Teorii moderne in comertul international

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Teorii moderne in comertul international

Teorii moderne in comertul international
S. Burenstam-Linder formuleazã cîteva concluzii:
- pe mãsurã ce creºte venitul pe locuitor al unei þãri creºte ºi importul ei;
- cu cît sunt mai asemãnãtoare structura economicã ºi structura comerþului exterior ale diferitelor þãri, cu atît mai intense vor fi fluxurile comerciale dintre þãrile respective;

Teorii moderne in comertul international
- pe mãsura creºterii economice a þãrilor au loc schimbãri treptate în structura Comerþului lor exterior;
- dacã se face abstracþie de puterea deformatoare a forþelor care frîneazã Comerþul Internaþional (distanþe, costul transporturilor, obstacole introduse conºtient de cãtre oameni), atunci rezultã cã volumul comerþului exterior ºi internaþional va fi cu atît mai mare cu cît va fi mai asemãnãtor ºi mai mare venitul pe locuitor al þãrilor partenere, cu cît va fi mai apropiatã structura producþiei interne ºi a exportului acestor þãri. [3]

1.3Teoria comerþului intraindustrial sau intraramuri.
Aceastã teorie a fost amplu dezbãtutã în lucrarea economiºtilor australieni H.G. Grubel ºi P.J. Lloyd intitulatã "Comerþ intraramuri: teoria ºi mãsurarea comerþului internaþional cu produse diferenþiate” (1975). Studiind fluxurile comerciale internaþionale în perioada 1959-1967 a sporit comerþul de la 36% la 46%. Ei fac distincþie între comerþul internaþional, care se desfãºura între þãri cu o înzestrare diferitã cu resurse, denumit ºi comerþ vertical sau interindustrial (intre ramuri diferite ale economiei þãrilor coschimbiste) ºi comerþul actual, preponderent intraramuri sau intraindustrial, denumit ºi comerþ orizontal, adicã între þãri cu un potenþial ºi structuri asemãnãtoare atît în producþie, cît ºi în comerþul exterior. [2]


Comerþul vertical sau interramuri (interindustrial) are loc între þãri inegal dezvoltate ºi presupune, de exemplu, schimb de produse primare pe produse industriale ºi este explicat in funcþie de înzestrarea diferitã a þãrilor cu factori de producþie (mai ales naturali).
Comerþul orizontal sau intraramuri (intra-industrial), are loc între þãri cu o dezvoltare asemãnãtoare ºi presupune schimbul de produse diferenþiate din aceeaºi ramurã sau ramuri economice asemãnãtoare, diferenþiate ca urmare a progresului tehnic, a inovaþiilor sau a economiilor obþinute la producþiile de mare serie.

1.4 Contribuþia lui H.G. Johnson la modernizarea teoriei neoclasice sau convenþionale a comerþului internaþional.
În lucrarea sa "Costul comparativ ºi teoria politicii comerciale pentru o economie mondialã în dezvoltare" (1968), H.G. Johnson se referã la unele date faptice neglijate sau ignorate de teoria convenþionalã a comerþului internaþional, îndeosebi la rolul marilor corporaþii în desfãºurarea acestuia, face o sintezã a progreselor realizate in dinamizarea teoriei neoclasice a costurilor comparative de producþie, precum ºi unele consideraþiuni comparative privind raportul dintre liberalism ºi protecþionism în lumea contemporanã.
Autorul analizat considerã cã existã trei grupe mari de fapte:
a) problema investiþiilor directe pe care le fac marile corporaþii (monopoluri) în alte þãri ºi care presupun mobilitatea internaþionalã a capitalului, economii decurgînd din producþiile pe scarã largã ºi diferenþe internaþionale în tehnologie;
b) "exodul creierelor" sau mobilitatea internaþionalã a mîinii de lucru calificate, care atrage atenþia asupra deosebirilor calitative ale factorului muncã, precum ºi
c) "decalajul tehnologic" dintre þãri ºi continente. [1]
Douã grupe mari de probleme au fost investigate de H.G. Johnson ºi anume:
1) caracteristicile concurenþei industriale moderne (concurenþa monopolistã, ca ºi rolul pe care-1 joacã în concurenþã economiile pe scarã largã, tehnologiile superioare de producþie ºi produsele noi,
2) intervenþia statului în producþie ºi comerþ, îndeosebi problema taxelor vamale.
În legãturã cu primul grup de probleme, el explicã dinamica avantajului relativ în comerþul internaþional drept urmare a progresului tehnologic. Capacitatea de a produce bunuri superioare, cît ºi deþinerea unei tehnologii superioare de producþie constituie izvoare ale unui avantaj comparativ adiþional sau alternativ faþã de avantajul relativ bazat pe abundenþa relativã a factorilor de producþie.
În legãturã cu al doilea grup de probleme, H.G. Johnson considerã cã existã trei feluri de bariere în calea comerþului internaþional ºi anume: distanþele geografice ºi costul corespunzãtor al transportului; deosebirile naþionale în sistemele politice ºi juridice, în culturã ºi limbaj; politicile comerciale ºi de altã naturã sau protecþionismul practicat de state. Aceste bariere îngreuneazã funcþionarea mecanismului avantajului relativ în comerþul internaþional. [1]
Ca orice gînditor neoclasic H.G. Johnson este adeptul liberului schimb ºi considerã protecþionismul ca o piedicã în calea comerþului internaþional. Þinînd seama însã de frecvenþa ºi intenstitatea mãsurilor protecþioniste adoptate atît în þãrile dezvoltate, cît ºi de cele subdezvoltate ºi în curs de dezvoltape, el susþine liberalizarea în continuare a politicilor comerciale în ºpecial din partea þãrilor dezvoltate din punct de vedere industrial.

1.5 Teorii ale proporþiei neofactorilor
O serie de specialiºti neoclasici în problemele comerþului internaþional, au contribuit la elaborarea acestei teorii. Printre care, P.B. Kenen, G.C. Hufbauer ºi D.B. Keesing, pornind de la influenþa progresului ºtiinþific, tehnic ºi tehnologic, inclusiv a învãþãmîntului asupra economiei contemporane, respectiv asupra exportului ºi întregului comerþ internaþional.
Paradigma de la care au plecat aceºti gînditori continuã sã fie teoria tradiþionalã a costurilor comparative de producþie ºi a avantajelor relative în comerþul exterior. Ei cautã însã sã depãºeasca unele lacune ale variantei neoclasice sau convenþionale a aesteia (modelul H-O-S) ºi sã dea rãspuns la întrebãrile lansate de "paradoxul lui Leontief”. [2]
In timp ce modelul H-O-S opera, de regulã, cu doi factori de producþie (munca ºi capitalul), neoclasicii contemporani extind numãrul acestora la trei sau chiar cinci factori de producþie, adãugînd: munca superior calificatã ºi resursele materiale - materiile prime ºi resursele energetice.
În timp ce modelul H-O-S pornea de la ipoteza identitãþii funcþiilor de producþie în þãrile coschimbiste ºi examina proporþia factorilor numai sub aspect cantitativ, considerînd cã munca ºi capitalul ar fi perfect substituibile, neoclasicii contemporani þin seama de deosebirile calitative dintre factorii de producþie (de exemplu, dintre munca necalifieatã ºi munca superior calificatã), respectiv de legãtura dintre structura diferitelor economii naþionale ºi structura corespunzãtoare a exporturilor ºi importurilor respectivelor þãri, admiþînd diferenþieri in funcþiile de producþie de la o þarã la alta, cu importante consecinþe asupra schimburilor economice internaþionale (volumul ºi eficienþa lor). Autorii menþin logica teoriei neoclasice a proporþiei factorilor de producþie, în ce priveºte criteriul specializãrii în producþie ºi comerþul exterior (avantajul relativ), dar modificã, îmbogãþesc argumentarea acestui criteriu. În consecinþã, avantajul relativ este definit nu numai în funcþie de proporþia în care este folosit un factor sau altul (munca sau capitalul), ci ºi de eficienþa factorilor respectivi, de ponderea pe care o deþin componentele de diferite calitãþi ale factorilor de producþie (de ex.: munca simplã ºi munca calificatã). [2]
Pentru a semnala includerea de noi factori în cercetare ºi luarea în considerare nu numai a cantitãþii, ci si a calitãþii lor, varianta mai recentã a teoriei neoclasice a comerþului internaþional a fost denumitã teoria proporþiei neofactorilor.
Dintre preocupãri de testare empiricã a validitãþii avantajului relativ reþin atenþia douã ºi anume: a) teoria "capitalului uman", susþinutã de P.B. Kenen ºi G.C. Hufbauer ºi b) teoria calificãrii mîinii de lucru, susþinutã de D.B. Keesing.
a) Teoria "capitalului uman" are ca punct de plecare, pe de o parte, concepþia lui Irving Fisher (1907) despre capital în sensul larg al termenului (ca stoc, resurse, rezerve, fonduri disponibile sau cheltuite), iar pe de altã parte distincþia calitativã dintre munca, necalificatã ºi munca superior calificatã, caracterizatã printr-o mare productivitate a muncii .
Cercetãrile empirice au evidenþiat faptul cã, în ramurile economice care produceau pentru export, mîna de lucru avea o calificare superioarã, ºi deci munca era mult mai productivã decît în sectoarele care produceau înlocuitori ai importului. În acelaºi timp s-a arãtat cã existau mari diferenþe în nivelul salariilor pentru cele douã categorii de muncã. Întrucît calificarea superioarã presupune mari cheltuieli prealabile, fiind rezultatul investiþiilor fãcute de particulari sau de stat în domeniul învãþãmîntului ºi al pregãtirii forþei de muncã, s-a ajuns la concluzia cã trebuie fãcutã distincþie categoricã între munca simplã ºi munca superior calificatã. Totalul cheltuielilor fãcute cu aceastã calificare reprezintã o investiþie de capital, iar suma cunoºtinþelor acumulate prin calificare se aseamãnã cu un fond sau o zestre ºi deci poate fi numitã capital uman. [1]
b) Teoria calificãrii a fost dezvoltatã de D.B. Keesing într-un ciclu de lucrãri din perioada 1965-1971, una dintre care este "Calificarea muncii ºi comerþului internaþional; evaluarea fluxurilor comerciale cu ajutorul unui singur mijloc de mãºurã" (1965).
Autorul pleacã de la teoria proporþiei factorilor (modelul H-O-S), îºi concentreazã atenþia asupra ºituaþiei din domeniul industriei prelucratoare, care furnizeazã mãrfuri cu volum mic (lãsînd la o parte produsele primare sau de bazã ºi produsele industriei prelucrãtoare care au un volum mare), admite substituirea dintre capitalul fizic ºi munca necalificatã, dar nu acceptã substituirea între capitalul fizic ºi munca calificatã, nici între munca necalificatã ºi cea calificatã. El împarte numãrul total al lucrãtorilor în 8 categorii de calificare, începînd cu muncitorii necalificaþi ºi terminînd cu cercetãtorii, inginerii ºi personalul de conducere, referindu-se la 14 þãri occidentale dezvoltate. [3]
Pe aceastã bazã, autorul ajunge la concluzia cã structura comerþului exterior este condiþionatã de dotarea relativã cu muncã calificatã în sensul cã þãrile în care predominã munca simplã (de ex: India, Hong-Kong etc.) exportã cu precãdere mãrfuri care încorporeazã relativ mai multa muncã necalificata, în timp ce þãri ca S.U.A. exportã în cea mai mare mãsurã mãrfuri care au fost produse de lucrãtori cu o calificare superioara.
Deºi au un caracter static, teoriile proporþiei neofactorilor prezintã importanþã practicã deoarece se referã la factorul muncã, factor ce are un rol esenþial în explicarea structurii ºi performanþelor din diferite ramuri ale producþiei materiale ºi din comerþul exterior.
Republica Moldova este inzestratã cu factorul muncã calificatã destul de suficient. Nivelul de experienþã ºi cunoºtinþele in diferite domenii ale specialiºtilor moldoveni sunt bine cunoscute în lume. În special, calitatea înaltã a vinurilor moldoveneºti, datoritã ºcolii bune de vinofacatori existente in Republica Moldova. Acest fapt ne dã favoare concurînd cu alþi producãtori de vinuri pe piaþa þãrilor fost socialiste. Tot aºa prin intermediul publicitãþii ºi promovãrii calitãþii înalte a vinurilor este posibilã cucerirea pieþelor þãrilor Europei ºi Americii de Nord.

« mai multe referate din Astronomie