Regionarea fizico-geografica a judetului Caras-Severin

3x puncte

categorie: Geografie

nota: 9.87

nivel: Liceu

Aproape tot teritoriul judetului Caras-Severin apartine ca structura geologica orogenului Carpatilor Meridionali, care este constituit din doua unitati geotectonice principale: Autohtonul Danubian si Cristalinul Getic care suporta cuverturi sedimentare.Autohtonul Danubian se intalneste in partea sudica si sud-estica a judetului, reprezentand unul dintre nucleele vechi ale cristalinului carpatic. E[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Regionarea fizico-geografica a judetului Caras-Severin

Aproape tot teritoriul judetului Caras-Severin apartine ca structura geologica orogenului Carpatilor Meridionali, care este constituit din doua unitati geotectonice principale: Autohtonul Danubian si Cristalinul Getic care suporta cuverturi sedimentare.Autohtonul Danubian se intalneste in partea sudica si sud-estica a judetului, reprezentand unul dintre nucleele vechi ale cristalinului carpatic. El suporta catre partea superioara trei zone principale de sedimentare: zona Drencova, zona Svinecea-Svinita si zona Presacina.

Cristalinul Getic se intalneste in zona nordica, centrala si nord-estica a judetului, fiind constituit din doua serii cristaline: seria mezocatazonala de Semenic si seria epizonala de Locva-Poiana Rusca.Zona Resita - Moldova Noua, orientata NNE-SSV, este constituita in special din calcare din jurasic si cretacic inferior, iar in carbonifer si liasic sunt cantonate importante zacaminte de huila. Magmatismul laramic, de varsta paleocena, este reprezentat prin banatite, intalnite la Ocna de Fier, Dognecea, Surduc, Oravita, Ciclova, Ilidia, Sasca Montana si Moldova Noua.

In ceea ce priveste relieful judetului Caras-Severin, acesta se caracterizeaza printr o mare diversitate: 65,4% din suprafata o constituie relieful muntos, 16,5% relieful depresionar, 10,8% dealurile si 7,3% campiile.Muntii sunt reprezentati prin Muntii Banatului si partea vestica a Carpatilor Meridionali (M. Tarcu, M. Cernei si M. Mehedinti).1. Muntii Banatului sunt situati in sud-vestul Romaniei si sunt limitati la est de Culoarul Timis-Cerna, la sud de Valea Dunarii, in vest de Dealurile si Cimpia de Vest, iar la nord de Culoarul Muresului.

Sunt formati din mai multe masive cu altitudini mijlocii si mici si cateva unitati depresionare. Majoritatea masivelor se prezinta sub forma unor noduri orografice (Muntii Semenicului, Almajului, Dognecei) sau culmi proeminente (Muntii Poiana Rusca si partial Muntii Locvei), exceptie facand Muntii Aninei, ale caror culmi sunt dispuse paralel.
Depresiunile cele mai importante sunt de natura tectonica, au forma alungita si ocupa suprafete mari (Culoarul Resitei, Culoarul Timis-Cerna, Depresiunea Almajului).

Muntii Banatului se caracterizeaza printr-o mare varietate litologica si o complexitate tectonica. Sisturile cristaline precambriene, strapunse de corpuri granitice, au ajuns la zi, datorita eroziunii subaeriene, iar peste acestea s-au depus roci sedimentare paleo-mezozoice. In Tertiar s-au depus sedimente marine si lacustre, in depresiunile recent aparute. Evolutia climei in Cuaternar a marcat regiunea prin formarea unor glacisuri si piemonturi in intervalul Romanian-Pleistocen Inferior si prin formarea teraselor.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Geografie

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.