Riscul in sisteme de plati si compensari

2x puncte

categorie: Economie

nota: 9.64

nivel: Facultate

Riscuri exista in toate tipurile de instrumente de plata si in ansamblul sistemului de plata si decontare si sunt determinate, in principal, de trei cauze majore: nesincronizarea indeplinirii obligatiei contractuale cu plata acesteia, incapacitatea de plata a partenerului, esecul in finalizarea transferului de fonduri datorita mediului de decontare.

Riscurile afecteaza pe benefici[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Riscul in sisteme de plati si compensari

Riscuri exista in toate tipurile de instrumente de plata si in ansamblul sistemului de plata si decontare si sunt determinate, in principal, de trei cauze majore: nesincronizarea indeplinirii obligatiei contractuale cu plata acesteia, incapacitatea de plata a partenerului, esecul in finalizarea transferului de fonduri datorita mediului de decontare.

Riscurile afecteaza pe beneficiarii instrumentelor de plata, care acceptand plata amanata isi asuma si riscul de neplata, precum si bancile care au acordat credite, au garantat sau au achitat unele instrumente urmand sa primeasca fondurile respective. Riscurile cele mai des intalnite in sistemele de plati cu care se confrunta bancile sunt riscurile de lichiditate si riscurile operationale.

Din punct de vedere al ariei pe care o cuprinde, riscurile pot fi sistemice si specifice.

RISCUL SISTEMIC

Riscul sistemic este probabilitatea ca sistemul de plati si decontari sa nu mai functioneze ca urmare a unor factori perturbatori, cum ar fi neindeplinirea obligatiilor de plata de catre un participant care poate sa provoace dificultati altora, declansand o reactie in lant si aparitia unei crize financiare.

Cresterea deosebit de puternica a volumului de decontari, extinderea acestora pe plan mondial, globalizarea si platile electronice cu decontare rapida fac ca partenerii sa se cunoasca din ce in ce mai putin si sa se expuna la decontari care depasesc cu mult fondurile lor proprii si posibilitatile de a obtine lichiditate imediata de valori mari.

Combinarea riscului dintre partenerii nonbancari cu riscurile dintre intermediari (banci), poate amplifica foarte mult aspectele negative. De cele mai multe ori, datorita lipsei de informatie asupra actiunii celorlati participanti si a informatiei privind disponibilitatea bancilor de a mai acorda credite, apare fenomenul “domino”, adica in lant.

La aceasta se mai poate adauga si influenta altor factori ca lipsa de lichiditate, retragerea unilaterala din tranzactii angajate, vanzari rapide si
soldari care declanseaza riscul sistemic.

Desi exista o identificare precisa a cauzelor care declanseaza o criza sistemica, se utilizeaza mai multe criterii de identificare, care semnalizeaza o criza, atunci cand se depasesc anumite valori prestabilite, ca de exemplu:

- ponderea creditelor neperformante in totalul activelor sistemului bancar sa nu depaseasca limita de 10 %;
- costurile de solutionare a crizelor sa reprezinte maxim 2% din PIB.

De asemenea, este semnalizata o criza sistemica atunci cand:

- s-au produs etatizari generalizate ale bancilor;
- activitatea bancara a incetat ca urmare a lichidarii sau inghetarii depozitelor.

In ultimele decenii au avut loc mai multe tendinte de crize financiare sau chiar crize financiare determinate de falimentul unor banci, precum falimentul Bancii Herstatt din SUA in 1974 care a adus serioase perturbari sistemului de plati CHIPS, crahul bursier al societatii financiare Drexel Burnham Lambert din 1987, falimentele bancare din Asia de Sud-Est din anii 1995-1997 ca urmare a unei supracreditari si nerambursarii la scadenta a imprumuturilor, criza Mexicana din 1995.

Riscul in sistemele de plati cu decontare neta. Majoritatea platilor interbancare se desfasoara in sistemul de compensare multilaterala cu decontare neta, care s-a dovedit a fi cel mai eficient. Ca urmare acestei concentrari de plati pe un anumit sistem si riscul, inerent oricarui sistem, are o valoare mai mare si poate deveni un risc sistemic.

Riscul apare datorita lipsei de lichiditate a unuia din participanti la sfarsitul zilei de decontare si se poate rasfrange asupra celorlalti participanti care nu pot sa-si primeasca fondurile pentru clientii lor. Uneori, bancile afectate sunt intr-o pozitie si mai dificila, intrucat acestea au avansat fondurile clientilor, bazandu-se pe sumele care trebuia sa le incaseze la compensare.

In sistemul de compensare, bancile nu cunosc soldurile debitoare nete (sumele de plata) decat la sfarsitul zilei, deci este o incertitudine in ce priveste marimea acestuia si trebuie sa-si rezerve o lichiditate confortabila.

Daca lichiditatea este prea mare inseamna un management mai putin performant, intrucat resursele raman neplasate si invers, daca sumele sunt insuficiente se apeleza pe piata la credite “over night” care se obtin cu costuri ridicate si deci ineficiente. Grija pentru evitarea riscului impune totusi mentinerea unei rezerve de siguranta in limite considerate acceptabile, adica sa nu influenteze semnificativ veniturile bancii.

Pana in 1990, masurile care se luau pentru evitarea riscului sistemic erau de natura selectiva, adica bancile cu deficite cronice si cu probleme in acoperirea imediata a acestora erau excluse din sistemul de compensare.

Raportul Lamfalussy din 1990 stabileste pentru tarile din Uniunea Europeana o serie de masuri, in primul rand pentru platile care se adreseaza tranzactiilor externe, menite sa intareasca capacitatea institutiilor de compensare si sa reduca riscul sistemic, dintre care mentionam:

- asigurarea unei baze legale bine fundamentate pentru furnizorul de servicii de compensare in vederea executarii pozitiilor nete;
- intelegerea clara de catre fiecare participant a impactului schemei de decontare asupra expunerilor la riscul de credit si riscul de lichiditate (platile forward care prin natura lor implica o diferenta intre cursul stabilit inaintea decontarii si cursul din momentul decontarii);
- stabilirea unor limite de expunere maxima (plafoane debitoare) a fiecarui participant;
- asigurarea de catre sistemele de compensare a finalizarii zilnice a decontarilor (disponibilitatea unor resurse de credit si lichiditati la care sa se poata apela in cazul in care participantul cu pozitia net-debitoare se gaseste in imposibilitatea de a-si acoperi aceasta datorie);
- divizarea responsabilitatii privind managementul riscului intre casa de compensatii si participanti.


Deosebit de aceste masuri, unele tari au mai introdus obligativitatea impartirii pierderilor intre participanti, solicitarea de garantii, supravegherea si aletele care au ca scop stabilitatea sistemului de compensare cu decontare neta.

Riscul in sistemele de plati cu decontare bruta este mult mai mic decat in cele cu decontare neta datorita faptului ca procesarea si decontarea finala se fac la intervale de timp foarte mici si numai pe baza disponibilitatilor in cont la banca centrala si a creditelor apobate, deci riscul de lichiditate se minimalizeaza.

Sistemele de decontari pe baza bruta sunt, de regula, sisteme de plati electronice care, utilizand retelele de telecomunicatii, asigura plata in “timp real”. Existenta disponibilului in cont la banca centrala face ca decontarea sa aiba caracter definitiv.

Daca o banca nu are suficiente disponibilitati la banca centrala, riscul de lichiditate care apare se poate rezolva astfel:
- dispozitiile de transfer nu se opereaza si se returneaza bancii platitoare pentru a fi reintroduse dupa un timp cand se formeaza disponibilitati in cont;
- dispozitiile de transfer se pastreaza la sistem intr-un portofoliu (cartoteca) numit “linie de asteptare” din care se transmit spre decontare pe masura crearii de disponibilitati acoperitoare;
- deschiderea unei linii de credit pe o perioada de o zi “credit pe parcursul zilei” in mai multe variante: credit cu valoare fixa, credit pentru descoperit de cont, credit “repo” (un contract cu vanzare si rascumparare).


Dupa ce banca centrala efectueaza decontarea in contul bancii primitoare, aceasta poate transfera fondurile clientilor sai fara a mai exista riscul revocarii platii.

Din punct de vedere al riscului, caracteristica principala a sistemului de plati pe baza bruta este ca acesta ofera posibilitatea eliminarii riscului sistemic, ceea ce este foarte important pentru banca centrala.

Aceasta eliminare este rezultatul reducerii substantiale pe parcursul zilei a expunerilor interbancare, deci dispare probabilitatea de a nu se acoperi eventualele caderi de lichiditate ca urmare a esecului unui participant de a-si deconta obligatiile de plata.

Din punct de vedere al sistemului, lichiditatea este factorul cheie, aceasta trebuind sa fie asigurata permanent in tot cursul zilei in conturile de la banca centrala. Pentru bancile comerciale, lichiditatea reprezinta o problema de costuri, avand in vedere ca banca centrala nu plateste dobanzi la disponibilitati, precum si costurile pentru garantiile constituite pentru creditele primite. Pentru banca centrala este o problema de volum de lichiditate la dispozitia bancilor comerciale si de grad (risc) de expunere a acestora.

Tarile dezvoltate practica sisteme de decontare bruta cu credit pe parcursul zilei, cu exceptia Elvetiei care nu asigura asemenea credite. In unele tari ca Germania, Japonia, Franta si SUA sistemele de decontare bruta coexista cu sitemele de transfer de mare valore pe baza neta. In alte tari, sistemele de plati cu decontare bruta in timp real sunt unicele sisteme. Uneori aceste sisteme se folosesc si pentru decontarea platilor de retail (detaliu).

Evenimentele care au avut loc in domeniul bancar in deceniul trecut au readus in prim plan rolul bancii centrale de supraveghere si responsabilitate asupra bunei functionari a sistemelor de plati.

Majoritatea bancilor centrale europene si-au modificat reglementarile care, in noile conditii prevad: preocuparea pentru stabilitatea sistemului financiar si monetar, implicarea directa a bancii centrale in supravegherea sistemelor de plati, private si de stat, solutionarea prin acte de autoritate unilaterala a problemelor circulatiei banesti, restrangerea refinantarii, functionarea unei piete libere a fondurilor si impunerea unor mecanisme de control a riscurilor.
Banca centrala poarta in ultima instanta responsabilitatea pentru lichiditatea activelor financiare, pentru platile in moneda nationala si prevenirea riscului de a se folosi alta moneda, pentru asigurarea unor circuite sigure si stabile.

In acest sens, Banca Reglementelor Internationale a emis in 1990 “Recomandari privind sistemele de compensare multilaterala pe baza neta a
platilor in strainatate”, cunoscute si sub numele de Standardele Lamfalussy, care responsabilizeaza integral Banca Centrala pentru promovarea criteriilor minime de performanta.

De asemenea, Institutul Monetar European a emis in 1992 documentul “Trasaturi comune minime pentru sisteme nationale de plati” cunoscute sub numele de Standardele Padoa-Schioppa prin care se prevede: accesul la conturile centralizate ale bancii centrale, standarde pentru decontarea pe baze nete a sumelor mari, imbunatatirea cadrului legal, perfectionari tehnice, corelarea orelor de functionare a sistemelor de comunicatii.

Comitetul pentru sistememle de plati si decontari de la Basel a emis in anul 2001 conceptul de sistem de plati de importanta sistemica pentru a departaja de alte sisteme de plati de importanta mai mica, in sensul ca orice sistem care nu asigura o protectie suficienta impotriva riscurilor si poate provoca perturbatii sistemice in sfera financiara trebuie supus unei supravegheri din partea bancii centrale in sensul prevenirii riscului sistemic.

Sistemele de plati de importanta sistemica fac obiectul unor reglementari la nivel international obligatorii penru bancile centrale care adera la conventiile privind platile internationale pentru a preveni ca eventuale riscuri dintr-o tara sa se transmita catre alte tari sau chiar zone geografice.

RISCUL OPERATIONAL

In ansamblul riscurilor inerente activitatii bancare, riscurile operationale se refera la domeniul reprezentat de pierderile prin fraude interne si externe, neaplicarea corecta a procedurilor de lucru, metode inadecvate de control, management inadecvat al riscului, distrugerea documentelor si a bazelor informatice, greseli umane si altele.

Pana la aparitia platilor electronice, riscul operational avea un rol mai putin important, dar generalizarea acestor plati, viteza de circulatie a informatiei-bani, posibilitatile de penetrare a sistemului, pierderile inregistrate de sistemul bancar si posibilitatea aparitiei unor crize de incredere in sistem au facut ca cest risc sa fie reconsiderat.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Economie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.