Mihai Eminescu - trasaturi ale romantismului

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Mihai Eminescu - trasaturi ale romantismului

Semnele instrainarii se vadesc chiar si in anii inceputului, fara ca ele sa devina, totusi, dominante. In Melancolie ( si, mai tarziu, in Epigonii, unde apare pentru prima oara opozitia originar-modern ), se poate intui o "agonie a eului" care contamineaza cu propria identitate universul, perceput halucinant ca un imens sicriu al astrului mort: "Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta / Prin care trece alba regina noptii moarta [...] / Si cand gandesc la viata-mi, imi pare ca ea cura / Incet repovestita de o straina gura".

Tematica si motivele poeziei eminesciene cunosc, prin urmare, o metamorfoza a reprezentarii poetice: dragostea idilica devine dragoste pierduta, lumina lunara se incetoseaza si isi micsoreaza aureola (De cate ori,iubito... ), ingerul este tot mai mult substituit de catre demon si demonic, ca atitudine, timpul capata atributele unui intuneric perpetuu ca prezenta ( "Iar timpul creste-n urma mea, ma-ntunec", Sonet), somnul hipnotic sau starile de narcoza si extaz sunt inlocuite de directa fascinatie a mortii.

Perioada marilor poeme(Scrisorile, Luceafarul) are darul de a sintetiza creatia eminesciana printr-o reluare a motivelor, a temelor, a marilor viziuni asupra genezei universale, vazute acum ca o izvorare de lumi ce se nasc continuu, ca si asupra varstelor umanitatii ( mitica, eroica, contemporana ) si a conflictelor eului in diferitele sale ipostaze.
Un motiv care articuleaza intreaga lirica eminesciana este acela al geniului, "oglinda in care divinitatea informa ajunge la cunoastere de sine".

Natura si iubirea ( Floare albastra, Sara pe deal, Lacul, Dorinta ), istoria (Scrisoarea III, Memento mori), folclorul (Revedere, Ce te legeni ), geniul (Scrisoarea I, Luceafarul ), cosmogonia si stingerea universului (Scrisoarea I ) sunt principalele teme ale liricii eminesciene, care evidentiaza diferite ipostaze ale eului liric.
Meditatia romantica se desfasoara intr-un cadru care intra in consonanta cu trairile eului liric; noaptea, luna, elemente ale universalului, faciliteaza trecerea inspre sine, prin vis:

"Cand cu gene ostenite sara suflu-n lumanare / Doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului carare / Caci perdelele-ntr-o parte cand le dai si in odaie / Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie, / Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate / De dureri, pe care insa le simtim ca-n vis peste toate" ( Scrisoarea I). Corelatia dintre trairile individuale si elementele cadrului natural este tipic romantica. « mai multe referate din Romana