Piata asigurarilor si reasigurarilor

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Piata asigurarilor si reasigurarilor

Referat despre Piata asigurarilor si reasigurarilor
ªi primul caz de litigiu dateazã tot din acea perioadã. El s-a judecat la College of Echevins, înregistrat la Ouden Wittenboue ºi datat 12 aprilie 1377 . El se referã la plata unor pachete de mãtase ºi materiale care au fost pierdute ºi erau acoperite prin contractul de asigurare. Prin sentinþa datã, asigurãtorul a fost obligat sã plãteascã despãgubirea pentru pierderea mãrfurilor.

În secolul al XV-lea, în mod cert acesta era unul dintre cele mai importante centre de asigurãri maritime. Ulterior, Spania (Barcelona) a început sã. practice mult aceastã asigurare, mai ales datoritã comerþului pe care îl avea cu Italia (Pisa ºi Florenþa). Barcelona a fost prima care a încercat sã reglementeze, printr-o ordonanþã, asigurãrile maritime în Spania. Obiectul ordonanþei din 1453 a fost de a "preveni abuzurile ºi fraudele ºi de a acorda tratament preferenþial propriilor lor armatori."

Este aproape imposibil sã se ºtie când a fost emisã prima poliþã de asigurare în Anglia. Preambulul faimoase legi elisabetane (Elisabethan Act) din 1601 proclama asigurarea ca fiind "tyme out of mynde an usage amongste the merchantes, both of this realme and Forraine nacyons". In istoria Lloyd's, scrisã de Frederick Martin, se spune cã cea mai veche poliþã de asigurare cunoscutã dateazã din 15 februarie 1613, dar cercetãtorul R.G. Marsden considerã cã ele au existat mult mai înainte. Folosind ca sursã arhiva Curþii Amiralitãþii, el considerã cã 1524 este anul în care au fost încheiate pentru prima datã asemenea documente. Este vorba de prima poliþã din dosarele Amiralitãþii, datatã 20 septembrie 1547, care, deºi este redactatã în limba italianã, are ºi o traducere în englezã ataºatã.

Tot din arhivele Amiralitãþii se desprinde o imagine foarte clarã a asigurã¬rilor maritime din Londra secolului al 16-lea. De exemplu, Lombard Street era locul cel mai renumit al asigurãrilor maritime, prin obiceiurile, tradiþiile ºi obli¬gaþiile contractuale ce se încheiau. Acestea erau importante pentru cã dezvoltarea asigurãrilor depindea de încrederea reciprocã a celor implicaþi. Aceastã încredere a continuat sã existe ºi existã ºi în prezent, fiind evidenþiatã prin referirea la forma poliþei Lloyd's. Este vorba de o clauzã prin care se specificã acordul asigurãtorilor privind validitatea contractului ºi care ne demonstreazã, prin conþinutul sãu, renumele pieþei Lloyd's.

Deºi se poate considera cã Lombard Street reprezenta centrul pieþei asigurãrilor la vremea respectivã, piaþa nu era nici pe departe uniform organizatã. Din contrã, asigurarea maritimã din secolul al XVI-lea era caracterizatã prin absenþa totalã a caracterului "corporale".
Semne ale creºterii preocupãrilor ºi nevoii de evoluþie în organizarea pieþei asigurãrilor au început sã aparã la sfârºitul secolului al XVI-lea, dar nu mai puþin importantã a fost înfiinþarea în 1570 a Bursei Regale (Royal Exchange). Ea a reprezentat rezultatul eforturilor lui Sir Thomas Gresham care, în urma unei propuneri a tatãlui sãu, Sir John Gresham, a sugerat ca în Londra sã se constru¬iascã o bursã asemãnãtoare celei faimoase din Antwerp. Ca urmare, s-a construit pe Cornhill ºi a fost deschisã de regina Elisabeta pe 23 iulie 1570 ºi a rãmas sub denumirea de Royal Exchange. Aici, negustorii, care se întâlneau de douã ori pe zi în aer liber pe Lombard Street, aveau posibilitatea de a discuta, în principal, afaceri. Aceastã evoluþie a constituit, fãrã dubii, primul pas spre drumul real cãtre uniformizarea organizatã a asigurãrilor maritime.

Al doilea pas 1-a constituit înfiinþarea Camerei de Asigurãri (Chamber of Assurances) în Royal Exchange în anul 1576. Multã vreme asigurarea a fost consideratã de cãtre Privy Council drept un mod de câºtig, folosindu-se chiar practici neloiale care erau preponderent în dezavantajul pieþei asigurãrilor. Printre aceste practici erau dubla asigurare sau supraasigurarea, astfel încât, în caz de pierdere sau avariere, s-ar fi putut obþine profit, evident împotriva ideii de asigurare. Infiinþarea acestei Camere de Asigurãri, în care toate poliþele de asigurare trebuiau înregistrate, avea ca scop înlãturarea acestor practici.

Al treilea pas spre uniformizare a fost adoptarea "Act Touching Policies Assurances used among merchants", în 1601 prima în legislaþia englezã privind asigurarea maritimã. Legea nu a avut o viaþã lungã, dar importanþa ei este legatã de faptul cã a fost prima încercare legislativã de a reglementa practica asigurãrilor maritime.

1.2. Istoricul reasigurãrilor
În urma unor cãutãri asidue a originii cât mai precise a activitãþii de reasigurare s-a constatat cã aceasta a apãrut pentru prima datã în domeniul maritim. Prima afacere de acest gen a avut loc în Europa, ºi anume în anul 1347, când a fost emisã o poliþã maritimã pentru un voiaj de la Genova la Sluys. iar asigurãtorul direct s-a reasigurat pentru cea mai mare parte din riscuri pentru distanþa Cadiz-Sluys, în timp ce partea cea mai sigurã a voiajului pe Marea Mediteranã a fost în întregime reþinutã pe contul asigurãtorului direct. Reasi¬gurarea a fost folositã, în acest caz, pentru a evita un risc deosebit pe care prefera sã-l accepte în cadrul contractului pentru a obþine tranzacþia doritã.

În perioada de început s-au fãcut unele confuzii privind înþelesul termenului de reasigurare. Erau considerate reasigurãri tranzacþiile încheiate între doi asigurãtori sau cazurile în care, din unele motive, un asigurat a efectuat o a doua asigurare asupra aceleiaºi proprietãþi pentru cã asigurãtorul original a murit sau a dat faliment, apãrând, astfel, situaþii de noi asigurãri pentru acelaºi bun (asigurare dublã). Alteori, unele companii preluau o parte din risc, iar cealaltã parte era preluatã de alte companii de asigurãri, practicã cunoscutã sub denumirea de coasigurare.

Un reputat autor, C.E. Golding arãta: "se fac multe confuzii în aceastã problemã, în special în perioada de început a asigurãrilor maritime, cu precãdere dupã ce activitatea de reasigurare a devenit ilegalã în Anglia prin "Legea din 1746"; ca excepþie se accepta numai situaþia în care asigurãtorul devenea insolvabil, dãdea faliment sau murea. Desigur, excepþia permitea ca realizarea unei noi asigurãri sã fie efectuatã de cãtre asigurat din momentul în care prima de asigurare devenea fãrã valoare. Efectul legii era de a interzice practica reasigurãrilor folosind cuvântul în înþelesul sãu propriu, însã nu interzicea încã o asigurare în împrejurãrile menþionate.

Legea amintitã, la care se referã C.E. Golding, a fost adoptatã datoritã abuzurilor ce au atras atenþia legiuitorilor englezi. Denumitã "Legea pentru reglementarea asigurãrii navelor aparþinând supuºilor Marii Britanii ºi mãrfurilor sau efectelor încãrcate pe ele", ea se referea în mod expres la activitatea de reasigurare, întrucât sectiunea a IV-a prevedea:
"Autoritatea menþionatã hotãrãºte cã nu va fi legal sa se faca reasigurari decât dacã asigurãtorul devine insolvabil, da faliment sau moare: in oricare din aceste cazuri, asigurãtorul, executorii, administratorii sau prepusiii sai pot face reasigurãri pânã la suma asigurata de el mai înainie cu conditia ca ea sa fie menþionatã în poliþã drept reasigurare''.

Alte referiri exprese la reasigurãri se fac în tratatul lui James Alan Park, intitulat "A System of Law of Marine Insurance", publicat la Londra în anul 1800, care se referã la "o ordonanþã'' a lui Ludovic al XIV-lea al Franþei, din anul 1681, prin care "este legal pentru asigurãtori sã facã reasigurãri cu alte persoane pentru acele efecte pe care ei înºiºi le-au asigurat iniþial". În aceeaºi lucrare, autorul arãta: "Franþa nu este singura care prevede acest aspect; existã prevederi similare, reglementãri ºi ordonanþe din Konigsberg, Hamburgh ºi Bilboa prin care sunt permise reasigurãri ºi astfel de contracte sunt legale".

O altã referire la reasigurãri o întâlnim în "Legea asiguraþilor maritime", elaboratã în Anglia, în care se aratã: "...legislaþia englezã...permite subscriitorilor de poliþe sã se asigure ºi ei împotriva acelor riscuri pentru care ei s-au angajat din greºealã, sã despãgubeascã pe asigurat, sau când, poate, ei s-au angajat la o suma mai mare decât capacitatea lor le permite sã o onoreze. Deºi un asemenea contract pare perfect just ºi rezonabil în sine ºi poate produce consecinþe foarte avantajoase pentru cei interesaþi în aceastã ramurã importantã, totuºi, ca multe alte instituþii folositoare, s-a abuzat atât de mult de el ºi s-a transformat în scopuri atât de dãunãtoare unei naþiuni comerciale, încât legiuitorul a fost în cele din urmã obligat sã intervinã".

Dupã revocarea din 1864 a legii din 1746 prin care se interziceau reasigurarile, aceastã activitate a evoluat foarte încet ºi greoi, deoarece, în perioada amintita, — de mai mult de un secol —, în Anglia reasigurãrile au fost eliminate. Totuºi, în alte þãri din Europa, reasigurãrile s-au dezvoltat permanent. Spre exemplu, existã o referire indirectã la reasigurãri într-o cerere fãcutã de o societate danezã guvernului sãu în 1775; în Norvegia, reasigurãrile se practicau încã din anul 1840.

In 1891, reasigurarea este menþionatã în mod expres în Legea timbrului. ("Stamp Act"), emisã de Parlamentul englez, în care se prevedea: "Asigurãtorul din cadrul unui contract maritim are un interes asigurabil în riscul sãu ºi se poate reasigura în legãturã cu el". « mai multe referate din Economie