Noapte de toamna - George Toparceanu

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Noapte de toamna - George Toparceanu

Prezenta eului melancolic, se resimte in text prin marcile pronominale la persoana intai. Lumina se rasfrange printre oglinzile de apa in fata poetului ce ramane mut la acest spectacol al ploii. Sunetul ploii se transforma in cantec „ploaia bate-n geamuri, stresinile canta”. Melancolia poetului nu izvoraste din tristete, si din tinuta toamnei ce se dezlantuie in noapte. Odata cu incetarea ploii, atmosfera capata un alt ritm, o alta imagine.

Stresinile caselor nu mai canta ci plang, „pana cand o raza de argint in zare…lin desface umbra”. Lumina lunii invioreaza natura molesita de ploaia rece de toamna si da stralucire cadrului feeric. Poetul si recunoaste neputinta, uimirea in fata „tainei cerului deschis” cand peste „firea” sa „muta” „cad lumini de vis”. Asemanarea norilor cu troienele albe sugereaza opulenta peisajului, grandoarea cerului. La aparitia lunii „stresinile tac”. Acesta metafora personificatoare are rolul de a scoate in evidenta elementul cel mai important din acesta scena a noptii de toamna si anume luna.

Tacerea stresinilor adica incetarea definitiva a ploii era necesara, pentru ca aparitia lunii sa uimeasca si sa impuna la meditatie romantica. Luna, element romantic, preluat de Toparceanu in opera sa, aduce in prim plan, iubirea: „Dormi, iubire dulce!......” Iubita, traieste dulcele somn al noptii, in timp ce poetul rataceste „pe carare” fermecat de splendoarea naturii, de romantismul noptii, tinand cont de trecerea ireversibila a timpului si de efemeritatea clipei. Tema timpului apare asadar in ultima strofa a poeziei pentru a induce ideea de importanta trairii momentelor de iubire intr-o atmosfera fermecatoare. Conditionalul optativ al verbelor din ultima strofa anunta inceputul unui vis de iubire, unde ea, este desteptata de gandurile lui, ca sa coboare „din pridvorul tainic” si sa coboare „in toamna limpede si rece” pentru a visa alaturi de el , de poet, „clipa care trece”.

Melancolia, tristetea care urmeaza clipei de iubire este deja resimtita de poet, prin instrainarea de el a iubitei, adica prin indepartarea inevitabila. Metafora „sufletul pustiu” exprima cel mai bine durerea, golul lasat de fiinta ei, in urma despartirii, un suflet pustiu, este un suflet indurerat, mahnit, care „rataceste pe drum/ sa sarute urma pasilor de acum”. De fapt prin sarutarea pasilor se intelege reintoracerea la realitate, la aceasi carare strabatura in noapte in drum spre iubita ce este asteptata sa iasa la intalnire. Poetul isi incheie visarea prin nostalgia reintoarcerii la aceasi pasi facuti de atatea ori spre ea. In poezia „Noapte de toamna”, se regaseste cultul cantarii naturii, al elogierii unor idealuri inalte precum iubirea si trairea intensa a ei, frumusetea naturii si a evenimentelor ce se petrec in cursul vietii. « mai multe referate din Romana