Mijloacele de combatere a tiraniei

3x puncte

categorie: Istorie

nota: 9.03

nivel: Liceu

Cei mai rigurosi admiteau ca imparatul are obligatia sa supravegheze respectarea legilor care guverneaza atat Biserica cat si Statul: pentru Teodor Studitul, Nichifor I (802-811) ajunsese sa ocupe tronul Imperiului "nu numai pentru a se ocupa de problemele temporale care fusesera rau administrate pana atunci, dar si pentru a redresa Biserica in cazul in care acest lucru s-ar impune".

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Mijloacele de combatere a tiraniei

Cei mai rigurosi admiteau ca imparatul are obligatia sa supravegheze respectarea legilor care guverneaza atat Biserica cat si Statul: pentru Teodor Studitul, Nichifor I (802-811) ajunsese sa ocupe tronul Imperiului "nu numai pentru a se ocupa de problemele temporale care fusesera rau administrate pana atunci, dar si pentru a redresa Biserica in cazul in care acest lucru s-ar impune".

Aceasta putere de ordin disciplinar putea merge foarte departe ajungand pana la imixtiune in cazul alegerii patriarhului: in ciuda unor reguli de principiu, imparatului i se recunostea si dreptul absolut de a desemna pe patriarh [1]. De asemenea, prin calitatea sa de reprezentant al lui Dumnezeu pe pamant, era o binefacere, o harisma a suveranului de a oferi crestinilor un conducator spiritual demn de ei.

In privinta desemnarii patriarhului, ea era adesea considerata ca un act de inspiratie divina: Dumnezeu este cel care sugereaza lui Leon al VI-lea alegerea lui Nicolae Misticul (901-907 si 912-925), a carui numire era considerata drept o binefacere deosebita (haris), pentru care poporul ii este dator imparatului. Atunci cand a numit un nou patriarh, Ioan I Tzimiskes (969-976) si-a permis sa declare fara scrupule: "eu insumi l-am urcat pe scaunul patriarhal".

In unele cazuri se ajungea si la numirea unor episcopi de catre imparat, in ciuda faptului ca alegerea se facea de catre sinod si confirmarea era facuta de patriarh. Nichifor Focas a decretat la un moment dat ca episcopii nu puteau face nimic fara ordinul sau. In sfarsit, puterea disciplinara a imparatului avea si alte consecinte: el singur putea convoca Sinoadele Ecumenice [2].

Cu aceste prerogative, imparatul isi permitea de multe ori sa intervina in materie de dogma. Asa au facut Justinian I, imparatii iconoclasti, Manuel Comnenul (1143-1180) sau Ioan Cantacuzino. Nicetas Choniates spunea ca "prin pretentiile lor de infailibilitate in domeniul religios, imparatii ajungeau sa devina exegeti ai dogmelor, judecatori si arbitri, iar uneori chiar opresori ai celor care nu erau de acord cu ei". Chiar daca asemenea interventii erau considerate a fi ilegale, era admis principiul conform caruia "harisma suveranitatii nu era prea departe de cea a preotilor".

La aceste "imixtiuni", Biserica raspunde destul de nuantat. In materie de dogma, raspunsul ei era clar, condamnand unanim orice ingerinta in acest domeniu: pentru Teodor Studitul ar trebui separate problemele bisericesti, care sunt rezolvate de preoti, de cele profane, care constituie domeniul imparatului. Respectul acestei distinctii devine elementul esential al juramantului pe care imparatii il vor depune inca din secolul al V-lea.

Anastasie I (491-518) jurase "sa nu aduca atingere nici Bisericii, nici legii", un juramant asemanator fiind practicat si in secolul al XIV-lea de catre Andronic al II-lea in 1303 (depune juramant patriarhului Atanasie). Prin urmare, chiar daca asistam la unele abuzuri, dogma nu a fost niciodata atinsa in mod serios de interventiile imparatilor. Pe de alta parte, acest gen de "manevre" de-a lungul secolelor au devenit tot mai rare, incat Ioan al VI-lea Cantacuzino ajunge sa spuna in 1367 "ca imparatul nu are nici un amestec in materie de credinta".
« mai multe referate din Istorie

CAUTA REFERAT


TRIMITE REFERAT CERE REFERAT
Referatele si lucrarile oferite de E-referate.ro au scop educativ si orientativ pentru cercetare academica.