alexandru lapusneanu caracterizare

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: alexandru lapusneanu caracterizare

Construcţia personajului însă cel mai bine romantismul nuvelei. Creat pe calităţi şi defecte la fel de mari, in general personajul literaturii romantice este împătimit, revoluţionar, îndragostit, meditativ, bolnav, selenar, bulversat, adeseori nebun, dar mai ales inegal în comportare, extremist. Lăpusneanul îmbină trăsături extreme: este reţinut, capabil de stăpânire (în scena împăcării cu boierii) şi incapabil să se stăpânească în timpul măcelului, când nu îşi mai poate ascunde sentimentul de dementă bucurie a răzbunării; îi tratează pe boierii veniţi să-lprimească la intrarea în ţară cu inteligenţă şi cu fineţe psihologică, dar nu dovedeşte deloc raţiune politică când distruge cetăţiile de graniţă; pare incapabil de sinceritate şi totodată îşi exprimă fără menajamente gândurile. Amestecul acesta de luciditate şi demenţă reprezintă o trăsătură importantă a personajului romantic.

Portretul lui Lăpuşneanul se construieşte în primul rând, prin replici şi acţiune, adică prin metode preluate din arta dramatică; discursul personajului este alcătuit în bună măsură din replici definitive, care nu permit replică şi prin intermediul cărora scriitorul îi ilustează caracrterul despotic; chiar în debutul nuvelei, răspunsul pe care personajul îl dă boierilor este categoric şi ignoră total opinia interlocutorului: ,,dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau...", alteori, cuvintele sale vin ca o sentinţă de neeludat, sunt ameninţătoare şi isterice (,,de mă voi scula pre mulţi am să popesc şi eu") sau doar insinuante, ca atunci când îşi numeşte proiectatul măcel un ,,leac de frică". Discursul ceva mai lung, prin care le cere iertare boierilor este alcătuit după toate regulile retorice, întărit de citate biblice şi de gesturi smerite şi este catalogat de scriitor drept ,,desănţată cuvântare", ceea ce avertizează asupra întenţiilor personajului şi îndrumă cititorul să descopere o trăsătură definitorie pentru caracterul eroului : disimularea.

Această însuşire este însă şi mai bine evidenţiată la nivel narativ, naratorul notând în fraze succite fapte care definesc relaţia personajului cu lumea; Lăpuşneanul este fie brutal de sincer, fie ca nu-şi descompiră intenţiile din plăcerea de a savura surpriza pe care o produce faptele sale, ca în secvenţa în care îi promite Ruxandei că-i va da un ,,leac de frică" sau când îl lasă pe Moţoc să ia decizii în privinţa mulţimii răsculate, ca apoi să hotărască uciderea lui (sub pretextul cinic - amuzant că îşi ţine promisiunea făcută, şi anume că nu îi va lua viaţa cu sabia sa ) şi să îl dea pe mâna gloatei înfuriate. Nevoia de a-şi ascunde adevăratele intenţii nu vine doar din experienţa sa de voievod alungat o dată, ci dintr-o inteligenţă malefică.

Negruzzi îşi crează personajele şi prin surprinderea unor gesturi sau detalii sugestive, prin notarea amănuntului altitudinal, ilustraţia voievodului de a-i ucide pe boieri, prozatorul anticipă sângeroasa crimă, sugerând emoţiile criminale ale eroului printr-un amănunt edificator: ,,se-ngălbeneşte" sărutând moaştele Sfântului Ioan cel Nou, iar racla ,,tresare"; când Ruxanda îi aminteşte de crimele comise, Lăpuşneanul ,,pune" instinctiv ,,mâna pe jungher".

Descrierea vestimentaţiei de sărbătoare a domnitorului subliniază amănunţita premeditare a măcelului, căci prin îmbracămintea pompoasă ( ,,purta coroana Paleologilor şi peste dulama poloneză de catifea roşie, avea cobaniţa turcească") vrea să impună respect boierilor. Alteori, amănuntul notat în treacăt dezvăluie o dimensiune nebănuită a personajului, ca în scena măcelului, în care râsul său anunţă demenţa, dezvoltată mai târziu în secvenţe mai clare: Lăpuşneanu dărâmă cetăţile ridicate pe vrema lui Ştefan cel Mare, intenţionează să îşi ucidă fiul. De fapt, Negruzzi îşi urmăreşte evolutiv eroul, de la cinismul camulflat la nebunie.
« mai multe referate din Romana