Sistemul institurional al UE

2x puncte

categorie: Drept

nota: 9.06

nivel: Facultate

Primul congres al Europei s-a desfășurat în mai 1948 sub președenția lui Winston Churchill. Congresul a lansat “mesajul europenilor”, un act rezoluție care a influențat nemijlocit crearea instituțiilor europene.
În iulie 1948, din inițiativa guvernelor francez și belgian s-a consituit Adunarea Consultativă Europeană, constituită din reperzentanți ai Parlamentelor naționale.La co[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Sistemul institurional al UE

Primul congres al Europei s-a desfășurat în mai 1948 sub președenția lui Winston Churchill. Congresul a lansat “mesajul europenilor”, un act rezoluție care a influențat nemijlocit crearea instituțiilor europene.
În iulie 1948, din inițiativa guvernelor francez și belgian s-a consituit Adunarea Consultativă Europeană, constituită din reperzentanți ai Parlamentelor naționale.La costituirea Adunarii Consultative Europene au existat divergențe între Franța ,Belgia de o parte și Anglia de cealaltă parte. Față de ideea franco-belgiană, care pleda pentru o adunare desemnată de parlamentele naționale și investită cu autoritate, Anglia vedea in aceasta o ”comisie de studiu” atent controlată. Rezultatul compromisului acestor idei a fost ca Consiliului Europei să fie constituit din două instituții:

-Adunarea Consultativă, compusă din “reprezentanții fiecărei țări membre”.
-Comitetul de miniștri (al Afacerilor externe), organism al reprezentanților guvernelor, împuternicit cu luarea deciziilor.
Tratatul Constitutiv al Consiliului Europei a fost semnat la 5 mai 1949 de 10 țări: Franța, Marea Britanie, Danemarca, Irlanda, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg, Novergia și Suedia.
La sfârșitul celui de al doilea razboi mondial situația economică a Europei era dezastruoasă. Prin planul „Marshall” SUA a intervenit decisiv, cu un ajutor economic masiv la reconstrucția statelor din vestul Europei, profund afectate de razboi.

Pentru gestionarea acestui ajutor economic și pentru a crea legături economice puternice înte statele europene la 16 aprilie 1948 a fost creată Organizația Europeană de Cooperare Economică.
După o activitate de nouă ani în cadrul OECE, formula integrării a devenit foarte atractivă pentru Franța, Italia, Benelux și Germania, care în martie 1957 prin tratatul de la Roma înființează Comunitatea Economică Europeană.

Marea Britanie, Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia și Elveția folosind o formulă de asociere, în ianuarie 1960, prin Convenția de la Stockholm crează Asociația Europeană a Liberului Schimb. CEE s-a dovedit în timp o instituție viabila și numărul membrilor ei a crescut continuu înglobând în timp și tarile din AELS.

2. Sistemul Instituțional al Uniunii Europene.

2.1. Consiliul de miniștri

Este dificil de realizat o prezentare sintetică a atribuțiilor Consiliului, asta pentru faptul că ele rezultă dintr-o multitudine de dispoziții dispersate în trei tratate (articolele: 26 C.E.C.A., 145 C.E.E și 115 C.E.E.A) toate acestea fiind, în esență, dispoziții de trimitere, cât mai ales pentru că evoluția fundamentală a modelului instituțional între Tratatul de la Paris și Tratatele de la Roma a constat în deplasarea centrului de greutate al sistemului în favoarea Consiliului al cărui rol auxiliar, a devenit dominat.

Încercând totuși o sistematizare a acestora le reținem pe următoarele:
-se ocupă (in conformitate cu prevederile tratatelor inițiale) cu coordonarea generală a acțiunilor comunitare cu acțiunile statelor membre, având în vedere faptul că politicile economice naționale nu sunt de competență exclusiv națională;
-în economia Tratatului de la Maarstricht cooperarea tinde să îmbrace și un caracter politic, vorbindu-se, din ce în ce mai insistent, despre realizarea Uniunii europene, uniune care întruchipează trecerea de la stadiul economic către cel politic;
Al doilea mare grup de atribuții ale Consiliului vizează aspectul competenței normative de principiu și anume:
-Consiliul este veritabilul suprem legislativ comunitar (iar nu Parlamentul, așa cum ar fi posibil să se ințeleagă la prima vedere), cel puțin în spiritul prevederilor tratatelor, elaborând regulamente și directive;
- unele atribuții, în materie normativă au fost delegate de către Consiliul Europei, prin procedura delegării de putere, procedură acceptată prin Actul Unic European.

2.2 Comisia Europeană

Este cel de-al doilea organ instituțional comunitar care s-a numit, la origine, “Înalta Autoritate” (în cadrul Tratului C.E.C.A.).
Scopul său pricipal este acela de asigura fiecărei Comunități – parte a Uniunii Europene – identitatea sa proprie.
Comisia reprezintă elementul executiv al Uniunii Europene și este compusă din 20 de memebri care au un statut de independență față de guvernele naționale, deși sunt numiți de acestea.

Comisia funcționează reunindu-se odată pe săptămână și ori de câte ori este necesar. Ședințele Comisiei nu sunt publice.
Tratatele comunitare atribuie Comisiei ca rol principal acela de a exprima interesul comunitar și de asigura realizarea acestui interes.
Comisia are și un important rol politic, ea fiind răspunzătoare din acest punct de vedere, în fața Parlamentului European.
Un atribut esențial ce revine Comisiei, este acela de a controla aplicarea tratatelor comunitare atât de către Consiliu, cât și de către statele membre. În virtutea acestui atribut Comisia poate să declanșeze anumite proceduri juridice care au menirea de a stabili dacă, Consiliul ori statele membre îndeplinesc obligațiile ce le revin din tratate. Comisia dispune, de asemenea, și de o procedură prin care poate să “urmărească” un stat comunitar care nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin.

Ca organism executiv, Comisia să ocupă de implementarea bugetului comunitar și de administrarea clauzelor protectoare în tratate și în legislația secundară.
Sub aspectul activităților pe care le desfășoară, Comisia nu dispune de liberate deplină, deoarece, potrivit statutului propriu, este obligată să acționeze numai dacă interesele Comunității o cer.
Limbile principale de lucru sunt: engleza, franceza și germana, dar documentele oficiale sunt traduse și tipărite, în totalitate, în toate cele 11 limbi oficiale – daneza, engleza, finlandeza, franceza, germana, greaca, italiana, olandeza, portugheza, spaniola și suedeza.
În domeniul extern, Comisia îndrumă negocierea acordurilor cu țările terțe, iar în exercitarea mandatelor Consiliul reprezintă Comunitățile.

2.3. Parlamentul European

Încă de la început, organizarea prevăzută a se realiza între cele 6 state membre a avut în vedere aspectul reprezentării lor într-o formă reunită la nivelul Comunităților europene. Această reprezentare s-a realiza, la început, în cadrul Adunării Comunităților, în prezent Parlamentul European fiind organul destinat acestui scop.
Parlamentul este singura instuție căreia i-a sporit considerabil competențele atât prin modificarea formală a tratatelor institutive cât, mai ales, prin acordurile instituționale. În prezent Parlamentul European a reușit să obțină pe lângă competențe bugetare și un rol important în materie legislativă și în materie de relații externe.

I. Controlul politic reprezintă primul atribut al puterii. Această posibilitate pe care o are Parlamentul european se materializează, în primul rând, în dezbaterile organizate, ocazie cu care diferite organe de acțiune sunt chemate să-și susțină activitățile și orientarea în plan politic. Fiecare dezbatere se finalizează prin adoptarea unei rezoluții prin care se face cunoscută poziția față de o anumită problemă.
Parlamentul european, organ deliberativ, poate sesiza orice problemă care consideră că se poate raporta la activitatea și misiunile Comunităților , inclusiv cooperare politică.

Instituția Paralamentului European poate, de asemenea, pe calea unei moțiuni de cenzură să constrângă Comisia să demisioneze.
II. Competența bugetară ocupă un loc important între atribuțiile Parlamentului european și îi permite, dacă nu să se impună, măcar să negocieze de la egal la egal cu Consiliul.
Adunarea poate printr-o majoritatea a membrilor săi și 2/3 din sufragii exprimate să respingă proiectul de buget în întregime și să ceară ca un nou proiect să-i fie supus aprobării de către Consiliu.

III În materie legislativă Parlamentul european nu deține atributele parlamentelor naționate. Nu are nici competența de inițiativă, rezervată Comisiei, nici competența de decizie rezervată Consiliului.
Competența decizională a Parlamentului există numai în domeniul “micilor revizuiri”. În rest Parlamentul are numai statut de asociat la legislația de grade diferite, după care actul intră în câmpul de aplicare al unei sau alteia dintre cele 3 proceduri:
- procedura consultărilor este obligatorie interzicându-se Consiliului să decidă fără ca Parlamentul să fi dat în prealabil un aviz asupra propunerii Comisiei.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Drept

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.