Omul Fanta Nichita Stanescu

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Omul Fanta Nichita Stanescu

Omul Fanta
Omul-fantã este simbolul pendulãrilor pe care spiritul le rea¬lizeazã pe o axã convenþionalã a timpului, între lumi paralele, între planuri oarecum identice ºi totuºi atât de diferite, dar întru totul lipite una de alta (“totul e lipit de tot”). Spiritul e lipit de pielea trupului, retina spiritului e li¬pi¬tã de retina lucrurilor, “pân¬tecul de pântec, respiraþia de respiraþie”. E o lume cvadridimensionalã propice evoluþiei.

Omul Fanta
Dupã cum am constatat în Elegia a treia (autoscopia), existã metode ºi tehnici temeinic elaborate, prin care spi¬ritul poate lua contact (vremelnic) cu planul astral, dedublându-se. Mãrturii despre “biografia” Omului-fantã (sau frânturi de meditaþie pe aceastã temã) aflãm ºi în alte poezii stãnesciene: “Nici un lucru nu poate sã ocupe acelaºi spaþiu în acelaºi timp cu un alt lucru” (Fals citat din Euclid). Dar sufletul ºi trupul? “Adorm ºi îmi las ca¬pul sã-mi atârne în lumea simultanã, eliberând de greutatea capului meu aceas¬tã lume ºi-ngreunând cu greutatea acestuia lumea simultanã…” (Certarea lui Euclid, vol. Laus Pto¬lemaei, 1968).

Omul Fanta
Omul-fantã, spiritul adicã, naveteazã între lumi si¬multane, despicând realitatea ºi bunul simþ comun pentru a pãtrunde “dincolo”, unde funcþioneazã un alt tip de lo¬gicã.
Poemul Omul-fantã nu este o anti-elegie ºi nu a jucat niciodatã rolul lui Iuda (“trãdãtorul”) în raport cu Mesia ºi cei 11 apostoli biblici - dupã cum chiar Nichita a þinut sã ne convingã. Dacã poemul ar fi purtat titlul Elegia a zecea, cum era firesc, nimeni din galerie nu ar fi protestat, pentru cã nu ar fi avut motiv.
Titlul dat de Nichita, altul decât Elegia a ze¬cea, se aseamãnã cu tehnica decoratorilor de locuinþe care, pe un perete îm¬brãcat în marmurã albã, implanteazã o placã de marmurã roºie sau galbenã, pentru a sparge monotonia.

Omul Fanta
În opinia criticului Ion Pop, “nu este o elegie, pentru cã Omul-fantã e simbolul universalei cuprinderi, al to¬talei îmbrãþiºãri a lumii…” . Luis Bolle vine cu alt ar¬gu¬ment: “A¬ceastã elegie e ne-numerotatã cãci, într-un anu¬me fel, omul-fantã, privire purã, pare a nu avea «ochi propriu» ºi nu poate «intra în calcul»” .
Mircea Martin propune concluzii: “Aspiraþia spre uni¬tate existenþialã ºi gnoseo¬logicã se realizeazã plenar în poemul Omul-fantã. Întâlnim aici o suprapunere a fiinþei cu Marele Tot, o identificare conºtientã de sine” .

Eugen Si¬mion schimbã registrul: “Omul-fantã este un divertisment comic într-o operã serioasã. Ca sã nu supere pe zeu, luptãtorul aºezã la coada cortegiului triumfal un bufon. Co¬mi¬cãria este supapa necesarã tragicului pentru a nu muri de con¬gestie. Omul-fantã este spiritul pozitivist care trã¬ieºte în lumea aparen¬þelor (…). El poate fi identificat cu conºtiinþa noastrã limitat existenþialã…” .
Pentru ªtefania Mincu (1987), “Omul-fantã e omul vãzut din exterioritatea sa; este doar ideea de om, cu totul impersonalã ºi ab¬stractã” (p.109).




« mai multe referate din Romana