Visul la Macedonski

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Visul la Macedonski

Visul ca ecran pe care se desfãºoarã proiecþia ficþiunii compensatorii este un semn, o realitate care þine locul altei realitãþi, substituire pe care Macedonski o acceptã doar pânã la un punct. El are nevoie de o realitate imediat ºi complet perceptibilã, pe care nu doar s-o contemple, ci în primul rând, s-o ia în posesie.

Noaptea de mai poate fi consideratã un vis izbãvitor care uitã un trecut al crizei. Visul acesta profilactic este antidotul nevrozei. El ajunge sã exprime o stare de dezechilibru în celãlalt sens , al energiei ºi etuziasmului. Nevroza are o semnificaþie specialã, dar pãstreazã în subtext accepþia curentã de stare conflictualã, de crizã nerezolvatã, în mod obligatoriu asociatã neliniºtii, pasivitãþii, lipsei de voinþã.

Mai exact nevroza poate fi consideratã drept antiteza extazului. Substanþa acestui poem o constituie recuperarea pãrþii iraþionale a sufletului prin postularea universului naturii ca loc al unei vitalitãþi erotice debordante. Termenii imaginarului sunt aici, natura pãtrunsã de febra comuniunilor ºi, pe de altã parte, „Vecinicia”. Erosul însuºi al naturii nu apare decât ca o serie de epifanii ale unui principiu etern, indeterminat ºi indeterminabil.
În Dor zadarnic nevroza e opusã visului - extaz :

„ Din roze ceruri ciocârlia
Zvoneºte cântece semeþe
Domneºte-n toate veselia,-
Napoi venit-ai tinereþe !
Dar ce e vis e o nãlucã...
Rãmân cu trista mea nevrozã”.

Halucinaþia extaziatã, utopia, mirajul sunt asimilate visului cu ochii deschiºi, visãrii, care nu-i altceva decât o construcþie în paralel, datoritã voinþei celui care viseazã.

Iluzia nu acceptã sã fie manipulatã de impulsuri incontrolabile ale subconºtientului, ea produce, în deplinã cunoºtinþã de cauzã, într-un subconºtient halucinatoriu. Spontaneitatea incoerentã, asimetria fundamentalã a imaginilor onirice nu reþin atenþia pentru cã suprimã orice voinþã creatoare. Fantezia dictatorialã îi permite, de exemplu, lui Thalassa sã construiascã oraºe,dupã voinþã, sã întindã deasupra „ceruri care nu erau decât soare”, sã aºtearnã pe pãmânt grãdini ºi pajiºti. Visul acesta e o sfidare a realului, tocmai pentru cã îi contrapune o construcþie un act demiurgic.

Visul-construcþie este completat de visul-extaz, se realizeazã prin intermediul acestuia. Iluzia nu poate fi despãrþitã de propria-i euforie, actul visãrii se realizeazã prin intermediul stãrii de vis, se împlineºte prin ea, aºa cum în iubire tensiunile voluptãþii se destind în extaz.

Am putea spune cã, independent de ceea ce construieºte, visul se confundã cu actul creaþiei ºi mai ales cu jubilaþia trãitã prin el, jubilaþie specificã în primul rând reveriei, ca stare în care senzaþiile se armonizeazã în acut, nu mai puþin „beþiilor albe”. Lumina, ca totalitate ce se risipeºte, întrupându-se în senzaþii, iluminându-le ºi epuizându-le, în seriale recviemuri ale individualitãþii, e transcendenþa ce se oferã ca trup fluid. Marea macedonskianã e întrupare voluptuos senzualã a luminii în care se resorb toate limitele. Eroul îºi aflã mântuirea într-un mediu lichid, luminofor , iar imaginarul poetului îºi gãseºte liniºtirea ontologicã.

Triumful senzualist din Thalassa e modalitatea supremã de realizare a totalitãþii. Exponent al ideii de voinþã de putere, Thalassa debordeazã limitele subiectivitãþii, compactându-ºi curentele de energii numite cugetãri pânã la punctul de a le schimba, dupã voinþã, în obiecte sau fãpturi însufleþite, în fluidizãri ce trec peste depãrtãri. „Consumând pluralitatea senzaþiilor, Thalassa aspirã la infinitatea universului. Asumarea pluralitãþilor coincide cu un fel de exorcizare la capãtul cãreia se strãvede unitatea din care au ieºit” . Întoarcerea pluralitãþilor spre unitatea genericã e procesul pe care îl suportã imaginarul macedonskian. « mai multe referate din Romana