am spus: noi trebuie sa aratam si cealalta parte, pozitiva, a imigratiei. A fost de acord. Astfel, am petrecut 10 zile intr-o tabara
217) Elisabeta si Maria Stuart
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand socrul ei, Henric al II-lea, muri, astfel ca Maria Stuart, regina Scotiei, se vazu si regina Frantei. Or, ea era, ca ruda de sange a dinastiei Tudor, cea mai apropiata mostenitoare a tronului Ang
218) Politica comerciala comuna
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand acestea trec granitele vamale ale tarii respective. Rezulta ca taxele vamale sunt un instrument de politica comerciala de natura fiscala, constituind o sursa de venit la bugetul statu
219) Cugetari si ganduri ale parintilor
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand motivul fricii e vizibil; si la lupta iti prestabilesti mai putine cand adversarul se arata pe fata; trebuie insa si sa te temi si sa te feresti de dusman, atunci cand acesta rapeste pe ascuns s
220) Riscuri si incertitudini in calculul si aprecierea eficientei economice a investitiei
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand se dispune de date exacte referitoare la articolele de venit si cheltuieli, in mod normal precizia trebuie sa fie buna. Pe de alta parte, daca se dispune de putine date factuale statistice corect
221) Mos Ion Roata si Cuza Voda de Ion Creanga
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand se maniau, boierii cei batrani ii faceau pe cei tineri: "bonjuristi, pantalonari , oameni smintiti , ciocoi infumurati, stricatori de limba si de obiceiuri.In asa neintelegere de idei se aflau bo
222) Iepe de sisic - Eugen Barbu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand in tarana un chistoc uscat.Sandu zvarli un ban de doi lei si se mai cauta in fundul nadragilor. Fruntea i se brobonase de sudoare. Isi misca repede spatele ca de mancarime si se uita drept in
223) Lume - Eugen Barbu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), candurilor si fluiera vesel. Daca mai soseau altii, insemna ca o sa-i creasca si lui deverul. Racoarea serii cadea abia simtit. Carutele goale isi sunau rotile si osiile spre Grivita. Zari focurile ti
224) Lefter Popescu - caracterizare
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand crede ca isi aduce aminte unde a pus biletele. La vederea mormanelor de vechituri din casa chivutelor, Lefter simte o nerabdare pe care si-o stapaneste cu greu. Dezamagirea ccare il cuprinde atun
225) Vlad Tepes - Erou sau vampir?
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a fost repus in functie a razbunat tradarea lor utilizand metoda de la care si-a tras si porecla de Tepes. In
226) Razboiul pentru reintregirea nationala a Romaniei
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), candu-se angajamentul partilor de a nu adera la aliante potrivnice vreunuia din membri, ca si obligatia de a se ajuta in cazul in care vreo parte contractanta era atacata. Romania a izbutit, in acest
227) Piata resurselor naturale: renta
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand scade rolul pamantului natura in randamentul agricol renta nu mai este venit specific agriculturii. - W. Petty AZ renta funciara reprezinta surplusul obtinut de pe un teren oarecare, du
228) Dinamica relatiilor premaritale
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand renumita soprana Apocrifa i-a dat raspunsul afirmativ. In doua saptamani formele pentru casatorie erau deja gata, timp in care Marry a mers la toate concertele logodnicei sale Apocrifa. Cand o au
229) Revolutia romana, regasita in arhivele Ministerului Apararii Nationale
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand ma aflam la poarta resedintei, a venit NEAGOE MARIN, fostul sef de unitate, care mergea si el in Iran. Ceausescu s-a consultat cu gen. Milea inainte de zborul spre Iran.In jurul orei 8,30, a v
230) Avalanse provocate de oameni
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand ei treceau pe acolo". Exemple de avalanse provocate de cei in cauza, din pacate sunt destule. Statisticile straine arata ca asa sunt mai toate si credem ca si la noi e asa. Num
231) Inveestitii in economie - rolul lor, factori stimulatori si frenatori
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand rata venitului net este mai mare sau egala cu rata reala a dobanzii,investitia se poate realiza. Valoarea actualizata a venitului realizat de o investitie constituie o coincidenta cu marimea u
232) Modalitatile studentilor de a invata pentru sesiune
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand este vorba de scoala, parca se naste in noi dorinta de a arata tuturor ca suntem mai bune. Intervin in aceasta "competitie" mai multe variabile, care au dus aici: mediul de provenienta, educa
233) Misterul cuceririi Americii de catre carpato-dunareni
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand oare acesti strabuni ai poporului Maya au sosit si din ce parte a Europei, Mediteranei? Ce este ciudat, este ca Maya le spune misionarilor europeni ca, regatul lor a fost fundat de mult, in ti
234) Evolutia cuplului Allan-Maitreyi in romanul Maitreyi de Mircea Eliade
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Allan o intalneste pentru prima oara pe Maitreyi nu se sfieste sa o catalogheze strict dupa canoanele europene de frumusete. Fata este caracterizata ca fiind "urata si vulgara", cu ochii "prea mi
235) Sfera de cuprindere a serviciilor
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand, in noua economie s-a pus accent pe functii, sisteme deci imaterial. Alte definitii pun accent pe efectele prestarii serviciilor, serviciile fiind considerate ca activitati utile prin care se
236) Sfera de cuprindere a serviciilor
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand, in noua economie s-a pus accent pe functii, sisteme deci imaterial. 4. Alte definitii pun accent pe efectele prestarii serviciilor, serviciile fiind considerate ca activitati utile prin care
237) Trenul bunicii de Madeleine Davidzon
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand am sa fiu eu medic, am sa descopar leacul batranetii, dar pana atunci, promite-mi ca astepti. Tu n-ai sa
238) Indicatori ai marimii si dinamicii profitului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand sunt incasate facturile primite.Ca atare,numai incasarea atesta prezenta efectiva a masei profitului pentru un exercitiu incheiat. 3.Unul dintre cei mai importanti factori pe langa factorii de
239) Mica sirena
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand a venit si vremea printesei mici sa mearga la suprafata , bunica ei a impodobit-o si ea a fost fermecata de soarele care apunea si de tanarul print pe care l-a vazut pe o corabie . Au incanta
240) Cruciada a IV-a si jefuirea Constantinopolului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand o armata cucereste cel mai bogat oras din lume, nu te poti astepta la o purtare buna. Ei au jefuit vreme de trei zile, furand, violand si desfatandu-se mai ales cu torturarea preotilor ortodocsi.
241) Introducere in stiinta economica
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand sunt egale cu valoarea costului marginal. 10. Firmele produc numai bunuri materiale. 11. Pe termen lung, cresterea productivitatii muncii actioneaza in sensul opus tendintei generale de evolu
242) Visul american s-a implinit la Bucuresti
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand m-am intors din America eram hotarat sa nu mai am nici un sef. Si pentru ca in America, am invatat ca nici o munca nu e rusinoasa, m-am gandit sa incep prin a vinde diverse produse la taraba.
243) Caracterizarea comisului Ionita
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), candva, demult "se lua la intrecere pana si cu mos Leonte la talcuirea tuturor lucrurilor de pe lumea asta". Se subliniaza astfel parerea ca Ionita comisul are o vasta experienta de viata care-l f
244) Bucuresti din antichitate pana azi
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand arhitectura si cultura aveau multe influente franceze. Dupa un guvern comunist care a venit la putere la sfarsitul Celui de al doilea Razboi Mondial, influentele franceze asupra culturii au i
245) Experimente in timp
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand intrau intr-o noua lume; ei simteau viata de aici dar si pe cea de "acolo" in acelasi timp ca si cand se deschisese o usa misterioasa. "Nu pot sa explic aceste senzatii neobisnuite pe care le-am
246) Dupa Faraoni
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Cleopatra a comis sinucidere in 30i.H. Pentru urmatorii 600 de ani, Egiptul a fost cosul de paine al Romei, aducand imperiului transporturi constante de faina. Imparatii luau de asemenea aur si a
247) Auditul - financiar - contabil privind veniturile
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand, in baza unor prevederi legale exprese, in conturile de venituri au fost cuprinse sume reprezentand diverse impozite si taxe reflectate concomitent in conturi de cheltuieli, cu ocazia intocmirii
248) Comunicarea
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand amintim de comunicarea verbala trebuie neaparat sa amintim si de trasaturile acesteia.In primul rand, caracterul simbolic ce o deosebeste net de toate sistemele de semnalizare sonora intalnite in
249) Protagonisti, indicatori si teorii macroeconomice
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand isi finanteaza activitatea din cotizatii, dar si ca o intreprindere, cand incaseaza un venit din vanzarea sau inchirierea unor factori de productie aflati in proprietatea ei. Ca urmare, adopta
250) Arestarea
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand am trecut in dreptul cuierului din hol, am vrut sa iau obisnuitul trench de vreme iar, dar nu mi-au dat voie si, mai mult pe sus, strans puternic de un brat si de un altul, m-au scos in strada un
251) Comunitatile - Universitatile in Anglia
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand pretinde sa fie suficienta siesi, ramane sterila si moarta". Trebuie sa ne ferim totusi sa judecam cu prea mare asprime logica scolastica; ea a invaAZtat mintea omeneasca sa judece cu exactitate.
252) Enigmele scrisorii maresalului Antonescu catre Filderman
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand am venit acolo [in Basarabia si Bucovina de Nord] ne-am gasit in fata unor reclamatii fara sfarsit, in care se arata ca peste 40 000 de ticalosi din aceasta provincie se facusera in timpul ocupat
253) Politica comerciala
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand acestea trec granitele vamale ale tarii respective. Rezulta ca taxele vamale sunt un instrument de politica comerciala de natura fiscala, constituind o sursa de venit la bugetul statu
254) Sfantul Ioan Botezatorul
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand acesta se afla in templu, numele pe care Dumnezeu l-a harazit copilului, Ioan. A venit pe lume cu aproximativ sase luni inaintea lui Iisus. Predicator ascet, a activat la varsta adulta, numai in
255) Romanii se ridica - comunismul
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand va aparea momentul sa actioneze. I-am atras atentia sa nu faca imprudenta sa mai pomeneasca cuiva acest lucru, cu atat mai mult cu cat la mine a venit un tanar din intreprindere ca sa-mi ceara sf
256) Sabiile japoneze de-a lungul istoriei - locatia si mediul Japoniei
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand regina Himeko a trimis tribut dinastiei Wei din China 2 sabii. Totodata, in 280en se inregistreaza importarea din China a numeroase sabii din fier. Se banuieste ca arta forjarii otelului a ven
257) Macroeeconomie - Intrebari pentru examen
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand este evaluat la preturile factorilor. 5. In calculul indicatorilor macroeconomici atributul "national" are in vedere apartenenta statala a agentilor economic
258) Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain - rezumat
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand deodata intre acei indivizi s-a iscat o cearta urmata de asasinarea doctorului Robinson.Fiind ingroziti de ceea ce au vazut, cei doi baieti au fugit spre casa.A doua zi dimineata oamenii au gasit
259) Integrare europeana
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand ar exista o singura tara.(3) In urma celui de-al doilea razboi mondial, tarilor europene le era foarte greu sa produca sau sa importe alimente. Europa se confrunta cu o criza alimentara si ch
260) Fisa de lectura - Napasta
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Dragomir ramane singur; Dragomir incearca sa-i cumpere tacerea lui Ion. Vor amandoi sa plece, dar Anca ii prinde. Ion ia un cutit si se injunghie. Dragomir si Anca ii iau trupul si il duc in fund
261) Cotul
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand ne doare un cot, asta inseamna ca avem dificultati in a accepta o experienta traita, o situatie. Fiind la nivelul bratelor, aceasta tensiune este in mod necesar in raport cu actiunea, cu facutul.
262) Alexandru Ioan Cuza - domnitor
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a fost redactat, in august 1848, programul "Dorintele partidei nationale din Moldova", in Cernauti. Se cerea, in afara de improprietarirea taranilor si crearea unui sistem de invatamant oblig
263) Eduard I - reforme legale in administratia interioara
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand in Franta intreaga legislatie care ne ocroteste dateaza de pe vremea lui Napoleon, in Anglia au si
264) Ipostaze ale femeii in literatura romana
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand venea la casa cea saraca."Relatia mama-fiica este contradictorie: cand de apropiere si intelegere, cand de indepartare, dezaprobare a comportamentului Persidei: " - Lasa , draga mamei! Sa nu te s
265) Evolutia institutiei sefului statului in istoria dreptului romanesc
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Decebal l-a succedat pe unchiul sau (Diurparnus), iar la moartea lui Burebista puterea i-a revenit lui Deceneu care era mare preot. Parcurgand o perioada de doua secole, monarhia sclavagista d
266) Religiile vechilor mexicani
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand s-au ridicat primele temple piramide, s-a creat scrierea hieroglifica si s-a format ierarhia sacerdotala; b) epoca clasica (300 d. Hr. - 900 d. Hr.), cand s-au construit centre politic
267) IAS Venituri din activitati curente
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand exista probabilitatea ca intreprinderii ii vor reveni in viitor anumite beneficii economice si cand aceste beneficii pot fi evaluate cu fidelitate. Acest Standard identifica situatiile in care ac
268) Costurile indatorarii - IAS
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand se calculeaza o medie ponderata a costurilor indatorarii; in alte circumstante, este adecvata folosirea pentru fiecare filiala a unei medii ponderate a costurilor indatorarii, aplicabila propriil
269) Taxele si impozitele de mediu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand sistemul de taxe a fost revizuit. Tabelul arata un trend ascendent al ratei nominale, care desi era in dolari, a crescut. Ratele din 1992 au fost impuse in ianuarie, dar noul guvern le-a redus, i
270) Psihologia consumatorului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand se urmareste lansarea pe piata a produselor noi si distributia acestora. In nici un caz nu vom lansa pe piata un produs pentru eliminarea gandacilor, intr-o zona tibetana, unde credinta in Reinca
271) Investitii internationale 1
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand o persoana cumpara o actiune sau o obligatiune are de cele mai multe ori un transfer de proprietate (de fapt un transfer de revendicare), fara nici o legatura cu crearea de capital fizic. Doar da
272) Mara de Ioan Slavici
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Persida venea acasa, Mara avea ochii plini de lacrimi, deoarece Persida se facuse foarte frumoasa si ii era frica sa nu i-o rapeasca cineva. Hubarnatl semana mai mult cu un cofetar decat cu un
273) Caracterizarea personajului preferat dintr-o nuvela studiata
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand Lapusneanul spune "am auzit de bantuirile tarii si am venit sa o mantui", Motoc ii sugereaza ca ar fi mai bine sa se intoarca ("tara e linistita", "de aceea norodul ne-a trimis sa-ti spunem ca ta
274) Voinicul Sarpe si fata de imparat
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand l-a vazut sarpele pasind pragul ramolit si ujilit ca vai de dansul, s-a intins din gura podului l-a inghitit si i-a dat drumul bun sanatos si imbracat in haine noua. Pana maine dimineata sa mi
275) Toate panzele sus - volumul I
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand s-a intors, a adus un baiat de 16 ani pe nume Mihu si cu cainele sau Negrila, pe care Anton Lupan l-a invitat sa ramana cu ei pe vas, iar Mihu a acceptat indata. Cand Ieremie a plecat la Gala
276) Migratiile interne si enclavele culturale - asezari de pastori ungureni in nordul Munteniei
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand mi-am propus sa fac o prezentare a temei de cercetare si anume: Migratiile interne si enclavele culturale. Asezari de pastori ungureni in nordul Munteniei, nu mi-a fost greu sa gasesc argumentel
277) Management strategic inovativ
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand in procesul de predare/invatare formatul electronic si instrumentele care faciliteaza folosirea si interpretarea informatiilor stocate in format electronic joaca un rol dominant, vorbim despre e-
278) Copiii din flori ai lui Stefan cel Mare
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Maria de Mangop mai era inca in viata. Cu alte cuvinte, inainte de a-i fi doamna, tanara domnita munteanca, Voichita, i-ar fi fost tiitoare lui Stefan cel Mare, iar Bogdan, "rodul soldurilor lui
279) Constitutiunea din 1866
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Adunarea nu se va fi facut in termenul mai sus prescris, atunci in a noua di la amedi, Adunarile intrunite vor pasi la alegere ori-care ar fi numerul membrilor presenti si cu majoritate absoluta
280) Conjunctivita
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand se afla in apa. ^ almati conjunctivita alergica. Daca treceti cu bine de proba inotului, dar Si de polenul din timpul verii, atunci cauza conjunctivitei ar putea fi o ta rgle' Ocnn care sunt a
281) Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor straini
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand romanii din Transilvania nu erau exclusi de la drepturi de statul ungar; umanistii secolului al XV-lea, cand romanii aveau deja un cadru politic propriu (Tara Romaneasca si Moldova - incepand cu
282) Etapele despartirii
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand realitatea incepe sa fie evidenta.Acum este momentul in care cel parasit rupe orice legatura cu fostul si incearca sa isi ofere sansa unui nou inceput.Din pacate insa,sansa unui nou inceput nu vi
283) Timisoara
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Ioan Corvin de Hu-niadi e incredintat cu functiunea de comite timisan. Acesta intareste puternic cetatea, restaureaza complect palatul regal, care de aci incolo pentru multa vreme devine caminul
284) Eugenie Grandet de Honore de Balzac rezumat
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Charles va reusi sa faca avere, despartindu-se mai apoi cu un sarut. A doua zi, toata familia il insosteste pe verisor la diligenta pentru Nantes si isi iau la revedere de la tanar. Nedorind sa
285) Analiza tehnica - Bursa de Valori Bucuresti
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand actiuni ale societatilor care apartineau puterii publice (Wollswagen, Preussag, Vebs etc.) au fost cedate populatiei in conditii favorabile. Pe cat de laudabila a fost aceasta intentie, pe a
286) Popa Tanda Comentariu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a vazut numarul mare de satenii care au venit la biserica si care il asculta "cu atata luare aminte". In scurt timp, oamenii renunta sa mai participe la slujbe. Vazand aceasta,
287) Analiza tehnica Sif-uri misiune imposibila
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand 74.400 a devenit rezistenta, deci o valoare de depasit in viitor. Din acest punct, cautam instinctiv un alt suport, dar unul cu posibilitate ridicata sa fie atins. Din 74.400 scadem inaltimea pri
288) Perioada revolutiilor europene
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand au izbucnit razboaiele napoleoniene,aristocratia instruita includea in randurile sale si corpul de ofiteri insarcinat cu campaniile din Imperiul francez. Astfel,membrii celor mai instruite si
289) Profitul si renta
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand se combina unul sau mai multi factori constanti cu un alt factor, variabil, cantitatile aditionale din acest ultim factor determina, intr-o prima etapa, marirea productiei, apoi, productia suplim
290) Akhnaton
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand tatal sau, Amenofis al lll-lea, dispare, dupa 38 de ani de domnie. Akhenaton a domnit intr-o perioada de controverse teologice si culturale fara precedent in istoria egipteana. Multe evenimen
291) Etnogeneza, autohtonia, unitatea si continuitatea poporului roman in vatra stramoseasca - Evolutia mijloacelor de navigatie pe Dunare si Marea Neagra
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand interesul lumii europene pentru societatea romaneasca era precumpanitor intelectual, in 1781/1782 aparea prima reactie adversa (negativa) fata de continuitatea romanilor. Ea intervenea in secolul
292) Clovis
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand 1-a eliminat pe fratele sau Theodoric al II-lea. Istoria deceniilor urmtoare ar trebui privita ca urmare din aceast perspectiva: in Italia exista o opozitie a celor care nu doreau sa accepte o
293) Imperiul celor 30 de arginti
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand Domnul Isus a spalat picioarele lui Iuda el a vrut sa marturiseasca pacatul, dar mandria...Avea in fata pe cel ce facuse cerul si pamantul smerindu-se ca rob, dar el, faptura, era prea mandru sa-
294) Analiza statistica a modificarilor in structura veniturilor fiscale dupa 1990
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand resursele provenite din veniturile curente nu acopera integral veniturile bugetare (imprumuturile si emisiunile monetare)4. Veniturile curente au reprezentat intotdeauna majoritatea covarsitoa
295) Ion Creanga
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand toata suflarea se odihneste, langa a mea sotie; fara sa stiu cand au intrat in casa, s-au repezit si mi-au pus unghiile in gat - ghiarale - de a ma sugruma cu totul !..") Arestat si depus la dica
296) Alexandru Lapusneanu - caracterizare
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), candu-ne astfel in mijlocul starii de spirit a personajului. Negruzzi utilizeaza dialogul ca procedeu de caracterizare astfel personajul relevandu-si propriile sale trasaturi prin intermediul gesturil
297) Politica economica in modelul IS LM
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand in modelul IS - LM investitia este invers proportionala cu rata dobanzii (I = I(r); dI/dr < 0) si apare fenomenul de excludere. Sa vedem in continuare efectul modificarii politicii monetare, c
298) Rudele lui Bica - Jumate - Eugen Barbu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand in cand si priveau spre podele. Bica-Jumate dormea netulburat in cosciug, cu fata acoperita de giulgiul cel alb. Era un barbat trecut de 50 de ani, cu o fata supta, scund cat sa intre intr-o l
299) Eckhart Tolle - 7
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand tocmai atunci m-am nascut pentru prima data in aceasta lume. Totul parea proaspat, dar din totdeauna la fel - si aveam un sentiment in
300) Foametea din 1947 dirijata de PCR
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand in cand de flacari de ura ce se rostogoleau peste "oamenii puterii" care, dezbracati de orice sentiment, isi chinuiau semenii, tot romani, in numele disciplinei militare oarbe ce ii supunea unui
301) Viata in Koganei International House
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand am venit (3 saptamani), pana acum nu m-am barbierit. Motivul este ca nu am oglinda in fata unei chiuvete, ci doar in dulap si la intrare, unde de obicei este intunecat. Sper sa rezolv aceasta pro
302) Viata
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand am verificat ultima oara,Diana era cu mine. -Frate,imi pare rau.Serios.M-am dus dupa ea sa vad cum e si ma astepta dezbracata dupa usa.Ce era sa fac?Nu am rezistat si... -Si ai sarit pe ea...Al
303) Tom Sawyer
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand deodata intre acei indivizi s-a iscat o cearta urmata de asasinarea doctorului Robinson.Fiind ingroziti de ceea ce au vazut, cei doi baieti au fugit spre casa.A doua zi dimineata oamenii au gasit
304) Floarea tacerii - eseu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand eu si el, doar ne straduiam sa aratam, ca si noi stim doua trei cuvinte in limba romana. De asemenea, aceasta dedicatie e si pentru varul meu Florin, cel care fara sa si dea seama, m
305) Genesys Systems
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand folositi site-ul de acces CITRIX, neavand instalat nici clientul de CITRIX, nici certificatul de securitate pentru acces securizat). Aplicatiile care ca apar in consola sunt in functie de drep
306) Inventiile romanilor
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand scanteia creatiei i-a aprins pe locuitorii meleagurilor dintre Carpati, Dunare si Tisa. Oamenii de aici au inve
307) Durere de dinti
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand manAZcati incercati sa evitati zona respectiva, spune dr. Corn. Chiar daca nu exisAZta nici o vatamare, putina odihna a dintelui poate calma durerea. Puneti-l la gheata. Tratati-va dintele ca
308) Cine este Erno Rubik
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand ne-am jucat cu ele pentru prima oara. Am fost cu totii foarte surprinsi sa descoperim, gradual, ca am realizat ceva original, nou. A fost imediat ridicata probema celui care l-a inventat, asa
309) Nedemnitatea succesorala
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand condamnarea pentru faptele mentionate la alin. (1) lit. a) este impiedicata prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescriptia raspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dac
310) Societatea si talentele
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand treceau frontul inapoi, un grup de soldati rusi au venit in curtea casei noastre. Aveau o cana de zahar rosu. Au scos din podul casei samovarul si au vrut sa faca ceai. Mi-au intins cana cu zahar
311) Fat-Frumos din lacrima - rezumat
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand ajunge la fereastra fetei, vede ca plange dar cand l-a vazut pe Fat-Frumos ea se lumina.Ei doi planuira sa ia un cal de-al imparatului si sa fuga,si ca sa nu-l vada Genarul pe Fat-Frumos,fata l-
312) Virtuti necesare
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand in cand cate un om care crede ceea ce spune. (Filosoful englez Hume). -Nimic nu astept dela un exaltat. Toate insa dela un om convins. Asta inseamna mai intai "a crede", iar apoi, "a crede in"
313) Devianta sociala si smecherii din Braila
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand un astfel de conflict a luat nastere de la o injuratura, iar cel vinovat a ajuns la spital in urma unei rani de cutit foarte grave. Grupul studiat de mine se aduna de obicei in barul lui Cost
314) Acele umbre sinistre
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand te lasi de fumat. De unele am fost constient tot timpul pe cand eram fumator: faptul ca nu-mi va mai fi periclitata sanatatea, ca
315) Test Logica
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand ambele ei componente atomice sunt adevarate, fiind falsa in toate celelalte cazuri.Aceasta proprietate definitorie a propozitiilor conjunctive se exprima cel mai clar intr-o schema numita matrice
316) Gestiunea investitiilor financiare - evaluarea valorilor mobiliare
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a fost dispus altfel prin contractul preferential. 2. Grupate dupa forma de prezentare: • Actiuni nominative, care au inscris numele detinatoruli si pot fi transmise unei a
317) Existenta extraterestrilor
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand este intrebat de reporteri, intalnirea cu acele obiecte.
318) Caminul de langa Piata Minis
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand, ne-a lovit pe toti teribila veste...):. Mama lui Bogdan era o femeie calda, iar cand a murit Bogdan era imbracata in haine negre, plangea si ne impartea pomana in amintirrea fiului ei, prie
319) Morometii de Marin Preda rezumat
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand au venit de la camp Ilinca si Tita s-au dus la scaldat . Paraschiv , Nila , Achim s-au culcat si Niculai a mers la pascut oile . Mama acestora pregatea de mancare in timp ce Ilie s-a intalnit cu
320) Trei lectii de morala
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand din aceeasi sursa,dupa trei zile reusi sa ajunga in varful copacului..Dar un vanator vazandu-l pe curcan il ochi si il impusca. MORALA: Mancand rahat poti ajunge in varf dar nu poti ramane mult
321) Panza de paianjen - rezumat
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand, aflandu-se in Mangalia, il intalneste, iar mai apoi, se indragosteste de pictorul Petre Barbu, alaturi de care petrece fiecare zi a vacantei. Atrasa de mare inca din copilarie, pe cand locuia la
322) Entelodontii
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand vine vorba de crearea unor fapturi greu de imaginat. Insa prin aparitia Entelodontilor, evolutia parca s-a oprit in loc oferind lumii vii de acum 45 milioane ani, pradatorii absoluti ai acelei pe
323) Cercetarea Omnibus
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand intrebarile se repeta de trei sau mai multe ori consecutiv, se poate face o analiza comparativa. Regularitatea sondarii de-a lungul anului este ideala pentru a urmari obiceiurile de cumparare sa
324) Economie adevarat sau fals
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand sunt egale cu valoarea costului marginal. (147+148) F11. Firmele produc numai bunuri materiale. F12. Pe termen lung, cresterea productivitatii muncii actioneaza in sensul opus tendintei general
325) Moara cu noroc
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand o vedea pe dansa vesela: acum el se facuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zambea ca mai nainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el, iar cand
326) Moara cu noroc - de Ioan Slavici - analizarea romanului pe capitole
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand o vedea pe dansa vesela: acum el se facuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zambea ca mai nainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el, iar cand
327) O scrisoare pierduta - rezumat
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a pierdut scrisoarea dar la intalnirea cu Catavencu acesta i-a cerut in schimbul scrisorii sa-i asigure alegerea.Tipatescu se enerveaza foarte tare si ii spune ca l-a trimis pe Prisanda sa-i cump
328) Alexe, suflet de vinil - editorial
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand am auzit prima data muzica lui Andries am crezut ca vine de altundeva. Albumele "scoase" inainte de '89 "Interioare", "Rock'n roll", "Despre distante" si "Trei oglinzi" pot constitui dovada ca
329) Amintiri din Copilarie de Ion Creanga Rezumatul partii I
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a vazut parintele ca ceasloavele erau pline de muste si a aflat ca le prindeau copiii, i-a poftit pe toti l
330) Baltagul - comentariu literar - Mihail Sadoveanu
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Vitoria "are intr-insa stiinta mortii lui Nechifor Lipan si crancena durere, se vazu totusi eliberata de intuneric"; parintele Danila ii scrie jalba catre autoritati; trimite fata, pe Minodora, c
331) Repere evolutive ale somajului in conditiile crizei economice actuale
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand s-a spart, rezultatul fiind falimentul multor intreprinderi, ceea ce a facut loc aparitiei somajului.Michael Lewis critica dur deciziile atat a agentilor economici cat si a managerilor, realizand
332) Contractul colectiv de munca
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand aceasta a venit la sediul unitatii. Grevistii nu au permis conducerii accesul in unitate si au incercat sa convinga si salariatii neparticipanti la greva sa li se alature. La incetarea grevei, un
333) Abandonul in familie
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand hotararea a ramas definitiva sau cu executie provizorie privind pensia de intretinere.
334) Evaziune fiscala
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand intreprinderile isi constituie, uneori, fonduri de amortizare sau de rezerva mai mari decat cele justificate economic, micsorand venitul impozabil; in S.U.A., legea permite ca un intreprinzator s
335) Amanta mea,iubita mea amanta de ceva vreme
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand am incheiat pactul.Iti amintesti?Nu ma pune atunci intre "ciocan si nicovala",nu ma oblige sa aleg intre un adio si alt adio.nu vreau sa te ranesc,nu vreau sa fie nimeni rani
336) Robinson Crusoe - rezumat pe capitole
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand acesta s-a intors din nou pe Coastele Guineii au fost surprinsi de o corabie de pirati. Ei au incercat sa riposteze, dar piratii erau mai bine pregatiti, dece echipajul a fost luat ostatec. Insa
337) Microeconomie - grile
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand nu mai au disponibilitati banesti?: a) achizitioneaza valuta; b) contracteaza imprumuturi; c) emit moneda; d) isi maresc rezervele; e) acorda credite in conditii avantajo
338) Tipuri si structuri familiale
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand se discuta situatia scolara, comportamentul, starea de sanatate a copiilor). Dar parintii si copii pot comunica la un nivel mai intim, pot sa-si impartaseasca sperante, temeri, bucurii. Aceasta c
339) Moara cu noroc - Ioan Slavici
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand mama Anei intreaba din simpla curiozitate: "Cine a fost asta?", Ghita raspunse raspicat, neavand alta solutie: "Lica Samadaul!" "Lica Samadaul? striga Ana. Si cate rele nu mai zice lumea despre d
340) Baltagul - comentariu literar
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand Vitoria "are intr-insa stiinta mortii lui Nechifor Lipan si crancena durere, se vazu totusi eliberata de intuneric"; parintele Danila ii scrie jalba catre autoritati; trimite fata, pe Minodora, c
341) Un pic romanul preziosi
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand in Orient. Stabilit la Istanbul, in 1858 publica la Paris albumul cromolitografiat Stamboul, Recollections of Eastern Life (Stambul. Amintiri din viata orientala), in celebrul institut de arta gr
342) Ajuta fumatorii de pe corabia care se scufunda
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand reuseste sa scape de obisnuinta, fostul fumator e multumit ca nu mai trebuie sa-si petreaca viata sufocandu-se singur si irosindu-si banii. Dar n-are nevoie sa se autojustifice, nu repeta cat est
343) Evaziunea fiscala
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand o anumita parte din veniturile sau averea unor persoane sau categorii sociale este sustrasa de la impunere datorita modului in care legislatia fiscala dispune stabilirea obiectivului impozabil.
344) Analiza mediului competitional
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand exista posibilitatea sa aiba loc, in viitor, un eveniment necontrolat, care implica o pierdere totala sau partiala a valorii
345) Antropologie
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand traduci dintr-o limba in alta intervine provocarea si apoi descoperirea unui alt univers, propriu acelei limbi, dar si implicit a unor posibilitati si valente noi ale proprii tale limbi, tot astf
346) Draga redactie
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand ieseam pe strada toata lumea intreba: nepotii dumneavoastra? Despre tata ce pot zice...cand o intrebam pe mama zicea ca a murit ,ca a fost bolnav si nimic mai mult....oricum prea multe intreba
347) Anchetator - anchetat
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand - ziua; noaptea). Aflarea adevarului este fascinanta dar pretul platit pentru aceasta este foarte mare. Psihologul are autoritatea de a recompensa si a pedepsi (in ochii copilului abuzat). Apar p
348) Evaziunea fiscala
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand este permisa de lege pentru unele categorii de fonduri fixe, conduce la diminuarea profitului impozabil in favoarea constituirii unui fond de amortizare mai mare decat cel impus de valoarea uzuri
349) Bucuresti
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand arhitectura si cultura aveau multe influente franceze. Dupa un guvern comunist care a venit la putere la sfarsitul Celui de al doilea Razboi Mondial, influentele franceze asupra culturii au in
350) Statul Vatican
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand s-au inregistrat mici excedente (1,5 mil.$,1985 si 57,8 mil.$,1990). Vaticanul are 749 de locuitori(1980:830), din care 402 au cetatenia statului Vatican; garda elvetiana numara 100 de persoane.
351) Echilibrul dintre bugetul guvernamental si productie
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand productia scade, vor scadea si veniturile din impozite, in schimb vor creste cheltuielile guvernamentale, in special pentru ajutorul de somaj si alte transferuri. Iata deci ca deficitul bugetar
352) Echilibrul dintre bugetul guvernamental si productie
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand productia scade, vor scadea si veniturile din impozite, in schimb vor creste cheltuielile guvernamentale, in special pentru ajutorul de somaj si alte transferuri. Iata deci ca deficitul bugetar
353) Politica monetara si pietele paralele de credit
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand rata dobanzii la depozitele bancare este ridicata de catre Banca Centrala. O crestere a lui id nu schimba pozitia curbei yy, pentru ca cererea agregata de bunuri este independenta de rata dobanzi
354) Adverbul
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand, doar, deja, mai, mereu, prea, tocmai, tot, unde, etc. b) adverbe derivate, cu sufixe adverbiale: - is (pieptis, crucis); - as (taras, chioras); - este (studenteste, frantuzeste); - mente (actu
355) Segmentarea
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand unde isi fac cumparaturile membrii grupului-tinta se poate dezvolta o strategie de distributie si, de asemenea, cunoscand evaluarea pretului considerat a fi corect se poate dezvolta o strategie d
356) Elementele impozitului
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand obiectul impozitului il constituie valoarea, venitul sau pretul acesta este in acelasi timp si baza de calcul, ca de exemplu, in toate cazurile impozitului pe venit. Cand e vorba de bunuri ca
357) Metode de impunere
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand baza de calcul o formeaza un anumit bun, o fapta sau un act: suprafata de teren, capacitatea cilindrica a autoturismului, obtinerea unei autorizatii. De exemplu, in cazul impozitului funciar se
358) Piata de monopol
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand bunul economic este definit in sens larg, prin prisma genului de trebuinte in a caror intampinare vine. In figura 1, starea de echilibru este jalonata de qem (cantitatea de echilibru a monopol
359) Efectele economico-sociale ale impozitelor directe
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand acelasi venit sau aceeasi avere se supun la mai multe impozite in tari diferite.Dubla impunere juridica international poate aparea in cazul impozitelor directe, respectiv al impozitelor pe venit
360) Limba romana
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand un lucru real exprimat de complementul direc este foarte bine cunoscut: - Ai vazut-o pe Maria? - Am vazut-o [pe Maria]; - Pe care dintre ele vrei s-o chemi? - Pe Maria [vreau s-o chem]; - L-am as
361) Inceputurile mitropoliei Transilvaniei
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand conducatorii isi aveau resedinta intr-o cetate, institutia horepiscopilor era necorespunzatoare, caci fiecare cneaz sau voievod voia sa aiba in cetatea sa un episcop eparhiot, care sa-si intinda
362) Performantele intreprinderii
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand este posibil ca beneficiile economice asociate tranzactiei sa intre in societate, iar a
363) Ouale rosii de Pasti
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand Maria a pus cosul jos, langa cruce, o picatura de sange a cazut din mainile Mantuitorului peste oua si, deodata, toate s-au inrosit. Surprinsi, soldatii au venit si fiecare a luat un ou rosu ca
364) Sfantul Ierarh Nicolae
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand, pastorea dumnzeieste pe binecredinciosul sau popor. Deci, venind la adanci batraneti, s-a mutat langa Domnul, neuitand insa de turma sa, dandu-le napastuitilor indestulare si vindecare de boli.
365) Termodinamica proceselor de nutritie
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand sunt eliminate in mediu. Fazele metabolismului intermediar : Prima faza : consta in transformarea substantelor intrate in organism in interiorul celulelor in substante organice proprii acestora
366) Extinderea platformei oceanice
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand teoria alunecarii continentelor a fost, in sfarsit, acceptata. Meteorologul german Alfred Wegener, lansase teoria alunecarii continentelor cu mult timp in urma, cam prin anul 1915. De ce a trebu
367) Cezar si Pompei
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand a fost condamnat la pedeapsa capitala. Mai ramanea Caesar, care era angajat intr-o lupta grea in Gallia. Pompei isi dadea seama insa de capacitatea rivalului sau si de popularitatea de care se b
368) Galaxia
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand telescopul spatial Spitzer a observat aceasta bara in centrul galaxiei. Stelele sunt dispuse in galaxiei in doua moduri: stelele tinere stau in planul galaxiei (discul galactic), iar cele bat
369) Limba sarda
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), cand,in urma primului razboi punic,Sardinia devine provincie romana si ramane provincie romana pana in 455 e.n.,cand este cucerita de vandali. Ocupatia vandala dureaza un secol,in 552 fiind inlocuita
370) Viata, o batalie de cand ne nastem
(Cand a venit darius si a cerut pamant si apa), Cand ne nastem oare care este primul lucru la care ne gandim? O fi mama, care ne tine in brate si ne spune cu multa sinceritate 'Te iubesc !' sau ne intrebam ce cautam pe aceasta lume si de ce am ve