Mihai eminescu (poet national si universal) 2

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Mihai eminescu (poet national si universal) 2

     Mihai Eminescu este în literatura româna poetul nepereche a carui opera învinge timpul, dupa cum afirma George Calinescu. El este cel mai mare poet national, care exprima cel mai bine si cel mai complet spiritualitatea româneasca.

      Eminescu a fost o personalitate coplesitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenta, memorie, curiozitate intelectuala, cultura de nivel european si farmecul limbajului. Scrisul era viata lui: omul cel mai silitor, vesnic citind, meditând, scriind... poet în toata puterea cuvântului, dupa cum afirma Titu Maiorescu.

      Primul, care a intuit marele efect modelator al creatiei eminesciene a fost Titu Maiorescu: Eminescu a facut ca toata poezia acestui secol sa evolueze sub auspiciile geniului sau, iar forma înfaptuita de el a limbii nationale sa devina punctul de plecare pentru întreaga dezvoltare ulterioara a vesmântului si cugetarii românesti.

      Eminescu nu era un romantic contemplativ si abstras, pierdut într-o visare lirica, ci un om al timpului sau, preocupat de destinul si de buna existenta a poporului român, analizând cu simt critic societatea contemporana, institutiile acestuia. El a fost un artist-cetatean, gânditor si pedagog al neamului sau.

      Conceptia estetica a lui Eminescu este modelata de poetica romantica pasoptista si de filozofia a geniului, care traieste într-o societate mediocra, incapabila sa înteleaga si sa promoveze valorile:

     ...Privitor ca la teatru

     Tu în lume sa te-nchipui:

     Joace unul si pe patru,

     Totusi tu ghici-vei chipu-i,

     Si de plânge, de se cearta,

     Tu în colt petreci în tine

     Si-ntelegi din a lor arta

     Ce e rau si ce e bine...

      (Glossa).

     Credinta adânca a lui era ca numai arta asigura nemurirea omului:

     ...Numai poetul

     Ca pasari ce zboara

     Deasupra valurilor,

     Trece peste nemarginirea timpului...

      (Numai poetul...).

      Dumitru Popovici considera, ca Eminescu este un Hyperion condamnat sa ramâna în societate si sa-si determine pozitia în complexul raporturilor sociale.

      Ca poet, Eminescu s-a situat în categoria romaticilor

     ...Nu ma-ncântati nici cu clasici

     Nici cu stil curat si antic-

     Toate-mi sunt deopotriva

     Eu ramân ce-am fost: romantic...

      (Eu nu cred nici în Iehova)

      În creatia lui exista si o componenta clasica, reliefata prin: pretuirea artei antice, promovarea idealurilor de bine, frumos, adevar, aspiratia spre perfectiune si echilibru, stilul armonios, clar, ironia detasata:

     ...Nu spera când vezi misei

     La izbânda facând punte,

     Te-ar întrece nataraii,

     De ai fi cu stea în frunte...

      (Glossa).

      Opera poetica a lui Eminescu reprezinta o înnoire profunda a liricii românesti.

      Limbajul poetic eminescian este caracterizat prin prospetime si naturalete, pentru ca Eminescu a considerat limba veche ca temelie pentru toate noile ei înfatisari. El a intuit ca limbajul poetic trebuie sa porneasca de la operele folclorice si de la texte vechi, care conserva formele cele mai rezistente de limba. În poezia lui Eminescu putem gasi:

     " versuri de origine folclorica: ...Te-am ruga, mari, ruga



     Sa-mi trimiti prin cineva

     Ce-i mai mândru-n valea Ta:

     Codrul cu poienile,

     Ochii cu sprâncenele;

     Ca si eu trimite-voi

     Ce-i mai mândru pe la noi...

      (Scrisoarea III)

     " versuri cu arome arhaice de stil cronicaresc:

     ...Împarati pe care lumea nu putea sa mai încapa

     Au venit si-n tara noastra de-au cerut pamânt si apa...

     ...Cum venira se facura toti o apa si-un pamânt...

      (Srisoarea III).

      Dar poetul îsi alterneaza mijloacele printr-o expresie intelectualizata (Tudor Vianu):

     ...ei au doar stele cu noroc

     si prigoniri de soarte...

     ...precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umar

     asa el sprijina lumea si vecia într-un numar...

      În poezii coexista diferite tipuri de versificatie, de la versul clasic la expresia îndrazneata a versului liber.

      Poezia eminesciana este încarcat de sensibilitate continând si puterea evocatoare a limbii române si este construit pe un fond de armonie muzicala. Tudor Vianu sustine, ca ...Eminescu n-a trebuit sa se lupte cu limba, asa cum au facut unii din emulii sai de mai târziu. I-a fost de ajuns sa se aseze în curentul limbii si sa-si înalte pânzele în directia în care sufla duhul ei.

      Poetul se inspira din mai multe surse. Poeza lui este de inspiratie istorica, sociala, mitologica, folclorica; poezia iubirii, a naturii.

      Mihai Eminescu îsi construieste universul sau poetic în jurul câtorva teme si motive esentiale, ca: timpul, cosmicul, istoria, natura si dragostea.

      Tema cosmicului are o mare valoare prin prezentarea relatiei dintre om si univers, care se prezinta sub trei înfatisari poetice: cosmogonica, sarcastica si elegiaca. Adeseori întâlnim si motivul vanitas vanitatum prin care Eminescu subliniaza caracterul trecator al vietii omenesti :

     ...Avem clipa, avem raza, care tot mai tine înca...

      (Srisoarea I).

      Relatia dintre om si univers este foarte bine reprezentata în capodopera creatiei eminesciene: poemul Luceafarul. În acest poem întâlnim si supratema timpului, tema naturii si a dragostei. Luceafarul reprezinta un moment de maxima elevatie a lirismului eminescian; este o admirabila sinteza a temelor si motivelor, atitudinilor poetice eminesciene. Opozitia terestru-cosmic este marcata si stilistic: luceafarul vorbeste de ...sfera mea..., ...reia-mi al nemuririi nimb..., ...de greul negrei vesnicii..., definindu-si astfel conditia superioara; în contrast, Catalin vorbeste folosind o exprimare familiara: ...ti-as arata din bob în bob amorul..., ...stai cu binisorul..., astfel definind conditia joasa, obisnuita.

      Tema timpului este o tema, care revine aproape în toate poeziile lui Eminescu. Prin folosirea temei timpului poetul exprima caracterul trecator al vietii, dar si legatura sa cu trecut (Trecut-au anii).

      Poeziile de inspiratie istorica sunt foarte cunoscute (Memento mori,Epigonii,scrisorile,etc.). În evocarea istoriei atitudinea poetica a lui Eminescu apare sub doua aspecte: unul elegiac si altul satiric.

      Viziunea elegiaca e predominata în acele creatii în care panorama civilizatiei creeaza un sentiment al zadarniciei, determinat de ideea ca nimic nu e statornic în timp (ideea fortuna labilis). Un astfel de poem este Memento Mori: ...Toate au trecut pe lume, numai raul a ramas./ O, acele uriase, însa mute piramide/ Cari stau ca veacuri negre în pustiuri împietrite..., care este menit sa ilustreze teoria a unui rau care preexista în lume. Aceasta idee se repeta în Împarat si proletar: ...formele se schimbara, dar raul a ramas....

      Viziunea satirica atinge toate laturile existentei sociale: impostura (Epigonii), înjosirea dragostei (Scrisoarea IV, Scrisoarea V), coruptia, demagogia, formalismul, imitatia snoaba.

      Ca la toti marii poeti romantici, dragostea se afla într-o permanenta consonanta cu natura în lirica erotica eminesciana. Prin Eminescu lirica erotica pierde elementele conventionale (dureri exagerate, accente lautaresti) pentru a deveni expresia a unor sentimente profunde. Poetul a pus iubirea sub semnul nestatorniciei, de aici rezulta melancolia, nota meditativa,chiar filozofica a liricii erotice eminesciene. Îmbinarea sentimentului iubirii cu al naturii este prezenta în toate poeziile erotice ale poetului.

      În lirica erotica eminesciana putem deosebi doua etape distincte: în poeziile de tinerete poetul crede în iubire, în posibilitatea omului de a se împlini prin iubire; poetul selecteaza din natura acele elemente, care sugereaza eternitatea, frumusetea; sentimentele poetului sunt de bucurie, fericire :

     ...Vom visa un vis ferice,

     Îngâna-ne-vor c-un cânt

     Singuratece izvoare,

     Blânda batere de vânt...

      (Dorinta).

      Dupa 1877 se constata o schimbare în lirica erotica eminesciana: poetul nu mai crede în iubire, în posibilitatea fericirii; natura este prezenta prin elemente, care sugereaza nestatornicia, trecerea. Starea sufleteasca a poetului este de dezamagire, disperare:

     ...Vezi, rândunelele se duc,

     Se scutur frunzele de nuc,

     S-aseaza bruma peste vii

     De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?...

      (De ce nu-mi vii).

      George Calinescu sustine ca Eminescu e un mare erotic prin gravitate. Asa cum iubeste el, poporul nu iubeste decât o singura data, la vârsta înfloririi vietii barbatesti si a nubilitatii. La Eminescu putem vorbi de o dragoste de pasari albe care strabat eternitatea si se-ntâlnesc din zbor în dreptul unei stele (Tudor Arghezi).

      Poeziile lui Eminescu dovedesc patriotismul si faptul ca poetul este (si) un poet national:

     ...Vis de razbunare negru ca mormântul

     Spada ta de sânge dusman fumegând,

     Si deasupra idrei fluture cu vântul

     Visul tau de glorii falnic triumfând,

     Spuna lumii large steaguri tricolore,

     Spuna ce-i poporul mare, ramânesc,

     Când s-aprinde sacru candida-i vâltoare,

     Dulce Românie, asta ti-o doresc...

      (Ce-ti doresc eu tie,dulce Românie).

      Dar el este si un mare poet universal, prin romantismul sau (dar nu numai prin aceasta); pentru ca poeziile sale contin idei care sunt familiare tuturor oamenilor care le citesc.

      Opera lui Eminescu, poet al visului cosmic si mitologic, îsi are locul propriu nu numai în literatura româna, ci si în cea universala. Generatiile în succesiunea lor îsi transmit ca pe o datorie sacra convingerea, ca Eminescu este cel mai mare poet national. Referindu-se la valoarea creatiei eminesciene - din punctul de vedere a relatiei natioanal - universal - George Calinescu afirma: fiind foarte român, Eminescu este un mare poet universal. « mai multe referate din Romana