Paradoxurile lecturii

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Paradoxurile lecturii

     "Lectura, acest viciu nepedepsit": formula a facut o glorioasa cariera, mai ales în anii 30-40, e invocata si astazi des desi, cu siguranta, putini mai citesc textul în care Valéry Larbaud explica ce întelege prin "vice impuni". De fapt, Larbaud relua o sintagma dintr-un poem al unui anume Logan Pearsall Smith care, în pasajul respectiv, vorbea despre lectura ca despre "acel viciu rafinat si nepedepsit, acea egoista, calma si durabila betie". Nu stiu în legatura cu Logan Pearsall Smith (1865-1945) decît ca a scris un eseu privind posteritatea critica a lui Milton unde amenda sever modernismul lui T.S. Eliot si Ezra Pound. Optiunile conservatoare ale lui Smith par sa nu-l fi deranjat pe Larbaud, spirit eminamente cosmopolit si receptiv fata de nou; mai mult, acesta arata la un moment dat cît de plina de surprize este lectura autorilor vechi, dînd si exemple de nume aproape uitate astazi. Sa revenim însa la formula initiala: pentru Valéry Larbaud lectura este un viciu deoarece reprezinta o placere solitara si, mai ales, deoarece este o practica rara, anormala. Omul normal citeste fie din necesitate profesionala, fie pentru a uita de munca si de preocuparile sale cotidiene: cei care citesc din pura placere sînt exceptii, constituie o minoritate. Iar Larbaud adauga ca istoria cunoaste un numar imens de oameni care nu stiau sa citeasca, dar care au fost, totusi, întelepti si fericiti.

     Sîntem, se vede imediat, departe de discursul euforic si conventional care exalta binefacerile lecturii. Astazi, scrie Larbaud, multi stiu sa citeasca asa cum stiu sa conduca automobilul sau sa se serveasca de telefon. E fara sens a încerca sa-i convingem pe medici si pe avocati ca o solida cultura literara si filosofica este si o sursa de intense placeri: nu cultura sau incultura lor ma intereseaza, ci faptul daca medicul ma vindeca si daca avocatul îmi reprezinta eficient interesele. Exista însa o categorie de persoane care, prin profesiunea lor, . sînt obligate sa-i initieze pe copii si pe tineri în placerea lecturii si sa faca în asa fel ca viciul sa devina o pasiune. Eseul lui Larbaud reconstituie etapele acestei initieri si schiteaza, apoi, o tipologie a cititorilor, de la elevul care descopera lecturile nerecomandate de manuale pîna la lectorul profesionist.

     Itinerariu initiatic, asadar, marcat de obstacole, interdictii, tentatii si renuntari. Forma superioara a placerii lecturii e atinsa, crede Larbaud, doar de o elita ce reuseste sa se sustraga finalitatilor pragmatice si presiunilor conjuncturale: e placerea expertului, pentru care doua-trei pagini sînt suficiente ca sa-si dea seama daca o carte e buna sau nu. Si asta indiferent de opinia criticilor, a caror judecata poate fi deformata de rea credinta, de cultura insuficienta, de lipsa de gust, de interese extra-literare etc. Calitatea de "expert" implica o mare doza de discretie precum si eliberarea de ambitii si de vanitati; lectura e, din nou, o placere solitara, un viciu practicat într-un soi de clandestinitate.

     Ideea ca "pedagogia lecturii" presupune, paradoxal, o totala independenta a spiritului e o idee recurenta, de la Virginia Woolf ("Singurul sfat ce se poate da cuiva în ce priveste lectura este de a nu accepta nici un sfat, de a urma, dimpotriva, propriul instinct, de a utiliza propriile facultati intelectuale, de a trage propriile concluzii") pîna la Hector Bianciotti ("Nu formezi un cititor altfel decît deschizîndu-i usile bibliotecilor, facilitîndu-i accesul la tot felul de carti. Te nasti cititor asa cum te nasti arhitect sau blond"). Mai important mi se pare însa, cum spuneam si mai înainte, accentul pus pe efortul si pe dificultatile pe care le presupune lectura. Dar nu gaseste oare "viciosul" placeri tocmai în ceea ce pe altii îi dezgusta sau îi inhiba? « mai multe referate din Romana