Romantismul
2x puncte
categorie: Romana
nota: 9.88
nivel: Gimnaziu
În literatura universală cei mai importanți scriitori romantici sunt: Byron, Kcats, Shelley, Shakespere- în Anglia, Novalis, Chamisso, Heine în Germania, Lamartine, V.Hugo, Al.Dumas - tatăl, Stendhal în Franța, Pușkin, Lermontov în Rusia.
Romantismul românesc prezintă caractere proprii, specifice condițiilor sociale și politice din țara noastră. Mai întâi trebuie remarcat faptul că [...]
DOWNLOAD REFERAT
Romantismul românesc prezintă caractere proprii, specifice condițiilor sociale și politice din țara noastră. Mai întâi trebuie remarcat faptul că [...]
Preview referat: Romantismul
Romantismul românesc prezintă caractere proprii, specifice condițiilor sociale și politice din țara noastră. Mai întâi trebuie remarcat faptul că la noi, romantismul, cu toate ca predomină, coexistă alături de clasicism și realism. La scriitori ca Alexandrescu, Negruzzi, Alecsandri, găsim, alături de atmosfera romantică dominantă și elemente clasice sau realiste. În al doilea rând, romantismul, în țara noastră, este stimulatorul luptei pentru eliberare și al deșteptării conștiinței naționale. Literatura romantică din perioada pașoptistă nu se pierde în zugrăvirea zbuciumului și a căutărilor intime, ea este o literatură angajată, pusă în slujba idealului național. Romantismul românesc apare ca o mișcare unitară, cu un program bine definit, care ridică literatura noastră de la încercările minore ale Văcăreștilor, la geniul universal al lui Eminescu.
În evoluția mișcării romantice din țara noastră, se pot distinge mai multe etape. Într-o prima etapă, preromantică, scriitori cum sunt Vasile Cârlova, Heliade Rădulescu sau Gh. Asachi prezintă o literatură a ruinelor cu un ușor regret față de un trecut eroic care poate servi ca exemplu al luptei prezentate în care visul, fantasticul și meditația primează.
O a doua etapă, momentul pașoptist propriu-zis, aduce o poezie lirică, militantă, patriotică și vizionară, de evocare istorică, cu rădăcini adânci în bogatul filon folcloric, așa cum apare la scriitori ca Bălcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogălniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Mureșianu.
O a treia etapă postpașoptistă când burghezia realizează monstruoasa coaliție trădând masele populare, duce la maturizarea estetică a romantismului, dar și la o reacție critică și pamfletară față de societate sau platitudini elegiace, pesimiste chiar, de refugiu în natură și mitologie, așa cum se manifestă la genialul nostru poet Mihai Eminescu.
Filonul romantic, ca manieră de creație și atitudine față de viață, se prelungește apoi și mai târziu prin opera lui Obodescu, Hasdeu, Macedonski, Goga, Sadoveanu.
Principalele caracteristici ale romantismului românesc pașoptist rămân patriotismul și lupta pentru realizarea idealului național, o conștiință militară cetățenească, o inimoasă dăruire și slujire a poporului.
Specificitatea romantismului românesc se exprimă în specii literare ca doina și balada de inspirație populară, meditația și elegia, drama, legenda istorică și poemul în versuri sau în proză și se concretizează în opere de aparte ținută estetică și înalt mesaj patriotic. Operele reprezentative pentru romantismul românesc sunt: ,,Poezii populare ale românilor", ,,Coana Chirița la Iași"(Vasile Alecsandri), Cântarea României (Alecu Russo).
Principalele caracteristici ale romantismului universal:
- romantismul înlătură și neagă normele si metodele prescrise de clasicism; nu există decât legi generale, specifice artei literare în sine, izvorâte din natura compoziției sau a subiectului tratat.
- fată de supremația legii și a unui raționalism rece, romantismul afirmă primatul subiectivității, al sentimentului și fanteziei creatoare, al spontaneității si sincerității emoționale.
- izvoarele de inspirație, ca și temele operei literare sunt mult lărgite, dându-se o atenție deosebita tradiției populare, istoriei si folclorului, considerate ca manifestări specifice ale genului popular; natura, cu totul ignorată în literatura clasică devine obiect de admirație și mijloc de exprimare a sentimentelor.
- personajele sunt luate din toate categoriile sociale, cu precădere oameni din popor sau care reprezintă interesele și lupta poporului. Romanticii își manifestă preferința pentru personaje excepționale care impun, fie prin grandoare si noblețe sufletească, fie prin sluțenia lor fizică (Cocoșatul de la Notre Dame de Paris) sau decadență morală. În toate cazurile personajele sunt atent individualizate, zugrăvite în complexitatea vieții sociale si psihice, în continuă și, adeseori, neașteptată transformare.
- în timp ce clasicismul condamnă limbajul popular, socotind unele cuvinte inestetice și vulgare, romancierul introduce în literatură un limbaj metaforic, un vocabular comun și suculent, ca și noi categorii estetice, ca urâtul, grotescul - în opoziție cu frumosul, feericul sau fantasticul, pentru că antiteza și contrastul sunt procedee specifice artei romantice. Antiteza nu o găsim numai în conflictul operei sau între personaje diferite: adeseori același personaj este creionat în trăsături contraste - un fizic frumos ascunde un suflet murdar și pervers, în timp ce o figură respingătoare are un suflet nobil.
- genurile și speciile literare respectate riguros de clasicism sunt supuse unor fuzionări și transformări inedite: lirismul este introdus în epic și dramatic, comicul este amestecat cu tragicul; în aceiași poezie lirică pot fi găsite elemente de odă, imn, meditație, satiră sau pastel; în proză apar elemente de poem, de peisaj pitoresc zugrăvit cu lirism, într-o acțiune captivantă, adeseori aventuroasă; în dramă asistăm la un conflict violent în care se înfruntă eroi antagonici care cultivă tirada retorică, iar acțiunea se încheie adesea printr-o ,,lovitură de teatru".
Particularitățile romantismului
Global privind romantismul a fost o mișcare conștienta de ea însăși și mai cu seamă de ceea ce opunea sistemului de idei estetice până atunci în vigoare.
Sub semnul romantismului ca o particularitate apare drama romantică. Se afirmă că Victor Hugo este teoreticianul ei tumultos. Drama romantică apare în urma unei evoluții lente cu origini în tragedia clasică. Pe parcursul acestei evoluții întâlnim drama burgheză, comedia lacrimogena și melodrama. Visul, viziunile, întâmplările supranaturale, atracția pentru elementul ocult își găsește locul în producția dramatică, sfidând uneori legile teatrului care pretinde personaje cu existență proprie, antrenate în acțiuni obiectiv justificabile. În domeniul dramei romantice se remarcă în Germania Zacharias Werner, Heinrich von Kleist, în Franța se remarcă V. Hugo care are ca model pe Shakespere.
Un alt model care are la bază romantismul este romanul epocii romantice în care istoria poate fi obiectul unei negări sau dimpotrivă așa cum se întâmplă în romanul lui Xalter Scott o realitate fundamentală, generatoare de conflicte sociale si psihologice.
Dintre speciile literare care se afirmă, se dezvoltă și cunosc apogeul având o grandioasă răspândire în romantism, romanul istoric este în cel mai înalt grad ilustrativ pentru specificul istorismului romantic. Creatorul lui a fost Walter Scott. Multe dintre evocările istorice ale romantismului se hrănesc din sistemele filozofice dominate de ideile transformiste, sisteme elaborate de-a lungul întregului sec al XVIII-lea și mai ales în preajma și în perioada imediat următoare revoluției din Franța. « mai multe referate din Romana