Problema icoanelor in scoli

3x puncte

categorie: Filosofie

nota: 9.21

nivel: Facultate

De asemenea se mai poate obiecta faptul că problema icoanelor este una a majorității, fără a menționa mai întâi că ține de drepturile minorității. În aceeași măsura, acordul majorității nu poate reprezenta o condiție suficientă pentru a deveni o normă morală, respectată de toți cei implicați. O situație paralelă a fost cea din Franța, iar laicitatea statului s-a impus răsunător: „Exercitarea[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Problema icoanelor in scoli

De asemenea se mai poate obiecta faptul că problema icoanelor este una a majorității, fără a menționa mai întâi că ține de drepturile minorității. În aceeași măsura, acordul majorității nu poate reprezenta o condiție suficientă pentru a deveni o normă morală, respectată de toți cei implicați. O situație paralelă a fost cea din Franța, iar laicitatea statului s-a impus răsunător: „Exercitarea oricărui cult trebuie respectată ..sa fie vorba oare despre cultul celor mai mulți?..O opinie ce-aparține celor mai numeroși nu are dreptul să domine.

Nimic altceva nu trebuie să domine decât dreptatea, nu este dominant decât dreptul fiecăruia, tot restul trebuie să li se supună”. Este adevărat că trăim într-o țară în care 85% din populație se declară ortodoxă, însă tot la fel de adevărat este că statul modern este un stat laic în care trebuie respectat dreptul tuturor la afirmarea credințelor religioase. Impunerea unei religii oficiale lezează drepturile celorlalți, chiar dacă vorbim doar de o minoritate de „numai 15%”.

Un alt argument este acela conform căruia simbolurile religioase constituie o amenințare la dreptul la liberă conștiință. Chiar profesorul care a stârnit problema icoanelor în școli a vorbit despre „încălcarea drepturilor la libertatea de gândire a tuturor copiilor din Romania, scopul școlii fiind acela de a forma personalități autonome, care, la majorat, să poată alege, fără a fi influențate, dacă păstrează religia, devin atei sau trec la altă confesiune“. Dreptului la libertatea de gândire, de conștiință și la libertatea de religie în sensul ei negativ (adică dreptul de a respinge o anumită credință religioasă) i se opune principiul democratic al unei majorități credinciose care își dorește menținerea icoanelor în școli. Libertatea nu exprimă decât spațiul în interiorul căruia un om poate acționa fără ca alții să-l impiedice.

Libertari precum Locke și Mill acceptau că „trebuie sa existe o arie minimă de libertate personală, care, sub nici un motiv, să nu poate fi violată”. Pentru Mill, daca oamenii nu sunt lăsati să traiască așa cum doresc, civilizația nu poate progresa. Tot ceea ce este bogat și diversificat va fi sufocat de tradiții, de conformism: „Afirmarea de sine a păgânilor este la fel de valoroasă ca și negarea de sine a creștinilor”.

Costrângerea exercitatâ asupra omului are un caracter foarte malefic. Ideile lui Mill reprezintă totuși „o excelentă terapie împotriva tendinței de sacralizare a unor convingeri.” Mill denunță așadar orice tiranie asupra individului, fie ea și tirania majorității. Uniformizarea oamenilor apare drept marele pericol prin excelență. Afișarea simbolurilor religioase afectează pe cei de alt cult, ceea ce justifică clar intervenția prohibitivă a autorităților și lezează libertatea individuală.

Icoanele și crucifixul nu sunt semne neutre, ci transpun în spațiul public ideea că acestea sunt niște adevăruri, care “ne” reprezintă și reprezintă statul. Au un rol de îndoctrinare ideologica și religioasă, cu atât mai mult acutizat în spații educaționale întrucât copiii sunt formați în aceste spații. Ei se află într-o perioadă pre-critică, pre-teoretică, pre-reflexivă, susceptibili la imaginea aceasta, a “credinței adevărate”. Libertatea religioasă reprezintă alegerea și definirea personală a religiei urmate și trebuie apărată împotriva dictaturii majorității.

Dreptul la instruire este deosebit de important în acest context: „Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcțiilor pe care și le va asuma în domeniul educației și al învățământului va respecta dreptul parinților de a asigura această educație și acest învățământ conform convingerilor lor religioase și filozofice”. Pe de altă parte, însuși mediul școlar, prin definiție, are un caracter autoritar și impune idei pe care copiii și le însușesc. Impunerea unei religii ca adevarată și ca parte firească a societății este în conflict explicit cu libertatea de a accepta sau nu această religie și credințele inerente ei, și duce progresiv chiar la conceptul de totalitarism ideologic.

Un ultim argument pe care vreau să îl prezint este în acord chiar cu dogma bisericească care pledează pentru caracterul clerical al instituționalizării religioase și care contravine în același timp cu ideea de însușire a unei credințe în cadrul școlilor. Conform Bisericii icoana nu e afiș propagandistic, ci fereastra spre Cer, nu e panou agitator, ci prilej de liniște interioară, un stimulent și un ajutor spiritual. Icoana nu are însă ce căuta în spațiul public educațional de stat. Locul icoanelor și al celorlalte simboluri religioase este în lăcașele specifice de cult și în spațiul privat. De asemenea, am putea afirma că multe dintre icoanele din sălile de clasă sunt atinse de un kitsch monumental.

Valoarea lor educativă, dacă nu este anihilată, este cel puțin deturnată în favoarea prostului gust și pietismului superficial, atât de străin de veritabilele valori ale iconografiei ortodoxe. Prin urmare, nu există vreo justificare pentru prezența lor (și mai ales doar a unei singure clase de simboluri religioase) în cadrul claselor învățământului de stat.

În concluzie, putem considera că dezbaterea cu privire la menținerea icoanelor în școli scoate la iveală și ideea unui abuz din partea Bisericii cu privire la statutul ei în societate. În acest sens am încercat să-mi susțin argumentarea pe baza mai multor idei: una care ține de puterea legislativă, una ce ține de principiul majorității, una care susține îngrădirea conștiinței individuale și una care nu prevede o educație religioasă în cadrul învățământului.

Relațiile stabilite între religie și educație sunt dependente de două variabile. Prima dintre ele ține de modul în care statul definește interesul educativ al culturii religioase în școli, iar cea de-a doua, de tradițiile istorice stablite între instituțiile religioase și stat. Gestiunea binomului tradiție-modernitate a dat naștere unor mari tensiuni în sânul societății: respectul față de tradiție și datoria de a cultiva moștenirea și identitatea națională vor intra în conflict cu respectul față de obligațiile internaționale în domeniul drepturilor omului și libertăților religioase.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Filosofie

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.