Tulburarea reactiva de atasament

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Tulburarea reactiva de atasament

Chiar de la nastere, din primele zile de viata, copilul este "prins" in legaturile de atasament care se creaza intre el si parinti, in special intre el si mama. Aceasta este prima forma de interactiune sociala. De aceea, formele timpurii de atasament au implicatii ulterioare in dezvoltarea atasamentului in decursul anilor.

La nivel comportamental, atasamentul se manifesta prin comportamente observabile, adica bebelusul cauta proximitatea asa-numitei "figura de atasament de referinta", care este parintele sau persoana cea mai apropiata care se ocupa de ingrijirea lui.

La nivel biologic, atasamentul poate fi studiat din punct de vedere biochimic pe de o parte, si din punct de vedere neuro-anatomic pe de alta parte. La nivel biochimic, responsabile cu atasamentul sunt doua peptide mici, oxitocina si vasopresina, care sunt produse in nucleii supraoptic si paraventriculari ai hipotalamusului si care sunt eliberate de neuronii magnocelulari care se proiecteaza in pituitare posterioara, unde vor fi descarcate in fluxul sangvin.

La nivel cognitiv, copilul are un "model de lucru intern", adica un model al relatiilor cu persoanele apropiate elaborat in baza raspunsului primit de copil de la persoana de referinta. Aceste reprezentari se dezvolta o data cu dezvoltareacopilului, ducand la noi modalitati de intelegere si raportare la realitate, remodeland astfel reprezentarile timpurii legate de securitate / insecuritate ale copilului.

Tulburarile de atasament se caracterizeaza printr-un patern de comportamente de atasament disfunctionale si necorespunzatoare ontogenetic, in care copilul cauta rar/deloc figura de atasament preferential, pentru confort, suport, protectie.

Tulburarea reactiva de atasament, recunoscuta atat de ICD-10 (WHO, 1992) cat si de DSM-IV (1987), este una din tulburarile cele mai grave de atasament. Ea se poate instala in urma unei traume, (abuzuri asupra copilului) sau a unui atasament intrerupt (copilul a fost neglijat sau persoanele care s-au ocupat de ingrijirea lui s-au schimbat frecvent), in primii trei ani de viata ai copilului.

De asemenea, aceasta tulburare se poate instala si in urma actiunii altor factori cum sunt: decesul unui parinte, separarea copilului de figura de atasament, adoptia, spitalizarea copilului, abuzul de substante al parintelui sau chiar adoptia/nasterea unui alt copil.

La copiii care sufera de aceasta tulburare lipseste contactul vizual, prezinta comportamente distructive fata de ei insisi, fata de ceilalti si fata de obiecte, sunt predispusi la accidentari frecvente, au afectiune nediscriminativa fata de persoanele straine, dau dovada de cruzime fata de animale, agreaza minciuna si furtul, au dificultati de invatare, au probleme cu alimentatia, au probleme cu limbajul, se angajeaza in relatii defectuoase cu alti copii, deseori nu isi controleaza impulsurile si sunt hiperactivi, pun intrebari persistente care sunt lipsite de sens.

Tratamentul tulburarii reactive de atasament este multimodal si implica psihoterapie, medicatie si educatie despre aceasta tulburare. Poate fi necesara implicarea unei echipe medicale si de ingrijiri in sanatatea mentala cu experienta in tulburarile de atasament. Tratamentul include atat copilul, cat si parintele sau ingrijitorul.

Scopurile tratamentului sunt oferirea unui mediu sigur si stabil si ajutarea copilului sa dezvolte interactiuni pozitive cu parintii sau ingrijitorii. De asemenea, tratamentul poate sa creasca stima de sine a copilului si sa imbunatateasca relatiile cu copiii de aceeasi varsta.

Terapia prin joc, in special in prezenta ingrijitoarei primare, pot ajuta copilul si ingrijitoarea sa-si exprime nevoile emotionale, temerile, anxietatile in contextul de joc. Ingrijitoarea poate deveni mai sensibila la problemele cu care se confrunta copilul, care trebuie sa inceapa sa invete cum sa-si exprime emotiile in cuvinte.

Trebuie sustinute eforturile medicale si psihosociale, care sa inlature posibilitatea aparitiei factorilor favorizanti si anume aparitia neglijarii, a ingrijirii neadecvate, grosolane, a abuzului fizic, etc.
Pe langa acestea, ar fi de recomandat parintilor / ingrijitorilor unor copii care sufera de aceasta tulburare sa urmeze cursuri de invatare a abilitatilor parentale, eventual implicarea acesteia intr-un grup de suport cu parinti (ingrijitori) care se confrunta cu aceleasi probleme.
« mai multe referate din Psihologie