Stingerea obligatiilor

2x puncte

categorie: Drept

nota: 6.72

nivel: Liceu

3. Modurile de stingere a obligațiilor ipso jure

Varietatea mai multor moduri de stingere a obligațiilor în dreptul privat roman ele au fost grupate în următoarele:

- solutio (plata); - confusio (confuziunea); - iertarea de datorie; - mutuus dissensus (consimțământul mutual); - imposibilium nulla obligatio (imposibilitatea îndeplinirii obligației); VI - [...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Stingerea obligatiilor

3. Modurile de stingere a obligațiilor ipso jure

Varietatea mai multor moduri de stingere a obligațiilor în dreptul privat roman ele au fost grupate în următoarele:

- solutio (plata); - confusio (confuziunea); - iertarea de datorie; - mutuus dissensus (consimțământul mutual); - imposibilium nulla obligatio (imposibilitatea îndeplinirii obligației); VI - causae lucrativae concurente.
Modurile de stingere ipso jure operează diferit de cele grupate în acelea per exceptionem:
- pactul remisoriu - pactum de non petendo; - compensatio; - transactio.

a. Solutio (plata)

Pornind de la aceia că în viziunea fundamentală modernă asupra plății, termenul „plată" comportă două accepțiuni majore, care în legia civila sînt încrustate.

1. în sens juridic, noțiunea de „plată" semnifică executarea integrală a unei prestațiuni datorate, indiferent care ar fi obiectul juridic al obligației ce trebuie stinsă;
2. în sensul curent al termenului, plata are o semnificație restrînsă, vizînd doar vărsămîntul unei sume de bani de către debitor în contul creditorului său în vederea stingerii unei obligații.
- Sensul juridic sau „tehnic" al termenului nu trebuie asimilat unei noțiuni mai complexe, care implică și plata, și anume, „darea în plată" (datio in salutum).

1. Condițiile juridice ale plății valabile

- obiectul plății; - cui trebuie să i se facă plata;- cine poate plăti; - data efectuării plății; - locul în care se face plata; - cheltuielile aferente efectuării plății. Acestea sînt condițiile indispesabile pentru ca o plată să producă efectul.

A) Obiectul plății

Avem niște condiții pentru ca o plată să fie considerată perfectă.
- debitorul să plătească exact ceea ce constituia obiectul însuși al obligației;
- plata lucrului să fi fost făcută integral.

În ceia ce privește obligația de plată exact a lucrului datorat, în cadrul obligației de tip dare, trebuie să distingem între două subcategorii: - obligațiile avînd drept obiect un bun de gen (genus);

- obligațiile referitoare la bunuri de specie (species).
În cazul bunurilor de gen, au fost diferențiate plățile sumelor de bani de celelalte bunuri de gen. În privința acestora din urmă, debitorul trebuia să respecte „regula celor trei q", cum am numit-o noi; cu alte cuvinte, să respecte cele trei criterii: - quod (de care?); - quale (ce calitate ?); - quantum (cît?).

În cazul bunurilor de specie datorate, principiul era acela al restituirii lucrului creditorului în exact specia sa, în individualitatea sa și în starea în care se găsea la data predării lui către debitor, la data livrării efective Astfel, contrar celor arătate mai sus, pe baza unui nou acord de voință putea fi plătit un alt lucru decît cel datorat certam (in species).

B) Cui trebuia să-i fie făcută plata ?

După cum știm acesta este, în primul rînd, însuși creditorul. Deasemenea creditorul, pentru a putea primi plata trebuia doar să fie capabil, în caz contrar, se putea constata nulitatea plății. În literatură noi întîlnim că creditorul nu era singurul care putea primi plata ce i se cuvenea din partea debitorului, în numele lui puteau fi abilitați unii terți fie în mod expres, fie în mod tacit și aceștia pot fi:

- pater familias pentru impuberul neemancipat; - tutorele pentru pupil; - curatorul pentru cel pus sub interdicție etc. De asemenea, erau pe deplin valabile plățile făcute către persoane ce se situau legal în locul creditorului, de exemplu : - cesionarul în cadrul cesiunii de creanță; - succesorul legal față de creditorul succesiunii; - succesorul testamentar sau legatarul față de un creditor al lui.

C) Cine poate plăti ?

Cu toții știm că plata celor datorate poate fi efectuată personal ori de către debitor, ori de către un mandatar al său; o persoană la fel de interesată în efectuarea plății precum debitorul din raportul obligațional de bază, dar care acționează în numele și pentru acesta din urmă. Cel mai invocat caz, în acest sens, este acela al fidejusorului.

Mai mult decît atît, aceleași Institute rețin posibilitatea ca și o persoană neautorizată de către debitor să-1 poată plăti pe creditor pentru a-1 desărcina pe debitor. Un lucru important este că terțul interesat putea efectua plata chiar și în disprețul opoziției din partea debitorului.

Cît privește persoana plătitorului, acesta trebuia să fie proprietarul bunului dat cu titlu de plată și, firește, să fi fost capabil de alienarea bunului.Normele referitoare la subiecții activi ai plății au trecut în cea mai întinsă proporție în reglementările civiliste moderne. Deasemrnea nerespectarea condițiilor referitoare la subiectul activ al plății putea atrage, în dreptul roman la epoca lui Justinian, nulitatea acesteia. Dar excepția de nulitate nu viza două categorii de plăți; este vorba de următoarele

- plata bunurilor consumptibile (quae primo usu consumumptur) și care au fost cu bună-credință consumate; - plata constînd într-o sumă de bani și care, tot de bună-credință, a fost cheltuită.

D) Data, locul și cheltuielile aferente efectuării plății

1. Data plății.

Data plății era diferențiată după cum urmează: - în cadrul obligațiilor încheiate sub modalitatea termenului, la data expirării termenuluistabilit;

- în cadrul obligațiilor pure și simple, plata trebuia făcută imediat.

În cazul în care creditorul refuza plata la termenul convenit sau cel aferent naturii obligației, intervenea procedura de punere în întîrziere a creditorului cu toate consecințele juridice deja expuse.

Locul plății În absența unei astfel de înțelegeri, judex trebuia să distingă între trei categorii de locuri ale plății, după cum urmează:
- în cazul datoriilor avînd ca obiect bunuri de gen (genus), locul plății era acela al domiciliului debitorului; - datoriile reprezentînd bunuri de specie, certe (speciae) erau plătite în locul unde acestea se găseau la data exigibilității obligației; - în sfîrșit, datoriile bănești erau urmărite pentru plată la domiciliul debitorului pîrît prin actio de eo quod certo loco

Ei bine, într-o asemenea ipoteză, principiul general era acela al incumbării respectivelor cheltuieli debitorului plății principale.Principiul căderii cheltuielilor ocazionate de efectuarea plății în sarcina debitorului a fost asumat și de dreptul civil modern.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Drept

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.