Popa Tanda-comentariu

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Popa Tanda-comentariu

Nuvela este opera epică cultă în proză, mai amplă decât schiţa şi mai mică decât romanul, cu un singur fir narativ, care urmăreşte aspecte semnificative din viaţa unui personaj, accentul căzând mai mult asupra personajului decât pe acţiune.
Scriitor transilvănean din a doua jumătate a sec. XIX-lea. Ioan Slavici a fost una dintre personalităţile proeminente ale scrisului românesc intrat în rândul marilor clasici ai literaturii noastre şi totodată prietenii lui: M. Eminescu, I. Creangă şi I.L.Caragiale. Ziarist, autor de basme şi poveşti, Slavici s-a impus mai ales ca nuvelist. Cele şase volume de nuvele oglindesc în mod realist din viaţa socială (vechi rânduieli din lumea satului, obiceiuri, datini, credinţe, atitudini, prejudecăţi şi superstiţii ale oamenilor simpli).
Volumele de nuvele: ,,Novele din popor"(1884), ,,Novele"(I-III, 1892-1896) conţin lucrări de valoare inspirate din lumea satului ardelenesc, ce scot în evidenţă mentalitatea ţărănească (,,Scormon, Gura satului, Pădureanca"), dar şi mentalitatea micii burghezii rurale(,,Popa Tanda, Budulea Taichii, Moara cu noroc").
Opera sa mai conţine romane: ,,Din bătrâni"(1902), ,,Manea"(1905), ,,Mara"(1906), memorialistică de mare valoare: ,,Închisorile mele"(1921), ,,Amintiri"(1924), ,,Lumea prin care am trecut"(1930), basme: ,,Păcală în satul lui"(1886), ,,Poveşti"(1908) şi dramaturgie: ,,Fata de birău"(1871).
Nuvelele şi romanul ,,Mara" preced şi prevestesc capodoperele de mai târziu ale lui Liviu Rebreanu( nuvelistica şi romanul ,,Ion"), prin introducerea în literatură a tipului ţăranului ardelean, ambiţios, harnic, doritor de avere, pe care o câştigă printr-o muncă îndârjită. Acest tip de erou apare şi în nuvela ,,Popa Tanda".
Scrisă în 1873 şi citită în anul următor la ,,Junimea", nuvela ,,Popa Tanda" a apărut în revista ,,Convorbiri literare"(1875), iar apoi în anul 1881 în ,,Novele din popor".
Tema nuvelei prezintă un destin exemplar de preot, care reuşeşte să modifice mentalitatea unor oameni săraci transformându-se pe sine. Nuvela susţine ideea că numai prin muncă cinstită omul poate duce o viaţă îmbelşugată, tradiţională şi poate fi fericit.
Titlul este porecla personajului principal, dată de sătenii săi pe vremea când nu îi înţelegeau eforturile, şi este alcătuit din două substantive în nominativ, familiarul ,,popa" şi substantivul propriu ,,Tanda", derivat regresiv din ,,tândălitură", regionalism ce înseamnă ,,umblare fără rost", ,,pierdere de vreme".
Textul are acţiune plasată în timp şi spaţiu: spaţiul este dedus prin intermediul toponimelor fictive(Sărăceni, Butucani, Valea Seacă, Valea Răpiţii ), dar simbolice; timpul de 10-12 ani din care Slavici prezintă doar câţiva.
Fiind o operă epică, modul de expunere predominant este naraţiunea prin intermediul căreia autorul relatează un şir de întâmplări. Întâmplările narate şi personajele care participă la acţiune constituie subiectul nuvelei structurat în cele cinci momente: expoziţia, intriga, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant şi deznodământul.
Expoziţia este momentul care fixează coordonatele principale ale acţiunii (locul, timpul şi unele personaje).
Acţiunea din această nuvelă se desfăşoară mai întâi în satul Butucani, loc de origine al părintelui Trandafir, iar apoi în satul Sărăceni. Părintele Trandafir este fiul dascălului Pintilie, "cântăreţ vestit", din Butucani, "bun sat şi mare", cu "oameni cu stare si cu socoteală". Autorul face o sumară prezentare a personajului principal: "este om bun, a învăţat multă carte
şi cântă mai frumos decât chiar şi răposatul tatăl său..."; "vorbea drept şi cumpănit ca şi cum ar citi din carte". "Totodată era un om gospodar, priceput şi strângător: strânge drege şi culege, ca să aibă pentru sine şi pentru alţii". Singurul defect al preotului este felul prea direct, prea deschis de a le spune oamenilor părerea despre ei, lucru care ii supără pe mulţi dintre ei: "El nu mai suceşte vorba, ci spune drept în faţă dacă i s-a pus ceva pe inimă".
Intriga este momentul care prezintă un fapt sau o întâmplare care declanşează acţiunea.
Nemulţumiri de aceasta comportare a preotului, sătenii au intervenit la protopop pentru a-l muta din Butucani pe părintele Trandafir. Acesta a ajuns în satul Sărăceni, aşezat pe valea Seaca.
În desfăşurarea acţiunii sunt prezentate în mod gradat faptele şi întâmplările care decurg din intrigă.
Stabilit aici, preotul a constatat sărăcia dezolantă a aşezării, dar şi lenea grozavă a oamenilor, care nu se osteneau să schimbe situaţia, casele erau dărăpănate, garduri nu existau, însă-şi biserica era o clădire, mai mult o îngrămădire de trunchiuri putrezite şi de bârne, prin care sufla vântul si băteau ploile. Nici un preot nu stătuse acolo mai mult de trei zile. Părintele Trandafir a înţeles de la început un lucru: "cum că în Butucani era mai bine decât în Sărăceni. Oamenii aveau câte ceva: iară de unde este poţi lua...". De aceea, el îşi propune să schimbe această stare de lucruri şi le predică oamenilor în biserică despre binefacerile muncii. Oamenii ascultă, aprobă, iar părintele Trandafir s-a simţit fericit în acea zi când a văzut numărul mare de săteni care au venit la biserică şi care îl ascultă "cu atâta luare aminte".
În scurt timp, oamenii renunţă să mai participe la slujbe. Văzând aceasta, părintele a adoptat altă tactică: a început să meargă pe la casele oamenilor, sfătuindu-i cu voia bună ce şi cum să facă, însă tot fără rezultat. Fără să se dea bătut, preotul a recurs la ironie, apoi la batjocură şi la ocară, însă tot degeaba. Când trece pe lângă o casă care nu mai avea acoperiş, preotul îi spune stăpânului: "Tare iubeşti lumina şi sfântul soare"; unei femei cu cămaşa nespălată: "Uite măi, dar de când aţi început voi să purtaţi cămăşi de postav"; cand de un om culcat la soare: "Bun lucru". Oamenii au inceput să se ferească din calea preotului. Dupa atâta "tândălitură", oamenii i-au pus numele "Popa Tanda".
Vremea a trecut şi preotul a ajuns la disperare, căci zestrea preotesei se terminase şi alta sursă de trai nu mai aveau, iar familia trebuia hrănita şi îngrijită.
Împins de nevoi, părintele se apucă de treabă: repară pereţii casei, îngrijeşte curtea, cultivă gradina. Din împletitul nuielelor şi vânzarea leselor scoate un profit bun stârnind mirarea sătenilor care îl califică "popa e omul dracului".
Punctul culminant este momentul de maximă tensiune.
Munca a dat în scurt timp roade. Casa preotului era curată şi îngrijită, grădina plină de fructe şi legume, de zarzavat şi porumb. Reuşise să-şi cumpere cai şi trăsură. Sărbătoarea Rusaliilor a venit cu veselie şi daruri pentru toată familia, acum mulţumită şi fericită "Preuteasa a început să plângă - nu ştiu de ce- iar părintele Trandafir era să plângă când a ajuns în biserică". Oamenii l-au admirat pentru cântecul său frumos, încât a rămas vorba: "cântă ca popa la rusalii".
Deznodământul marchează sfârşitul acţiunii. Timpul a trecut, iar călătorul care trece pe aceste meleaguri rămâne uimit de situaţia prosperă a satului, căci exemplul preotului a fost urmat de săteni. Biserica cea noua are turn sclipitor, iar preotul locuieşte într-o casa mare, nouă şi arătoasă. Trei generaţii trăiesc acum în ea: părintele Trandafir, preoteasa, fiica lor, Măriuca cu soţul ei Coste.

Acum, oamenii satului sunt mândrii de preotul cel bătrân, care a rămas "tot verde, vesel şi harnic" şi pe care îl binecuvântează cu orice prilej: "ţine-l Doamne, la mulţi ani, că este omul lui Dumnezeu".
Oralitatea reprezintă calitatea stilului unei opere beletristice de a părea vorbit, prin folosirea unor elemente de limbă vorbită.
Oralitatea stilului se realizează prin: proverbe şi zicători, construcţii exclamative şi interogative, îmbinarea vorbirii directe cu cea indirectă şi presupusa prezenţă a unui auditoriu.
Generatoare de umor este manifestarea bucuriei sincere pe care o trăiesc preotul Trandafir şi preoteasa faţă de ceea ce reuşesc să realizeze. Sentimentul se manifestă prin atitudinea lor (părintele o scoală pe soţie ca să vadă că seminţele au răsărit, după ce verificau straturile măcar de zece ori pe zi) sau prin sfatul pe care-l dau copiilor, tot de vreo zece ori pe zi, după ce împrejmuiseră curtea cu nişte pari şi spini: "Auziţi ? Să nu ieşiţi afară din curte! Jucaţi-vă frumos aici, acasă!"
Popa Tanda este personajul principal, complex al nuvelei. Slavici are o concepţie proprie asupra « mai multe referate din Romana