Omul pe luna

5x puncte

categorie: Astronomie

nota: 9.93

nivel: Liceu

     Īn luna mai a anului 1961, Jobn F. Kennedy, presedintele SUA, si-a angajat tara sa faca posibila aterizarea unui om pe Luna īnainte de sfārsitul deceniului. Acest plan ambitios a fost īntr-adevar realizat īn data de 20 iulie 1969.

      Īn momentul īn care presedintele Kennedy a stabilit acest tel, el parea imposibil de atins. Era spatiala se afla īnca la īnceput - [...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Omul pe luna

     Īn luna mai a anului 1961, Jobn F. Kennedy, presedintele SUA, si-a angajat tara sa faca posibila aterizarea unui om pe Luna īnainte de sfārsitul deceniului. Acest plan ambitios a fost īntr-adevar realizat īn data de 20 iulie 1969.

      Īn momentul īn care presedintele Kennedy a stabilit acest tel, el parea imposibil de atins. Era spatiala se afla īnca la īnceput - Iuri Gagarin din URSS efectuase primul zbor īn spatiu cu doar o luna īn urma, iar agentia spatiala a Statelor Unite, NASA (National Aeronautics and Spase Administration, Organizatia Guvernamentala pentru Cercetari Spatiale), trimisese recent īn spatiu un american, pe astronautul Alan Shepard. Dar a fi primul pe Luna era o chestiune de māndrie nationala. Uniunea Sovietica īntrecuse America cu prima lansare a unui satelit si primul om īn spatiu si, īn perioada cea mai sumbra a Razboiului Rece, Kennedy voia sa cucereasca Luna pentru America. Decizia sa a declansat o dezvoltare masiva a programului spatial al SUA. De fapt, multe inventii tehnologice s-au nascut īn urma cercetarilor ti dezvoltarilor din perioada "Ppoiectului Apollo". Multe dintre acestea au contribuit la modelarea lumii moderne.

      Fireste, Luna a fost o tinta evidenta pentru sonde spatiale fara echipaj īnca de la īnceputul erei spatiale, cīnd Uniunea Sovietica a lansat Sputnik 1 īn octombrie 1957. prima nava spatiala care a ajuns cu adevarat pe Luna a fost nava Luna 2 a URSS, care a trimis la sol primele fotografii īnainte de a se strivi de suprafata Lunii īn 1959. īn acelasi an, Luna 3 a zburat prin spatele Lunii si a trimis la sol primele fotografii ale fetei īnvizibile a acestui corp ceresc. URSS conducea evident īn cursa spatiala, dar, odata cu impulsul dat de Kennedy, SUA a reusit curīnd sa o ajunga din urma.

      Īn anul 1962, Ranger IV a devenit prima sonda americana care a atins Luna, dar oamenii de stiinta au fost dezamagiti de faptul ca ea nu a trimis la sol imaginile televizate asteptate. Totusi, īn anii 1964-65, sondele americane Ranger VII, VIII si IX au furnizat oamenilor de stiinta peste 17.000 de imagini, inclusiv primele prim-planuri ale suprafetei selenare.Apoi, īn anul 1966 , URSS a avut unnou succes notabil cīnd Luna 9 a devenit prima sonda care a facut o aterizare neproblematica pe Luna. O aterizare pe Luna era un tel politic la fel de important si pentru Uniunea Sovietica si, īn timp ce America īsi dezvolta programul spatial tn public, URSS lucra la fel de harnica īn secret. Toate aceste; sonde erau concepute pentru a aduna informatii īnainte de aterizari cu echipaj pe Luna. Dupa sondele Ranger, NASA a trimis sondele Surveyor, care au efectuat aterizari neproblematice si au analizat rocile selenare. Au mai fost folosisi si sateliti Lunar Orbiters - prevazuti cu camere speciale de īnalta rezolutie care topografiau peste 95 la suta din suprafata Lunii si detectau posibilele suprafete de aterizare.

      Misiunile selenare cu echipaj necesitau de asemenea si salturi mari īn tehnologia zborurilor spatiale cu echipaj. Primii astronauti din anul 1961 aveau doar putin control asupra navei, care urma traectorii simple, neefectuānd nici macar o simpla rotatie completa. O data cu trecerea timpului, programul sovietic Vostoc si misiunile Mercury ale NASA au devenit din ce īn ce mai ambitioase. Apoi NASA a trecut la o serie de lansari de nave cu doua persaoane, misiunule Gemini, cumperioade din ce īn ce mai lungi petrecute pe orbita, si tot mai mult control asupra navei detinut de astronauti de la bordul sau - misiunile selenare Apollo necesitau un echipaj de trei persoane, care sa petreaca peste trei saptamāni īn spatiu si sa opereze schimbari de traseu īn momentele calculate cu exactitate. Datopita faptului ca modulele spatiale erau mici, totul trebuia sa fie miniaturizat, inclusiv calculatoarele sofistificate care, pāna īn acea vreme, fusesera aparate uriase de marimea unei camere.

      O misiune cu echipaj pe Luna necesita de asemenea rachete mult mai puternice decāt cele construite vreodata īnainte - pentru lansarea unei capsule Gemini pe o orbita joasa, la cīteva sute de kilometri deasupra Pamīntului, si īnca īn zona de actiune a fortei gravitationale, necesita mult mai putina energie decāt trimiterea unui vehicul Apollo la peste 300.000 km pīna la Luna. NASA a modificat designul si scara vehiculului sau de lansare eficient, Saturn I, creānd marele Saturn V.

      Dupa ani īntregi de dezvoltare, programul Apollo a fost īn final pregatit sā fie demarat la īnceputul anului 1967, odata cu lansarea lui ApolloI pe un vehicul de lansare modificat Saturnmarat la īnceputul anului 1967, odata cu lansarea lui Apollo I pe un vehicul de lansare modificat Saturn IB (Saturn V se afla īnca in stadiu de dezvoltare). Totusi acesta a fost momentul īn care a avul loc dezastrul. Īn timpul unei simulari de lansare de rutina, a izbucnit un foc īn modulul de comanda Apollo, raspāndindu-se rapid īn atmosfera de oxigen pur. Etansati īn modul īn conditii de lansare, cei trei astronauti aflati la bord - Gus Grissom, Ed White si Roger Chaffee - nu au avut nici o sansa si au murit asfixiati. Anceta care a urmat si modificarile extensive ale constructiei modulului Apollo īnsusi au amānat programul cu mai mult de un an. URSS preluase conducerea īn cursa pentru Luna, dar si programul lor a sfīrsit īntr-un dezastru īn luna aprilie a anului 1967. Omisiune plenificata ce implica cuplarea pe orbita a doua nave spatiale s-s īnceiat cu un dezastru si cu moartea cosmonautului Vladimir Komarov. El a murit cānd modulul sau Soyuz I a reīntrat īn atmosfera.

      Programuil Apollo cu echipaj a fost reluat, cu un model de comanda complet reconstruit si vexicule de lansare mai puternice, īn luna octombrie a anului 1968 Apollo 7 a fost lansat pentru a efectua o misiune "de acomodare" de intrare pe orbita īn jurul Pamāntului. Dar chiar si īnaintea lansaruii lui Apollo 7, NASA īsi pregatea urmatorul zbor spatial de cucces, alimentata de zvonuri ce spuneau ca URSS se pregatea sa trimita o misiune cu echipaj pentru a īnconjura Luna.

      Din fericire pentru NASSA, lansarea sovietica nu a avut loc, si īn luna decembrie a anului 1968 SUA a avut cel mai mare succes de pīna īn acel moment, cīnd astronautii de pe Apollo 8, Frank Borman, James Lovell si Wiliam Anders, nu numai ca au ajuns la Luna, dar au efectuat si zece rotiri īn jurul ei īnainte de a se īntoarce īn siguranta pe Pamānt (o misiune mult mai delicata decīt simpla trecere īn zbor pe līnga Luna pe care o planuise URSS). Īn timpul celor 20 de ore petrecute pe orbita, la aproximativ 110 km deasupra suprafetei Lunii, astronautii au testat sistemele de navigatie si de comunicasii care urmau sa fie folosite cīnd se va īncerca o aterizare pe Luna. Cu doua luni mai tīrziu, Apollo 9 a fost trimis pe orbita īn jurul Pamīntului pentru a se testa tipul de modul care urma sa duca primii oameni pe suprafata Lunii. Modulul selenar a fost separat de modulul de comanda timp de peste sase ore, si apoi readus si suplat cu succes. Astronautii s-au īntors īn siguranta pe Pamant īn data de 13 martie 1969.

      Dupa ceva mai mult de doua luni, echipajul de pe Apollo 10 a efectuat si alte teste pe modulul selenar - de data aceasta aflīndu-se pe orbita īn jurul lunii. Astronautii Thomas Stafford ti Eugene German au coborīt modulul la sub 15 km de la suprafata Lunii, īn timp ce John Young a ramas īn modulul de comanda. Cuccesul acestei misiuni a demonstrat ca NASA era acum pregatita sa īncerce o misiune care, daca totul mergea conform planului, facea posibila coborarea primului om pe suprafata Lunii.

      Īn dimineata de 16 iulie a anului 1969, o racheta Saturn V cu trei faze s-a ridicat de la locul sau de lansare aflat la Cape Canaveral, īn florida. Īn vīrful rachetei imense se afla nava spatiala Apollo 11, transportīndu-i pe astronautii Neil Armstrong, Edwin Buzz Aldrin si Michael Collins. Lungimea rachetei īmpreuna cu nava spatiala era de 111 metri, iar greutatea totala la decolare a fost de aproape 3.000 de tone. Motoarele puternice din prima treapta a rachetei au ars aproximativ 15 tone de combustibil si oxigen lichid īn fiecare secunda, īmpingīnd racheta cu o viteza de 10.000 km.h. la aproximativ 65 km deasupra Pamīntului īn doar doua minute si jumatate. Apoi prima treapta a fost desprinsa de nava ti s-a aprins a doua treata a rachetei. La noua minute dupa decolare, aceasta īsī īndeplinise sarcina de a duce nava spatiala la o īnaltime de 185 km si o viteza de 25.000 km.h. Īn acest punct, a doua treapta s-a desprins si a intrat īn actiune a treia preapra a rachetei.

      Īn numai trei minute viteza navei spatiale a fost ridicata la putin peste 28.000 km.h., ceea ce a fost suficient pentru a o pastra pe o orbita aproape circulara "de parcare" īn jurul Pamīntului. O data cu terminarea actiunii celei de-a treia trepte a motorului rachetei, astronautii au efectuat verificari de rutina pe nava spatiala, cautīnd orice semne de avariere, si apoi s-au pregatit pentru calatoria de trei zile, de 384.000 km, sspre Luna.

      A fost nevoe de o ardere de cinci minute si jumatate a celei de-a treia trepte a rachetei pentru a arunca nava spatiala afara de pe orbita Pamīntului, pe calea sa spre Luna cu o viteza initiala de peste 39.000 km.h. Apoi a urmat sarcina de pregatire a celor trei module care alcatuiau nava spatiala Apollo 11 pentru intrarea pe o orbita īn jurul Lunii.. Aceste unitati se numeau modulul de comanda, de serviciu si selenar.

      Modulul de comanda de forma conica a fost centrul de control si spatiul de locuit al navei spatiale. Atasat la baza modulului de comanda se gasea modulul de serviciu cilindric, adapostind un motor de racheta si diferite subsisteme energetice si de control. Iar līnga treapta ramasa a rachetei Saturn se gasea modulul selenar, īn care astronautii urmau sa īsi faca īn cele din urma cobopīrea pe suprafata Lunii.

      Īntīi, modulul de serviciu si cel de comanda au fost separate de racheta Saturn. Apoi ele au fost īntoarse si cuplate la modulul selenar.Modulul de comanda si modulul selenar erau acum legate la vīrf. Apoi, modulele Apollo 11 s-au desprins de treapta a treia a rachetei Saturn, care īsi efectuase sarcina pīna īn acel moment. Corecturile necesare acupra traseului navei spatiale īn timpul calatoriei se efectuau prin actionarea unor motoare mici de racheta. Dar motorul principal nu actiona, astfel īncīt nava spatiala a fost treptat īncetinita de forta de atractie gravitationala a Pamīntului. Pīna īn momentul īn care Apollo 11 se afla la 48.000 km de Luna, viteza sa era putin peste 3.000 km.h. ,dar apoi forta de atractie gravit ationala a Lunii a avut mai multa influenta, si nava spatiala a īnceput sa capete viteza din nou. Pentru a patrunde pe o orbita de parcare īn jurul Lunii, racheta principala a modulului de serviciu (care acum era orientat spre īnainte) a fost pornita. Aceasta a īncetinut apoi nava spatiala la viteza necesara.

      Prin ferestrele modulului de comanda, astronautii de pe Apollo 11 puteu sa priveasca īn jos la suprafata Lunii de la o īnaltime de 100 km, concentrīndu-se īndeosebi asupra suprafetei de aterizare proruse aflate īn Marea Linistii - una dintre cāmpiile de depresiunii ale lunii, numita cu secole īn urma, cānd oamenii de stiinta īnca mai credeau ca pe Luna ar exista apa. Īn ziua urmatoare, Armstrong si Aldrin s-au strecurat printr-o trapa īn modulul selenar, poreclit Eagle (vultur). Collins a ramas īn modulul de comanda īn tamp ce modulul selenar si a efectuat aterizarea pe suprafata, folosindu-si racheta de aterizare pentru a-si reduce viteza si a-si controla directia. Pīna īn acest moment, oamenii din roata lumea urmareau la televizor aceasta misiune si audienta a crescut la mai multe sute de milioane cīnd astronautii si-au ales o zona neteda pentru aterizare, au plutit timp de un minut deasupra ei si apoi au cazut pe suprafata prafuita a Lunii de la o īnaltime de 1,5 metri. Armstrong a transmis prin radio la centrul de control de pe pamīnt "Aici baza Marii Linistii. Eagle a aterizat." Era ora 8.18 ora PM ora Greenwich, īn data de 20 iulie 1969.

      Punctul culminant al misiunii a urmat atunci cānd Neil Armstrong a coborāt scara pe suprafata lunii. Punīndu-si piciorul pe solul de culoare gri īncis, a declarat "E un pas mic pentru om, un salt mare pentru umanitate".

      Edwin Aldrin l-a urmat pe Armstrong pe suprafata Lunii si cei doi astronauti s-au miscat cu usurinta īn conditiile de forta gravitationala redusa, īn ciuda faptului ca purtau costume spatiale masive. Prima lor sarcina era de a pune o placa comemorativa si a ficsa un steag american. Datorita faptului ca Luna nu are atmosfera si astfel nici vīnt, s-a folosit o sustinere pentru a se preveni caderea steagului.

      Aceasta ocazie a oferit nu eveniment media cu adevarat mondial, telespectatorii urmarind cu interes fotografiile realizate cu un mic aparat de fotografiat de pe modulul selenar.

      Cei doi astronauti au īnceput diferite experimente stiintifice si au colectat peste 20 kg de roci īnainte de a se urca din nou īn modulul selenar. A urmat apoi unul dintre cele mai critice momente ale īntregii misiuni - decolarea de pe Luna. Daca motorul modulului selenar ar fi cedat, oamenii ar fi ramas pe Luna fara vreo speranta de salvare. Motorul a functionat perfect, la fel ca si īn toate misiunile Apollo viittoare.

      Pentru ridicarea de pe suprafata Lunii, structura folosita pentru coborīre a fost detasata pentru a fi folosita ca platforma de lansare, care urma sa fie lasata pe Luna. Pornirea rachetii de urcare de urcare a modulului a ridicat astronautii pe o orbita joasa. Iar cīnd se aflau īn pozitia potrivita fata de modulul de comanda, un alt impuls a motorului i-a ridicat pe aceeasi orbita. Apoi Michael Collins a manivrat modulul de comanda, urcīndu-l la modulul selinar pentru cuplare. Cīnd aceasta operatiune a fost īncheiata, trapa dintre cele doua module a fost deschisa si cei doi care au fost pe Luna s-au alaturat colegului lor astronaut din modulul de comanda. Ei au luat cu ei mostrele de roca selinara pe care le colectasera si diferite piese din echipament care trebuiau readuse pe Pamīnt. Apoi ei au deconectat modulul selenar si au pornit racheta modulului de serviciu petru a scoate modulele de comanda si de serviciu din orbita selenara pe un traseu ce conducea īnapoi spre Pamīnt. Īnainte de a patrunde din nou īn atmosfera Pamīntului astronautii au abandonat modulul de serviciu. Apoi ei au īntors modulul de comanda pentru a fi īncetenit de forta de frecare dintre atmosfera si capatul sau turtit. La o īnaltime de putin peste 7 km, parasute mici numite ancore plutitoare au fost deschise pentru a controla coborīrea; principalele parasute au fost deschise la īnaltimea de aproximativ de 3 km de la suprafata. Curīnd dupa aceea, modulul de comanda a cazut īn siguranta īn Oceanul Pacific, iar membrii echipajului au fost recuperati pentru a fi īntīmpinati asemenea unor eroi. Ei s-au īntors īn dupa amiaza zilei de 24 iulie, īntreaga misiune durīnd opt zile. Presedintele Nixon a numit aceasta perioada "cea mai mareata saptamīna de la facerea lumii pīna acum".

      Seria Apollo a misiunelor selenare s-a īncheiat īn luna decembrie a anului 1972. Pīna īn acel moment un numar total de 12 astronauti umplasera pe suprafata Lunii si unii chiar au condus masini pe ea. Cu fiecare aterizare, astronautii petreceau un timp mai īndelungat pe Luna. A doua aterizare cu echipaj a fost efectuata de echipajul navei Apollo 12 īn luna noiembrie a anului 1969. Ei au aterizat īn Oceanul Furtunilor aproape de locul īn care aterizase Surveyor 3 fara echipaj īn anul 1967. astronautii Charles Conrad si Alan Bean au dus unele parti ale acestei sonde acum perimate pe Pamīnt pentru ca oamenii de stiinta sa poata vedea cum rezistasera la conditiile ostile.

      Apollo 13 a facut mult pentru confirma temerile superstitiosilor. Īn drumul sau spre Luna, īn luna aprilie a anului 1970, defectarea componentelor electrice a determinat explozia unui rezervor de oxigen īn modulul de serviciu. Privat de oxigenul vital si ramas fara curent electric, echipajul lui Jim Lovell a trebuit sa se transfere īn modulul selenar "Aquarius". Desi aveau destule rezerve de oxigen pentru zbor sistemul de filtrare a aerului a modulului selenar a īnceput sa cedeze iar astronautii au trebuit sa improivzeze o cale de a folosi filtrele de rezerva incompatibile din modulul de comanda. Gasīnd o cale de a ramīne īn viata, ei folosisera prea mult combustibil pentru a se īntoarce pur si simplu si a reveni pe Pamīnt. Īn plus, ei trebuiau sa efectuieze o manevra periculoasa, īnconjurīnd Luna si apo, fara ajutorul calculatoarelor pornind motorul de pe modulul selenar pentru a-l repune pe o orbita de īntoarcere pe Pamīnt. Desi nava spatiala a fost folosita īntr-un mod īn care constructurii sai nu se asteptau, astronautii s-au īntors īn siguranta pe Pamīnt, fiind primiti ca niste eroi.

      Dupa o verificare completa a sigurantei programului selenar al NASA, Apollo 14 a fost lansat la īnceputul anului 1971, ducīnd din nou astronauti pe Luna. O realizare a acestei calatorii a fost prima mobilizare extraterestra a unui transportor modular de echipament - jargonul NASA pentru utilizarea unui vechicul cu doua roti pentru transportul obiectelor pe Luna.

      Misiunea Apollo 15 care a avut loc la mijlocul anului 1971, a fost mai ambitios si a implicat prima utilizare a unei masini actionate electric. Acesta a fost un vechicul folosit pentru deplasari si colectarea mostrelor de roci, el a fost folosit din nou īn ultimele doua misiuni selenare - Apollo 16 īn luna aprilie a anului 1972 si Apollo 17 īn luna decembrie a aceluiasi an.

      Desi initial mai fusesera planificate si alte doua misiuni Apollo, interesul public redus si reducerea bugetului au condus la īnceierea prematura a programului. Ultimele misiuni Apollo au fost programul "Aplicatiile Apollo", Redenumit "Skylar", care a lansat prima statie spatiala a Americii pe orbita pe o racheta Saturn V an anul 1973, si misiunea comuna Apoollo 18/Soyuz 19 din anul 1975, īn care nave spatiale americane si sovietice s-au cuplat pe orbita īn jurul Pamāntului ca simbol al destinderii relatiilor politice.

      Īn anii care au urmat de la sfīrsitul programului Apollo, cercetarile spatiale au capatat noi directii, incluzīndu-se aici dezvoltarea navetelor spatiale Space Shuttle, niste sonde robozitare sofisticate pentru planetele aflate la distanta, si statiile spatiale orbitale. Zborul spatial cu echipaj spre alte planete a fost abandonat datorita costurilor mari si a bugetelor tot mai mici. Dar īn cele din urma ne vom īntoarce pe Luna - īn primele decenii ale mileniului urmator - si de data aciasta vom pleca pentru a ramāne. Īn anul 1992, NASA a lansat "Glementine", prima sa sonda spatiala pentru Luna, cartografiind zacamintele ninerale de sub suprafata - cel mai probabil motiv comercial pentru o īntoarcere. Aceasta a detectat de asemenea si semnale care ar putea indica geata īntr-un crater permanent umbrit, aproape de polul sudic al Lunii - iar daca pe Luna se gaseste apa, colonizarea sa va fi mult mai usoara.

      Desi cursa pentru Luna si misiunile Apollo au fost dezvoltate si sustinute īn mare parte pentru satisfacerea unor scopuri politice,si menite īn esenta pentru teluri pe termen scurt,totusi au fost o realizare incredibila. Pe līnga faptul ca ne-au īmbogatit cunostintele despre misiuni spatiale, ele au facut si progrese tehnologice considerabile. Repercusiunile si-au lasat semnul īn viata noastra de zi cu zi totul, de la calculatorul personal pīna la tigaia de telefon care nu se lipeste, si-a avut originea īn programul Apollo. Īn cele din urma, misiunele au dovedit ca oamenii pot sa scape de limetele impuse de Pamīnt si sa se stabileasca īn alte lumi. Cum spunea notabilul futurolog Arthur C. Clarke - "Apollo s-ar putea sa fie singura realizare pentru care era noastra va fi tinuta minte si peste o mie de ani".
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Astronomie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.