Personalitatea

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Personalitatea

Personalitatea e darul cel mai de pret pe care omul si-l poate oferi lui insusi prin autocunoastere si vointa de autodepasire,prin efort propriu si cu sprijinul factorilor educationali.Ca sa poti deveni un bun specialist si un om luminat cu preocupari multiple ,receptiv fata de schimbari sicapabil sa te adaptezi la situatii noi,un om cu initiativa,un inovator sau inventator care sa inteleaga sensurile superioare ale vietii umane,trebuie mai intai sa te cunosti bine.
Familiarizarea cu datele noi despre personalitate ,cunoasterea stiintifica de sine prin autoobservare reflexiva,prin activitatea si actiunile noastre raportate la modelul de personalitate oferit de societatea in care traim si prin parerile altora despre noi,reprezinta mijloace importante de investigare si modelare a propriei fiinte.
Personalitatea umana este greu de definit in mod exthaaustiv,pana in prezent numarul definitilor depasind cifra de suta.Cele mai multe definitii dezvolta o conceptie integrativa si dinamica ,relevand caracterul specific uman,unitar si sintetic al personalitatii,legatura ei stransa cu conduita,determinarea ei biologica si sociala.
Personalitatea este subiectul uman ca unitate dinamica bio-psiho-socio-culturala (P.P.Neveanu) ,inzestrat cu functii cognitive,axiologice,proiectiv-creative,dinamico-ernergetice,afectiv-emotionale si volitiv-caracteriale,programatice si operationale, manifestate in comportament.
H. Pieron defineste personalitatea ca fiind "organizare dinamic� a aspectelor cognitive, afective, conative, fiziologice si morfologice ale individului". Aceast� organizare dinamic� se manifest� prin conduita omului �n societate. Ea se formeaz� �n procesul de interactiune dintre individ si lumea obiectiv�.
Alti autori definesc personalitatea in lumina teoriei invatarii sau a teoriei sistemelor,interpretand-o din punct de vedere cibernetic(C.Balaceanu si Ed. Nicolau).
Ca sistem suprastructurat deschis,personalitatea este rezultatul dezvoltarii unitare prin procesul invatarii a insusirilor innascute si dobandite sub influenta mediului socio-cultural,asigurand fiecarei individualitati o adaptare,originala si acitva, la mediul inconjurator.
Analiza funcţională a diferitelor elemente luate separat dă rezultate pozitive numai atunci c�nd le considerăm ca verigi aflate �n str�nsă legătură ale unui �ntreg indivizibil.
�n ciuda deosebirii punctelor de plecare şi a procedeelor de analiză, majoritatea autorilor relevă, �n calitate de radical comun al definirii personalităţii, atributul unităţii, integralităţii, structuralităţii. Chestiunea care continuă să fie controversată este aceea a raportului dintre ponderea determinărilor interne (ereditare) şi cea a condiţionărilor externe �n structurarea �ntregului personalităţii, dintre stabil şi dinamic.
Toate acestea sunt probleme de cea mai mare importanţă ştiinţifică şi nu pot fi ocolite. Ele apar inevitabil �n procesul cercetării, concretiz�ndu-se �n fapte, fenomene care nu erau prevăzute iniţial de ipoteza de lucru şi care nici nu se subsumează ei.
O definiţie clasică a personalităţii, prin gen proxim, probabil că nici nu este posibilă. Cel puţin la ora actuală nu putem avea pretenţie la aşa ceva; vom continua multă vreme să operăm cu definiţii relative, parţiale, care delimitează diferite direcţii concrete de investigaţie, diferite laturi ale personalităţii.
La nivelul personalităţii condiţionările şi relaţiile se desfăşoară sub semnul posibilului, al probabilului, şi nu sub cel al unei cauzalităţi liniare.
Personalitatea este o dimensiune supraordonată, cu funcţie integrativ-adaptativă a omului, care presupune existenţa celorlalte dimensiuni - biologică şi fiziologică - , dar nu este nici o prelungire, nici o imagine proiectivă a conţinutului acestora.
Succesele ce se obtin �n cadrul unor domenii ale activit�tii umane presupun existenta unor �nsusiri psihice, denumite aptitudini. Acestea reprezint� particularit��ile individuale ale oamenilor care se constituie ca o conditie a realiz�rii unor activit�ti la un nivel superior. Astfel, orice �nsusire considerat� din punct de vedere al rezultatelor obtinute, este o aptitudine.
Aptitudinile sunt fie ereditare fie se dezvolt� �n cursul unei activit�ti �n functie de mediu si de educatie.
Dezvoltarea economic� fiind un proces de creare de noi cerinte, st� la baza unui proces de creare de noi aptitudini. �n aceste conditii ne intereseaz� posibilitatea de a prevedea reusita profesional� plec�nd de la constatarea existentei anumitor aptitudini.
Reusita profesional� nu este determinat� de o aptitudine izolat�, general� sau special�, ci de un grup de aptitudini, dar si de cunostinte, deprinderi, interese, atitudini si motivatie.
O form� superioar� de manifestare a aptitudinilor este talentul.
Talentul se define�te ca ansamblul dispozitiilor functionale, ereditare si a sistemelor operationale dob�ndite ce mijlocesc performante deosebite si realiz�ri originale �n activitate.
Forma cea mai �nalt� de dezvoltare a aptitudinilor care se manifest� �ntr-o activitate creatoare de �nsemn�tate istoric� o constituie geniul.
Form� de manifestare a personalit�tii sub, aspectul energiei, rapidit�tii regularit�tii si intensit�tii proceselor psihice este latura dinamic� a personalit�tii cu influent� asupra caracterului.
Clasificarea clasic� desemneaz� patru tipuri de temperamente:
1. Sangvinic - rapiditate, vioiciune, calm, intensitate a emo�iilor �i superficialitate a sentimentelor, n�zuit� spre schimbare, instabilitate a intereselor �i �nclina�iilor, distribu�ie �i comutare u�oar� a aten�iei, maxim� adaptabilitate, rezisten��, men�inere a rezisten�ei �i echilibrului psihic.
2. Flegmatic - calm, lentoare, slab� reactivitate afectiv�, durabilitatea sentimentelor, r�bdare natural�, �nclina�ie spre rutin�, refuz pentru schimb�ri.
3. Melancolic - capacitate de lucru redus� �n condi�ii de suprasolicitare, slab� rezisten�� neuropsihic�, sensibilitate acut�.
4. Coleric - nest�p�nire se sine, impulsivitate, agita�ie tumultozitate, ner�bdare, explozivitate emo�ional�, oscila�i �ntre activism impetuos �i depresie, �nclina�ie spre st�ri de alarm� �i angoas�.
Integrarea şi alte procese organizaţionale sunt necesare pentru a explica dezvoltarea şi structura personalităţii. Organizarea dinamică implică şi procesul reciproc de dezorganizare, mai ales la acele personalităţi anormale care sunt marcate de o dezintegrare progresivă.
Termenul psihofizic ne aminteşte că personalitatea nu este nici exclusiv mentală, nici exclusiv nervoasă. Organizarea sa atrage după sine funcţionarea at�t a "spiritului", c�t si a "trupului" �ntr-o unitate inextricabilă.
Un sistem (orice sistem) este un complex de elemente �ntr-o interacţiune reciprocă. O deprindere este un sistem, la fel şi un sentiment, o trăsătura, un concept , un stil de comportare. Aceste sisteme există �n mod latent �n organism chiar c�nd nu acţionează. Sistemele sunt "potenţialul nostru de activitate".
Personalitatea este ceva şi face ceva. Toate sistemele care compun personalitatea trebuie considerate ca tendinţe determinate. Ele exercită o influenţă directoare asupra tuturor actelor adoptative şi expresive prin care personalitatea ajunge sa fie cunoscută.
Termenul de personalitate include �ntr-un sitem unitar at�t temperamentul c�t şi caracterul omului.
Temperamentul şi caracterul sunt două noţiuni diferite care nu trebuiesc confundate. �n timp ce temperamentul se referă la �nsuşiri ereditare ale individului, caracterul vizează suprastructura morală a personalităţii, calitatea de fiinţă socială a omului.
Orice comportament şi orice g�ndire sunt caracteristice persoanei şi sunt unice pentru aceasta.
Termeni comportament şi g�ndire constituie o etichetă pentru a desemna tot ceea ce poate un individ să facă. Ele sunt moduri de adaptare şi desfăşurare provocate de situaţia ambientală �n care ne aflăm, totdeauna selecţionate şi conduse de sistemele psihofizice care alcătuiesc personalitatea noastră.
Caracterul poate fi definit ca o constelatie de atitudine valori, norme, acte de conduit�, fenomene cognitive, afective �i volitive, integrate �ntr-un sistem complex, deschis, relativ stabilizat.
Continutul caracterului este dat de o multime de tr�s�turi
-orientarea caracterului = capacitatea persoanei de a selecta influentele externe, naturale si socio-culturale dup� criterii moral-valorice;
-st�p�nirea de sine = posibilitatea de a-si domina impulsurile, de a am�na reactia atitudinal-comportamental�, sau �n anumite conditii impuse de �mprejur�ri, de a directiona conform normelor moral valorice, sau de a o suprima total;
-bog�tia caracterului = multitudinea �i complexitatea atitudinilor, valorilor, normelor asimilate care au devenit elemente perene ale persoanei;
-consistent� = concordanta dintre idee, atitudine, vorb� si fapt�;
-generozitatea = sensibilitatea fat� de nevoile altora, dorinta de a le veni �n ajutor �ntr-o form� dezinteresat�, compasiune;
-puterea = capacitatea persoanei de a domina �mprejur�rile si de a se domina pe sine;
-supletea = deschiderea persoanei la lumea valorilor;
-disciplina = �ncadrarea unei persoane �ntr-un sistem de norme si respectarea lor cu strictete;
-optimismul = �ncrederea persoanei �n sine �n ceilalti si �n viat�.
Caracterul este deci un subsistem relaţional-valoric şi de autoreglaj al personalităţii care se exprimă printr-un ansamblu de atitudini-valori.
Atitudinea exprimă o modalitate de raportare faţă de anumite aspecte ale realităţii şi implică reacţii afective, cognitive şi comportamentale.
�n structura caracterului se disting trei grupe fundamentale de atitudini:
- atitudinea faţă de sine �nsuşi: modestie, orgoliu, demnitate, sentiment de inferioritate, culpabilitate,
- atitudinea faţă de ceilalţi, faţă de societate: umanism, patriotism, atitudini politice,
- atitudinea faţă de muncă
�n cadrul omului real putem delimita relativ două blocuri funcţionale de bază: individul şi personalitatea. La prima vedere, delimitarea pare artificială şi inutilă, mai ales că, �n limbajul cotidian, cei doi termeni se folosesc adesea ca sinonime. Folosind anumite criterii cele două noţiuni se raportează la entităţi calitativ diferite, corelate printr-un proces de integrare.
Prin ,,individ" se �nţelege acea totalitate a elementelor şi �nsuşirilor, ereditare sau dob�ndite, care se integrează �ntr-un sistem pe baza mecanismului adaptării la mediu. Individul se asociază cu unicitatea. Noţiunea de individ este �n aceeaşi măsură aplicabilă tuturor organismelor vii: plantelor, animalelor, oamenilor, indiferent de v�rstă şi nivel de dezvoltare.
Mecanismul fundamental care asigură « mai multe referate din Filosofie