Piata monetara

5x puncte

categorie: Economie

nota: 9.00

nivel: Facultate

Oferta de monedă reprezintă cantitatea de mijloace de reglare a schimburilor, mijloace puse la dispoziția subiecților economici nebancari de către sistemul bancar. Esența monedei, constă în faptul că poate fi în mod general acceptată ca mijloc de plată însă această caracteristică nu permite definirea în mod unitar a ofertei de monedă în economiile contemporane ceea ce a condus la delimitarea unor[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Piata monetara

Oferta de monedă reprezintă cantitatea de mijloace de reglare a schimburilor, mijloace puse la dispoziția subiecților economici nebancari de către sistemul bancar. Esența monedei, constă în faptul că poate fi în mod general acceptată ca mijloc de plată însă această caracteristică nu permite definirea în mod unitar a ofertei de monedă în economiile contemporane ceea ce a condus la delimitarea unor ansambluri studiat integrabile numite agregate monetare (M1, M2, M3…..) care exprimă o anumită compoziție a cantității de monedă existente în economie.

Modificările în totalul ofertei de monedă și schimburile ratei de creștere a cantității de monedă afectează semnificativ variabilele economice esențiale ca de exemplu rata inflației, rata dobânzii, utilizarea muncii și beneficiului național.

Utilizarea cât mai bună a muncii, stabilirea prețurilor, creșterea economică și echilibrul plăților internaționale depind, direct sau indirect, de schimbările în oferta totală și de schimbările în creșterea cantității de monedă. Cantitatea optimă de monedă și creșterea ei contribuie la crearea capacităților națiunii de a realiza aceste obiective.

Există două abordări de bază cu privire la măsurarea cantității de monedă: abordarea prin tranzacții și abordarea prin lichiditate, ambele abordării fiind, din alte perspective, prezentate anterior.

Abordarea prin tranzacție măsoară cantitatea de monedă prin evidențierea funcției monedei ca mijloc de schimb. Se subliniază că există o importantă diferență între bani și alte active, o diferență calitativă existând între acele active care funcționează ca mijloc (mijlocitor) al schimbului și toate celelalte active. Numai un activ care servește ca mijlocitor de schimb poate fi inclus în „măsura” empirică a monedei.

Abordarea prin lichiditate a măsurii monedei subliniază că proprietatea distinctivă, esențială a monedei este aceea că ea reprezintă cel mai lichid dintre toate activele. După cum s-a arătat moneda poate fi vândută (sau răscumpărată) într-o perioadă de timp incertă la un preț nominal cunoscut și cu costuri minime.

Această abordare accentuează funcția monedei de rezervă a valorii, afirmând că moneda nu este în mod calitativ diferită de celelalte active, lichidarea fiind proprie, în diferite grade, tuturor activelor.

Existența, extensia și diferențierea compozițională a agregatelor monetare sunt rezumatul procesul de „creație monetară”, definit ca o creștere a cantității de monedă deținute de către agenții economici nefinanciari.

În economiile monetare în care moneda legală are curs forțat instituțiile financiare pot crea ele însele mijloace de plată pe care să le pună la dispoziția subiecților economici nefinanciari fără restricții pentru Banca centrală (bancnote), sub controlul Băncii centrale, pentru celelalte instituții bancare (moneda scripturală).

Complexitatea tranzacțiilor prin care se creează bani este evidențiată și prin luarea în considerare a factorilor nemonetari care acționează atât asupra creației de monedă, cât și asupra cererii de monedă.

Principalul factor nemonetar este deficitul bugetului de stat, care se acoperă în mare măsură prin împrumuturi la Banca centrală, nevoită să creeze monedă primară fără să țină seama de obiectivele sale monetare.

Un alt factor nemonetar este soldul balanței de plăți curente și al mișcărilor de capital care generează fluxuri autonome de creare (în cazul excedentului) sau distrugere (în cazul deficitului) a monedei.

În fine o acțiune autonomă asupra procesului de creare o exercită creșterea cererii de credite peste potențialul de creditare al sistemului bancar (oferta de credite), prin aceea că fluxul de mijloace al sistemului financiar spre bănci, sub forma de depozite nemonetare constituite nu poate acoperi cererea de credite.

Subiecții nebancari influențează oferta de monedă (masa bănească) prin modificarea cererii de monedă; în cazul scăderii acesteia, depozitele bancare cresc, diminuând astfel masa bănească și invers.

Complexitatea procesului de crearea a banilor (instrumentele și tranzacțiile acestuia) depinde și de caracteristicile subiecților care participă la tranzacțiile respective, aspectele microeconomice având o semnificație deosebită în dimensionarea ofertei de bani, perspectiva sectorială asupra masei bănești și cererii de bani fiind complementară perspectivei globale.

Cap. 3 Echilibrul monetar și inflația
Pe piața monetară națională se efectuează tranzacții monetare în moneda națională între rezidenții aceleiași țări. Piața monetară este piața pe care băncile se împrumută între ele pe termen scurt. Apariția acestei piețe se datorează surplusului de încasări pe care le au unele bănci și surplusului de plăți pe care le au alte bănci.

De la această regulă fac excepție unele instituții, precum ar fi C.E.C-ul sau băncile ipotecare care sunt de regulă debitoare. Prin urmare piața monetară îndeplinește funcția de compensare a deficitului cu excedentul de lichiditate pe două căi:
1) creditul acordat între bănci și
2) prin cumpărare de la diferite bănci a unor hârtii de valoare specifice pieței monetare
a) a căror scadență este relativ apropiată
b) care prezintă certitudine în ceea ce privește transformarea lor în bani lichizi fără pierderi.

3.1 Echilibrul monetar
Conceptul de echilibru monetar a fost inventat de Școala Suedeză și dezvoltat de Școala Olandeză. Punctul de pornire l-au constituit lucrările lui Wicksell. Hayek s-a ocupat de această problemă în Prices and Production, 1931. Conceptul a ,fost dezvoltat de J. G. Koopmans – Zum Problem des neutralen Geldes din lucrarea lui Hayek Beitrage zur Geldlehere, 1933 și de discipolii săi. Cel care a dat expresie celebră echilibrului monetar a fost Gunnar Mydral în Monetary Equilibrium, Londra 1939.

Starea de echilibru într-o economie își are determinanți în condițiile economice monetare financiare, valutare și sociale specifice fiecărei economii și fazelor de evoluție a acesteia.

Într-un mod general, echilibrul economic reprezintă o constelație de variabile interdependente care se determină astfel un ape celălalt încât nu există nici o tendință de modificare solicitară a acestora.

Conceptului de echilibru economic i-a fost atașată în ultimele decenii ideea dezechilibrului economic permanent, idee conform căreia economia se află în permanență într-o stare de dezechilibru, ceea ce se observă în realitate fiind doar o tendință spre starea de echilibru, care, ideală fiind, nu se atinge niciodată, capacitatea autoreglatoare perfectă a economiei într-o stare de echilibru fiind iluzorie. Această capacitate autoreglatoare nu poate exista atât datorită insuficienței procesului de realizare a echilibrului.

Echilibrul financiar ia în considerare numai variabilele și relațiile de natură financiară, specificitatea acestuia constând în faptul că el se realizează atunci când există simetrie în comportamentul subiecților economici participanți la același gen de tranzacții; în cazul a doi subiecți, de exemplu, fiecăruia îi va corespunde același volum de tranzacții însă de sens opus. Sintetic spus, echilibrul financiar există atunci când cererea și oferta de instrumente financiare, manifestate pe o anumită piață a acestora, sunt egale.

Echilibrul monetar, cuprinzând un ansamblu de relații și variabile cu caracter monetar, poate fi definit ca fiind starea de identitate între masa bănească realmente existentă în economie (ofertă de monedă) și cererea de bani.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Economie

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.