Procedura plangerii prealabile

2x puncte

categorie: Drept

nota: 9.14

nivel: Facultate

Operează în acest caz, principiul oficialității reglementat de art. 2 Cod de procedură penală, care prevede că actele necesare, desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când, prin lege, se dispune altfel.
De la acest principiu sunt prevăzute, prin lege, unele excepții, atribuind și altor persoane dreptul de a efectua unele acte procesuale . O asemenea excepție[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Procedura plangerii prealabile

Operează în acest caz, principiul oficialității reglementat de art. 2 Cod de procedură penală, care prevede că actele necesare, desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când, prin lege, se dispune altfel.
De la acest principiu sunt prevăzute, prin lege, unele excepții, atribuind și altor persoane dreptul de a efectua unele acte procesuale . O asemenea excepție privește condiționarea punerii în mișcare a acțiunii penale pentru anumite fapte de manifestarea de voință a persoanei vătămate ca această acțiune să fie pusă în mișcare, exprimată prin introducerea unei plângeri prealabile la organele judiciare competente a dispune începerea procesului penal (art. 221 alin. 2, art. 279 alin. 1 Cod de procedură penală).

Rațiunea excepției constă fie în gradul mai redus de pericol social abstract al acestor fapte, fie în împrejurarea că aducerea acestora în fața instanței, cu publicitatea pe care o implică procesul, ar putea fi sursa unor neplăceri sau suferințe psihice pentru persoana vătămată sau ar da naștere la diferite conflicte între persoane care fac parte din aceeași familie sau din același mediu social .
Potrivit art. 279 Cod de procedură penală în cazul infracțiunilor pentru care este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate, acțiunea penală nu se poate pune în mișcare și exercita în lipsa acestei plângeri. Deci, plângerea prealabilă nu reprezintă numai o modalitate de sesizare a organului judiciar, ci și o condiție indispensabilă pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Instituția plângerii prealabile își are sediul materiei în Partea specială a Codului de procedură penală din anul 1968, republicat 1997, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul Titlului I - Urmărirea penală - Capitolul VIII. art. 279 - 286.
Putem defini plângerea prealabilă, ca fiind actul procesual prin care persoana vătămată printr-o infracțiune își manifestă voința de a fi tras la răspundere penală cel ce a săvârșit-o, act fără de care nu poate interveni răspunderea penală și, ca urmare, nu poate începe și nici continua procesul penal.
După o opinie unanim admisă astăzi în literatura de specialitate , plângerea prealabilă constituie o instituție a dreptului penal dar și a dreptului procesual penal, fiind reglementată, pe de o parte, de Codul penal și alte legi penale, iar pe de altă parte de Codul de procedură penală.
Lipsa plângerii prealabile sau retragerea ei împiedică exercitarea acțiunii penale atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății.
Plângerea prealabilă cuprinde o dublă manifestare de voință a persoanei vătămate. În primul rând, constituie o încunoștiințare a organelor judiciare cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și în al doilea rând, plângerea prealabilă dă expresie voinței persoanei vătămate ca acea infracțiunea să fie urmărită sau judecată, ridicând astfel impedimentul ce s-ar opune activității procesual penale. În urma acestei manifestări de voință, organul de urmărire penală sau, după caz instanța de judecată poate dispune declanșarea procesului penal și punerea în mișcare a acțiunii penale.

Din punct de vedere procesual, plângerea prealabilă scrisă este un act de sesizare a organului competent să o primească, iar nu un act de punere în mișcare a acțiunii penale. Acest act de sesizare constituie o condiție pentru ca organul judiciar competent să poată proceda la punerea în mișcare a acțiunii penale.
Plângerea prealabilă nu este prin urmare un act ce conține punerea în mișcare a acțiunii penale, ci este un act în temeiul căruia organele în drept pun în mișcare acțiunea penală.
Textele din Codul penal și din Codul de procedură penală prevăd că acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă și nu prin plângerea prealabilă (art. 131, art. 193 alin. 2 Cod penal și art. 279 Cod de procedură penală).
Și în cazul în care legea cere plângerea prealabilă, titular al acțiunii penale, deci al dreptului de a o pune în mișcare ca și de a dispune de ea, este, prin urmare, tot statul, prin organele judiciare, și nu persoana vătămată. Persoana vătămată care nu introduce sau care își retrage plângerea prealabilă nu dispune de acțiunea penală, ci face doar să fie îndeplinită condiția sub care statul a făcut declarația anticipată de renunțare la acțiunea penală.
Plângerea prealabilă, ca act de sesizare, se deosebește de celelalte acte de sesizare obișnuită a organelor de urmărire penală (denunț, plângere, sesizare din oficiu) prin caracterul ei necesar și indispensabil, de condiție pentru pornirea procesului penal, ca și prin caracterul exclusiv, plângerea prealabilă fiind singurul mod de sesizare valabilă pentru pornirea procesului penal pentru anumite infracțiuni, aceasta neputând avea loc dacă s-a produs o sesizare obișnuită.

Deosebirile dintre plângerea prealabilă și instituția plângerii prevăzute de art. 222 Cod de procedură penală sunt următoarele :
• plângerea reprezintă numai un act de sesizare a organelor judiciare prevăzut de art. 222 Cod de procedură penală, câtă vreme plângerea prealabilă, pe lângă faptul că este o modalitate specială de sesizare a organelor judiciare, este în același timp, și o condiție de pedepsibilitate și de procedibilitate;
• plângerea nu reprezintă singurul mod de sesizare a organelor judiciare, art.221 Cod de procedură penală, reglementând și denunțul ca mod de sesizare sau sesizarea din oficiu, câtă vreme, plângerea prealabilă reprezintă singurul act de sesizare pentru unele infracțiuni prevăzute în mod special;
• plângerea, odată depusă la organul judiciar, nu mai poate fi retrasă, operând în acest caz principiul oficialității, pe când, în situația plângerii prealabile, principiul oficialității nu-și are aplicabilitate, iar persoana vătămată are posibilitatea de a opera cu cele două instituții, de a-și retrage plângerea prealabilă sau de a realiza împăcarea cu învinuitul sau inculpatul.

2.2.Plângerea prealabilă, instituție a dreptului penal substanțial și a dreptului procesual penal

Codul penal și alte legi cu dispoziții penale prevăd, în cazul anumitor infracțiuni, că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau exercitată decât în cazul în care persoana vătămată și-a exprimat voința de tragere la răspundere penală a făptuitorului prin introducerea unei plângeri prealabile la autoritățile judiciare.
Ca urmare, lipsa plângerii prealabile a fost inclusă între cauzele care înlătură răspunderea penală (art. 131 Cod penal). Același efect de a înlătura răspunderea penală îl are și retragerea plângerii prealabile atunci când legea prevede necesitatea unei plângeri prealabile.
Din punctul de vedere al legii penale, plângerea prealabilă apare ca o condiție de pedepsibilitate , de punitate sau, în alți termeni, de aplicare a sancțiunilor prevăzute de legea penală.
Lipsa plângerii prealabile sau neintroducerea ei în condițiile prevăzute de lege (titular, termen) atrage înlăturarea răspunderii penale, ca neîndeplinită condiția de aplicare a sancțiunii prevăzute de legea penală.

Condiționarea tragerii la răspundere penală, pentru unele infracțiuni, de existența plângerii prealabile a părții vătămate își are temeiul în anumite considerațiuni social-politice și de politică penală. S-a considerat, în primul rând, că din punctul de vedere al realizării scopului legii penale și al restabilirii ordinii de drept și a liniștei sociale recurgerea, din oficiu, la constrângerea juridică prin mijloace de drept penal este calea cea mai potrivită.
Sunt totuși fapte incriminate de legea penală care prezintă un grad redus de pericol social, prin aceea că ele nu au aceea rezonanță socială care să impună neapărat aplicarea de sancțiuni penale. Apoi, sunt alte fapte care se petrec, de regulă, în cercul mai restrâns al anumitor grupuri sociale, cu o rezonanță mai mult individuală decât socială. În astfel de situații, dacă cei individual lezați nu cred că e cazul să sesizeze organele penale, e mai potrivit ca societatea să renunțe la tragerea din oficiu la răspundere penală a făptuitorilor.
În sfârșit, în cazul altor infracțiuni, punerea în mișcare a procesului penal sau dezbaterile din proces ar putea uneori arunca o lumină defavorabilă asupra părții vătămate, în special infracțiunile care se referă la viața personală a acesteia (violarea secretului corespondenței sau a secretului profesional). Într-o atare situație procesul penal nu este favorabil părții vătămate.

În cazul altor infracțiuni, care prezintă un pericol social redus și care în genere privesc relații dintre persoane aparținând fie aceleiași familii, fie aceluiași mediu social, persoana vătămată apreciază că recurgerea la justiție nu ar fi mijlocul cel mai indicat pentru obținerea unei satisfacții și evitarea altor conflicte. Aceste considerații au determinat admiterea instituțiilor plângerii prealabile și a împăcării părților, potrivit cărora tragerea la răspundere penală și continuarea procesului penal sunt lăsate la aprecierea persoanei vătămate. Această persoană va decide, în cazurile prevăzute de lege, dacă este cazul ca infractorul să fie sau nu tras la răspundere penală, și în caz afirmativ, să facă plângere prealabilă. În caz negativ, lipsa plângerii prealabile duce la înlăturarea răspunderii penale. Cu alte cuvinte, lipsa plângerii prealabile devine o cauză de înlăturare a răspunderii penale, același lucru în caz de retragere a plângerii prealabile sau în caz de împăcare a părților.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Drept

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.