Metode mijloace si forme de organizare a educatiei adultilor

DOWNLOAD REFERAT

Preview referat: Metode mijloace si forme de organizare a educatiei adultilor

Referat despre Metode mijloace si forme de organizare a educatiei adultilor
Desigur cã putem alege multe alte criterii de clasificare a metodelor (de exemplu, istoric, al sursei cognitive dominante, al scopului utilizãrii lor etc). Nu ne-am propus acest lucru, cu atât mai mult cu cât a fost publicatã o carte exhaustivã de prezentare a metodelor de lucru în educaþia adulþilor, cu indicaþii metodologice de aplicare a lor. Ne vom opri la prezentarea mai detaliatã a câtorva dintre cele mai relevante metode, grupate în funcþie de sarcina didacticã, nu înainte de a vedea, sintetic, la atingerea cãrui tip de obiective contribuie în mai mare sau mai micã mãsurã fiecare dintre ele:

Metode de debut al lecþiei, de „spargere a gheþii"
Denumite ºi metode introductive (de „spargere a gheþii"), ele se folosesc la începutul fiecãrui seminar, în scopuri care ar putea privi:
- încurajarea implicãrii ºi a participãrii active;
- intercunoaºterea, „încãlzirea" ºi crearea unei atmosfere deschise, de grup;
- facilitarea lucrului în grup, a comunicãrii ºi a cooperãrii;
- identificarea temerilor ºi a aºteptãrilor participanþilor;
- realizarea unui ton/stil de interacþiune;
- identificarea nivelului cunoºtinþelor ºi al deprinderilor anterioare legate de tema cursului; identificarea nivelului de pornire etc.

Exemple de metode introductive:
1. jocul în cele patru colþuri sau jocul în dreptunghi: prevede alegerea câte unui rãspuns posibil din patru variante date, care sã corespundã cât mai mult cu propria pãrere. în faza pregãtitoare, afirmaþiile afiºate în fiecare colþ trebuie axate pe componenþa grupului ºi/sau pe tema seminarului respectiv. La fel, sala în ^ -e are loc seminarul trebuie amenajatã corespunzãtor. întrebãrile/afirmaþiile propuse în prima parte trebuie sã fie relativ generale.

In a doua parte, pot fi abordate deja problemele ce privesc tema seminarului respectiv. Jocul va permite crearea unei atmosfere degajate ºi oferã, pe lângã o cunoaºtere reciprocã, ºi posibilitatea abordãrii tematice, fãrã sã le impunã participanþilor necesitatea de a se evidenþia.Fiecare cursant merge în colþul în care afirmaþia de pe cartonaº este cea mai apropiatã de situaþia sa, iar apoi, împreunã cu ceilalþi colegi din „colþ", schimbã impresii legate de acea afirmaþie. In plen apoi, se realizeazã cunoaºterea intergrupuri, un reprezentant expunând sinteza a ceea au discutat în colþ (Gugel, 2002, p. 46);

2. „99 de întrebãri" : la începutul unui seminar situaþia este de multe ori de aºa naturã, cã participanþii nu ºtiu aproape nimic unul despre altul. O posibilitate de ameliorare cel puþin parþialã a acestei situaþii constã în lansarea unor întrebãri la care sã se poatã da rãspunsuri doar prin ridicarea mâinii. întrebãrile pot fi un amestec de teme personale ºi legate de subiectul seminarului, devenind cu atât mai interesante cu cât subiectele abordate sunt mai deosebite. întrebãrile trebuie însã sã se adreseze specificului grupului ºi sã se plieze pe tema datã.

Trebuie sã se acorde timp suficient între întrebãri, pentru ca fiecare sã-i observe ºi pe ceilalþi care au ridicat mâna ºi sã afle ceva despre ei. Poate fi folositã ºi varianta rãspun¬derii în scris la întrebãrile listate pe hârtie, cu suficient spaþiu de rãspuns între ele. Dupã ce a rãspuns fiecare individual (având timpul necesar la dispoziþie clar anunþat), foile cu rãspunsuri se pot afiºa, fiecare prezentându-se succint sau detaliat. Foile afiºate, rãmase pe perete, pot fi parcurse mai în detaliu în pauzã, chiar dacã timpul a permis sau nu autoprezentarea. Este important ca atmosfera sã fie de aºa naturã încât nimeni sã nu aibã impresia cã se expune într-un fel sau altul rãspunzând întrebãrilor (Gugel, 2002, p. 48);

3. mod de prezentare cu cartonaºe: fiecare participant va primi opt (sau mai puþine) cartonaºe roºii ºi opt cartonaºe albastre. Fiecare jucãtor A îºi va alege o pereche B. A începe sã se prezinte. Prezentarea se va face astfel: respectiva persoanã spune câte o propoziþie (de exemplu, „Eu sunt de la sat", „Am 20 de ani", „îmi place sã cânt la chitarã"), dupã care pune pe masã câte un cartonaº. B se va prezenta apoi în acelaºi mod. Cartonaºele roºii se vor utiliza pentru afirmaþii referitoare la propria persoanã, cele albastre pentru afirmaþii ce privesc tema seminarului. Dupã aceea, ambii parteneri îºi vor cãuta un al treilea coleg sau se poate ca, în plen, fiecare sã îl prezinte pe colegul cu care a discutat (Gugel, 2002, p. 55).

Metode de derulare
1. Metode centrate pe profesor, de prezentare, informative: sunt metode de transmitere a unor cunoºtinþe, care le „oferã" studenþilor informaþii structurate, sistematice, prelucrate didactic. Avantajul este transmiterea unui volum mare de informaþii într-un timp scurt. De obicei, metodele centrate pe profesor sunt expozi¬tive, având ca obiectiv transmiterea unui conþinut prestabilit, a unui grupaj ideatic ºi tematic dens. Activitatea cursantului se reduce aparent la a asculta, a lua notiþe ºi a pune întrebãri. Dar receptarea presupune a fi atent la informaþiile care sunt oferite, a le reprezenta mental, a înþelege, a memora ºi a structura, a menþine concentrarea asupra expunerii.

Activitãþile formatorului în cadrul unei astfel de abordãri implicã: structurarea ºi transferul cunoºtinþelor pe care doreºte sã le transmitã, determinând punctele-cheie ale expunerii sale, exemplele ilustrative ºi progresia viitoare; prezenþa fizicã a formatorului (gesturi, atitudini...), exprimarea sa oralã (vorbire, intonaþie etc.) ºi suporturile pe care le utilizeazã; comunicarea cu participanþii. Iatã câteva exemple de metode centrate pe profesor.

a) Prelegerea, prezentarea : în ciuda multor critici de-a lungul anilor, lecturarea în faþa unei audienþe (însoþitã sau nu de discuþii), alocuþiunea sau speech-ul, discursul, instructajul sau inputul sunt încã foarte mult folosite, dominând probabil adesea ca pondere de utilizare în comparaþie cu orice altã metodã pentru încurajarea învãþãrii printre adulþi, mai ales atunci când avem de parcurs o cantitate de informaþii într-un timp scurt. Aceasta poate lua multe forme, de la cuvântarea sau prezentarea neîntre¬ruptã în faþa unui grup la prelegere-dezbatere ori discurs. Prelegerea are avantajul cã îi permite vorbitorului sã o prezinte în faþa unei audienþe mici sau mari. Din nefericire, stimularea învãþãrii poate fi foarte limitatã, în mod particular dacã membrii audienþei nu au posibilitatea sã participe la discuþie.

In plus, puterea de concentrare a adulþilor este limitatã, mai ales când sunt obosiþi, dupã o zi de muncã, înregistrarea prelegerilor poate permite sã fie reluate ori de câte ori este nevoie, pentru completãri ulterioare, chiar dacã au fost audiate. în plus, însoþirea prelegerii de prezentarea în PowerPoint a ideilor-cheie, poate chiar printate ºi oferite pentru a fi adnotate, mãreºte rata de retenþie a celor prezentate. Captarea atenþiei se poate face ºi prin prezentarea anecdoticã a unor aspecte, exemplificarea celor prezentate cu fapte relevante, din cotidian pentru cursanþi ori divizarea conþinutului în unitãþi mai mici, bine structurate ºi aºezate într-o succesiune logicã (ce pot fi discutate, în prealabil, eventual, în perechi), pornindu-se de la punctele de vedere exprimate etc. Desigur cã prezentãri în faþa grupului fac ºi cursanþii (de exemplu, atunci când susþin un referat sau citesc un eseu, dar ºi când prezintã produsul grupului în plen), individual sau în grup.


b) Demonstraþia este prezentarea modului de lucru, a unei proceduri. Ea este însoþitã de explicaþii verbale ºi vizuale, de ilustraþii ºi întrebãri. Aceastã tehnicã este o formalizare a celor care practicã zilnic învãþarea „la locul ce muncã". Aceastã metodã se aplicã în principal în învãþarea unor proceduri, tehnici sau deprinderi. ªi în proiectarea demonstraþiei, ca ºi anterior, profesorul trebuie sã reflecteze la o serie de elemente : dacã este necesarã împãrþirea conþinutului în unitãþi mai mici, progre¬sive (de exemplu, în sport); dacã este necesarã o anumitã configurare a spaþiului didactic, pentru ca demonstraþia sã poatã fi uºor urmãritã de toþi; ce resurse, mijloace didactice sunt necesare, respectiv la ce tehnici ºi procedee sã facã apel (întrebãri, explicaþii, instructaj, simulãri etc); dacã sã implice activ cursanþii sau nu, având în vedere deprinderile acestora de utilizare securizantã a echipamentelor; cum sã procedeze dacã unii cursanþi au nevoie de ajutor suplimentar etc.

Metode de interacþiune, centrate pe elevi: educaþia este un mediu tranzacþional în care atât profesorul, cât ºi studenþii îºi aduc setul de valori în situaþia de învãþare. Metodele ºi strategiile care stimuleazã interacþiunea ºi discuþiile le oferã studenþilor ocazia de a reacþiona la idei, experienþe, gânduri, cunoºtinþe, abordãri ale profe¬sorului sau ale colegilor în scopul generãrii unor moduri alternative de gândire ºi simþire, al reflectãrii asupra propriilor experienþe, reconsiderând semnificaþia ºi înþelesul lor în situaþii noi sau din alte perspective (nu este vorba doar despre a discuta, ci ºi despre a lucra în echipã, pe grupe), dar sunt totodatã ºi oportunitãþi de a socializa într-un cadru creat cu scopul precis de a învãþa de la egali, de a rezolva probleme (sarcini date de profesori) în timp real. Iatã câteva metode ilustrative pentru acest grupaj.

a) Lucrul în grup este foarte stimulativ pentru cursanþii adulþi, care au astfel ocazia sã apeleze la propria experienþã, sã o valorifice ºi sã le-o împãrtãºeascã celor¬lalþi. Rolul grupului este mult mai mare, contribuind într-un mod specific la învãþare. Prin interacþiunile membrilor lui, grupul este o sursã de dezvoltare intelectualã. Discuþia în grup favorizeazã schimbarea reprezentãrilor ºi a comportamentului membrilor sãi. Individul are tendinþa de a se supune normelor grupului din care face parte ºi este mult mai uºoarã modificarea comportamentului printr-o acþiune colectivã decât printr-o acþiune individualã, izolatã. « mai multe referate din Psihologie