Omul etic

5x puncte

categorie: Filosofie

nota: 9.92

nivel: Facultate

"Iesirea" subiectului din substanta absoluta, se face intr-un prim moment cu conditia primita, acea a permanentei vietii, a existentei intr-o lume unicata, univalenta si anume acea a Binelui si coexistentei lui cu sursa din care a provenit. Asupra acestei naturi originare se pot face multe speculatii, insa nu este interesul meu aici.

Faptul central este, ca el primeste si vointa o[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Omul etic

"Iesirea" subiectului din substanta absoluta, se face intr-un prim moment cu conditia primita, acea a permanentei vietii, a existentei intr-o lume unicata, univalenta si anume acea a Binelui si coexistentei lui cu sursa din care a provenit. Asupra acestei naturi originare se pot face multe speculatii, insa nu este interesul meu aici.

Faptul central este, ca el primeste si vointa odata cu infaptuirea lui. Subiectul, care oricum n-a ajuns inca la constiinta de sine ca subiect, intra in timp, luand cu el proprietatile acestuia si asumandu-le. Vointa divina, am vazut de la Spinoza ca nu exista, pentru ca ei ii trebuie o cauza, care are nevoie in acelasi timp de desfasurare succesivaa pentru a genera un efect.

Ori precum in infinit totul este simultan, aceasta forma temporala nu exista. Volitiunea subiectului este primita deci dar nu folosita. Ea va fi anuntata de catre verdictul "poti sa mananci din oricare dintre pomi...", dar acum este in stare de hibrid sau de gestatie.

Pus in fata posibilului subiectului nu-i ajunge actiunea, lui ii trebuie si reactiunea. El are nevoie sa reactioneze, adica sa ajunga la constiinta lui ca subiect si ca individualitate. El poate sa paseasca, sa faca diverse lucruri, dar pentru o decizie, lui ii trebuie izolarea de exterior, de momentul unei alteritati reinoarse spre sine. Are nevoie de a se vedea "gol", ca simpul subiect.

Abia in urma constiintei subiective el poate acorda exteriorului o alta determinatie, acea generativa, volitionala. El vrea sa... poata decide asupra-i, sa intre defapt in timpul care i-a fost programat inca de la inceput. Acum el are schema posibilului, schema lui ca si cauza posibila a celor din jur. Timpul este deci proprietatea care substantei i-a lipsit, este conditia vointei si a consecintelor ei.

Subiectul vrea sa stapaneasca, deci, consecintele exteriorului dupa dorinta de a re-actiona in juru-i. Iar atunci "a luat din rodul pomului, si a macat, dand si barbatului care era langa ea si barbatul a mancat si el". (Cartea Facerii, cap 3, prop. 6)

Imbratisarea existentului, aduce cu ea consecinta asumarii timpului: imposibilitatea de a mai co-exista cu non-timpul. Incompatibilitatea dintre infinitudine si finitudine, va aduce insa cu sine ridicarea unei bariere intre sincronicitatea eonica si succesivitatea subieciva a volitiunii. Deci izgonirea intr-un timp si intr-un spatiu al separarii.

Trimis in asumarea timpului si a spatiului, subiectul se loveste de esecul controlului consecintelor, de care s-a agatat in momentul dorintei lui. Dar din nefericire, omului nu numai ca nu i-a fost lasat sa actioneze volitiv in circumstantele permisivitatii empirice, pe care nu o vor avea insa decat ca libertate a acordului, caruia Kant ii spunea chiar "lipsa de libertate in ce priveste contactul subiectului cu empiricul", dar ia si fost dat sa vada ca, in urma libertatii lui atat de tragic castigata, consecintele ei nu-i sunt nici pe departe in raza lui de control.

"Cu multa truda sa scoti hrana din pamant, in toate zilele vietii tale" (Facerea, cap 3, prop. 18), iar mai departe continua cu "pana te vei intoarce in el, caci din el ai fost luat". Consecinta negativa a caderii in timp (expresie cioraniana), este pentru suflet totusi, una pozitiva. Ea arata disjunctia dintre corporalitate si spiritualitate. Nu degeaba va spune Spinoza ca el, sufletul isi are sediul in corp dar, actualitatea lui este o particularitate a permanentei lui cosmicem, deci de esenta. (Etica, p. 98)

Posibila consecinta a reasumarii unei non-temporalitatii, nu numai ca l-ar fi adus pe subiectul creat in ipostaza unui paradox pe care nu l-ar fi putut suporta, dar chiar si daca aceasta ar fi fost posibil, el s-ar fi adus pe sine in imposibilitatea unei recuperari. Ar fi fost deci propulsat in contraspatiul eonic.

Zvirlit in abis, fara de posibilitatea de a putea controla consecintele, lucru oricum "mostenit", inca din momentul creatiei, omul si-ar fi pierdut natura sa de om, devenind un monstru singuratic, supramelancolicizat, negru, patetic, ridicol de non-potent, "lasat la voia vidului cosmic" (Nicita Stanescu, Elegia 11), dar fara sa mai poata fi atins de "voia divina". (ibidem)

Uitat, lasat in determinatia lipsei, inaintand singur si fara de diversitate, inspre adancimea abisului, fara putinta de a-si mai putea privi macar o singura data inspre absolut, cuprins de rusinea propriei slabiciuni, monstrul care a fost facut sa asimileze si sa reactioneze, sa experimenteze si sa gandeasca ca om, in urma cunoasterii a toate, expulzat din propria aspiratie de control si vointa, ar trebui sa traiasca cu grozava tragedie de sine, va accelera inspre grotescul fara-de-temei, ingitind vid dupa vid dupa vid dupa vid.

Astfel el ar sti pana si faptul ca nu va mai putea pune capat acestei grozavii, ca nici macar nu s-ar putea stinge in Nimic, in lipsa de consecinta sau in umblet gol de inertie. Dar asa ceva este la fel de nonposibil de demonstrat empiric sau de speculativ precum este cealata fata dinspre care am pornit: acea absoluta.

Expulzat in propriul esec, ajuns la constiinta subiectivitatii si a imposibilitatii de control al consecintelor libertatii lui de vointa, omul se va multumi cu creatia imediata si cu morala. Actiune care se manifesta in imbinarea ratiunii cu ordonarea empiricului si nu cu remodificarea sau reconfigurarea lui. Lucru propriu numai divinitatii. Ajungem la distinctia numenului si fenomenului, a imposibilului interzis si al asimilabilului, unde contactul dintre subiect si exteriorul lui se face doar prin sensibilitate.

Morala dupa cum am demonstrat, este diferita de etic, ea se refera actiunilor indreptate spre experienta, fie ele de cunoastere, volitive sau creative, spre deosebire de etica, care da configuratia structurala a ratiunilor si chiar temeiului dupa care actiunea morala se poate desfasura. Odata, prin clarificarea ontologica si alta, prin delimitarea raportului dintre subiect (om) si obiect (lume sau chiar sine, ca obiect de studiu psihologic si fenomenologic).

Ea este "dorinta de a face binele", (Spinoza, Etica, p. 245) si ca si virtute implica un scop, acela al "Binelui suprem" (Kant, Religia in limitele ratiunii pure, Prefata) si un motor. Asupra acestuia, Spinoza va spune ca este "faptul de a fi fericiti", iar Kant, "faptul de a vrea sa fim fericiti". Desi aceste distinctii au un lant inductiv anterior pentru fiecare din filosofi, nu voi intra in aceste detalii.
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Filosofie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.