Pestii nostri stranii

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Pestii nostri stranii

SALAUL -- Exportat nu de mult de tarile Europei centrale, salaul - peste rapitor de apa adanca -- a populat destule ape occidentale, provocand in ultimii ani, in Franta mai ales, "la sandrinite" (salaita) adica boala pescuitului de salau mare (ajunge si la 25 kg).Asa s-au nascut cateva retete spectaculoase -- salau "bonne femme", salau cu maioneza, salau cu ciuperci si parmezan, salau cu capere si masline verzi - care tind, toate, sa imbogateasca carnea alba si uscata a pestelui danubian cu te miri ce.

Interesant este ca aceasta carne lejera si aproape fara miros se bucura la smantana si la branza mai mult decat puiul sau vitelul! Gastronomia romana nu-l trateaza nici ea ca pe un peste, ci ca pe o carne de uscat si-l face rasol, cu legume multe, sau snitel (tavalind fileuri in cascaval ras si apoi in oua batut cu faina si pesmet) ori prajit in unt, cu sosuri de rosii si usturoi.Bucataria originara pescareasca, in schimb, radacina lui dintai, nu-l prea alinta: in Delta si pe Dunare, salaul, bucatica de rasa, e pus in rand cu toti pestii, la ciorba si ce-o mai fi, saramura sau in spuza, ca are pielea groasa.

Oricum ar fi facut, salaul una din cele mai rafinate bucurii de origine istro-carpatica, comparabil cu orice alt peste marin, oricat de celebru. Dar, atentie, dintre toate cele aproximativ douazeci de specii de peste de apa dulce care, teoretic, ajung (rar!) in cratitele noastre, salaul se strica primul! Grija mare la mirosul placut de iarba, la culoarea vie, negricioasa, a solzilor, la rosul intens al urechilor, la taria ferma a carnii albe, semne fara de care nu cumparati salau nici mort, ca va omoara!

SOMNUL -- Tot francezii sunt primii occidentali care isi populeaza acum, incet-incet, fluviile cu acest monstru sarmatico-cretacico-reptiloid, despre care experientele (si nu legendele!) romanesti spun ca poate atinge 500 de chile si 5 m lungime.Rechinul Dunarii si al Deltei (e carnivor de la viermisori pana la gaste si chiar oameni) somnul are un miros ciudat, numai al lui, nu de namol, ci de planta stranie, grasoasa, de balta, de castana fanata.

Cand e mic, pana-n 1 kg (somotel, moaca) e magnific. Cand e mare (pana, iaprac, iarma, somn) e foarte gras, cu carne moale si fina. Numai danubienii-l mananca, deocamdata, facut dupa retete care elimina grasimea; ciorba, gratar bine patruns (celebra pana cu usturoi) sau prajit uscat. Acipenseridele, fiinte blande, vegetariene si planctonivore, (dar si melcisorivore si racusorivore si viermisorivore), urcau inainte mii de kilometri pe Dunare, sa-si depuna icrele, in rest, traiau undeva, intre mare si fluviu, pe pasunile putin adanci ale grindurilor scufundate, ca niste mari ierbivore linistite, cu o intelepciune si-o memorie mai veche chiar decat Marea Neagra si pamantul ce-o inconjoara. « mai multe referate din Biologie