Politici regionale in Uniunea Europeana

2x puncte

categorie: Drept

nota: 9.73

nivel: Facultate

Se cere făcută observația că sintagma "politică de dezvoltare regională" desemnează un set de măsuri cu caracter unitar din punctul de vedere al adresării - în speță, către zone distincte din punct de vedere geografic, fără referire așadar la apartenența de o anume țară sau grup de țări. O asemenea perspectivă globală trebuie corelată cu incidențele asupra capacității concrete de a influența mersu[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Politici regionale in Uniunea Europeana

Se cere făcută observația că sintagma "politică de dezvoltare regională" desemnează un set de măsuri cu caracter unitar din punctul de vedere al adresării - în speță, către zone distincte din punct de vedere geografic, fără referire așadar la apartenența de o anume țară sau grup de țări. O asemenea perspectivă globală trebuie corelată cu incidențele asupra capacității concrete de a influența mersul lucrurilor și, totodată, cu interesele reale în dezvoltarea regională. Formularea elementelor concrete de politică economică ține cont, prin urmare, de prezența unor obiective și principii adecvate caracterului regional al primitorului de sprijin financiar, în contextul globalizării abordării din punctul de vedere al donatorului. Dacă avem în vedere aceste aspecte, în cadrul acestui segment al politicii comunitare intră mai multe componente: ajutorul acordat țărilor în curs de dezvoltare, sprijinul pentru dezvoltarea unor regiuni din țările membre și asistența acordată țărilor candidate.

Includerea relațiilor cu țările candidate pe lista politicilor regionale ale Uniunii Europene este de dată relativ recentă, mai precis de la reuniunea Consiliului Europei de la Copenhaga (21-22 iunie 1993). Cu această ocazie, obiectivele programului PHARE au fost extinse de la acordarea de sprijin financiar pentru crearea și consolidarea instituțiilor democratice (aflat în competența Directoratului pentru Afaceri Externe), la suport pentru pregătirea aderării la Uniunea Europeană. Acest din urmă scop al alocării de fonduri s-a accentuat în 1997 și 1999, prin adoptarea programului "Agenda 2000", fiind prevăzut ca din 2001, programul PHARE să se concentreze prioritar asupra problemelor consolidării cadrului instituțional necesar în vederea aderării.

Noutatea este semnificativă prin aceea că o parte importantă din eforturile financiare ale integrării este preluată chiar de către Uniunea Europeană, iar procesul de aderare se desfășoară în două etape distincte: prima, menită să conducă la un nivel de dezvoltare necesar a fi realizat pentru începerea negocierilor, iar următoarea, care respectă procedurile propriu-zise - negocierea condițiilor și documentelor de aderare, semnarea acestora etc. Pentru a accede în etapa finală, este necesar ca țările candidate să îndeplinească anumite cerințe cunoscute sub denumirea de "criteriile de la Copenhaga".

Reuniunea de la Copenhaga a introdus și un statut nou pentru țările candidate la procesul de integrare europeană, care consacră un tip de relații speciale între Uniune și acestea, de la data reuniunii apărând în toate documentele oficiale denumirea de "țări asociate". Acestea beneficiază de un tratament privilegiat în raporturile cu Uniunea, în acest cadru incluzând nu numai suportul financiar direct, ci și facilități economice și comerciale. Durata acordării acestor privilegii depinde de îndeplinirea criteriilor pentru aderare, care au fost formulate astfel: "Calitatea de membru implică faptul că țara candidată a realizat stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, legislația, drepturile omului și protecția minorităților, existența și funcționarea economiei de piață, și de asemenea capacitatea de a face față presiunii competiției și forțelor pieței în cadrul Uniunii. Calitatea de membru presupune abilitatea candidatului de a-și asuma obligațiile de membru, inclusiv adeziunea la scopurile uniunii politice, economice și monetare.

Capacitatea Uniunii de a absorbi noi membri, la momentul integrării europene, este de asemenea un considerent important al realizării intereselor atât ale țării candidate, cât și ale Uniunii.
Consiliul European va continua să urmărească îndeaproape progresele realizate de fiecare țară asociată în vederea îndeplinirii condițiilor de acces în Uniune și va trage concluziile de rigoare."
Concluziile Consiliului Europei vizează fiecare țară în parte, în mod individual și independent de celelalte, indiferent dacă acestea fac sau nu parte din structuri sau tratate bi sau multilaterale. Acest principiu rămâne valabil pentru toate candidaturile, fiind stipulat și în Tratatele de la Roma, precum și în cele de la Maastricht și Amsterdam.

În iulie 1997, Comisia Europeană a publicat "Agenda 2000", un document important privind reformele politicilor Uniunii, precum și pentru strategia de aderare, împreună cu opiniile acesteia privind aplicațiile fiecărei țări candidate la calitatea de membru al Uniunii. Comisia a precizat că nici una din țările asociate în vederea aderării nu satisfac în întregime criteriile, identificând pentru fiecare din acestea domeniile în care este necesar un anume progres pentru a îndeplini obligațiile de membru.

Totodată, documentul menționat propune o "strategie de preaderare", care cuprinde o nouă abordare a problematicii, noi instrumente de realizare a sarcinilor decurgând din implementarea programelor corespunzătoare.
Principalul aspect al reformei politicii de preaderare se referă la faptul că sprijinul Uniunii Europene pentru aderare este focalizat asupra problemelor identificate și negociate cu fiecare țară în parte, în context, toate formele de ajutor financiar (inclusiv PHARE) au fost puse împreună, în același cadru, denumit "Parteneriat de Aderare". Pentru fiecare țară candidată în parte există un asemenea parteneriat, complementar unui Program Național de Adoptare a Acquis-ului Comunitar (NPAA).

În urma adoptării programului "Agenda 2000", prin Reglementarea nr. 622 din martie 1998 a Consiliului Europei se stabilește cadrul legal al parteneriatului, prevăzând încheierea de acorduri bilaterale Uniunea Europeană - țara candidată, care să cuprindă într-un cadru unitar:

• prioritățile, așa cum sunt definite în analiza situației fiecărei țări, asupra cărora urmează să se concentreze pregătirile în vederea aderării, pentru îndeplinirea criteriilor economice și politice, precum și a obligațiilor care incumbă statutului de membru al Uniunii;
• resursele financiare necesare implementării priorităților identificate.
În vederea realizării acestui program, Consiliul Europei este împuternicit să decidă asupra principiilor, priorităților, obiectivelor intermediare și condițiilor cuprinse în fiecare Parteneriat de Aderare, care va fi discutat cu fiecare țară candidată în parte. Până în prezent au fost semnate Parteneriate de Aderare cu toate cele 10 țări asociate.

Parteneriatul de Aderare România - Uniunea Europeană a fost semnat la 6 decembrie 1999, în baza deciziei Consiliului nr. 261 din 30 martie 1998, care stabilește principiile, prioritățile, obiectivele imediate și condițiile Parteneriatului de Aderare. Finanțarea acestora este reglementată prin Memorandumul de finanțare, negociat în anul 2000.

Instrumentele financiare ale strategiei de preaderare se concentrează asupra fondurilor derulate prin programele Phare, ISPA (pentru investiții în sectorul de transporturi și mediul înconjurător) și SAPARD (pentru agricultură și dezvoltare rurală).
Preocupările în domeniul politicilor regionale din România derivă din necesitatea susținerii, inclusiv la nivel regional, a priorităților naționale definite în cadrul politicii economice globale, în acest context, considerăm că un studiu asupra politicii de dezvoltare regională din țara noastră trebuie să pornească de la imperativele realizării obiectivului strategic fundamental al perioadei actuale și în perspectiva pe termen mediu și lung, respectiv îndeplinirea criteriilor de convergență pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Pornind de la acest obiectiv global, este necesar ca politicile regionale să definească obiectivele specifice ale domeniului respectiv și să analizeze integrarea acestora într-un sistem coerent, pe de o parte cu obiectivele macroeconomice și cele specifice altor structuri (obiectivele sectoriale) și, pe de altă parte cu obiectivele tradiționale ale politicilor regionale (atenuarea decalajelor' în dezvoltarea diferitelor structuri din spațiul național). Pe lângă precizarea obiectivelor, politicile regionale trebuie să definească și să analizeze mijloacele de realizare a acestora și, evident, structurile instituționale capabile să susțină asemenea evoluții.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Drept

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.