Probele in procesul penal
3x puncte
categorie: Drept
nota: 9.80
nivel: Facultate
Notiunea de " proba" nu se confunda cu cea de "probare" ca activitatea de strangere si verificare a probelor . Probele nu au valoare mai dinainte stabilita, aprecierea fiecareia facandu-se de organul de urmarire penala si instanta de judecata potrivit convinerii lor, formata in urma examinarii tuturor probelor administrate si conducandu-se dupa constiinta lor. Intima convingere a organului judicia[...]
DOWNLOAD REFERAT
Preview referat: Probele in procesul penal
In materia probelor s-au consacrat cateva principii printre care principiul liberei aprecieri a probelor care presupune ca fiecareia i se confera o importanta justificata prin informatiile care conduc la aflarea adevarului, precum si principiul obtinerii libere a probelor, rezumat in art. 68, alin 1,.C. Pr. Pen., care interzice violenta, amenintarea ori alte mijloace de constrangere, precum si promisiuni sau indemnuri, in scopul de a se obtine probe. Alin. 2 al aceluiasi articol interzice obtinerea probelorprin determinarea unei persoane sa savarseasca sau sa continue savarsirea unei fapte penale.
Invocarea si propunerea de probe, admiterea si administrarea lor constituie un grup de acte procesuale care poarta denumirea de probatoriu. Obiectul probatiunii il constituie ansamblul faptelor si imprejurarilor de fapt care trebuie dovedite in scopul rezolvarii cauzei penale. Pe cale de consecinta normele juridice nu trebuie dovedite deoarece ele se prezuma a fi cunoscute.
Obiectul probatiunii se refera atat la fapte care au legatura cu fondul cauzei, cat si la fapte sau imprejurari care privesc normal desfasurare a procesului penal. Din prima categorie fac parte faptele principale si faptele probatorii. Faptele principale sunt cele care pot conduce singure la solutionarea cauzei penale si constituie insasi obiectul procesului penal, adica infractiunea care constituie temeiul tragerii la raspundere a inculpatului. Faptele probatorii sunt cele necuprinse in faptul principal, dar a caror demonstrare permite sa se traga concluzii cu privire la faptul principal .
Exista fapte care nu intra direct in obiectul probatiunii, nereferindu-se la imprejurarile cauzei, dar sunt totusi importante pentru tragerea unei concluzii in legatura cu probele administrate. Acestea poarta denumirea de fapte auxiliare. Alta categorie de fapte sunt asemanatoare cu cele care formeaza obiectul probatiunii, fara a se afla insa in raport de cauzalitate cu acestea. Ne referim la faptele similar. In sfarsit exista si fapte negative, adica imprejurari care nu s-au petrecut, nu s-au realizat sau sunt inexistente si ele nu pot fi probate in aceasta modalitate, decat daca sunt convertite in fapte pozitive. « mai multe referate din Drept