Sociologia cunoasterii

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Sociologia cunoasterii

Sociologia cunoasterii poate fi considerata drept o versiune hegeliana a teoriei kantiene a cunoasterii. Fiindca se situeaza in preAZlungirea criticii kantiene a ceea ce am putea numi teoria "pasivista" a cunoasterii. inteleg prin aceasta din urma teoria empiristilor de pina la Hume si a lui Hume insusi, teorie care sustine, in linii mari, ca cunostintele patrund in noi prin simturi si ca erorile se datoreaza interventiei noastre in materialul oferit de simturi sau asociatiilor ce se formeaza inauntrul lui; cea mai buna cale de evitare a erorilor este sa ramii totalmente pasiv si receptiv.

Impotriva acestei teorii receptaculare a cunoasterii (pe care eu o numesc de obicei "teoria intelectului-receptacol"), Kant2 a sustinut ca cunoasterea nu este o colectie de cadouri primite prin simturi si depozitate in intelect ca intr-un muzeu, ci este in foarte mare masura rezultatul propriei noastre activitati mentale; ca daca vrem sa dobindim cunoastere, trebuie sa ne angajam noi insine in modul cel mai activ in cautare, comparare, unificare, generalizare. Avem aici o teorie a cunoasterii pe care o putem numi "activista".

In legatura cu ea, Kant a abanAZdonat idealul de nesustinut al unei stiinte libere de orice fel de presupozitii. (in capitolul urmator vom arata ca acest ideal este chiar contradictoriu.) El a aratat foarte clar ca nu se poate sa pornim de la nimic si ca obiectivul cunoasterii nu-l putem aborda decit echipati cu un sistem de presupozitii pe care le acceptam fara sa le fi testat prin metodele empirice ale stiintei; un asemenea sistem poate fi numit "aparat categorial"3. Kant era convins ca putem descoperi acest aparat categorial unic si neschimbator, ce reprezinta oarecum cadrul necesarmente invariabil al zestrei noastre intelectuale, adica "ratiunea" umana.

Hegel a respins aceasta parte a teoriei kantiene, dat fiind ca, in opozitie cu Kant, nu credea in unitatea omenirii. El sustinea ca echipamentul intelectual al omului este in permanenta schimbare si ca face parte din mostenirea lui sociala: in consecinta, dezvoltarea ratiunii omului coincide in mod necesar cu dezvoltarea istorica a societatii sale, adica a natiunii careia ii apartine. Aceasta teorie a lui Hegel, si indeosebi doctrina sa ca orice cunoastere si , orice adevar sint "relative" in sensul ca sint determinate de istorie, este uneori numita "istorism" (care, dupa cum am mentionat in capi toiul precedent, inseamna altceva decit "istoricism"). « mai multe referate din Psihologie