Spiritualitate

2x puncte

categorie: Religie

nota: 8.34

nivel: Gimnaziu

Definiție și caracterizare

Talasie Libianul definește întristarea a fi "lipsa plăcerii, fie a celei după Dumnezeu, fie a celei după lume" , iar Cuviosul Nichita Stithatul, referindu-se la efectele ei nefaste asupra sufletului, o consideră "o patimă aducătoare de stricăciune în suflet și în trup" . Ea, nu numai că răvășește și distruge sufletul, dar, în această cursă a autodesființă[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Spiritualitate

Definiție și caracterizare

Talasie Libianul definește întristarea a fi "lipsa plăcerii, fie a celei după Dumnezeu, fie a celei după lume" , iar Cuviosul Nichita Stithatul, referindu-se la efectele ei nefaste asupra sufletului, o consideră "o patimă aducătoare de stricăciune în suflet și în trup" . Ea, nu numai că răvășește și distruge sufletul, dar, în această cursă a autodesființării proprii, este atins și trupul, până la măduvă . Întreaga ființă umană, suflet și trup, este afectată de această patimă, pentru că ea lovește cumplit și paralizează toate puterile sufletești și trupești, iar atunci când se transformă în disperare și deznădejde, lovește în însăși viața omenească, fiind cauză a uciderilor și sinuciderilor.

Tratând despre cele opt duhuri ale răutății, Evagrie caracterizează această patimă a fi "o stare abătută a sufletului care se alcătuiește de la gândurile mâniei" , "o gură de leu care-l înghite pe cel întristat" , "vierme al inimii, care-și mănâncă mama șsufletulț ce îi dă naștere" , "piedică în calea oricărui lucru bun" , "piedică în contemplație" .

Tristețea cea rea este un obstacol în calea a toată lucrarea cea bună și duhovnicească, în calea rugăciunii curate către Dumnezeu, Singurul Care are puterea de a ne izbăvi din prăpastia căderii.
Efectele ei nu se opresc, însă, aici - la viața sufletească și duhovnicească, ci se răsfrâng și asupra trupului și a vieții întregi. Ea induce o stare de șoc fizic și psihic, care îl lovește cumplit pe cel afectat, nelăsându-l să gândească sau să facă vreun lucru bun. Dinamismul minții și mișcările trupului sunt mult diminuate, întârziate, până la absență, la mutism, indiferență față de stimulii externi și chiar și față de modificările provenite în lăuntrul sufletului său, autoizolare, apatie sufletească și trupească.

Duhul acesta cumplit al întristării, pe acest fond de inactivitate generală, în această stare de vid existențial, caută să semene gânduri sfâșietoare, sumbre, distrugătoare. Scopul general urmărit este instalarea deznădejdii, care să îl rupă de Dumnezeu pe cel lovit, dar să caute și ruperea violentă de eul său, de sinele său, prin gânduri de autodistrugere, de sinucidere.
Când patima se manifestă față de alții, ca efect al unor nemulțumiri legate de conduita acestora, ea restrânge voința celui prins în mrejele ei distrugătoare, trezește și reactivează patima mâniei, căutând înlăturarea și distrugerea celui ce ni s-a făcut sursă a acestor nemulțumiri. Într-o astfel de combinație între tristețe, ură, mânie și răutate, pătimașul, al cărui discernământ este restrâns până la lichidare, nu știe altceva decât răzbunare, chiar și asupra sa. Nu mai poate și nu mai gândește nimic altceva decât eliminarea cauzei care i-a provocat tristețe, crezând că astfel scapă și de starea care îl stăpânește. Iar în cazuri extreme, eliberarea de aceasta o vede în propria sa negare, în distrugerea lui.

Tristețea și mânia fac pereche bună, dar nefastă, conducând la o acutizare și cronicizare a stării depresive, singura eliberare din aceasta fiind văzută a fi căderea în alte și alte patimi, din aceeași familie a răului moral și a răutății, în același cerc vicios. Scăparea din ea și din disperarea și deznădejdea care o acompaniază adeseori, nu o reprezintă, însă, atentatul la propria viață sau a semenilor, nici distrugerea noastră și a altora, eliminarea din calcul a acestor cauze externe, ci întoarcerea spre noi înșine, spre ceea ce avem bun și dumnezeiesc în sufletul nostru; conștientizarea prezenței și ajutorului lui Dumnezeu în viața noastră.
Efectele atât de adânci și distrugătoare ale tristeții, ce răvășesc întreaga ființă a omului, pot fi înlăturate printr-o încredere plină de nădejde în Dumnezeu, Izvorul a toată bucuria și fericirea, în fața cărora se risipesc toate temerile și spaimele, tenebrele și șoaptele drăcești.

Cauze, feluri, manifestări și efecte

Sfântul Ioan Casian, referindu-se la cauzele care declanșează această patimă, consideră că tristețea se datorează:
- neîmplinirii vreunei pofte; sau în termenii psihologiei contemporane - frustrarea vreunei dorințe. Această dorință nesatisfăcută și cauzatoare de întristare poate fi trupească sau sufletească, iar intensitatea crizei declanșate este proporțională, pe de o parte însușirilor bunului nedobândit, pe de altă parte, amploarei dorințelor legate de obținerea lui. Bunurile spirituale cer un efort mai mare în vederea obținerii lor, decât cele trupești, care pot fi procurare relativ mai ușor și într-un timp mai scurt, și de aceea și lupta împotriva tristeții provocate de frustrarea unui bun sau dorințe de ordin spiritual necesită o luptă mai puternică;
- nedobândirea vreunui câștig dorit, pierderea unui bun material stăpânit sau dorit;
- spulberarea unor speranțe; sentimentul eșecului, al neîmplinirii, al zădărniciei; obsesia inutilității;
- decepția și dezgustul, legate mai ales de gândurile de slavă deșartă și mândrie; sentimentul disproporției între efort și rezultat, al lipsei de raționalitate și finalitate a tuturor lucrărilor personale;
- urmarea unei mânii anterioare; datorată a unor înfrângeri sau umilințe provocate de semeni;
- o frică sau o incertitudine față de faptele trecute și urmările lor, precum și față de cele ce vor urma; lipsă de perspectivă și orizont;
- întristarea fără vreun motiv sau cauză, dificil de lămurit chiar și de psihiatrie și care este, totuși, altceva decât
- tristețea provocată de năvălirea diavolească.

Alături de aceste cauze exterioare, există, potrivit Sfântului Ioan Casian, cazuri când tristețea se naște și fără vreo provocare din afară. Iar justificarea adusă de Sfântul Părinte în acest sens este aceea că "sunt adesea și foarte dureros atinși de ea și cei ce trăiesc singuri în pustiu, fără nici o tovărășie omenească" .
Toate aceste cauze constituie, însă, circumstanțele exterioare sau cauzele externe ale tristeții celei blestemate și, în ciuda multitudinii și combinației dintre ele, a presiunii exercitate de unele sau de altele din aceste motive străine, în cazul tristeții rămân trei cauze generale:

1) pe de o parte, presiunea acestor cauze externe;
2) cauze de ordin interior, constând în eronata noastră raportare la Dumnezeu - al Cărui ajutor nu îl mai simțim; la lume și la semeni - pe care îi vedem ca dușmani, care ne-au provocat prin ofensele lor, cauzele de disperare;
3) lucrarea diabolică, total imprevizibilă și extrem de violentă și subtilă.

Dincolo de oricât de mulți și de presanți ar fi factorii de natură externă, adevăratele cauze ale tristeții celei rele trebuie căutate în sufletul nostru, în căderile lui abisale, în cursa sufletului pervertit spre neant; precum și în răutatea diavolilor, care agravează și mai mult toate aceste imperfecțiuni.
Sfântul Maxim Mărturisitorul limpezește problema interacțiunii dintre cauzele interne și cele externe. Există, potrivit lui, două forme generale de întristare: una ascunsă în suflet și una arătată în afară, în fapte și cuvinte.
În fond, însă, este vorba despre unul și același mecanism: ceea ce arde și mocnește în suflet timp îndelungat, se arată și în afară, ori de câte ori se ivește prilejul.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Religie

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.