Muntii Garbova

5x puncte

categorie: Geografie

nota: 7.61

nivel: Liceu

Munții dintre Prahova și Doftana (în limitele amintite) sunt cunoscuți în literatura geografică și turistică prin două nume: Baiului și Gîrbova. Prima denumire este justificată prin frecvența ei ca oronim (Baiul Mare, Baiul Mic, Băiuțu etc.) și hidronim (pîraiele care își au obârșia sub aceste vârfuri), prin poziția relativ centrală în cadrul regiunii a vârfurilor cu aceste nume, cat și prin înălț[...]
DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Muntii Garbova

Munții dintre Prahova și Doftana (în limitele amintite) sunt cunoscuți în literatura geografică și turistică prin două nume: Baiului și Gîrbova. Prima denumire este justificată prin frecvența ei ca oronim (Baiul Mare, Baiul Mic, Băiuțu etc.) și hidronim (pîraiele care își au obârșia sub aceste vârfuri), prin poziția relativ centrală în cadrul regiunii a vârfurilor cu aceste nume, cat și prin înălțimea lor de aproape 1 900 m. Cea de a doua denumire este legată de înfățișarea ,,gîrbovită" a munților și culmilor de la est de Prahova, care apare pregnantă drumețului, mai ales atunci când privește de pe meterezele Bucegilor.

Munții Baiului se caracterizează prin uniformitate structurală și petrografică. Ei se desfășoară pe un vast anticlinoriu, numit de geologi “anticlinoriul Baiului", alcătuit precumpănitor din formațiuni de vîrstă cretacică. În componența lor se înclud mamo-calcare, gresii calcaroase, cu diaclaze umplute cu caicit, mame, argile etc. În bazinul Zamorei apar local șisturi cristaline încluse în masa sedimentară și pe care eroziunea le-a descoperit.

Toate aceste formațiuni sunt cuprinse În mai multe elite secundare, orientate aproximativ NE-SV. Ele formează sectorul superior al boltei anticlinoriului. Structura este complicată printr-un sistem de falii aproape vertical, care taie anticlînoriul pe direcția predominant NV-SE. Monotonia structurală și petrografică imprimă o relativă uniformitate în aspectul reliefului și face ca aici să lipsească abrupturile, vârfurile ascuțite și crestele atat de familiare munților din imediata vecinătate (Bucegi, Postăvaru, Piatra Mare, Ciucaș).

Munții Baiului o înălțime medie, în jur de 1100 m. Numai vârfurile principale depășesc 1600 m (Neamțu - 1 923 m, Ștevia - 1906 m, Paltinu - 1 899 m, Baiul Mare - 18951 m etc.), în timp ce în albiile văilor, la periferie, se înregistrează valori sub 1000 m (pe Prahova, la confluența cu Azuga - 900 m, la Bușteni -860 m, la Sinaia - 780 m, la Posada - 645 m, pe Doftana, la confluența cu Rusu - 860 m, la Trăisteni, la gura de vărsare a Prislopului -730 m). Între aceste extreme se impun două aspecte: primul legat de desfășurarea culmilor în mai multe trepte (la 1 600-1 650 m; 1 250-1 450 m; 1 000 - 1200 m) și al doilea dat de versanții aproape abrupți atat ai văilor principale (Prahova, Doftana, Azuga), cat și ai celor secundare.

Aceasta face ca în orice ascensiune către vârfurile din Munții Baiului urcușul să se facă la început ceva mai dificil, pentru ca apoi să devină treptat mai lesnicios. O altă caracteristică a Munților Baiului este legată de faptul că înălțimile cele mai mari altitudini de 1908 m, după Gh. Niculescu se află în lungul unei dorsale N-S, situată aproximativ în centrul acestora și care în linie dreaptă se întînde pe 24 km. Din ea se desprind către est și vest culmi mai scurte (de 3-5 km) care coboară spre Prahova și Doftana, în lungul cărora se desfăsoară majoritatea potecilor și drumurilor care străbat muntele și care pot fi folosite în excursii.

Totuși, culmile dinspre Doftana sunt ceva mai lungi, de unde și durata mai mare a traseelor turistice desfășurate pe ele. Văile secundare care fragmentează munții au bazine de recepție largi, formate dintr-o mulțime de torenți, și o secțiune înferioară și mijlocie îngustă, dar cu o adincime mare. În cuprinsul Munților Baiului se pot distinge trei subunități. Munții Baiul Mare se desfăsoară între Prahova și Doftana și la sud de cursul înferior al Azugii. Înregistrează înălțimea maxima (1908 m) în vârful din extremitatea nordică a culmii principale și pe care ciobanii îl nuînesc tot Baiul Mare.

Către sud, în lungul acesteia se află mai multe vârfuri de peste 1500 m (Baiul Mare -1895 m - cel cu baliză; Drăgan - 1775 m; Piscul Câinelui - 1 658 m; Vomicu - 1627 m; Mierlei - 1660 m) separate de șei adinci. La nord de vf. Baiul Mare urmează vârfurile Baiul Mic (1826 m) și Cazacu (1 752 m). Din culmea principală către Prahova, atat văile cat și înterfluviile se desfășoară de la est către vest. Mai important este muntele Cumpătu, care are și cea mai mare înălțime (1651 m). Spre Doftana, orientarea generală a culmilor și văilor este NV-SE, iar lungimea lor depășește frecvent 6 km.

Culmile dinspre Prahova se termînă aproape brusc, dezvoltînd versanți cu pantă mare, cu o diferență de nivel de 250-350 m; celelalte, dinspre Doftana, se prelungesc mult, astfel încat contactul este ceva mai lîn. O notă aparte în peisaj o dau bazinele de recepție ale văilor, alcătuite din ravene și torenți care ,,mușcă" adinc în scoarța de alterare și în roca vie. Ele imprimă aspecte de sălbăticie în contrast cu conturul molcom al culmilor. Situarea acestor munți în vecinătatea orașelor Sinaia, Bușteni, Azuga și a localităților Trăisteni, Teșila, Secăria, Posada ușurcăză atat drumețiile pe trasee la vârfurile principale limitrofe, cat și traversarea lor.

Pantele lungi, pe care zăpada se păstrează mult timp, permit practicarea schiului. Munții Neamțului se desfășoară în jumătatea nordică a regiunii, fiind încadrați de valea supe-rioară a Azugii și de sectoarele superioare de vale ale celor două râuri Doftana. Si în cadrul lor se poate distînge o cuhne centrală ce pomeste din sud, de la vf. Unghia Mare (1847 m), și se termînă în nord, în vf. Tigăi (1 699 m). În lungul ei, toate vârfurile depășesc 1600 m. Dintre șeile care le separă, mai însemnate sunt aceea dintre vf. Paltinu (1899 m) și vf. Neamțu (1923 m) în nord și cea dintre vf. Ștevia (1908 m) și vf. Busu (1902 m) în sud. Doar în sectorul central (Ștevia-Neamțu), curmăturile dintre vârfurile care aici urcăcă peste 1 800 m sunt mai mici.

Poteca de obicei ocolește aproape orizontal (în curbă de nivel) sau suie ușor pe aceste proemînențe ale muntelui. Creasta principală are către est și vest pante rapide, uneori chiar abrupte, acoperite de pășuni. Din ea se desprind spre vest și est culmi secundare care coboară lîn până aproape la 1 350 m spre Azuga și 1200 m spre Doftana. Ultima secțiune a lor, acoperită de pădure, coboară spre cele două văi o diferență de nivel de 150-200 m. Culmile vestice sunt mai scurte (2-4 km) declt cele estice (5-8 km), se desfășoară de la est la vest între principalii afluenți ai Azugii, pe când celelalte au o orientare generală NV-SE, situîndu-se între pîraiele din bazinul Mușiței și Rusului. Văile au bazine de recepție largi, formate din ravene, ogașe care înaintează mult pe povîmișul vârfurilor.

O impresie deosebită creează bazinul Mușiței, unde șiroirea și alunecările superficiale au dus la înlăturarea unei bune părți din scoarța de alterare și din pătura de sol, creînd cicatrice adinci pe versantul muntelui. În albia văilor se văd o parte din materialele dislocate din rîpe; ele formează acumulări bogate prin care șerpuiește apa râurilor. Munții Petru - Orjogoaia fac legătura între cele două grupe. Sunt mai joși decat aceștia (vîr-furile principale abia depășesc 1450 m).
DOWNLOAD REFERAT
« mai multe referate din Geografie

CAUTA REFERAT

TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.