Oliver cromwell - lord protector

3x puncte

categorie: Istorie

nota: 9.04

nivel: Liceu

     "Protectorul si-a început domnia într-o liniste aparenta" - scria Henry Fletcher, vorbind despre ceea ce numea el apogeul puterii lui Cromwell - "astfel ca multi se asteptau la zile fericite si tihnite." Într-adevar, înaltarea la puterea suprema a lui Oliver Cromwell fusese primita îndeobste de poporul englez cu calm si cu o anumita doza de spranta în mai bine.Universitatea Oxford i-a prezent[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Oliver cromwell - lord protector

     "Protectorul si-a început domnia într-o liniste aparenta" - scria Henry Fletcher, vorbind despre ceea ce numea el apogeul puterii lui Cromwell - "astfel ca multi se asteptau la zile fericite si tihnite." Într-adevar, înaltarea la puterea suprema a lui Oliver Cromwell fusese primita îndeobste de poporul englez cu calm si cu o anumita doza de spranta în mai bine.Universitatea Oxford i-a prezentat felicitari slugarnice, aratând ca noul Protector - care era bineînteles ,si rectorul ei - luase sub obladuirea lui "împotmolita lume a literelor" si facând aluzii tot atât de smerite la gloria militara a Angliei, care înflorise acum sub patronajul sau.

      Existau ,fireste, si oameni înclinati spre contrazicere, carora aceasta înaltare nu le era pe plac.Titlul de Protector i-a suparat îndeosebi pe anumiti baptisti, care socoteau ca putea fi atribuit numai lui Dumnezeu, în timp ce adeptii "celei de-a cincea împaratii " scoteau, cu obisnuita lor patima, strigate de mânie, fiindca, dupa parerea lor, singura fiinta calificata sa stea în fruntea unei ocârmuiri era Iisus Hristos.Cu toate ca, atunci când ,la Temple Bar ,a fost citita în ziua de 22 decembrie, proclamarea lui Cromwell ca Protector ,unul din cei de fata i-a strigat cu îndrazneala crainicului ca Oliver nu proteja "decât haimanale ca el", asemenea incidente nu faceau decât sa încreteasca, fara sa agite prea adânc, suprafata vlaguitei paci ce se asternuse deasupra tarii.

      Aproape imediat dupa învestire au început pregatirile pentru a-i conferi noului Protector cel putin semnele distinctive ale regalitatii, daca titlul de rege îi era refuzat cu atâta staruinta.Marele sigiliu al Angliei ,gravat si turnat de turnat de admirabilul Thomas Simon, cu siguranta o impresie regeasca.Pe o parte , sigiliul îl înfatisa pe Oliver descoperit si urcat pe cal, cu bastonul de Protector într-o mâna si cu frâul în cealalta, mergând maret printr-o zona a Londrei din care se vedea Tamisa si podul.Pe cealalta parte, sigiliul cuprindea un leu în doua labe, precum si blazonul pe linie paterna al familiei Cromwell, încadrat într-un decorativ reprezentând Crucea Sfântului Gheorghe, Harpa Irlandei si Crucea Sfântului Andrei, ceea ce înseamna ca scotienii, care se plângeau ca stema tarii lor nu fusese cuprinsa dupa unire în stema Republicii, avusesera câstig de cauza.Desavârsita medalie batuta cu ocazia instalarii în functia de Protector avea un caracter si mai personal: bustul lui Oliver era înconjurat de inscriptia latina OLIVERUS, DEI GRA. REIPB. ANGLIAE. SCO. ET HIB. (Oliver, prin gratia lui Dumnezeu, Protector al Republicii Angliei, Irlandei), iar pe cealalta parte deviza lui personala Pax Quaeritur Bello (Pacea se câstiga prin razboi), înconjurata de asemenea de blazon.

      Era în luna aprilie 1654 când Oliver si familia lui s-au mutat pentru prima data în Whitehall, din care o parte fusese decorata din nou "potrivit indicatiilor Înaltimii sale, lady Cromwell" .Cam odata cu mutarea la Whitehall,Oliver si familia sa au intrat în stapânirea si a unui alt palat care apartinea fostului rege, adica a aceluia de la Hampton Court, aflat pe malul Tamisei la aproape 12 mile de Londra.Acest palat îi fusese oferit la început de Parlamentul Barebones ,însa el îl refuzase pentru ca acum sa-l primeasca cu multumire.

      Este evident ca un Protector care traia pe picior atât de mare avea nevoie si de o Curte de acelasi fel, daca nu chiar si de aceeasi marime, ca aceea de care se bucurase mai înainte regele.Siguranta personala a Lordului+Protector a fost privita cu toata seriozitatea: era pazit de o garda calare, precum si de una de pedestrasi.

      Scopul onitial al întregului fast desfasurat în jurul Protectorului, si pentru care se depunea atâta grija, era acela de a oferi o imagine a autoritatii si nu a maretiei.Din acest punct de vedere, Cromwell si Consiliul de stat mergeau, fireste, pe urmele conceptiilor dinastiei Stuart, care îsi desavârsise atât de remarcabil pozitia regala cu ajutorul a numeroase simboluri exterioare, precum si al amanuntelor mai neînsemnate ale Curtii.Cu toate ca Oliver nu nici de felul lui, nici prin educatie, un om înfumurat, pe masura ce-i crestea puterea, tindea sa creasca în mod firesc si fastul.

      Ajuns la putere, "neostenitul Cromwell"- cum îi numea Marvell - a început sa înfaptuiasca în tara acele stari noi pe care el cel putin le dorea de atâta vreme, lucru pe care l-a facut numai cu ajutorul tovarasilor sai din Consiliul de stat, fiindca, pâna la convocarea unui nou Parlament, atât functiile legislative, cât si cele executive urmau sa fie îndeplinite de catre Protector si de Consiliu, fara nici o opreliste din partea altcuiva.Astfel, în intervalul dintre luna decembrie, când fusese instituit Protectoratul, si luna septembrie a anului urmator, când s-a întrunit noul Parlament, au fost emise 82 de decrete printre care si cele privind îndelung asteptata reforma a legislatiei si reorganizarea bisericii de stat.Desi documenele oficiale arata ca Oliver Cromwell nu prea avea obiceiul sa ia parte la sedintele Consiliului de stat, lucru dovedit prin aceea ca nu anul 1654 nu participase decât la 28 de sedinte din totalul de 164, imboldul spre aceste reforma el l-a dat.

      Reforma legislatiei era de o importanta deosebita, findca în jurul ei se iscasera de multa vreme fel de fel de critici.Puritanismul aplicat în practica era, din multe puncte de vedere, mult mai avansat în ceea ce priveste omenia decât vremea lui.Pedeapsa cu moartea, de pilda, urma sa fie abrogata, cu exceptia cazurilor de omucidere si de tradare, pe motivul cât se poate de rezonabil ca "a spânzura pe cineva pentru un fleac si a achita un ucigas înseamna a aplica o lege prost întocmita." În luna august, o ordonanta a Consiliului de stat reglementa procedura controversatei Curti a lordului-cancelar : reclamantii trebuiau sa depuna cautiuni pentru acoperirea cheltuielor de judecata cu scopul stavilirii proceselor de sicana, iar în viitor procesele urmau sa fie judecate în ordinea înregistrarii lor.

      Prima încercare mai bine pregatita de a rasturna guvernul a fost planuita pentru luna mai 1654 si era condusa de John Gerard, un colonel care tinea cu regele, fara sa fi fost însa de fapt membru al Uniunii secrete.Ea viza, fireste, punctul în care noul guvern era cel mai vulnerabil, adica viata Protectorului.La drept vorbind, ar trebui sa socotim ca Oliver a fost expus în tot decursul Protectoratului acestei amenintari necontenite, însa, asa cum s-a întâmplat si cu alti capi de stat, inclusiv cu unii tirani si dictatori contestati, fapt surprinzator este ca amenintarea n-a reusit niciodata a fi pusa în practica.

      Însa aceea care simtea nevoia sa-si croiasca un nou viitor nu era numai Anglia, ci si Irlanda.Problema prezenta doua laturi.Prima era aceea a uniunii.Se proiecta o uniune deplina între cele doua tari. Parlamentul irlandez urma sa fie desfiintat, pentru ca apoi - asa cum se întâmplase si cu adunarea lui Barebones - deputatii irlandezi sa participe la sedintele Parlamentului englez, care avea sa fie transformat în primul Parlament al Protectoratului.Bariile vamale dintre cele doua tari aveau sa fie desfiintate, masura care putea aduce mari foloase comerciale Irlandei.Din pacate, cea de a doua latura reprezentata de dezbinarea si de izolarea dintre cele doua popoare, precum si uriasul transfer de proprietate al pamânturilor irlandeze, în decursul caruia doua treimi din tinut au trecut pentru totdeauna în mâna englezilor.Ceea ce a caracterizat ocârmuirea Protectoratului în Irlanda a fost, fireste, aceasta a doua operatie, cunoscuta sub numele de "colonizarea lui Cromwell " .În luna septembrie 1653 a fost adoptata o noua lege de colonizare potrivit careia guvernul englez urma sa-si rezerve pentru el orasele Dublin si Cork, precum si fertilele pamânturi ale tinuturilor Kildare si Cork, prin care sa-si plateasca propriile datorii si sa satisfaca pretentiile notabilitatilor din Parlamentul englez.

      Se urmarea în felul acesta ca Irlanda sa fie alcatuita în viitor din tei categorii de regiuni: partea de rasarit a tinuturilor Wicklow, Wexford, Kildare si Cork urma sa fie în totalitate engleza prin transferarea întregii populatii irlandeze, începând cu barbatii, femeile si muncitorii, si mergând pâna la cei mai micuti copii irlandezi.De asemenea, irlandezilor nu li se îngaduia sa locuiasca în orase.Se înfiinta apoi o zona mixta, engleza si irlandeza, în care puteau ramâne irlandezii în stare sa-si dovedeasca dreptul de a locui acolo.

      E limpede ca o asemenea operatie, implica, practic, stramutarea a aproape întregii populatii.De fapt, o asemenea operatie de transferare în masa fusese luata deja în considerare de o lege din august 1652, potrivit careia toti irlandezii, ba chiar si toti englezii din nastere vietuind în Irlanda, care nu puteau dovedi ca avusesera fata de armata parlamentara o atitudine numita prin lege "atasament statornic", urmau sa piarda o treime din mosiile lor, iar restul de doua treimi sa le capete în zonele de stramutare recent stabilite, si aceasta fara a mai pune la socoteala pedepsele si mai grele, printre care era si confiscarea a doua treimi din averile acelora care luptasera efectiv împotriva Parlamentului.

      Groaznicele suferinte pricinuite de stramutarea în masa a unui numar mare de oameni, care atragea dupa ea un drum lung si anevoios prin locuri necunoscute, erau marite prin termenul impus de lege prevazând ca cei în cauza trebuiau sa se stramute, sub pedeapsa cu moartea, cel târziu pâna la 1 mai 1654.

      În pofida acestor stari de lucruri dureroase, dar secundare, colonizarea îsi continua, desi oarecum încet, mersul.Metoda folosita era ca, odata tras la sorti, lotul de pamânt sa fie dat osteanului în schimbul creantei emise de stat, pe care el o restituia, primind un certificat de lichidare a datoriei.Si totusi Oliver Cromwell nu merita ocara ce i s-a adus mai târziu.La radacina stramutarilor se afla fara doar si poate întreaga atitudine a englezilor fata de irlandezi si nu ideea unui singur om.Ceva mai mult, Cromwell n-a avut în cazul acesta decât prea putin de-a face cu aplicarea unei politici pe care el nu o pusese la cale, ci era impusa cu tarie de ratiunile financiare ale Anglei.În afara de aceasta, conditiile de amanunt ale stramutarii fusesera stabilite înainte ca el sa fi ajuns Protector.În decursul Protectoratului, a continuat sa considere Irlanda ca un fel de tarâm slavit, menit unei viitoare colonizari protestante,speranta pe care o nutrise înca din anii 40, când se zvonise ca se gândea si el la imigrare.

      Chiar daca interesul lui Cromwell fata de Irlanda se manifesta pe linia mistica a colonizarii protestante, interventiile lui practice erau la limita îndurarii.În curând, Oliver a început sa fie facut personal raspunzator pentru fiecare familie izgonita, iar legarea noii asezari de numele lui n-a facut decât sa desavârseasca acel proces prin care mitul capata, printr-o uzanta îndelungata, o misterioasa realitate proprie.Înca de prin 1659, o carte intitulata Threnodia Hiberno - Catholica, scrisa de calugarul Morison si tiparita la Innsbruck, socotea ca suferintele la care erau supusi catolicii irlandezi de "calvinistii englezi" erau mai mari decât cele la care fusesera supusi israelitii din partea faraonului sau pruncii nevinovati din partea lui Irod iar culpabil de toate aceastea - declara el - era "arhitiranul" Cromwell.Însa adevarul adevarat era cuprins în alta fraza a cartii: englezii se dovedeau a fi velut lupi rapaces, adica hrapareti ca lupii.

      Primul Parlament al Protectoratului a fost ales pe la mijlocul lunii iulie 1654, dar nu s-a întrunit de fapt decât la începutul lui septembrie, saptamânile scurse între timp fiind ocupate cu diferite pregatiri.Din pacate, asa cum vin de obicei în mod nepotrivit aniversarile, ziua de 3 septembrie cadea în anul acela într-o duminica , asa ca cei cu frica de Dumnezeu au facut de îndata taraboi ca ziua lor de sarbatoare era astfel folosita.Din aceasta cauza, ziua de 3 n-a fost decât martora unei scurte întruniri si a unei cuvântari concise, urmata de o predica la Westminster Abbey, care au precedat ceremoniilor principale de luni.

      Si astfel, ziua de 4 septembrie a fost aceea în care Oliver si-a dat pe fata, printr-o cuvântare memorabila, de o lungime nemaipomenita si aparent oarecum confuza, idealurile sale ca Lord-Protector, care îsi exercita puterea împreuna cu Parlamentul.

      La 11 septembrie a fost prezentata Camerei o motiune care prevedea ca "guvernul trebuia sa fie alcatuit din Parlament si dintr-o singura persoana, ale carei puteri sa fie limitate si înfrânate asa cum va socoti potrivit Parlamentul", asa ca a doua zi, Cromwell s-a vazut silit sa intervina cu o alta expunere ampla si amanuntita.A fost redactata o noua "Declaratie de recunostinta" care modifica de fapt "Instrumentul de guvernare" si care a fost semnata în decursul unei saptamâni de aproape 200 de deputati.S-a purtat o lunga discutie privind dreptul de veto al Protectorului asupra legilor votate de Parlament,discutie ce a rezumat cele doua pozitii de neîmpacat între ele.Protectorul "avea" acest drept sau "urma sa-l aiba"? Prima alternativa , dorita de "partidul Curtii" ,lasa sa se subînteleaga ca Protectorul avea acest drept, în mod firesc, ex officio, în timp ce cealalta presupunea ca dreptul îi fusese acordat ulterior de Parlament.Votarea unei legi prin care i se acorda lui Cromwell functia de Protector pe viata n-a fost decât o victorie iluzorie pentru partidul sau, fiindca bucuria triumfului s-a risipit, iar el însusi si-a exprimat dezamagirea, atunci când sfortarile lui de a face ca acesta functie sa fie ereditara au fost dejucate de rivalii sai.Dimpotriva, functia urma sa ramâna electiva, iar daca, la moartea Protectorului, Parlamentul s-ar fi aflat în sesiune, atunci alegerea urmasului trebuia facuta de acest organ si nu de Consiliul de stat.

      Atâta vreme cât influenta individualitatilor asupra cursului istoriei va fi socotita demna de a fi luata în consideratie, persoana lui Oliver Cromwell - exemplu suprem al omului care si-a faurit el însusi destinul, influentând astfel, în bine sau în rau, si soarta tarii sale - va trebui sa ocupe un loc de frunte. Poate ca o epoca mai lipsita de avânt îi va tagadui lui Cromwell epitetul de erou, fara sa-i poata tagadui însa maretia, calitate pe care nimeni din cei ce l-au cunoscut, fie ca era vorba de prieteni sau de vrajmasi, n-a încercat sa i-o smulga.Cel care a rostit epitaful definitiv al Protectorului a fost propriul sau slujitor, John Maidstone, care, de pe pozitia lui, lipsita, prin datina, de eroism, si fara sa tina seama de defectele, pasiunile si intentiile stapânului sau, a spus: "Arareori a salasluit într-o casa de lut un suflet mai mare."
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.