Revolutia franceza (1789-1795)

2x puncte

categorie: Istorie

nota: 8.67

nivel: Liceu

În cele două secole de domnie și guvernare a dinastiei de Bourbon (1589-1789), societatea franceză a dat apartenența unei evoluții lente, în care inițiativele de reformă s-au confruntat cu puternice tendințe de apărare a privilegiilor. Vechiul Regim a fost cuprins în ultimele sale decenii de o criză complexă: economică, socială, financiară, administrativă și morală. Considerată în istorie ca o man[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Revolutia franceza (1789-1795)

În cele două secole de domnie și guvernare a dinastiei de Bourbon (1589-1789), societatea franceză a dat apartenența unei evoluții lente, în care inițiativele de reformă s-au confruntat cu puternice tendințe de apărare a privilegiilor. Vechiul Regim a fost cuprins în ultimele sale decenii de o criză complexă: economică, socială, financiară, administrativă și morală. Considerată în istorie ca o manifestare atipică, revoluția se declanșează când toate tentativele de reformare sunt epuizate. Amploarea crizei și ineficiența reformelor au determinat ca Revoluția Franceză să fie necesară, inevitabilă și la fel de complexă.

 Premisele izbucnirii revoluției

În cursul secolului XVII, Franța a înregistrat, o dată cu întreaga populație a Europei, o importantă creștere demografică (de la 14-22 mil locuitori spre 23-28 milioane locuitori), chier dacă s-a situat sub media europeană a acelor vremuri.
Țărănimea a continuat să reprezinte 85% din populație și, deși cea mai mare parte a ei era liberă, lipsa pământului și dependența față de nobilul proprietar, de Biserică și de Stat îi împovărau viața. Producția agricolă a fost însă într-o creștere continuă, nu întotdeauna în funcție de tehnologii noi sau de uneltele folosite. Industria a excelat cu deosebire în domeniul textil, fiind puternic susținută de construcția de drumuri.

Din Evul Mediu, societatea franceză și-a păstrat structurile tradiționale: regele în fruntea ierarhiei, urmat de cele două stări privilegiate - clerul și nobilimea - și starea a III-a, alcătuită din burghezie, țărănime, muncitorii din manufacturi, etc. Originea celor trei ordine datează din Evul Mediu, când s-a ivit deosebirea între cei care se roagă - oratores, cei care se luptă - bellatores, cei care muncesc pentru a asigura traiul celorlalți - laboratores.

Clerul, însumând circa 130 000 de persoane, se proclama el însuși cea mai înaltă treaptă a Regatului. Se bucura de însemnate privilegii politice, fiscale și juridice. Membrii clerului superior, episcopii și abații (=titlu purtat de șefii unei mânăstiri catolice) se recrutau din rândurile nobililor. Fastul și grandoarea în care trăiau principii bisericii egalau luxul marilor nobili laici. În schimb, preoții de țară, cuprinzând 50 000 de parohi, duceau o existență modestă alături de enoriașii (=persoană care, practicând o religie, ține de o anumită parohie) lor.

Alături de nobilimea de sânge sau de spadă, în secolele XVI-XVIII s-a format nobilimea judiciară, a magistraților, care cumpărau acest titlu și intrau în rândurile nobilimii de robă. Instanțele judiciare supreme, care se numeau parlamente, constituiau un monopol al acestor aristocrații de funcționari. Profitând că în Franța Vechiului Regim legile intrau în vigoare abia după ce erau înregistrate în condica Parlamentului din Paris, nobilimea judiciară respingea sistematic reformele, devenind garantul menținerii privilegiilor. Populația Franței în preajma revoluției număra aprox. 25 milioane locuitori, dintre care 350 000 erau nobili, dar cu structură foarte eterogenă.

Nobilimea de curte, cca. 4 000 de persoane, locuia la Versailles și forma anturajul regelui. Trăia în mare lux, din pensiile și ajutoarele acordate din bugetul statului, din soldele militare sau din veniturile slujbelor îndeplinite la curte. Totuși marea nobilime era parțial ruinată. Risipa, luxul și viața de la curte implicau cheltuieli mult mai mari decât veniturile, iar majoritatea domeniilor au fost amanetate (=a garanta un împrumut cu o proprietate) sau vândute. Cu totul alta era situația nobilimii provinciale, ruinată și ducând o viață modestă pe domeniile ei. Principala sursă de venituri consta în perceperea drepturilor feudale de la țărani, chiar dacă valoarea lor scăzuse foarte mult în secolul XVIII.

Starea a III-a cuprindea burghezia alcătuită din 2 milioane de bancheri, industriași, negustori și liber-profesioniști (avocați, medici, notari). Țărănimea, care număra 20 milioane de agricultori, forma cea mai mare parte a stării a treia. Tot în această categorie socială se mai găseau 2 milioane de muncitori, meșteșugar, mici comercianți, ucenici și calfe care locuiau la orașe și alcătuiau o forță socială explozivă.

Teoretic, regele deținea puterea în mod absolut. Statul era domeniul său, pe care l-a primit moștenire de la antecesori și pe care-l guverna după bunul său plac. Regele declara război și încheia pace, numea în toate funcțiile militare și civile, putea încarcera orice persoană printr-o simplă ,,Lettre de cachet" (ordin scris, sigilat cu pecetea sa). În fapt, autoritatea regală era mult slăbită de modul haotic în care funcționau principalele instituții ale statului.

Centralizarea coexista cu o mulțime de privilegii și autonomii. Justiția, spre exemplu, era exercitată concomitent de funcționarii regali, de seniorii care au moștenit dreptul de a face dreptate pe proprietățile lor și de tribunalele ecleziastice. Vămile interne stânjeneau comerțul, impozitele erau repartizate inegal.

Criza monarhiei absolutiste franceze a început după 1715, anul morții lui Ludovic al XIV-lea. Finanțele erau secătuite de desele războaie, iar populația vlăguită și profund nemulțumită. Regele Ludovic al XV-lea a antrenat țara într0o serie de războaie inutile având ca rezultat scăderea prestigiului Franței și o criză financiară care va dăinui până la revoluție. Politica falimentară a lui Ludovic al XV-lea a fost ilustrată de încheierea umilitoarei păci din 1763, când Franța pierdea în favoarea Angliei teritorii precum Canada, Louisiana și India. În schimb, monarhia franceză a sprijinit lupta de eliberare a coloniilor engleze din America de Nord, dar cu prețul adâncirii crizei finanțelor publice.

Regele Ludovic al XVI-lea (1774-1792) a eșuat în toate încercările de a reforma finanțele țării. Rând pe rând miniștrii Turgot, Necker și Calonne care au încercat să legifereze impozitarea nobilimii au fost demiși la presiunile privilegiaților. Se produce așa-numita ,,revoltă a nobilimii", prin care s-a respins orice încercare de reformare a instituțiilor aristocratice. La fel ca și în Anglia, cauza imediată a declanșării revoluției a fost criza financiară și împotrivirea la reforme a categoriilor privilegiate. În plan intelectual circulau idei noi, promovate de filosofii epocii ,,luminilor", care criticau absolutismul monarhic și susțineau un regim al libertății și egalității.

 Drumul de la monarhia absolutistă la republică

Interesată să rezolve criza și să salveze statutul, monarhia a găsit de cuviință să convoace un organism reprezentativ (care nu mai fusese convovat din 1614), din care făceau parte și neprivilegiații - Adunarea Stărilor Generale (5 mai 1789).
Restabilirea Adunării Stărilor Generale a declanșat în Franța o efervescență socială și politică fără precedent: regele solicitase alcătuirea unor caiete de doleanțe, care îngăduiau nobilimii, clerului și stării a III-a, să-și formuleze revendicările sub forma unor cereri adresate suveranului. Cele mai multe solicitau desființarea absolutismului, o reformă completă a fiscalității și justiției, constituirea unei adunări reprezentative care să decidă asupra legilor și impozitelor, introducerea unei constituții.

REVOLUȚIA POLITICĂ (mai-iulie 1789). Încă de la început s-a văzut limpede că regele nu dorea reformă sau constituție, așa cum ceruseră insistent ,,caietele de doleanțe". Obiectivul său, urmărit asiduu de mai multă vreme, era doar acoperirea deficitul bugetar printr-o politică de impozite acceptată de toate trei stările și menținerea absolutismului.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.