Teoriile deviantei - Teorii sociologice in domeniul deviantei

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Teoriile deviantei - Teorii sociologice in domeniul deviantei

Referat despre Teoriile deviantei - Teorii sociologice in domeniul deviantei
Ca deviere de la exigenþele normative pe care orice societate le impune membrilor sãi , devianþa reprezintã una dintre cele mai interesante ºi mai articulate domenii de studiu ale sociologiei contemporane. Durkheim afirma cã “ nu se poate concepe sau imagina o societate de sfinþi, un schit exemplar ºi perfect”. De la o societate la alta, criteriile de evaluare a comportamentului deviant diferã ºi de multe ori graniþa dintre ceea ce este normal ºi ceea ce este patologic este destul de fragilã .

Acceptarea “normalitãþii”este datã în general de standardele culturale specifice societãþii respective( valori, norme, simboluri, tradiþie, culturã) sau de modele culturale specifice unui grup din cadrul aceleiaºi societãþi. Antropologii susþin ideea cã nu existã o societate(sau culturã) mai bunã sau mai proastã decât alta, ci doar modele culturale ºi stiluri de viaþã diferite. Existã însã o singurã constantã: faptul cã în toate tipurile de societãþi unii indivizi respectã norma socialã ºi alþii o încalcã. Practic,toate studiile care încearcã sã explice fenomenul devianþei pornesc de la aceastã întrebare: de ce unii indivizi, spre deosebire de majoritate, aleg sã încalce norma?

Sociologia devianþei are în principal douã tendinþe sau orientãri: una preocupatã de cauze(deterministã) ºi una preocupatã de motivaþii (fenomenologicã). Fenomenul devianþei a fost definit folosindu-se mai multe criterii:
- criteriul statistic defineºte devianþa ca o abatere semnificativã de la comportamentul omului mediu( Durkheim, Claude Bernard, Adolphe Quetelet);

- criteriul normativ raporteazã devianþa la tot ceea ce încalcã normele sociale(Durkheim, Merton, Tarde, Sherif);

- criteriul magnitudinii ºi gravitãþii actului deviant ce claseazã ca deviante actele care se abat în mod semnificativ de la aºteptãrile celorlalþi ºi prezintã un grad de periculozitate ce presupune intervenþia instrumentelor legale( Erickson, Durkheim);

- criteriul medical ce subordoneazã devianþei acele acte dincolo de normalitate ce au loc datoritã handicapului fizic sau psihic al indivizilor, aceºtia nefiind rãspunzãtori de faptele lor datoritã faptului cã se aflã sub constrângerea bolii;

- criteriul reacþiei sociale stabileºte ca deviante acele acte care stârnesc reacþii de opoziþie din partea publicului, dar se scapã din vedere cã reacþiile sunt sau pot fi total diferite de la o societate la alta, de la un grup la altul.

Orice formã de viaþã socialã organizatã este caracterizatã de relaþia dintre acþiunea umanã ºi ordinea socialã, problemã centralã pentru sociologia devianþei, fapt pentru care voi prezenta câteva paradigme cu privire la ordinea socialã. Problema centralã a sociologiei devianþei o constituie relaþia dintre acþiunea umanã ºi ordinea socialã ce caracterizeazã orice formã de viaþã organizatã.

Principalele concepþii teoretice elaborate în istoria sociologiei ºi-au propus sã rãspundã la urmatoarele întrebari legate de problema ordinii sociale:
-de ce în orice societate existã o coordonare a scopurilor individuale?

-în ce condiþii scopurile indivizilor intrã în conflict cu exigenþele ordinii sociale?

-ce rol au elementele raþionale si cele iraþionale în acþiunea umanã?
În cursul timpului în sociologia devianþei s-au conturat o serie de interpretãri ºi modele teoretice , prezentându-le aici pe cele mai semnificative care alcãtuiesc de fapt baza teoreticã a sociologiei devianþei.

1. Paradigma functionalistã
Reprezentanþii de seamã ai acestei paradigme au fost: Talcott Parsons, Robert Merton si Albert Cohen. Aceºtia au elaborat o interpretare de tip holistic care cautã sursele devianþei la nivelul structurilor sociale deficitare. Considerã ca unitate fundamentalã de analizã a sociologului nu individul, ci societatea.

2. Paradigma conflictului social
Reprezentanþii acestei paradigme(Ralf Dahrendorf, John Rex, Richard Quinney)au apreciat cã tezele funcþonalismului reprezintã un sprijin pentru putere justificându-i ideologic autoritatea. De aceeea, concluzioneazã ei,nu consensul social este principala condiþie, ci conflictul.

3. Paradigma interacþionismului simbolic(teoria etichetãrii)
Aceastã paradigmã reprezintã o reîntoarcere la tradiþiile sociologiei europene ºi la modelul teoretic weberian cu privire la semnificaþiile acþiunii umane. Reprezentanþii de seamã ai acestiu model teoretic sunt George Mead, Howard Becker, Edwin Lemert, Kai Erikson, Erving Goffman, Thomas Scheff.

Caracteristicile principale ale acestei teorii ar fi:
a. împãrþirea oamenilor în indivizi normali ºi indivizi devianþi ce nu poate fi susþinutã deoarece toþi oamenii, la un moment dat încalcã normele sociale
b. aceastã încãlcare a normelor poate fi denumitã „devianþã primarã”

c. calificarea unui act ca fiind deviant depinde mai puþin de ceea ce face individul ca atare, cât mai ales de definiþiile elaborate de grupurile investite cu autoritatea de a eticheta devianþa

d. din punctul de vedere al devianþilor, conduita lor este perfect normalã ºi abia dupã etichetarea devianþei din exterior apare devianþa ca atare; indivizii etichetaþi ca devianþi nu numai cã ajung sã creadã în autoritatea acestei etichete, dar ºi adoptã conduite coforme cu aceastã etichetã

e. procesul de etichetare este realizat de cãtre cei care au puterea redutabilã de a stigmatiza(medici, psihologi, judecãtori, organe de control social)
Teoria etichetãrii a avut un rol important deoarece a semnalat pericolele instituþionalizãrii ºi ale dependenþei prelungite faþã de instituþiile de control social.
În funcþie de caracterul permisiv sau dimpotrivã represiv al mijloacelor utilizate, controlul social poate fi pozitiv sau negativ. « mai multe referate din Psihologie