Pelerinajul crestin

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Pelerinajul crestin

Se pare ca aceasta practica a pelerinajului local, destul de raspandita in lumea antica, are ca motiv principal distanta dintre localitatea in care locuieste pelerinul si popasul final. Acest element ne aminteste de originea Latina a termenului peregrinus, transmisa in multe limbi europene. Etimologic cuvantul se refera la cineva care se indeparteaza de propriul tinut si traieste ca strain in alt loc. Uneori termenul de peregrinus era considerat ca si sinomim pentru cuvantul exilat.

Incepand chiar cu antichitatea, cuvantul latin sufera incet o transformare semantica in directia actualei semnificatii: calator spre locuri sfinte, cu scop devotional. La aceasta mutatie semantica si-a adus contributia si conceptia prezenta in Vechiul si Noul Testament si, in special, in Epistola catre Diognet (sec. II), potrivit careia crestinul este un strain pe acest pamant, mereu in pelerinaj spre adevarata patrie cereasca. In noua acceptie, de calator spre locurile sfinte cu scop devotional, termenul este atestat incepand cu secolul al VII-lea, in patru reprezentatii gasite pe peretii lacasului Sf. Mihail din Gargano (Italia).

In ceea ce priveste practicarea pelerinajului inainte de venirea Mantuitorului, stim ca vechii egipteni il practicau in masa, spre exemplu deplasandu-se spre localitatea Bubasti, dupa spusele lui Herodot. Indienii, din timpuri stravechi ca si astazi, se indreptau spre raul sacru Gange, in timp ce japonezii aveau printre locurile preferate templul lui Amaterasu. In lumea clasica pagana pelerinajul nu avea numai un caracter devotional ci avea ca obiectiv si realizarea unor scopuri determinate cum ar fi: de a obtine raspunsuri de la oracole sau vindecari miraculoase; in Grecia centre de pelerinaj erau templele si mormintele eroilor, in epoca romana pelerinii se indreptau spre sanctuarele unor divinitati ca Zeus si Diana.

Referitor la pelerinajul crestinismului primar, in comparativ cu alte forma culturale si devotionale, acesta se fondeaza initial pe traditia ebraica si biblica si se imbogateste de motivatii ulterioare, dezvoltandu-se dupa cerinte, modalitati si forme noi, legate strans de specificul crestin si de modul in care acest specific s-a implantat in diverse realitati sociale.

In consecinta, in pelerinaj se intrunesc si convietuiesc motive de natura diversa, de la cele religioase la culturale si pana la cele spirituale, motive culturale, psihologice, sociologice, topografice si economice, care reusesc sa mentina un fenomen mereu viu, intr-o revolutie constanta si in gradul de a interpreta nevoi si impulsul interior al celor care-l practica.
Inradacinata in Vechiu si Noul Testament, simpla vizita la Ierusalim si la alte locuri sfinte, intreprinsa de evrei si crestini, reprezinta fundamental cultural si istoric al pelerinajului crestin, care, dupa cum este cunoscut, a avut ca prima arie de desfasurare partea orientala si in special Ierusalimul.

Un moment crucial in istoria pelerinajului crestin il reprezinta, fara indoiala, edictul de la Milan (313), prin care se recunoaste libertatea de cult a crestinilor si se schimba statutul Bisericii in societatea epocii. Dupa ce fusese numita augusta, si dupa construirea Constantinopolului, Sf. Elena, mama imparatului Constantin, intreprinde intre lunile ianuarie – martie 326 o calatorie la locurile Sfinte. Dorind sa vada locurile Noului Testament, ea a aflat ca pe dealul Golgota se afla, sub ruinele Capitolului construit de catre imparatu Adrian si distrus de catre Constantin dupa biruinta sa asupra lui Liciniu, Crucea Mantuitorului. Intr-adevar, sapaturile intreprinse in acel loc, au scos la iveala Crucea Mantuitorului.

Imparatul Constantin a ordonat construirea aici a unei biserici, care va fi numita mai tarziu a Martiriului. In timpul lucrarilor din acest loc in partea vestica a fost descoperit si Mormantul Mantuitorului, unde cativa ani mai tarziu va fi ridicata biserica Invierii (Anastasia). Imparatul Constantin a continuat ridicarea de noi edificii pentru crestini, pe langa cele de mai sus, care reprezinta un singur complex, mai fiind ridicate cate o biserica pe muntele Maslinilor, una in Betleem, deasupra locului unde s-a nascut Mantuitorul Hristos si, cativa ani mai tarziu, la stejarul Mamvri, locul unde Avraam a primit vizita celor trei trimisi dumnezeiesti.

Dupa parerea unui specialist (Giorgio Otranto), nasterea si difuzarea pelerinajului crestin se datoreaza in primul rand schimbarii conditilor istorice decat unei noi mentalitati. Acesta argumenteaza amintind faptul ca orice schimbare a mentalitatii necesita un timp mai indelungat pentru asimilarea unor conceptii determinate; in schimb, pelerinajul crestin se dezvolta imediat dupa pacea Bisericii, ca raspuns la necesitatea de mult alimentata de lecturile biblice, de a vizita locurile in care a trait si a activate Mantuitorul Hristos.

Deja in lucrarea sa Demonstratio evangelica, compusa intre 314 si 320, Eusebiu afirma, nu fara entuziasm, ca toti credinciosii la Hristos venea, din toate partile pamantului, in Cetatea Sfanta, insa nu ca inainte, doar sa admire frumusetea si practicarea cultului la templu, ci pentru a se ruga la muntele Maslinilor, unde a poposit si s-a rugat Mantuitorul si de unde, dupa relatarea Faptelor Apostolilor, s-a inaltat la cer.
Numeroasele informatii ale lui Eusebiu in legatura cu pelerinajul crestin, demonstreaza un flux moderat de pelerini spre Ierusalim si alte locuri sfinte din Palestina, la jumatatea secolului al IV-lea. « mai multe referate din Istorie