Stelele Variabile si Nestationare

2x puncte

categorie: Astronomie

nota: 9.26

nivel: Liceu

Scurt istoric privind observarea novelor

Stelele nove erau considerate ca stele noi care “apar” brusc pe bolta cerească acolo unde înainte nu se vedea nici-o stea cu ochiul liber. În acest sens pot fi amintite mai multe obiecte de acest tip care au fost observate de-a lungul secolelor.

La 4 iulie 1054 a fost observată cu ochiul liber apariția unei nove[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Stelele Variabile si Nestationare

Scurt istoric privind observarea novelor

Stelele nove erau considerate ca stele noi care “apar” brusc pe bolta cerească acolo unde înainte nu se vedea nici-o stea cu ochiul liber. În acest sens pot fi amintite mai multe obiecte de acest tip care au fost observate de-a lungul secolelor.

La 4 iulie 1054 a fost observată cu ochiul liber apariția unei nove, adică a fost înregistrată explozia unei stele care pe bolta cerească era situată în apropierea stelei Tauri. Strălucirea acesteia a devenit mai mare decât aceea a planetei Venus și a fost chiar mai mare decât strălucirea tuturor stelelor vizibile luate la un loc. Ea a fost înregistrată în cronicile chineze și japoneze și a fost numită “Steaua musafir”. Apoi, pe măsură ce treceau lunile, această stea a devenit din ce în ce mai slabă până când n-a mai fost vizibilă cu ochiul liber. În locul în care a avut loc explozia respectivă, astăzi se găsește Nebuloasa Crab. Acest obiect face parte din clasa supernovelor.

Este foarte probabil că începutul studiului novelor coincide cu data de 11 noiembrie 1572, când Tycho Brahe a observat explozia unei stele în Constelația Cassiopeea. Această supernovă, a cărei strălucire în timpul exploziei a fost asemănătoare cu aceea a planetei Venus, a putut fi văzută în timpul zilei. După aproape trei luni ea a ajuns la magnitudinea 1, pentru ca în martie 1574 să devină invizibilă pentru ochiul liber.

Fenomenul observat de Tycho Brahe a produs un efect extraordinar asupra modului de gândire al oamenilor constituind unul din cele mai puternice argumente prin care se combătea ideea imuabilității sferei cerești.

În constelația Lebăda (Cygnus) a fost observată o stea de magnitudine 3 care a explodat în anul 1600. Această “novă” a devenit de magnitudinea 5 în anul 1715 și a rămas astfel, fiind cunoscută sub denumirea P Cygni, care este reprezentanta unei categorii de stele variabile cu înveliș în expansiune.

O altă supernovă a fost observată de Kepler (Steaua lui Kepler). Ea a explodat în anul 1604 în Constelația Ophiuchus și a avut la maxim o strălucire asemănătoare cu aceea a lui Jupiter, pentru ca mai târziu, să devină invizibilă.

La început novele și supernovele formau o singură categorie de obiecte cunoscute sub numele de stele noi. Mai târziu, datorită diferenței de luminozitate în timpul maximei de strălucire, astronomii le-au clasificat în două grupe distincte: nove și supernove.
O novă de magnitudine 3 a fost descoperită în anul 1669 în Constelația Vulpecula. Aceasta a avut un maxim secundar în anul 1671, iar în 1672 a devenit invizibilă.

Pe la începutul anului 1848, observațiile de nove erau efectuate izolat și cu totul întâmplător ; abia după acest an se întreprinde un plan în vederea cercetării sistematice a unor astfel de obiecte.

În anul 1860 au fost observate novele V 841 Ophiuchi și T Scorpii, iar în 1876 este descoperită nova T Coronae Borealis, primul obiect de acest fel observat vizual și spectroscopic.

În 1876 este observată nova Q Cygni.

În 1885 se observă prima supernovă extragalactică S Andromedae, iar în 1891 se efectuează primele observații fotografice ale novei T Aurigae.

În prima jumătate a secolului al XX-lea au fost observate cinci stele ale căror străluciri au crescut până la magnitudinea 1 sau mai mult.

O stea novă poate fi notată prin cuvântul “novă”, urmat de numele la cazul genitiv al constelației în care a avut loc apariția respectivă, după care se scrie anul în care s-a efectuat observația.

Printre novele descoperite în secolul nostru, un loc deosebit îl ocupă Nova Aquilae 1918, a cărei strălucire a crescut cu 13 magnitudini.

Nova Herculis 1934 care aparține unei stele duble strânse în care componentele respective se eclipsează reciproc cu o perioadă de 4h și 39 minute.

CLASIFICAREA NOVELOR

După modul de variație a strălucirii se pot deosebi următoarele tipuri de nove:

Nove ordinare, a căror strălucire crește cu 12-13 magnitudini într-un interval de timp cu câteva ore sau chiar zile. Caracteristicile acestei clase de nove sunt asemănătoare cu cele ale novei tipice Nova Aquilae 1918. Această stea era cunoscută ca o stea ordinară de clasă spectrală A până în anul 1918, când strălucirea ei a crescut cu aproximativ 13 magnitudini.

De pe o serie de fotografii efectuate timp de aproape zece ani, s-a pus în evidență existența unui strat care se îndepărta în toate direcțiile în raport cu steaua centrală. Din măsurătorile efectuate pe aceste plăci s-a dedus că stratul respectiv se deplasează cu o secundă de arc pe an, iar luminozitatea stelei în timpul erupției a crescut de la +5 la –8 magnitudini. După ce a atins strălucirea maximă, luminozitatea novei a scăzut brusc de-a lungul unei curbe aproape exponențiale.

Din datele înregistrate se constată că strălucirea unei nove ordinare descrește destul de rapid în primele zile care urmează după faza maximă, pe urmă declinul este mult mai lent, iar după câțiva ani nova revine la strălucirea avută înainte de erupție. În primele opt zile după maxim strălucirea stelei Nova Aquilae 1918 scade cu 3 magnitudini.

Faptul că în timpul erupției unei nove se produce o ejecție “radială” de materie gazoasă se deduce nu numai din masurătorile efectuate pe placa fotografică, ci și din variațiile observate în spectrul corespunzător. Astfel, de exemplu, la Nova Aquilae 1918 s-a observat un înveliș verzui care înconjura steaua. În anul 1940 învelișul respectiv avea o expansiune radiala de două secunde de arc pe an.
Nove rapide si nove lente. Deși curbele de lumină ale novelor sunt foarte asemănătoare in privința caracteristicilor generale, totuși aceste obiecte se pot impărți in două categorii : nove rapide și nove lente, după cum este mai scurt sau mai lung intervalul de timp în care o novă trece printre prin toate fazele, de la prenovă până la postnovă.

Novele rapide își modifică strălucirea într-un interval de timp de câteva luni sau cel mult câțiva ani. Creșterea spre maxim are loc în câteva ore sau zile. După maxim, strălucirea scade lin și abia după câteva zile ajunge la 3 magnitudini sub maxim, iar pe urmă descreșterea strălucirii poate fi însoțită și de anumite fluctuații. Exemple de astfel de stele sunt: Nova Aquilae 1918 și Nova Herculis 1934.

Novele lente își pot desfășura faza de creștere a strălucirii mult mai încet, această fază putând să dureze câteva luni. Întreg tabloul de variație a strălucirii poate dura ani sau chiar secole. În general aceste nove sunt cu circa 1 sau 2 magnitudini mai puțin strălucitoare la maxim decât novele rapide. Curbele de lumină ale novelor lente prezintă o scădere a strălucirii care poate fi însoțită de mai multe fluctuații cu amplitudini de ordinul a 1 sau 2 magnitudini. Printre aceste stele amintim Nova Aquilae 1936 și Nova RS Ophiuchi ale căror curbe de lumină au o serie de neregularități.

Nove recurente. Din datele observaționale s-a constatat că există o categorie de stele la care fenomenul de novă se repetă ; sunt așa-numitele nove cu repetiție sau nove recurente. Ele sunt caracterizate printr-o creștere rapidă a strălucirii și un declin mai lent, amplitudinea acestor creșteri fiind de circa 8 magnitudini stelare, adică au variații de strălucire cu aproximativ 4 magnitudini mai mici decât acelea ale novelor ordinare. Aceste erupții, cu amplitudini mai mici, se repetă după câteva zeci de ani, ciclul mediu fiind de aproximativ treizeci de ani.

Unii astronomi consideră că fenomenul de novă trebuie să se repete și la novele ordinare, numai că perioada acestora este foarte lungă, de ordinul miilor de ani.

Mult timp T Pyxidis a fost unica novă recurentă cunoscută. Astăzi se cunosc cel puțin cinci nove recurente. T Coronae Borealis, RS Ophiuchi, T Pyxidis, WZ Sagittae și U Scorpii.

În literatura astronomică se cunoaște o grupă de stele care sunt asemănătoare cu novele, dar la care fenomenul de erupție se desfășoară la o scară mai mică, este vorba de așa-numitele stele variabile de tipul U Geminorum.

Din observațiile efectuate asupra stelelor variabile care se aseamănă cu novele, s-a constatat că, există o corelație între amplitudine și durata unui ciclu: cu cât intervalul de timp dintre două erupții succesive este mai lung, cu atât erupția este mai puternică. Aceasta înseamnă că cu cât o stea de tipul U Geminorum stă mai mult în starea de “liniște”, cu atât energia radiată în timpul unei erupții va fi mai mare, deoarece în acest timp se poate acumula o cantitate mai mare de energie.

Această corelație poate fi extinsă și la novele recurente care-și măresc de mii de ori luminozitatea de-a lungul câtorva decenii. Dacă vom extinde această corelație și la novele ordinare, care nu sunt recurente, se poate trage concluzia că acea creștere a strălucirii de circa 12 magnitudini se poate realiza în urma unor acumulări de energie internă de-a lungul unui interval de timp de câteva mii de ani. Iată de ce se poate considera că în realitate toate novele ar trebui să fie recurente.

Între erupții, stelele amintite mai sus sunt observate ca niște obiecte fierbinți.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Astronomie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.