Poveste sentimentala - poezie programatica

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Poveste sentimentala - poezie programatica

"Poveste sentimentala",face parte din volumul "O viziune a sentimentelor" si este o poezie cu un triplu sistem referential: s-ar putea referi prima data la o poveste erotica, poate fi o arta poetica, prin care poetul explica dualitatea lirica eu-tu in procesul de creatie si, nu in ultimul rand, o cosmogeneza sui-generis, din perspectiva cuvintelor, de fapt a "necuvintelor", devenite, in poetica lui Nichita Stanescu, noile caramizi ale spatiului imaginar.

Poezia debuteaza brusc, conturand un cadru spatio-temporal esentializat, fara repere concrete: "Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des./ Eu stateam la o margine-a orei,/ tu - la cealalta,/ ca doua toarte de amfora." Lectura acestor versuri se poate face, desigur, in toate cele trei planuri de referinta. Eu - tu poate fi cuplul erotic, despovarat de lumea concreta, concentrat, dedicat numai "povestii sentimentale" in care se implica.

Frumoasa este, aici, imaginea metaforica a spatiului erotic, a iubirii de fapt, ca o amfora rezistenta la patina timpului. Sensul de poezie erotica se ambiguizeaza insa in final, luand alta ! turnura a semnificatiilor: "Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,/ inainte si inapoi,/ si cu cat te iubeam mai mult, cu atat/ repetau, intr-un vartej aproape vazut,/ structura materiei, de la-nceput".

O lectura avand in vedere vocile lirice ale textului, delimiteaza un camp poetic intre "eu" si "tu", o polifonie a persoanei, care isi distribuie discursul in asa fel, incat sa obtina un cumul cat mai mare de semnificatii. In aceasta cuprindere vasta a spatiului imaginar, in care isi intemeiaza ochiul cunoasterii, poetul stabileste repere de spatiu si timp, i dimensiunile cuprinderii lirice, intrate, pe masura intensitatii procesului creator, intr-o interactiune tot mai tensionata. intai repetabilitatea incercarii ("Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des"), apoi dimensionarea campului temporal al creatiei: "Eu stateam la o margine-a orei,/ tu - la cealalta,/ ca doua toarte de amfora."

Poetul simte nevoia dedublarii, pentru multiplicitatea perspectivelor, intr-un proces greu de controlat in miscarea browniana a cuvintelor ce isi iau libertatea de semne ale lumii imaginare: "Numai cuvintele zburau intre noi/ inainte si inapoi." La fel ca in alte texte ale sale, eul liric pare numai observator al acestei magme in miscare, receptor al consecintelor, ucenic vrajitor ce a scapat din mana fraiele creatiei, retusurile sale fiind minime: "Vartejul lor putea fi aproape zarit,/ si deodata,/ imi lasam un genunchi,/ iar cotul mi-1 infigeam in pamant,/ numai ca sa privesc iarba-nclinata/ de caderea vreunui cuvant,/ ca pe sub laba unui leu alergand."

In imaginea de vartej dezlantuit, timpul si spatiul devin fluide, se multiplica la nesfarsit, intr-o cascada a senzatiilor, devenind ceea ce de fapt comunica poezia in planurile ei cele mai profunde: cosmogeneza, creatie a lumii, din nou din Cuvant, intr-o imensa rotire de semne, de cuvinte, ce repeta, ca in toate viziunile cosmogonice, fundarea caramizilor prime ale lumii. Poetul se comporta ca un demiurg care stapaneste si manevreaza misterele genezei, prin complicate combinatii semantice, fara a se obosi sa realizeze efortul necesar transcenderii in materie a lumii.

Dualitatea timpului, ca si a fiintei decalate temporal, realizeaza o ierarhie ciudata a lumii, bazata pe antinomii, pe decalaje in timp, usor definibile de catre Demiurg. Cuvintele ce zboara inainte si inapoi sunt sintagme ale lumii ascunse, ale Logosului, ale increatului, de ele depinzand textura universului care, in afara, are o reprezentare materiala, :oncreta: "Numai cuvintele zburau intre noi,/ inainte si inapoi."

Vartejul, turbionul material astfel creat, realizeaza mai intai o perdea imateriala, greu decelabila: "Vartejul lor putea fi aproape zarit,/ si deodata,/ imi lasam un genunchi,/ iar cotul mi-1 infigeam in pamant." Pe masura ce procesul creator avanseaza, rotirea acestui punct genuin se intensifica, devine vartej cosmic, reluand "structura materiei, de la-ncepuf: "Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,/ inainte si inapoi,/ si cu cat te iubeam mai mult, cu atat/ repetau, intr-un vartej aproape vazut,/ structura materiei, de la-nceput." « mai multe referate din Romana