Simbolismul

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Simbolismul

UNIVERSUL BACOVIAN

Prin poeziile sale, el creeazã încã de la început - cum avea sã scrie E. Lovinscu - ”o atmosferã de copleºitoare dezolare, de toamne reci cu ploi putrede, cu arbori cangrenaþi, limitat într-un peisagiu de mahala de oraº provincial, între cimitir ºi abator, cu cãsuþele scufundate în noroaie eterne, cu grãdina publicã rãvãºitã, cu melancolia caterincilor ºi bucuria panoramelor, o atmosferã de plumb, în care pluteºte obsesia morþii ºi a neantului o descompunere a fiinþei organice “.

Cerul poeziei bacoviene e greu, de plumb, înãbuºitor ºi duºmãnos, gata parcã sã se prãbuºeascã peste oameni, sã-i striveascã; orizontul între marginile cãruia aceastã poezie îºi vibreazã acordurile sumbre este închis cenuºiu, strãbãtut de corbi negri, “corbii poetului Tradem ºi ai lui Edgar Poe, care taie vãzduhul “diametral” singuratici sau în stoluri dense, lugubre”.
În volumul Plumb (1916) se creeazã îndeosebi o viziune de infern, prin evocarea ploilor lungi, despletite ºi reci, a zãpezilor nesfârºite, care iarna îngroapã totul sub cãderile lui continui, viziunea ospiciilor, abatoarelor ºi cãrãmizilor din care se aude metalic ºi sonor cântecul trist ºi deprimant al fanfarei militare, într-un cuvânt o lume a deznãdejdii, absurdã ºi halucinantã.

Cu volumul Scântei galbene (1926) orizontul poeziei bacoviene pare sã se lumineze un moment, umbra continuã de plumb e datã puþin la o parte, ºi în locul priveliºtilor dezolante, se profileazã burguri medievale ºi voievozi în haine violete, dintr-un îndepãrtat secol al XV-lea. Atmosferei macabre ºi apãsãtoare i se substituie acum un aer de idilã primãvãraticã, madrigalul în locul litaniei ºi ironia îºi schiþeazã zâmbetul complice.
În general, Bacovia este un poet al oraºului provincial. Poetul acordã atenþie deosebitã descompunerii orãºelului provincial, mizeriei izolate; manifestã o preferinþã maladivã pentru anotimpul galben al toamnei, când natura se pregãteºte de hibernare ºi când înveliºul vegetal se ofileºte, se usucã, piere descompus.

Bacovia este un poet al ploii, poate cel mai mare poet al sonetelor pluviale din literatura noastrã. Peste târg, pretutindeni plouã fãrã încetare, obsedant, apãrãtor, rece ºi dezolant ca în poeziile: Note de toamnã; Rar; Plouã:
Toamna Bacovianã e sumbrã, mohovitã, înfioratã de frigul din camere, de clipocitul murdar al noroiului cãlcat în picioare pe trotuare, de melancolia sumbrã a tuberculoºilor. Întregul peisaj e cuprins de fiorul îngheþat al toamnei, al decorului macabru pe care “anotimpul galben” îl evocã poetului:
Iarna bacovianã nu este surprinsã în mãreþia ei, ci poetul îi surprinde tocmai momentul critic, topirea, amestecul de ploaie ºi de fulgi, de frig ºi de singurãtate, caracteristic mai ales începutului anotimpului alb:
Uneori existã impresia unei înzãpeziri totale, a unei izolãri complete a oamenilor între ei. Întregul târg pare a fi transformat într-un cimitir, uºile nu se mai pot deschide, zãpada a invadat totul:

Primãvara bacovianã a lipsitã de tumultul, de veselia, de speranþele pe care le aduce acest anotimp. Reînvierea naturii, care este pentru poet doar “o nouã primãvarã pe vechile dureri”, îi trezeºte melancolia ºi-i intensificã pânã la înfiorare gândul unei existenþe inutile:
Vara, poetul este copleºit de arºiþa dogoritoare ºi invadat de miasmele pe care le exaltã descompunerea materiei organice sub soarele torid:
Iubirea bacovianã poartã ºi ea amprenta descompunerii, a perisabilitãþii.
Bacovia este în primul rând un simbolist. Gãsim în poezia sa influenþe din E. Poe, Rollinat, Laforgue, Baudelaire, Verlaine - în atmosfera de nevrozã, gustul pentru satanic, ideea morþii, cromatica ºi predilecþia pentru muzicã. « mai multe referate din Romana