Tema si viziunea despre lume intr-un text poetic eminescian - Lacul de Mihai Eminescu

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Tema si viziunea despre lume intr-un text poetic eminescian - Lacul de Mihai Eminescu

Specia preferatã, pe care o ilustreazã ºi poezia „Lacul”, este idila care îmbinã în mod armonios sentimentul iubirii cu sentimentul naturii.
Discursul liric dã glas dorinþei de iubire, unui vis de iubire idealã desfãºuratã în sânul naturii care, prin transfigurare devine martor si ocrotitor al idilei.

Compoziþional, poezia formatã din cinci catrene este structuratã în trei secvenþe poetice construite simetric. Prima secvenþa este formatã din strofa întâi ºi primele douã versuri din strofa a doua ºi infãþiºeazã cadrul natural real; secvenþa a doua, reprezentatã de strofa de mijloc, prezintã visul de iubire, iar cea de-a treia secvenþã este construitã simetric cu prima, prin revenire la cadrul natural real.
Discursul liric transmite gradat diferite stãri sufleteºti. Astfel, in prima parte, folosind verbele la indicativ prezent, este construit un cadru natural romantic, specific eminescian, creat prin personificare ca fiind in consonanþã cu trãirile eului liric.

Epitetele cromatice („albe”, „albastru”, „galbeni”) contureazã un tablou viu, colorat ºi luminos care, personoficat („tresarind”, „cutremurã”), transmite sentimentul de aºteptare a iubitei, trãit de eul liric. Starea de încordare proprie eului liric este sugeratã prin enumeraþie ºi repetiþie: „ªi eu trec de-a lung de maluri/Parc-ascult ºi parcã aºtept/ Ea din trestii sã rãsarã.”

Ce-a de-a doua secvenþã poeticã, construitã in exclusivitate cu verbe la conjunctiv ce sugereazã o stare de incertitudine, de nesiguranþã( „sã sãrim”, „sa plutim”, „sã scap”) transmite visul de dragoste, speranþa împlinirii unei iubiri ideale, construind unul din cele mai frumoase pasaje erotice din lirica eminescianã. Confesiunea eului liric este susþinutã de verbe la persoana întâi, plural, acesta imaginându-se într-o consonanþã perfectã cu iubita care însã nu este definitã, fiind numitã o singurã datã prin pronumele de persoana a treia singular ea. Natura descrisã in prima strofã ca martorã a idilei, devine acum prin personificare partenerul îndrãgostiþilor.

Epitetele personificatoare antepuse( „blânda lunã”, „lin foºneascã”, „unduioasa apã”) sugereazã o naturã ocrotitoare. Trãirea afectivã creºte în intensitate, stare intimã sugeratã de dativul etic(„sã-mi cadã lin pe piept”). Trezirea din acest vis, revenirea la realitate se face prin intermediul conjuncþiei adversative „dar” cu care începe ultima secvenþã liricã alcãtuitã simetric cu prima. Dar, dacã, de exemplu, prin inversiune în prima secvenþã liricã se aducea în prim-plan natura prin antepunerea epitetelor „singuratic” ºi „în zadar” ca ºi cele douã verbe „suspin” ºi „sufãr” aduc în atenþie deziluzia, tristeþea ºi însingurarea eului liric.

Asonanþa creatã prin reluarea consoanelor siflante”s,z” sugereazã parcã plânsul interior al eului liric. În consonanþã cu aceastã trãire, natura personificatã simte parcã aceeaºi trãire sufleteascã sugeratã de construcþia metaforicã cu valoare de epitet personificator: ”încãrcat cu flori de nufãr”.

În ciuda simplitãþii aparente a poeziei, din text se degajã o vrajã aparte datoritã muzicalitãþii versurilor, plasticitãþii, imaginilor, a îmbinãrii imaginii vizuale „nuferi galbeni îl încarcã” cu imaginea auditivã: „Vântu-n trestii lin foºneascã” precum ºi a atmosferei generate de cadrul natural. Deºi iubirea rãmâne neîmplinitã, atmosfera este seninã si de calmã resemnare. Poezia „Lacul” este o creaþie liricã de dragoste si de naturã, o idilã cu elemente de pastel în care se îmbinã sentimentul dragostei pentru fiinþa iubitã cu adoraþia faþã de frumuseþile naturii. « mai multe referate din Romana