Rolul materiilor organice in fertilitatea solului
3x puncte
categorie: Geografie
nota: 9.91
nivel: Liceu
Materia organică din sol este constituită din grupe de substanțe cu origine, compoziție, grade de stabilitate și funcții diferite, care au semnificații deosebite pentru caracterizarea regimului humic și a variației acestuia în funcție de condițiile pedoclimatice și de practicile culturale.
După origine, materia organică din sol a fost clasificată în două grupe principale[...]
DOWNLOAD REFERAT
După origine, materia organică din sol a fost clasificată în două grupe principale[...]
Preview referat: Rolul materiilor organice in fertilitatea solului
După origine, materia organică din sol a fost clasificată în două grupe principale : prima grupă cuprinde resturi organice ( de plante și animale ) proaspete și incomplet transformate, separabile din sol prin mijloace mecanice, iar a doua grupă este constituită de humusul solului, care prezintă o parte integrată a solului ce nu poate fi separată de aceasta, prin mijloace mecanice. Humusul, la rândul lui, este un amestec complex format din produși de transformare avansată a resturilor organice și produși de resinteza microbiană și din substanțe humice propriu-zise ( acizi humici, acizi fulvici și humină ).
Ținând seama de variația mare a gradului de biodegradabilitate a substanțelor organice ce intră în alcătuirea materiei organice din sol și de rolul lor specific, Schffer și Ulrich (1960) au împărțit pragmatic materia organică din sol în “humus nutritiv” și “humus stabil”. Humusul nutritiv este reprezentat de totalitatea compușilor organici, mai mult sau mai puțin ușor mineralizabili, care se încadrează în ambele grupe principale din clasificarea lui Kononova. El are un rol predominant în asigurarea microorganismelor și plantelor superioare cu elemente nutritive și asigură materia primă și substanțele precursoare sintetizării substanțelor humice propriu-zise. Humusul stabil cuprinde ansamblul substanțelor care se descompun lent, ajungând și ele în final la compuși minerali ( CO2, H2O și NH3 ).
Într-o agricultură intensivă rolul humusului în asigurarea unui mediu favorabil pentru creșterea plantelor, ca rezervor cu eliberarea lentă a elementelor nutritive ( N, P, S, K, Ca, Mg) și ca regulator al metabolismului vegetal, trebuie să se manifeste la nivele superioare ale echilibrului humic.
Numeroase cercetări asupra bilanțului humusului din solurile cultivate în diferite sisteme urmăresc rezolvarea favorabilă a contradicției care se manifestă între conservatorismul solului de a-și menține echilibrul humic și cerințele agriculturii de creștere treptată a conținutului de humus, în condiții raționale din punct de vedere tehnic. Solurile preconizate pentru terenurile agricole din țara noastră reies din analiza evoluției humusului în diferite situații de cultură.
Caracterizarea regimului humic al solurilor
În țara noastră, în studiul agrochimic ca și în cel pedologic, caracterizarea terenurilor agricole sub aspectul conținutului de materie organică se face diferențiat. La solurile organice ca și la solurile de seră, îmbogățite prin aporturi masive de materie organică parțial descompusă, se determină “materia organică”, în timp ce la celelalte soluri se determină humusul, după îndepărtarea prealabilă a resturilor descompuse din sol. Recunoașterea humusului ca un indicator sintetic al stării de fertilitate a solului este evidențiată de folosirea resurselor de humus din primii 50 cm printre criteriile principale de stabilire a notelor în Sistemul român de bonitare a terenurilor agricole (1976).
Conținutul de humus din stratul arat multiplicat cu raportul saturației în baze, cunoscut sub denumirea de indice-azot, este utilizat în analiza agrochimică pentru caracterizarea stării de asigurare cu azot a solului. În studiile agrochimice curente nu se practică fracționarea humusului, întrucât aceasta este determinată predominant de tipul de sol și mai puțin de practicile culturale. Anual în solurile arabile din țara noastră se mineralizează o cantitate de 1-3 % din materia organică a solului, îndeosebi pe seama humusului nutritiv. Evaluarea cantitativă a acestor transformări prezintă interes pentru stabilirea bilanțului humic al solului sub diferite sisteme de cultură și pentru a aprecia aportul solului în azot accesibil plantelor.
În cercetarea agrochimică se folosesc metode bazate pe mineralizarea materiei organice ușor biodegradabile în condiții controlate de umiditate și temperatură sau pe ușurința ei de oxidabilitate (descompunere) chimică pentru estimarea azotului organic potențial accesibil, ambele determinări efectuându-se pe soluri din care nu au fost îndepărtate resturile organice.
Materia organică a terenurilor introduse în circuitul agricol
Principala rezervă de sporire a suprafeței arabile a țării, a constituit-o regiunea inundabilă a Dunării, atât prin mărimea suprafețelor recuperabile cât și prin fertilitatea ridicată a solurilor aluviale și a sedimentelor. Au fost introduse aproape integral în folosință agricolă terenurile din Lunca Dunării, pe măsura îndiguirii incintelor, iar Delta Dunării este în curs de amenajare. În solurile și sedimentele din aceste zone materia organică se găsește în cantități ridicate, cu mult mai mari decât în solurile zonale.
Rezervele de humus ale solurilor cresc de la solurile aluviale slab evoluate către solurile de luncă evoluate și, în cadrul aceluiași tip de sol variază în funcție de textură. Comparativ cu cernoziomurile cultivate de multă vreme pe terasele Dunării, având aceeași textură, solurile din Lunca Dunării aveau conținuturi și rezerve de humus cu mult mai mari.
După îndiguire, conținutul de materie organică a început să scadă ca urmare a întreruperii aportului periodic de mâl aluvionar bogat în componente organice, a schimbării regimului hidric datorată descrierii terenurilor și cultivării lor. În Insula Mare a Brăilei conținutul de materie organică din sedimentele fostelor fonduri de lac a scăzut cu aproape 20% în primi 15 ani de cultivare (de la 5,1 la 4,2%).
Datorită condițiilor specifice de depunere a suspensiilor organice și proceselor de bioacumulare în regimul natural, sedimentele și solurile au conținuturi foarte ridicate de materie organică, atât cele emerse cât și cele submerse, chiar și la texturi grosiere.
Conținuturile cele mai ridicate de materie organică se întâlnesc la solurile turbogleice și la turbe. Materia organică a sedimentelor și solurilor din Delta Dunării este caracterizată printr-un grad slab de humificare: pus în evidență de conținuturi mici de acizi humici obținuți la fertilizarea materiei organice, precum și prin valori ale raportului C/N apropiate sau nu prea ridicate față de cele întâlnite la solurile cultivate. Aceste caracteristici, alături de condițiile climatice specifice zonei indică condiții favorabile de mineralizare a materiei organice după modificarea regimului natural în care s-au format aceste sedimente și soluri, având drept consecință scăderea rapidă și de amploare a conținutului de materie organică. Pe aceste terenuri cu potențiale ridicate de fertilizare, culturile agricole vor beneficia de aporturi însemnate de elemente nutritive din sol în primii ani după amenajarea lor agricolă.
Degradarea oxidativă a materiei organice poate avea, în funcție de natura solurilor, pe lângă consecințe organice bogate în sulfuri libere, subsidența teritoriului la toate solurile organice și riscul de deflație eoliană la solurile cu textură ușoară. Pentru atingerea unor echilibre humice superioare pe solurile din Delta Dunării apare necesar să se asigure atât restituirii substanței de materie organică proaspătă prin măsuri agrofitotehnice cât și atenuarea proceselor de mineralizare a materiei organice prin menținerea unui regim hidric corespunzător, îndeosebi fără alternanțe repetate ale stărilor de umezire-uscăciune, posibil de reluat prin măsurile de desecare și irigare.
Reglarea regimului humic prin fertilizare organică
Fertilizarea organică reprezintă principala măsură agrotehnică prin care este influențată în mod pozitiv regimul humusului din sol.
Îngrășămintele organice cu consecință solidă ca și resturile vegetale rămase în solul de la culturile agricole, reprezintă surse de materie primă pentru humusul nutrtiv, dar și pentru sinteza humusului stabil. Ambele contribuie, alături de alte verigi ale tehnologiilor de cultură a plantelor la menținerea sau la creșterea conținutului de humus din solurile cultivate.
Îngrășămintele organice cu valoare fertilizantă și/sau ameliorativă
Îngrășămintele organice posibil de folosit în țara noastră sunt numeroase. În grupa îngrășămintelor de origine vegetală intră produsele agricole secundare (paie, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, frunze și colete de sfeclă), composturile, îngrășămintele verzi și turbe. Îngrășămintele de origine animală, produse în sistem gospodăresc și în sistem industrial de creștere a animalelor, sunt constituite din gunoi de grajd, urină, must de bălegar și respectiv nămoluri, composturi, tulbureală și ape reziduale. Proveniențele reziduale au nămoluri de la stațiile de epurare orășenești și industriale, composturile rezultate din ele precum și din gunoaiele menajere.
În prezent în țara noastră, precum și în alte țări, îngrășămintele organice de origine animală sunt cele mai larg folosite pe terenurile agricole. Turba și composturile de origine animală și vegetală sunt folosite în legumicultură. Introducerea resturilor vegetale în sol, cu scop ameliorativ, nu constituie o practică curentă. Folosirea nămolurilor și composturilor de la diferite stații de epurare pe terenurile agricole au depășit stadiul experimental.
Sub raportul efectului fertilizant, îngrășămintele organice de origine animală sunt cele mai valoroase. Ele aduc în sol cantități importante din toate elementele esențiale nutriției plantelor, în raporturi echilibrate față de cerințele acestora. Anual, în fermele zootehnice și în marile crescătorii de animale din țara noastră rezultă cca 30 milioane tone de îngrășăminte organice (în echivalent gunoi de grajd semifermentat). Masa substanțelor organice conținută în această cantitate echivalent-gunoi este de 5.8 - 6.0 milioane tone. În ea se găsesc 120 - 130 mii tone N, 75 - 80 mii tone P202 și 130 - 135 mii tone K2O. Sulful organic și mineral ajunge la 13-14 tone, iar substanțele bazice la 70 - 80 mii tone CaO și 38 - 45 mii tone MgO.
Cu aceste îngrășăminte se restituie în sol cca 120 - 150 tone S, 600 - 700 tone Zn, 10-20 tone Mg și cca 200 - 250 tone Cu. Azotul și fosforul din îngrășămintele organice, reprezintă aproximativ 1/10 din necesarul anual de îngrășăminte, în timp ce potasiul din gunoi echivalează cu cca 1/4 din necesarul anual de îngrășăminte cu potasiu al agriculturii. Dintre îngrășămintele organice de origine vegetală, produsele agricole secundare conțin cantități apreciabile de potasiu. Îngrășămintele organice neconvenționale (nămoluri și composturi de la stațiile de epurare) au conținuturi variabile în elemente nutritive, în funcție de proveniența lor.
Efectul ameliorativ ai îngrășămintelor organice se datorează aportului apreciabil de materie organică, care este constituită atât din compuși ușori cât și greu degradabili. Fracțiunea de materie organică mai stabilă este constituită îndeosebi din lignină. Persistența mai mult timp în sol, determină efectul de durată al îngrășămintelor organice și ameliorarea solului, inclusiv în ceea ce privește regimul humusului. Cu excepția îngrășămintelor organice semilichide (tulbureală) și lichide (urină, must de bălegar, ape reziduale), a căror materie organică este integral ușor biodegradabilă, toate îngrășămintele organice cu consistență solidă constituie într-o măsură mai mare sau mai mică la ameliorarea solului. Comparativ eficiența unor doze egale de substanțe organice introduse în sol ca gunoi de grajd, rădăcini, paie de cereale, îngrășăminte verzi, frunze, rumeguș de lemn și turbă de Sphagnum în creșterea conținutului de humus se inserează în ordinea 1; 0.55; 0.45; 0.35; 0.25; 2; 2.5 (Kolenbrander, 1976).
Numeroase experiențe au arătat că 1/5 din masa uscată a gunoiului de grajd tradițional, numai 1/8 - 1/9 din masa paielor se transformă în substanțe humice (Hera și Borln, 1980). Dintre îngrășămintele organice de origine animală, gunoiul de grajd de taurine contribuie cel mai mult la formarea humusului stabil, întrucât conține cantitatea cea mai mare de lignină raportată la substanța organică. În raport cu specia animală, proporția de compuși greu biodegradabili din dejecții crește de la animalele furajate cu concentrate (păsări, porci) la animale furajate cu grosiere (cai, oi, taurine); în același sens crește și efectul îngrășămintelor organice cu consistență solidă provenite de la speciile în ameliorarea de durată a solului.
Efectul ameliorator al nămolurilor provenite din complexele de creștere industrială a animalelor mai depinde de prezența sau absența așternutului și de cantitatea înglobată de furaje nefolosite. Composturile rezultate din nămoluri de origine animală, resturi vegetale și alte adaosuri, supuse unei fermentări aerobe dirijate timp de mai mulți ani, aduc în sol o cantitate însemnată de substanțe humice deja formate în cursul procesului de compostare, contribuind substanțial la ameliorarea complexă a însușirilor solului. « mai multe referate din Geografie